Conjuncțiile Jupiter-Saturn în viziunea celor din vechime

Cel mai important ciclu planetar în astrologia clasică este cel al conjuncțiilor Jupiter-Saturn. Acest ciclu este cunoscut de multă vreme și se consideră că modelează evoluția societății, politicii, științei, religiei etc. Vechii autori au vorbit mult despre el, dar trebuie clarificată o problemă: ce înțelegeau cu adevărat acești autori prin „ciclul Jupiter-Saturn”? Fiindcă vom vedea că lucrurile nu sunt chiar atât de clare.

Ce spune ABŪ MAʿSHAR

Abū Maʿshar1 ne vorbește despre conjuncția Jupiter-Saturn ca despre unul dintre cei mai importanți factori în astrologia mondială. Potrivit lui:

  • întregul ciclu durează 960 de ani; după această perioadă, conjuncția se produce din nou în Berbec
  • conjuncția schimbă triplicitatea la fiecare 240 de ani în ordinea: foc, pământ, aer, apă
  • conjuncția minoră Jupiter-Saturn are loc la fiecare 20 de ani.
    Abū Maʿshar ne oferă chiar calculele conjuncțiilor în ani, luni, zile și ore. Acestea i-au servit la trasarea unei cronologii a istoriei omenirii, începând cu… crearea lui Adam și continuând cu potopul etc.! Potrivit lui, între potop și începutul „sectei arabilor” (sic, expresia exactă a lui Abū Maʿshar), adică hegira2, momentul de debut al calendarului musulman, s-ar fi scurs exact 3950 de ani . Cuvântul „sectă” nu are conotații negative, în limba latină însemnând doar „adepți ai”. Apropo, după Abū Maʿshar, potopul s-ar fi produs într-o vineri, („diei veneris”, sic). Detaliul este de apreciat. 🙂

Cronologia lui Pierre d’Ailly

Pe baza textelor lui Abū Maʿshar, cardinalul Pierre d’Ailly3 și-a elaborat propria cronologie a istoriei umanității, urmând cuvânt cu cuvânt datele acestuia. Cardinalul a luat ca punct de referință debutul Islamului, singura dată în mod cert identificabilă furnizată de Abū Maʿshar. Pornind de la toate aceste lucruri (și de alte câteva, precum Magnus Orbis4 și conjuncțiile Marte-Saturn), a făcut una dintre cele mai cunoscute predicții astrologice: a spus că în 1789 se va produce o mare schimbare, care va modifica ordinea cunoscută. Iar în acel an, a avut loc revoluția franceză! Să cităm cuvintele lui Pierre d’Ailly, în original:

«Après cette conjonction, il y aura un complément des dix révolutions de Saturne l’année du Christ 1789. […] Après ces prémisses, disons que si le monde dure jusqu’à cette époque, ce que seul Dieu sait, à cette date il y aura de nombreuses et importantes mutations et variations du monde, surtout en ce qui concerne les lois et l’allégeance religieuse.»

[”După această conjuncție, vor fi adăugate zece revoluții ale lui Saturn, până în anul lui Hristos 1789. […] Pe baza acestor premise, putem să spunem că, dacă lumea va mai dăinui până în acea epocă, ceea ce numai Dumnezeu poate ști, la acea dată vor exista multe schimbări și variații importante în lume, în special în ceea ce privește legile și credința religioasă.]

Date fiind cele de mai sus, se poate spune: funcționează! Nu trebuie decât să pornesc de la Abū Maʿshar și să socotesc câte un ciclu nou la fiecare 960 de ani. Et voilà! Sunt un geniu al astrologiei! Există unii care chiar așa procedează, literalmente.

Ce zice astronomia?

