Corina ChiraEfemere

Luna Nouă din Taur sau tendințele perioadei 11 mai – 10 iunie 2021

Luna Nouă din semnul Taurului, care are loc în seara zilei de 11 mai, ora 21:59 (ora României), este un reper important pentru următoarele patru săptămâni.

Situată în casa a VI-a, lunația atrage atenția asupra problemelor care țin de serviciile sociale și de sănătate, activitatea jandarmeriei, sindicatelor, munca subordonată și, nu în ultimul rând, de vulnerabilitatea în fața bolilor.

Amplasată într-un semn al concretului, pragmatismului și al interesului pentru lucrurile stabile, această lunație ar trebui să fie un factor de echilibru. Va fi însă greu să se comporte astfel, pentru că este în conjuncție cu Uranus, planeta schimbării și evenimentelor neașteptate, așadar se pot declanșa evenimente neobișnuite, de natură conflictuală. Aspectul poate genera decizii bruște, nechibzuite, stranii, atitudini radicale care pot surprinde. În plus, careul superior de la Saturn, planeta precauției și controlului, ascute discrepanțele.

Ascendentul în Săgetător aduce o notă de prospețime, optimism, bună dispoziție și șansă.

Jupiter, stăpânul Ascendentului, în casa a III-a, scoate în prim-plan probleme legate de comunicare, transmitere de informații, comerț, transporturi, presă, sistem de educație și în general de tot ce ține de activitatea intelectuală. Putem asista la discuții legate de felul în care s-ar putea eficientiza sistemul de învățământ în conjunctura actuală, dezbateri legate de desfășurarea cursurilor și de identificarea unor modalități de recuperare a pierderilor, ca urmare a închiderii instituțiilor de învățământ.

Stăpânul casei a X-a, Mercur, amplasat în casa a VII-a, casă a alianțelor, cooperărilor și relațiilor cu alte țări, conjunct cu Mica Benefică, Venus, stăpâna casei a XI-a, este de bun augur. Pot să aibă loc întâlniri la nivel înalt, se pot stabili parteneriate și tranzacții profitabile și utile pentru țară. Aspectul bun, de trigon, cu Jupiter și Saturn dau stabilitate și legitimitate acestor alianțe.

Marte, ca stăpân al casei a XII-a, în casa a VIII-a, este de natură să îngrijoreze, pentru că  readuce în discuție probleme legate de sistemul sanitar, de pericole și accidente. Amplasarea Lunii, stăpâna semnului în care se află Marte, în semnul exaltării ei, Taurul, și aspectul bun dintre cele două planete, ameliorează întrucâtva situația.

În plus, se alcătuiește un aspect favorabil, de sextil, la un orb strâns, de 18min, între Marte și Uranus, aspect care dă posibilitatea punerii în practică a unor tehnici noi, rezultate în urma unor cercetări de ultimă oră, marcate de inventivitate și ingeniozitate. Domeniul medical, în special chirurgia, medicina de urgență și imagistica, ar putea fi beneficiarul acestor elemente de noutate, astfel încât să poată fi puse în practică soluții care până nu de mult păreau utopice.

La nivel personal, cu Marte în casa a VIII-a a lunației, este bine să se țină cont de riscul unor accidente, de situații care pot pune corpul în pericol prin lovituri, căzături sau orice fel de agresiuni. Pe de altă parte, amplasarea poate fi interesantă pentru cei care doresc să se afirme în plan profesional și artistic, într-un chip original şi creativ.

Luna Noua în careu cu Saturn și Jupiter poate arăta un context complicat pentru oamenii care se bucură de notorietate sau sunt investiți cu putere și au răspunderi importante, în condițiile în care dau dovadă de lipsă de măsură, atitudini exagerate sau dacă adoptă măsuri nejustificate.

La nivel personal, același context complicat poate induce lipsă de entuziasm și descumpănire în fața viitorului. Unii vor avea senzația că sunt restricționați în mod nejustificat în intențiile sau proiectele pe care le au. Este utilă înarmarea cu răbdare, luciditate, simț practic, prudență, calm şi căutarea echilibrului interior.

Atenționările se adresează în principal celor născuți în semne fixe – Tauri, Vărsători, Scorpioni și Lei – sau care au Ascendentul în aceste zodii.

Pe lângă evenimentul de Luna Nouă, luna mai aduce mai multe evenimente semnificative:

  • Jupiter intrat în Pești, în data de 14 mai, va sta în acest semn până în 29 iulie, când va reveni în mișcare retrogradă în Vărsător.

Intrarea Marelui Benefic în domiciliu este o poziție puternică și totodată un factor protector pentru toata lumea, în special pentru Pești, Săgetători și Raci.

Actualul tranzit jupiterian va fi atipic. De regulă parcurge o zodie pe parcursul unui an întreg însă, de data asta, în Pești, va fi fragmentat în trei intervale:
– 14 mai – 29 iulie 2021
– 29 decembrie 2021 – 10 mai 2022
– 28 octombrie – 20 decembrie 2022.

Prin urmare, va fi dificil de dus la bun sfârșit un proiect coerent. Vor fi ruperi de ritm, salturi în tot ce se întreprindem și vom avea nevoie de flexibilitate și răbdare pentru a relua la începutul anului viitor ceea ce demarăm acum, finalizarea având loc abia în toamna lui 2022.

  • Saturn va intra în mișcare retrogradă din 23 mai până pe 11 octombrie 2021.

Saturn în mișcare retrogradă presupune o reevaluare a întregii activități, din momentul în care Saturn a intrat în Vărsător, în 21 decembrie 2020. Situația este de natură să atragă atenția asupra unor decizii și situații insuficient gândite. Astfel  pot să  apară carențe, blocaje, obstacole și ca urmare trebuie intervenit pentru a ajusta și corecta aceste neajunsuri, în nota specific saturniană – analiză matură conformă cu realitatea, răbdare și onestitate.  

  • Mercur va intra în mișcare retrogradă din 30 mai până pe 23 iunie 2021, în semnul Gemenilor.

În aceasta situație poate fi perturbată activitatea intelectuală și informațională, pot să apară disfuncții în comunicare și o percepție eronată asupra realității.

În mai și iunie, astrele ne îndeamnă să fim mai prudenți dar să-i dăm ocazia lui Jupiter, Marele Benefic, să se exprime la întreaga lui forță, să dea măsura capacității sale de a deschide etape noi, promițătoare, aducătoare de noroc și șansă.

CORINA CHIRA
membră AAR, redactor Astrele

Articole scrise de Corina

Share

Cookie-urile ne ajuta sa ne furnizam serviciile. Prin utilizarea serviciilor noastre si navigarea prin acest site va exprimati acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor. Detalii

Cookie-urile ne ajuta sa ne furnizam serviciile. Prin utilizarea serviciilor noastre si navigarea prin acest site va exprimati acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor.

Close