Corina ChiraEfemere

Lunațiile din octombrie 2023 și eclipsele care le însoțesc

de CORINA CHIRA

Toamna acestui an este marcată de două eclipse, în 14 și 28 octombrie. Vom discuta despre ele, pe rând, dar înainte vom face un periplu istoric pentru a înțelege mai bine natura și încărcătura actualei eclipse de Soare.

Luna Nouă din semnul Balanței se alcătuiește în ziua de 14 octombrie 2023 și este însoțită de o Eclipsă de Soare Inelară. Acest tip de eclipse se produc atunci când, pentru un observator aflat pe Pământ, Luna acoperă în întregime zona centrală a discului solar, din care se mai vede doar marginea, sub forma unui inel strălucitor care înconjoară Luna.

Eclipsa este vizibilă de pe teritoriul Americii de Nord, al Americii Centrale și al Americii de Sud. Țările traversate vor fi cele din nord-estul Californiei, din zona Golfului Mexic, trecând prin Honduras, Panama, Nicaragua – unde va avea punctul maxim -, apoi eclipsa va ajunge în Columbia și se va stinge în Oceanul Atlantic.

I. Scurt periplu istoric

”Eclipsa mamă”, a șaptea cruciadă și Ludovic cel Sfânt

Eclipsele au loc în serii, numite Saroscare se întind pe perioade de timp între 1226 și 1550 de ani și, în felul acesta, se poate preciza pentru fiecare eclipsă cărei familii îi aparține.

Actuala eclipsă face parte din familia Saros 7 Sud sau Saros 134.

Fiecare serie Saros are o “eclipsă mamă” de la care pornesc toate celelalte. Cea de acum a început în data de 22 iunie 1248, a avut loc la 8003’ în Rac și este departe de a fi o eclipsă comodă.

Practica astrologică a constatat că o serie de particularități ale eclipsei mamă se regăsesc în toate celelalte eclipse care aparțin aceleiași serii.

În vara anului 1248, foarte aproape de data eclipsei, era în plină pregătire a șaptea cruciadă, prima dintre cele două conduse de Ludovic al IX-lea al Franței, cunoscut ca fiind un catolic devotat și el a fost sanctificat ulterior, devenind cunoscut sub numele de Ludovic cel Sfânt. Imaginea acestei inițiative este emblematică pentru amurgul ideii de cruciadă când, cu toate eforturile și pregătirile minuțioase, creștinii au pierdut și ultimele posesiuni din Țara Sfântă. Jean de Joinville, unul dintre marii cronicari ai Franței medievale, a descris cu minuțiozitate  experiența plecării din Marsilia, la sfârșitul lunii august 1248.

Careul în T în semne fixe, format de opoziția dintre Marte și Mercur cu Uranus, ambele în careu cu conjuncția Saturn/Pluto, este un aspect extrem de dur, care denotă ambiție și încrâncenare în dorința de a se impune cu orice preț, de a acapara puterea prin forță și violență.

Conjuncția Soare-Lună-Neptun indică ipostaze în care precumpănește idealismul, dorința de împlinire a unor dorințe sau idealuri, de cele mai multe ori nefezabile. Neptun în varianta lui nedorită indică iluzia, utopia, lipsa de realism.

Așadar, acesta este ”bagajul genetic” cu care vin eclipsele acestei familii…

În vremurile mai apropiate, eclipse care aparțin acestei serii au avut loc în datele de: 10 august 1915, 21 august 1933, 1 septembrie 1951, 11 septembrie 1969, 23 septembrie 1987, 3 octombrie 2005.

August 1933 și o eclipsă (membră a aceleiași familii Saros 134) importantă pentru România

În România, într-un climat de instabilitate politică și economică după criza din 1929-1933, guvernele se succedau cu repeziciune. Primul Ministru Alexandru Vaida-Voevod, care simpatiza țelurile naționaliste ale Gărzii de Fier, a demisionat împreună cu tot guvernul în noiembrie 1933.

Aflat acum sub conducerea fermă a lui Ion Gh. Duca, Partidul Liberal se prezenta ca un partid al experienței și al ordinii obținând astfel o certă majoritate în alegerile din decembrie. Duca era hotărât să ia măsuri drastice împotriva „forțelor subversive“ și, în timpul campaniei electorale, una dintre cele mai violente din istoria României,  guvernul a dizolvat Garda de Fier la inițiativa lui Duca.

La scurt timp, membrii Gărzii s-au răzbunat asasinându-l pe Duca la 29 decembrie, marcând astfel seria de asasinate care au urmat și au vizat oameni din prim-planul vieții publice care aveau alte păreri decât cele agreate de membrii Mișcării Legionare.