Există însă multe probleme în potrivirea ciclurilor menționate mai sus:

  • anul calendarului musulman nu este egal cu anul gregorian, așa că atunci când Abū Maʿshar vorbește despre „ani”, nu este același lucru cu ceea ce înțelegem noi prin „an”.
  • Abū Maʿshar se baza pe cicluri simbolice, nu astronomice. Nu sunt nici măcar cicluri ale mișcărilor medii ale celor două planete, așa cum au crezut astrologii de mai târziu, pentru că nici asta nu se potrivește. Dacă ne uităm la alți autori, chiar și acele cifre simbolice sunt substanțial diferite. Ibn Ezra vorbea despre o mare conjuncție Jupiter-Saturn în Berbec „la fiecare o mie de ani, ceva mai mult sau mai puțin” (sic). Acest „ceva mai mult sau mai puțin” lasă o marjă destul de mare. Ce faci în cazul ăsta, ca astrolog? Calculezi harta celei mai apropiate lunații, cu o marjă de eroare de 40 de ani? O marjă de 40 de ani mi se pare mult.

Pentru a verifica, să comparăm cronologia pe care o elaborează Pierre d’Ailly, pornind de la marile conjuncții Jupiter-Saturn (conjuncții la începutul Berbecului) conform lui Abū Maʿshar:

Numărul marii conjuncții sau conjuncției milenare Data începerii milenarei de la crearea lui Adam, cf. lui Abū Maʿshar5 Data milenarei lui Abū Maʿshar în calendarul creștin Data astronomică reală a schimbării ciclului triplicității de foc
1 320
2 1280
3 2240
4 3200
5 4160 1185 î.e.n. 8216 î.e.n.
6 5120 225 î.e.n. 267 î.e.n.
7 6080 735 e.n. 7698 e.n.
8 7040 1695 16039

Cu alte cuvinte:

  • Schimbarea de ciclu, care conform cronologiei lui Abū Maʿshar a avut loc în 1185 î.e.n., s-a produs de fapt în 821 î.e.n. (cu o eroare de mai multe secole)
  • Schimbarea din anul 225 î.e.n. a avut loc de fapt cu două secole mai târziu, în anul 26 î.e.n. (ciclul despre care vorbește Virgiliu10)
  • Cealaltă schimbare de ciclu (pe care Abū Maʿshar a luat-o ca referință pentru islam) a fost plasată în 735, dar în realitate a avut loc în 769 (la mai mult de 30 de ani distanță)
  • Următoarea schimbare ar fi căzut în 1695, dar a avut loc în 1603 (la aproape un secol distanță).

După cum vedeți, orice asemănare cu realitatea este pură coincidență.

Cei din vechime utilizau vreodată conjuncțiile reale?

Dacă au operat cu cicluri rupte complet de realitatea astronomică, ne întrebăm dacă cei din vechime mai foloseau și conjuncția Jupiter-Saturn reală. Și este clar că o făceau, deși cu unele erori. Pierre d’Ailly vorbește despre o conjuncție în Săgetător în 841 î.e.n. (care era de fapt în Scorpion), citează o alta în anul 36 î.e.n. în Leu (cu o eroare de 10 ani, fiindcă s-a produs în 26 î.e.n.) și menționează o a treia din 748 în Săgetător (care nu a fost în Săgetător, ci la 28º Scorpion). Și în ciuda acestui fapt, omul a făcut o predicție exactă pentru revoluția franceză! 🙂

Cu toate acestea, Pierre d’Ailly era un cardinal, nu un astrolog.

În unele texte din secolul al XV-lea sunt pomenite conjuncții reale, cu o eroare de două zile. Pedro Ciruelo ne oferă două date de conjuncții: una are o eroare de două zile și încă una, care este exactă. A se vedea textul de la linkul de mai jos:

Simbolism versus astronomie

Puși în fața acestei contradicții, putem să aruncăm la gunoi tot ceea ce spuneau vechii astrologi, precum Abū Maʿshar sau Ibn Ezra, sau putem încerca să înțelegem. Dacă alegem a doua variantă, trebuie să ținem cont de mai multe lucruri:

Astrologia este o știință fizică? Dacă este așa, iar determinismul astral este o problemă de energii fizice, înseamnă că, dacă Jupiter și Saturn nu sunt unul lângă altul pe cer, avem de-a face doar cu fanteziile unor astrologi clasici. Cum să vorbim despre o conjuncție în Berbec în anul 735, cum face Pierre d’Ailly, dacă în acel an Saturn era în Taur, iar Jupiter în Leu?

