26-27 februarie 2022: ”Totul despre carieră și bani”, curs cu MIHAELA DICU

Mihaela Dicu vă invită la cursul de astrologie vocațională și financiară ”Totul despre carieră și bani”, care se va desfășura ONLINE, pe Zoom, în weekendul 26-27 februarie 2022:

”CARIERĂ ȘI BANI” a fost doilea curs pe care l-am ținut la sală, live, după cel de Astrologie Relațională. Se întâmpla în martie 2011, la București.
Cursul a avut mult succes și a fost reluat de 5 ori, tot la clasă, în București, in perioada 2011-2017. Foarte multă lume ar fi dorit să-l urmeze, dar distanța și costurile aferente șederii timp de două zile în București au fost obstacole pe care puțini au putut să le treacă. Totuși, în afară de bucureșteni, au reușit să participe și cursanți din Brașov, Sibiu, Craiova, Constanța, Iași și chiar din Chișinău.

Acum există șansa ca oricine, indiferent unde s-ar afla pe glob, sa se poata de a bucura de acest curs deosebit de interesant și folositor
Notă: Cursul va fi susținut într-o versiune revăzută, up-datată.

Iată mai jos detaliile organizatorice, cuprinsul și condițiile de participare:

CE?
Curs intensiv de Astrologie Vocațională și Financiară ”CARIERĂ ȘI BANI”

PROGRAMA
Sâmbătă, 26 februarie: CARIERA

  • Cariera, în funcție de dominantele hărții natale
  • Soarele, Marte și motivarea în carieră
  • Predispozițiile vocaționale ale planetelor
  • Casele vocaționale
  • Semnificatorii profesionali personali
  • Părțile arabe legate de profesie
  • Lunația antenatală (Syzygy-ul antenatal) și profesia
  • Cariera ca angajat
  • Cariera pe cont propriu
  • Demotivarea, șomajul
  • Timingul vocațional: tranzite, eclipse, profecții, RS și altele
  • Tyche, Daimon (Pars Fortunae, Pars Spiritus) și succesul
  • Stelele fixe și succesul

Duminică, 27 februarie: BANII

  • Atitudinea financiară în funcție de dominantele hărții natale
  • Mânuitoarele de bani: Luna și Venus
  • Planetele financiare personale
  • Părți arabe și stele fixe cu conotații financiare
  • Semnificațiile financiare ale celor 12 case
  • De unde vin banii? Casa a II-a
  • Casa a VIII-a și multiplele ei valențe financiare
  • Averea obținută din afaceri
  • Averea obținută prin performanță
  • Averea moștenită
  • Pierderile și falimentul
  • Speculațiile și câștigul la loto
  • Timingul financiar: tranzite, eclipse, profecții, RS și altele
  • Astrologia electiva – cele mai bune momente pentru: cumpărări/vânzări, contracte, investiții, împrumuturi și recuperări

CÂND?
26-27 februarie, sâmbătă și duminică, 12:30-18:30 (cu o pauză de la 14:30 la 15:00)

UNDE?
Online, pe platforma Zoom.

CINE PREDĂ?
Mihaela Dicu, inginer prin formație, astrolog prin vocație

  • 48 de ani de la primul contact cu astrologia și aproape 40 de ani de practică astrologică efectivă
  • autoarea volumelor ”Astrologia relațională”, ”Astrologie orară”, ”Primul pas spre horoscop”, ”Zodiacul”, ”Numerologia practică” (toate, apărute la Editura Polirom)
  • conferențiar la congrese internaționale de astrologie
  • membru fondator al Asociației Astrologilor din România (președinte fondator 2004-2008)
  • președinte de onoare al AAR (din 2008)
  • membru fondator și senior editor la revista Astrele (din 2002)
  • membru CEDRA, Centre d’Etudes, de Documentation et de Recherche surl’Astrologie, Franța (din1999)

CUM MĂ ÎNSCRIU?
Înscrierile (precum și toate cererile de detalii și precizări) se trimit numai prin mail, la adresa kollesis@gmail.com.
În mailul de înscriere, va rog sa transmiteți numele, prenumele și adresa sumară (stradă, nr, localitate, județ), adică datele necesare facturării. De asemeni, dacă încă nu ne cunoaștem, vă rog să scrieți câteva cuvinte despre experiența dvs, astrologica. Concis, nu pe larg.

CÂT COSTĂ?
Taxa de participare: 600 lei
Plata se va face până cel târziu vineri, 25.02.2021, ora 18:00, în contul:
SC KOLLESIS SRL
Cont Lei: RO47BTRLRONCRT0381817001
Cont Euro: RO94BTRLEURCRT0381817001
Banca Transilvania
Pe ordinul de plată vă rog să scrieți la explicații ”Curs astrologie Cariera și bani”.
(cei aflați în străinătate sunt rugați să mă contacteze, fiindcă există și alte instrumente de plată).
Discount: 50 % reducere pentru cei care au participat la cursul meu ”Astrologie, carieră și bani” susținut la clasă, în București. Aceștia vor plăti numai 300 lei.
Persoanele care doresc să participe, dar sunt într-o perioadă financiară dificilă, sunt rugate să îmi scrie, fiindcă pot acorda reduceri pentru situații speciale.
Primirea datelor de logare este condiționată de confirmarea plății taxei de participare.

PS: urmatorul curs in weekendul 26-27 martie. Voi reveni cu detalii.

Va aștept cu drag să învățăm împreună astrologie de calitate!
Mihaela Dicu

Share

Cookie-urile ne ajuta sa ne furnizam serviciile. Prin utilizarea serviciilor noastre si navigarea prin acest site va exprimati acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor. Detalii

Cookie-urile ne ajuta sa ne furnizam serviciile. Prin utilizarea serviciilor noastre si navigarea prin acest site va exprimati acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor.

Close