Uciderea lui I. G. Duca în decembrie 1933 a însemnat începutul sfârșitului perioadei de democrație, instaurată odată cu venirea lui Carol I în 1866, şi îndreptarea României cu paşi mari către totalitarism.

Aspecte complicate din ambele hărți – Eclipsa mamă și Eclipsa din 21 august 1933

Eclipsa mamă Eclipsa 1933
Neptun în conjuncție cu Eclipsa Neptun este în Ascendent
Marte în opoziție cu Uranus Marte în opoziție cu Uranus
Marte în careu cu Pluto Marte în careu cu Pluto
Pluto conjunct cu Saturn în careu cu Uranus Pluto în careu cu Uranus

Conjuncția celor doi benefici Jupiter și Venus în Ascendent este iluzorie, pentru că primul este în exil și celălalt în cădere. În plus, prezența lui Neptun induce false idealuri şi multă confuzie.

Marte, planetă care semnifică curajul, inițiativa și asumarea unor riscuri, este și el în exil, indicând acțiunile haotice și actul de terorism care a înspăimântat întreaga țară. În plus, Marte stăpânește casa a VIII-a care este în strânsă legătură cu moartea.

II. Eclipsele din octombrie 2023

Eclipsa din 14 octombrie

Pentru România, eclipsa se produce în casa a V-a, care este o casă bună, de reprezentare și promovare, în felul acesta fiind favorizate situații de natură să pună în evidență vocații, calități, şi talente. În plus, Mercur, stăpânul Ascendentului, se află în conjuncție aplicantă cu lunația, avantajând astfel tot ce semnifică acest sector al temei.

Aspecte complicate din ambele hărți –  Eclipsa mamă și Eclipsa din 14 octombrie 2023

Eclipsa mamă Eclipsa 2023
Saturn în conjuncție cu Pluto Saturn împreună cu Neptun
Marte și Mercur în opoziție cu Uranus Marte în opoziție cu Uranus
Venus în opoziție cu conjuncția Saturn/Pluto Venus în opoziție cu Saturn/Neptun

Prin urmare, cei care beneficiază de o bună pregătite profesională au experiență și se știu pune în valoare, pot să iasă în evidență prin calități și performanțe de excepție prin creativitate, originalitate, inventivitate şi strălucire.

Saturn angular în casa a X-a, sectorul cel mai elevat al hărții, nu-i avantajează deloc pe cei aflați la putere, pe politicieni, pe cei cu funcții de conducere, cu autoritate sau situați într-un loc important al vieții publice ori politice. Prezența lui Neptun, care este o planetă a utopiei și a himerelor, în același semn cu Saturn, care semnifică luciditatea, prudența și strategia, complică mult lucrurile. În aceste condiții, la nivel înalt se pot lua măsuri marcate de ambiguitate, confuzie, lipsite de coerență sau care să nu poată fi puse în practică.

Situația devine și mai complicată prin faptul că Venus, stăpâna eclipsei, se află în opoziție cu planetele din casa a X-a, realizând transfer de lumină de la Saturn la Neptun și întărind contactul celor două planete. 

În plus, prezența stăpânului casei a X-a în casa a XII-a, împreună cu turbulentul Uranus, este problematică, indică exasperarea, neîncrederea oamenilor în cei care conduc destinul țării și pe al lor. Fiind o casă a uneltirilor și a lucrurilor care se desfășoară în secret, prezența planetelor în acest segment al hărții poate lăsa impresia că, prin intermediul oamenilor sus-puși, se țes o serie de inițiative care nu sunt deloc de bun augur sau în interesul majorității.

Marte, planeta curajului și a dorinței de acțiune, proaspăt intrat în Scorpion, în propriul lui domiciliu, semnifică hotărârea care a lipsit în mare măsură până acum. Însă, odată intrat în Scorpion, Marte va începe să alcătuiască opoziția cu combinația Jupiter-Uranus, care în sine reflectă un exces de energie.

Opoziția dintre Jupiter și Uranus cu Marte devine o combinație explozivă, putând indica posibilitatea producerii unor accidente grave – incendii, explozii, catastrofe naturale, sau desfășurarea unor conflicte violente, cu componentă impulsivă, haotică, chiar fanatică.

De aici pot apărea manifestări ale unor nemulțumiri care au mocnit până acum și care ies la suprafață prin revolte, manifestări agresive cu tendința de a încălca ordinea, marcate de nesăbuință, lipsă de măsură sau de logică.

Marcate negativ pot fi domeniile stăpânite de cele două planete: legislativ, juridic, religios, militar, financiar.