Dacă astrologia nu este o știință fizică, ci una simbolică, considerentul că o conjuncție Jupiter-Saturn se repetă la 20 de ani se datorează faptului că acesta este numărul rotund cel mai apropiat de adevăr, fiindcă ciclul Jupiter-Saturn durează uneori mai mult de 20 de ani, iar alteori mai puțin. Acest număr nu are legătură nici măcar cu mișcarea medie, cum afirma Pedro Ciruelo, ci este doar o rotunjire. Iar în gândirea astrologică, bazată pe analogii (ceea ce arată ca A, funcționează ca A), 20 de ani „arată” ca energia combinată de tip Jupiter-Saturn. Iar dacă „arată” ca ea, înseamnă că funcționează ca ea. De fapt, este cam la fel cum a procedat și Demetrio Santos11 cu C-60: o progresie pur simbolică, bazată pe o rotunjire a ciclului Jupiter-Saturn.

Alte cicluri, în alte culturi

Când Abū Maʿshar și alți astrologi din vechime vorbeau despre aceste cicluri Jupiter-Saturn, nu spuneau prostii, așa cum afirmă Morin12, care expediază problema foarte rapid, ci, în realitate, descriau un ciclu simbolic în analogie cu Jupiter-Saturn.

Unii astrologi punctează, de asemenea, posibilitatea de a se fi inspirat din textele și ciclurile hinduse, specifice acelei culturi.

Între astrologia occidentală și cea hindusă există unele legături. Astronomii din India vorbesc și ei despre marile cicluri. Aryabhata13 explică un ciclu de 4.320.000 de ani, Mahâyuga (Epoca cea Mare)14, care, în conformitate cu Linga Purana, este împărțit în 71 de perioade, care, la rândul lor, sunt împărțite în alte sub-perioade. Acum ne-am afla în Kali Yuga, care a început în 3102 î.e.n., cu un potop (în 3000 î.e.n., conform hindușilor, iar în 2957 î.e.n., după Pierre d’Ailly). Din ceea ce spune Pingree, Abū Maʿshar ar fi fost la curent cu sidhantas15 și Vishnu Purana, așa că a putut să se inspire de acolo cu privire la ciclurile lor. Și există multe coincidențe cu privire la data potopului, în diferitele tradiții.

Cu toate acestea, nu voi intra în mai multe detalii, deoarece nu este subiectul predominant și nici nu am erudiția necesară. Mă raportez la lucrarea lui Denis Labouré, din care am obținut aceste informații.

Ceea ce trebuie să reținem este faptul că marile cicluri simbolice sunt o temă recurentă în diferite civilizații.

Soarele, ca sursă de lumină reală, cea care reglează ciclurile de viață ale tuturor lucrurilor vii de pe planetă, și celelalte planete, ca expresii ale luminii sale. De aceea, lucrăm cu pozițiile reale ale Soarelui și ale planetelor față de Pământ.

Dar astrologia funcționează și cu cicluri sau progresii simbolice. De exemplu, direcțiile primare sunt o progresare a hărții natale cu un grad ecuatorial pe an; direcțiile simbolice avansează cu un grad zodiacal pe an. De ce un grad? Pentru că este „mai mult sau mai puțin” viteza cu care înaintează Soarele într-o zi. Da, „mai mult sau mai puțin”, deoarece în astrologie cifrele simbolice sunt rotunde. Acesta este motivul pentru care mă face să zâmbesc această întrebare frecventă: «Direcțiile primare ale lui Ptolemeu sau cele cu Arcul lui Naibod? »

Dacă veți încerca să folosiți un ciclu simbolic (să deplasați toate planetele cu un grad pe an, în condițiile în care ele se află în cu totul altă parte din punct de vedere astronomic, iar pozițiile pe care le obțineți nu au nicio legătură cu amplasarea lor reală pe cer), oare nu vi se vor înfierbânta creierii pentru câteva secunde? Odată ce ați înghițit gălușca (este simbolism pur!), fiți consecvenți și continuați în mod simbolic: un grad pe an.

