28 mai 2023: ”Despre Orele Planetare și problema radicalității hărții orare”, cu ANDREW BEVAN, la Astro-Festival Craiova
Andrew Bevan din Norvegia, invitat de onoare la Astro-Festival Craiova, va conferenția duminică, în 28 mai 2023. Intrarea la eveniment este liberă pentru toți pasionații de astrologie!
Există unele tehnici astrologice ale căror origini sunt atât de vechi încât pur și simplu nu se mai știe ce înseamnă și cum se utilizează. Tehnica Orelor Planetare este una dintre ele.
Mai mult, când iei contact cu scrierile lui William Lilly – a cărui capodoperă este Astrologia creștină, publicată în 1647 –, prima considerație înainte de judecarea unei hărți și primul aforism de la pagina 298 din Astrologia creștină sună așa: „Vezi dacă întrebarea este radicală sau aptă de a fi judecată; anume, dacă stăpânul Ascendentului și cel al orei au aceeași natură sau triplicitate”. Ei bine, ce înseamnă asta? Și câți astrologi din epoca modernă credeți că examinează hărțile în acest fel?
Problema radicalității și a tehnicii aferente mi-a venit în minte în 1985-86, pe când urmam „Cursul de calificare în astrologie orară” ținut de Olivia Barclay. De fapt, în aceeași perioadă am început să lucrez la tehnica Age Point – pentru care cele mai vechi fragmente le găsim în scrierile lui Lilly și ale lui Manilius (40 î.e.n.-20 e.n.). Olivia Barclay obișnuia să-și îndrume elevii pe astfel de cărări și i-am rămas recunoscători pentru asta. Nu există prea mult material despre problema radicalității. Totuși, ea apare și în lucrarea astrologului și matematicianului italian Guido Bonatti, din secolul al XIII-lea, editată de Lilly și publicată în 1676 sub titlul „Ghidul astrologului”. Acum știm de unde a preluat Lilly conceptul.
Dar aveți idee ce planetă era stăpâna orei atunci când v-ați născut?
Sau care planetă este stăpâna orei acum?
În această prelegere, voi încerca să șterg praful așezat peste întregul concept și să arăt modul în care legătura dintre Stăpânul orei și Ascendentul radical este o Piesă Lipsă care oferă o înțelegere cu totul nouă și o abordare imediată a interpretării hărții orare.
Exact cum ne place!
Vă aștept cu drag!
Andrew
Andrew Bevan este membru de onoare al AAR și Special Guest Editor al revistei Astrele. Andrew este astrolog profesionist cu normă întreagă încă din 1984, fiind totodată un pasionat cercetător într-ale tehnicilor astrologice. A absolvit Școala de Astrologie Mayo cu distincția DMS Astrol., iar în 1986 a fost al doilea student care a reușit să parcurgă cu succes Cursul de Calificare în Astrologie Orară al Oliviei Barclay, obținând diploma QHP (Qualifying Course in Horary Astrology) cot la cot cu celebra Carole Wilson. De-a lungul anilor a publicat peste 100 de articole în presa norvegiană, iar din 1990 până în 1997 a găzduit o emisiune radiofonică săptămânală. De asemenea, a avut numeroase apariții pe micul ecran.
Printre realizările sale notabile se numără predicția făcută în 1985 privind ziua în care următoarea planetă, după Pluton, urma să fie descoperită, și anume 3 noiembrie 1995, zi care a coincis cu cea în care presa norvegiană a anunțat descoperirea primei exoplanete (o planetă care orbitează un alt Soare). Apoi, în 1990 a trimis o scrisoare Prințului Moștenitor al coroanei norvegiene avertizând asupra alterării stării de sănătate a regelui în luna iunie, lună în care într-adevăr Regele Olav a suferit un infarct și actualul rege, Harald al V-lea, a preluat responsabilitățile tronului. Andrew a prezis o serie de cutremure și alte evenimente seismice și din 1987 până în 2011 lucrările și predicțiile sale au apărut într-o serie de publicații financiare norvegiene. În 2011 a trecut cu brio o testare în orb supervizată de Radio Norvegia, care viza astrologia.
Cu toate acestea, Andrew consideră că cea mai importantă contribuție a sa, adusă astrologiei, este dezvoltarea tehnicii Age Point, pornind de la fragmentele descoperite în cărțile antice de astrologie studiate în timp ce urma cursul Oliviei Barclay în 1986. În prezent, consiliază cu succes 100 de clienți în fiecare an, combinând tehnica Age Point cu astrologia orară.