Casa a VI-a, în care este amplasat Marte, răspunde de domeniul muncii și salarizării, de domeniul medical și, nu în ultimul rând, de activitatea sindicală. Un accent special se pune în felul acesta pe manifestarea unor posibile nemulțumiri, proteste şi grevă.  

Marte, fiind o planetă cu semnificații de violență și agresiune, stăpânește conflictele de orice fel, în special pe cele armate, putând astfel să agraveze situațiile din zone de pe glob în care se desfășoară deja ostilități de felul acesta.

Eclipsa din 28 octombrie

În logica firească a mecanicii cerești, înainte sau după o eclipsă de Soare, are loc perechea ei, eclipsa de Lună, care este o Lună Plină mai specială. Acum, ea se întâmplă în 28 octombrie, la ora 23:24 (ora României).

Luna, care este stăpâna hărții, se află într-o situație bună: este în exaltare, loc unde se simte foarte bine, într-o casă bună, a XI-a, a idealurilor și speranțelor, în contacte bune cu ambii benefici – în conjuncție cu Jupiter și în trigon cu Venus.

Aceste aspecte vor insufla o stare generală de optimism, bună-dispoziție și îi pot pune într-o lumină bună pe cei înzestrați cu înclinații spre artă – designeri, creatori de modă, pictori, compozitori etc. Toți cei care activează într-un domeniu care implică sensibilitate și creativitate pot da măsura excelenței lor.

Pe de altă parte, intervin turbulenții zodiacului, Marte și Uranus, planete ale căror efecte sunt amplificate de Jupiter și de Eclipsă.

Adesea eclipsele de lună au funcția de a scoate la lumină sau de a pune în prim plan elementele cele mai presante ale momentului. În felul acesta, toate discrepanțele indicate de relațiile proaste dintre Jupiter, Uranus și Marte, la care se adaugă Luna și Soarele, se pot manifesta la cote maxime și putem asista la evenimente care capătă turnuri neașteptate, manifestări violente cu consecințe imprevizibile, periculoase.

Pot avea loc demascări, dezvăluiri șocante ale unor demersuri oneroase care, ținute ascunse, ar putea afecta interesele oamenilor și pe cele ale țării.

Luna la 5009′ Taur este flancată de două Stele Fixe importante, Sheratan la 4018 și Hamal la 7059’ din semnul Taurului. Ambele Stele Fixe sunt de natura lui Marte şi Saturn, indicând în general contexte complicate, marcate de acțiuni care presupun duritate, lipsă de milă, de înțelegere, sau chiar lipsă de scrupule. Putem asista la acțiuni care provoacă distrugeri, violență, cruzime.

Din altă perspectivă, cele două Stele Fixe semnifică și dorința, puterea și capacitatea de a urma cu precizie un demers, o inițiativă, indiferent de dificultăți, obstacole sau impedimente.

Până pe 24 noiembrie, când Marte va părăsi Scorpionul, climatul general va fi divergent, situațiile și circumstanțele conflictuale se vor ocoli sau atenua cu dificultate. În concluzie, ni se cere prudență, evitarea confruntărilor și o atitudine înțeleaptă cu privire la factorii care pot genera conflicte, pentru că acestea sunt de natură să scape de sub control cu ușurință.

Bine este să profităm la maximum de ceea ce este bun legat de Luna Nouă din semnul Balanței și de Luna Plină din Scorpion, ambele având puternice marcaje legate de casa a V-a, care este un domeniu al plăcerilor. Ea indică bucuria de a trăi, dorința de distracții, de escapade cu conotație amoroasă, bucuria unor întâlniri, revederi. Ea semnifică toate tipurile de evenimente mondene și tot ce poate induce sentimente frumoase, generatoare ale unor stări de bine induse de spectacole, expoziții, excursii, practicarea sportului; cu o precizare: sunt de evitat sporturile care implică un grad de risc, precum scufundările, parașutismul, cursele auto sau de motociclism și altele de felul acesta.

CORINA CHIRA
membră AAR, redactor Astrele

Articole scrise de Corina

Abonați-vă la newsletter-ul Astrele pentru a fi la curent cu tot ce publicăm în revistă! Veți fi anunțat/ă când publicăm ediții noi, articole de astrologie, exerciții/provocări. De asemenea, vă ținem la curent cu evenimentele AAR și cu atelierele și cursurile organizate de astrologii echipei Astrele și de partenerii noștri.

Share

Cookie-urile ne ajuta sa ne furnizam serviciile. Prin utilizarea serviciilor noastre si navigarea prin acest site va exprimati acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor. Detalii

Cookie-urile ne ajuta sa ne furnizam serviciile. Prin utilizarea serviciilor noastre si navigarea prin acest site va exprimati acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor.

Close