G-4DHF8L3Q06
Corina ChiraEfemere

Luna Nouă din Berbec sau tendințele perioadei 12 aprilie – 12 mai 2021

12 aprilie 2021, 5:30, București. Sistem Whole

Echinocțiul de primăvară este un moment special în multe culturi. Pentru astrologi, începe un nou circuit și este momentul în care se calculează un horoscop valabil pe întregul an.

Pentru a determina atmosfera intervalelor de timp mai scurte, de câte 29 de zile, cuprinse între două conjuncții succesive Lună/Soare, astrologia utilizează fazele de Lună Nouă numite Lunații care, studiate cu atenție, aduc informații prețioase.

Prima Lună Nouă din acest an astrologic, început la echinocțiul de primăvară, a avut loc în 12 aprilie la ora 5:30 dimineața, la 22gr24min Berbec (vezi harta) și se desfășoară pe fondul unui climat tensionat și de durată, generat de disonanțele dintre Saturn, planeta prudenței, profunzimii, conservatorismului, și Uranus, planeta rebeliunii și a surprizelor.

Pentru România, Lunația are loc în casa a II-a – casă financiară care stabilește ca prioritate problema situației finanțelor tării, a veniturilor și a tuturor activităților care au ca obiect gestionarea banilor. Alături de conjuncția Lună/Soare, se află Venus și Mercur, în semnul patronat de energicul Marte aflat în Gemeni. Astfel, există premisele ca, în urma unor discuții aprinse pe fondul unor tensiuni și confruntări de argumente, să fie găsite soluții și rezolvări.

Jupiter, stăpânul Ascendentului și al  Mijlocului Cerului în Pești, în casa a XII-a, induce situații echivoce, nesiguranță, suspiciune privitoare la guvernanți, impresia lipsei de transparență, și pune în discuție subiectele momentului legate de situația deficitară a spitalelor și a sistemului sanitar în general.

Aflat în același semn cu Saturn, stăpânul casei a XI-a, îndoiala și nemulțumirea se pot răsfrânge și asupra forumurilor legislative și executive, partidelor politice, asociațiilor de orice fel.

Careul pe care Pluto îl face cu planetele din Berbec acționează mai mult în plan colectiv, ca un factor de stres și îi pune în  dificultate pe șefii de stat, pe miniștri, pe toți cei implicați în politică, patroni ai unor mari corporații, pe cei care fac parte din cercuri de interese de orice natură, oameni bogați, celebri.

Atenționări:

  • Neptun din Ascendent dă o percepție deformată a realității, slăbește capacitatea de discer-nământ, aduce confuzie, nesiguranță și incertitudine. Aspectul de careu pe care îl formează Neptun cu Marte este un serios semnal de alarmă de extindere a pandemiei și risc de pro-pagare a virusului. Astrologia medicală leagă aspectul disonant Marte/Neptun de intoxicații și de riscul unor complicații grave ca urmare a unor procese infecțioase. Aspectul exact a fost în ziua de 9 aprilie și, din fericire, acum[1]Analiza a fost făcută la 12 aprilie 2021 (N.r.) este în destrămare dar activ până când Marte părăsește Gemenii în ziua de 23 aprilie.
  • Conjuncția Lunii Noi cu Venus, stăpâna casei a VIII-a – casă răspunzătoare de rata mortali-tății, de pericole, accidente, crize –, și careul superior pe care Venus îl primește de la male-ficul Pluto la un orb foarte strâns, de numai 2min, sunt îngrijorătoare.
  • Marte în casa a IV-a, casă legată de pământ, bunuri funciare, forțe aflate în opoziție, este de natură să agite spiritele. Putem asista la mișcări de stradă revendicative, de contestare a unor decizii, sau cu tentă naționalistă, prezențe publice care pot tensiona atmosfera și pune în dificultate forurile decizionale reprezentate de casa aX-a.

Aspecte favorabile:

  • Venus, Mica Benefică, alcătuiește un aspect bun, de sextil, cu Jupiter, Marele Benefic, la un orb mic, de 1gr24min și are o influenta binefăcătoare. Prin inițiative bine gândite, Jupi-ter, stăpânul Ascendentului în casa aXII-a, ar putea aduce rezolvări binevenite în sistemul de asistență spitalicească iar Venus, ca stăpână a casei a VIII-a, poate aduce o eficientă administrare a banilor. În plan personal, aspectul aduce armonie interioară, îi avantajează pe cei implicați în acti-vități artistice, religioase sau în orice domeniu care presupune sensibilitate, imaginație cre-atoare. El induce romantism, duioșie, tandrețe și favorizează poveștile de dragoste, întâlni-rile și regăsirile sufletești. Prezența lui Saturn lângă Jupiter aduce temeinicie și stabilitate în domeniile menționate și se poate construi ceva solid şi durabil.
  • Recepția mutuală Marte, dispozitorul Lunii Noi, și Mercur, stăpânul casei a VII-a conjunct cu Lunația, este un aspect care dă posibilitatea ca, prin dialog sau negociere, să se ivească situații propice unor alianțe și cooperări în special în relația cu alte țări.

În plus, Luna Nouă situată în domiciliul și termenul lui Marte este punct mijlociu între Jupiter și Marte.

Gestionată corect, combinația conferă, prin intermediul lui Marte, determinare, voință, hotărâre bine orientată, capacitatea și șansa de a duce la bun sfârșit un demers sau un contract avantajos po-pulației care este reprezentată de Lună și care este în raport bun cu legislația și justiția prin Jupiter.

Prost gestionată, relația dintre planete poate duce la lipsă de măsură, la sfidarea legilor, ceea ce, în final, se poate răsfrânge nefericit asupra oamenilor, afectând bunăstarea întregii societăți.

În concluzie, este un interval plin de energie, intens, nu în totalitate confortabil, care trebuie abor-dat cu prudență și cu încrederea că apar oportunități, se deschid noi capitole, cu atât mai mult cu cât Berbecul, ca primul semn din cercul zodiacal, este zodia ambiției, determinării și a acțiunii constructive. Lunația este în aspect bun cu dispozitorul ei, Marte, iar aspectele bune dintre cei doi benefici ne îndeamnă să avem încredere!

CORINA CHIRA
membră AAR, redactor Astrele

Articole scrise de Corina

Note

Note
1 Analiza a fost făcută la 12 aprilie 2021 (N.r.)
Share

Cookie-urile ne ajuta sa ne furnizam serviciile. Prin utilizarea serviciilor noastre si navigarea prin acest site va exprimati acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor. Detalii

Cookie-urile ne ajuta sa ne furnizam serviciile. Prin utilizarea serviciilor noastre si navigarea prin acest site va exprimati acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor.

Close