Mergând și mai departe, putem folosi ambele abordări în același timp. De exemplu: un astrolog poate să calculeze revoluția solară (întoarcerea Soarelui la poziția sa astronomică exactă din momentul nașterii) și, totodată, să compare această hartă pur astronomică cu unele absolut simbolice, precum cele obținute prin direcții primare sau simbolice, sau prin progresii secundare.

În ceea ce privește ciclurile Jupiter-Saturn, nu mi s-ar părea nebunesc dacă cineva ar folosi aceste cicluri simbolice chiar și în zilele noastre, mai ales dacă ar face-o așa cum au făcut-o cei din vechime: combinându-le cu Magnus Orbis și cu 10 revoluții ale lui Saturn.

Cu toate acestea, de obicei astrologii folosesc conjuncții reale, și la fel vom continua să facem și noi.

Concluzia mea personală

Dacă utilizați cicluri simbolice, ar trebui să fiți conștienți de acest lucru și să vă avertizați cititorii. Pentru că, dacă ne-am baza cuvânt cu cuvânt pe Abū Maʿshar, am intra în ciclul de aer de-abia în 2175! Ciclul de pământ ar fi început (conform acelor cicluri simbolice) în 1935.

Sunt în favoarea abordării textelor celor vechi într-o manieră pur orientativă, dar ar părea foarte riscant, să spun, de exemplu, că la fiecare 960 de ani se produce câte o schimbare socială imensă, atribuind acest lucru conjuncțiilor Jupiter-Saturn. Nu este adevărat din punct de vedere astronomic. Dacă cercetăm adevărul astronomic, între ciclul care a început în 821 î.e.n. și cel care a început în 26 î.e.n. s-au scurs 795 de ani, nu 960. Următorul ciclu a avut și 795 de ani, iar celălalt, 834 de ani. A-l urma pe Abū Maʿshar (care nici nu folosea un calendar bazat pe mișcarea soarelui, ca noi, ci unul bazat pe mișcarea lunii) ar fi riscant, cu excepția cazului în care ți-ai asuma faptul că folosești cicluri simbolice. Dar, pentru numele lui Dumnezeu, măcar ajustează ciclurile la calendarul bazat pe anul solar, deoarece Abū Maʿshar folosea un calendar lunar. Și nici nu vreau să-mi imaginez cum ar fi dacă ar trebui să ne bazăm pe lunațiile de înainte sau de după presupusa conjuncție. Cum? Cu o marjă de eroare de trei secole?

Să dăm textelor antice valoarea pe care o au, dar să lucrăm cu cicluri reale. Așadar, poate este de preferat să considerați termenii pe care îi menționează ca fiind anecdotici.

Personal, prefer să lucrez cu ciclurile reale și să citez ciclurile mai mult astronomic.

pepa-sanchis-autor

PEPA SANCHIS,
membră de onoare a AAR

Traducere din limba spaniolă și note:
MIHAELA DICU

Nota traducătoarei:

Conjuncțiile Jupiter-Saturn 1802-2159

  • 1802 – conjuncția din Fecioară deschide ciclul conjuncțiilor din ciclul de pământ
  • 1981 – conjuncția din Balanță deschide ciclul conjuncțiilor din ciclul de aer
  • 2159 – conjuncția din Scorpion deschide ciclul conjuncțiilor din ciclul de apă

Articolul în original la http://primaluce.es/las-conjunciones-de-jupiter-saturno-y-los-antiguos-p-sanchis/

