Luna Nouă cu eclipsă totală de soare din 8 aprilie și calitățile ei
de TEODORA MUTH
Primul sezon al eclipselor din 2024, care a debutat cu eclipsa de Lună de pe 25 martie, se încheie cu eclipsa totală de Soare de la Luna Nouă din 8 aprilie, supranumită ”eclipsa americană” deoarece va fi vizibilă de pe întregul continent Nord American, începând din Mexic până în Canada. Ultima eclipsă de Soare vizibilă în această parte a lumii s-a produs în august 2017 dar atunci banda de vizibilitate a fost de numai 118 km lățime. Acum, locuitorii acestor vaste regiuni vor putea urmări fenomenul ceresc în toată grandoarea lui.
În România, nu vom putea vedea întâlnirea celor două luminarii, la ora 21:20, ora Bucureștiului, în zodia Berbec, la gradul 19 și 23 de minute. Această eclipsă este a treizecea din cele șaptezeci și unu ale Ciclului Saros 139, din care face parte. Eclipsa mamă, prima din serie, a avut loc pe 17 mai 1501, la ora 05:25, la 4 grade și 51 de minute în Gemeni, iar ultima eclipsă se va produce pe 3 iulie 2763, la ora 10:57, la gradul 11 și 26 de minute în Rac.
Știm că eclipsa mamă ne pune la dispoziție unele indicii interesante despre toate celelalte eclipse ale seriei. De aceea vă propun să aruncăm o privire asupra hărții eclipsei mamă.
Zodia de aer a Gemenilor este în prima casă și tot ea găzduiește întâlnirea dintre Soare și Lună, cărora li se alătură Saturn și, la o mică distanță, Mercur, care este almutenul hărții. Avem un puternic accent pe zodia Gemeni și, căutând informații despre evenimentele care au marcat anul 1501, deși nu am găsit ceva care să fie ”wow”, am găsit consemnările mai multor momente notabile care țin de aceasta eclipsă: mai multe flotile portugheze se întorc din lungi expediții pe mările lumii, aducând informații despre pământuri și resurse necunoscute, europenii încep relațiile comerciale cu reprezentanții teritoriilor nou descoperite, se pun în mișcare corăbii conduse de navigatori legendari, deschizători de noi drumuri și de noi epoci. Ce mi s-a părut remarcabil, este că în 1501 Michelangelo se întoarce la Florența și, în septembrie, începe lucrul la capodopera lui, David. Personajul înfățișat în această excepțională lucrare, David, cel care avea să devină rege al poporului iudeu, este un tânăr păstor care învinge în luptă un uriaș, pe Goliath, ucigându-l cu o piatră aruncată dibaci, cu praștia. David simbolizează eroul care izbândește folosindu-se nu de forța fizică ci de istețime, agerime și inteligență.
În harta eclipsei mamă o găsim pe Venus în zodia de domiciliu, Taur, deci în demnitate esențială, conjunctă cu Nodul Nord lunar. Chiar dacă se află în casa a XII-a, ascunsă vederii, puterea ei este incontestabilă. Yod-ul care se perfectează între Jupiter din Berbec și casa a XI-a, Mercur din Gemeni și casa I și Pluto din Scorpion și casa a VI-a, ca vârf al configurației planetare, ar putea fi ”tradus” și ca o acțiune aproape obsesivă îndreptată spre realizarea unor scopuri colective, cu ajutorul mobilității gândirii și al celei fizice, acțiune menită să schimbe radical modul de viață, relațiile de muncă și relațiile dintre state. Pluto este implicat și într-o opoziție cu Soarele, aspect care poate simboliza o mare presiune pentru producerea unor schimbări esențiale care se și petreceau în acea perioadă. Marte și Uranus în Pești și casa a X-a descriu abordarea intuitivă și îndrăzneață, nonconformistă, a celor care au transformat radical imaginea contemporanilor lor despre Pământ.
Să vedem acum harta eclipsei din 8 aprilie, anul curent.
De data aceasta, Marte este almutenul, stăpânul hărții, el guvernând atât zodia Berbecului, în care se produce eclipsa, cât și zodia Scorpionului, în care se află Ascendentul. Avem din nou un marcaj pe casa a VI-a, în care se și produce lunația. Casa a VI-a vorbește despre forțele armate, vulnerabilitatea populației și puterea sistemului medical, condițiile de muncă și clasa muncitoare, în general. Prima eclipsă a anului se perfectează aici, energia ei evidențiind rolul acestor teme în perioada actuală.
Marte, stăpânul hărții, este însoțit de două malefice, Saturn și Neptun, în Pești și casa a V-a (observăm că el este plasat în aceeași zodie ca în harta eclipsei mamă și tot într-o casă bună). Apoi, Soarele exaltat dar eclipsat, stăpân al casei a X-a, este conjunct cu Mercur retrograd într-o casă cadentă și este împreună cu Venus debilitată, stăpână a casei a XII-a… Este lesne sesizabil faptul că în jurul nostru au loc reacții încărcate de emoții ale unor leaderi care, în loc să clarifice complicatele țesături politice actuale, nu fac decât să le îngreuneze și mai mult. Nici cuplul Jupiter–Uranus din casa parteneriatelor și a dușmanilor cunoscuți nu ajută prea mult dar beneficiem de lentoarea indusă de zodia Taurului pentru a tempera reacțiile lor, la fel cum nici Pluto din Vărsător și casa a IV-a nu inspiră foarte multă stabilitate.
Totuși, dacă vom reuși să utilizăm cu înțelepciune energia acestei eclipse puternice, atât la nivel colectiv cât și la nivel individual, vom putea identifica soluții pentru problemele cu care ne confruntăm și căi de însănătoșire a zonelor ”bolnave” din lume și din noi. Eclipsa formată la Nodul Nord lunar poate să ne pună la dispoziție un surplus de combustibil pentru a înainta într-o direcție bună.
Pentru că mi se pare foarte sugestivă, mă întorc la simbolistica lui David, cel care a ieșit în fața oștirii dușmane să-l înfrunte pe cel mai temut luptător inamic având doar o intenție clară în minte, o inimă nepângărită de setea de putere, o biată praștie și o piatră. Eclipsa are loc în Berbec și în casa a VI-a – cu alte cuvinte, este nevoie să găsim noi moduri în care să ne exprimăm identitatea și individualitatea, adaptându-ne la noua realitate cotidiană în care trăim.
TEODORA MUTH,
vicepreședinte AAR și redactor-șef adjunct Astrele
Abonați-vă la newsletter-ul Astrele pentru a fi la curent cu tot ce publicăm în revistă! Veți fi anunțat/ă când publicăm ediții noi, articole de astrologie, exerciții/provocări. De asemenea, vă ținem la curent cu evenimentele AAR și cu atelierele și cursurile organizate de astrologii echipei Astrele și de partenerii noștri.