  1. Abū Maʿshar, cunoscut în Europa medievală și ca Albumasar sau Albumazar (10 august 787, Balkh, Khorāsān, actualmente în Afganistan – 9 martie 886, al-Wāsit, Irak) a fost un astrolog persan, astronom, matematician și filozof. Este considerat cel mai mare astrolog musulman din perioada califatului abbasid. Manualele sale practice au marcat profund dezvoltarea astrologiei musulmane și, prin traduceri, pe cea a astrologiei din Europa Occidentală.
  2. Hegira, adică 16 iulie 622, este data la care profetul Mahomed a fugit de la Mecca la Medina și marchează începutul erei musulmane. Această dată corespunde cu anul 1 din calendarul musulman.
  3. Pierre d’Ailly, cunoscut și sub numele latinizate de Petrus Aliacensis sau Petrus de Alliaco (1351 – 1420) a fost un teolog francez, astrolog, savant, geograf, cardinal al Bisericii Romano-Catolice și Cancelar al Universității din Paris.
  4. Magnus Orbis, doctrină de origine arabă (Dawr sau Puternica Firdaria), un ciclu abstract de 360 ​​de ani care asociază semnele zodiacale cu fiecare planetă, în toate combinațiile posibile.
  5. Fiindcă Abū Maʿshar consideră că revenirea ciclului conjuncțiilor Jupiter-Saturn în aceeași triplicitate se produce o dată la 960 de ani, adică la aproape 1000 de ani, conjuncția care inițiază revenirea se mai numește și ”milenară”.
  6. Conjuncția Jupiter-Saturn: 16.11.0821 î.e.n, la 11.33 Leu
  7. Conjuncția Jupiter-Saturn: 29.06.0026 î.e.n., la 03.19 Leu
  8. Conjuncția Jupiter-Saturn: 23.07.0769 e.n., la 00.39 Leu
  9. Conjuncția Jupiter-Saturn: 18.12.1603, la 08.19 Săgetător
  10. Virgiliu, în latină Publius Vergilius Maro (15 octombrie 70 î.e.n. – 21 septembrie 19 î.e.n.), a fost un poet latin. Opera sa, incluzând cele trei lucrări majore, Eneida, Bucolicele și Georgicele, este considerată o chintesență a limbii și literaturii latine. Pepa Sanchis face referire la un pasaj din Eneida.
  11. Demetrio Santos (8 martie 1924 – 26 februarie 2016) a fost unul dintre cei mai importanți astrologi spanioli ai secolului XX. A absolvit Academia Militară Generală, a fost profesor la Academia de Infanterie din Toledo timp de mai bine de 15 ani, predând discipline precum electronica, fizica nucleară și engleza, a fost comandantul militar al unității din Santiago de Compostela. A scris un mare număr de cărți de astrologie și a tradus mai multe opere ale astrologilor antici și medievali, din latină și greacă. A elaborat o teorie bazată pe ciclurile de 60 de ani, C-60.
  12. Jean-Baptiste Morin de Villefranche (23 februarie 1583 – 6 noiembrie 1656) a fost un astrolog, medic și matematician francez, profesor la catedra de Matematică la Colegiul Regal al Franței. A fost un teoretician al astrologiei, autorul amplei lucări ”Astrologia Gallica”.
  13. Aryabhata sau Aryabhata I (476–550 e.n.) a fost un matematician și astronom indian, primul dintre marii oameni de știință clasici din India. Este autorul cărții Āryabhaṭīya.
  14. Conceptul de Yuga este descris în capitolul III din Vishnu Purana, una dintre cele optsprezece purane compuse între anii 400 și 1000. Conceptul este asociat cu cele patru epoci care formează mahâyuga: Satya Yuga, Treta Yuga, Dvapara Yuga și Kali Yuga. Sistemul celor patru yuga amintește de cele patru epoci ale Greciei antice (pomenite prima dată de Hesiod, în secolul al VIII-lea î.e.n., deci cu 1200-1300 ani înainte de purane și de Aryabhata), și păstrează uneori aceleași denumiri ca în mitologia greacă: epoca de aur, epoca de argint, epoca de bronz și epoca de fier. Acestea se regăsesc și în Persia antică.
  15. Siddhantas este un termen folosit pentru a vorbi despre scrierile sacre indiene. În principiu, trateză despre filozofia budistă, jainistă sau hindusă. Există și un corpus de Siddhantas cu caracter astronomic (cel la care se face referire în articol), prezentat de Varahamihira în lucrarea sa ”Pañcasiddhāntikā” sau ”Pancha-Siddhantika”, „(Tratat) pe cele cinci canoane (astronomice)”, apărută în jurul anului 575 e.n.

Cookie-urile ne ajuta sa ne furnizam serviciile. Prin utilizarea serviciilor noastre si navigarea prin acest site va exprimati acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor. Detalii

Cookie-urile ne ajuta sa ne furnizam serviciile. Prin utilizarea serviciilor noastre si navigarea prin acest site va exprimati acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor.

Close