G-4DHF8L3Q06
Analize anualeEfemereIoana Eugenia Ispas

Astrele în 2020 (partea a III-a)

[Citește partea I și partea a II-a.]

Începutul de iulie reiterează influența puternică a zodiei Capricorn, care încă mai are ceva să ne comunice. Saturn se va întoarce aici pe 2 iulie, iar pe 5, aceeași lună, se va produce eclipsa de Lună în Capricorn.

Reîntoarcerea lui Saturn în Capricorn va fi un test final al anduranței caracteristice acestui semn zodiacal, o repunere pe tapet a unor chestiuni tensionate din viața noastră, cărora le vom trasa liniile de final. Am încheiat acele capitole care nu ne mai reprezintă? Am învățat să construim baze solide pe care să ne fondăm existența și viitorul? Saturn în Capricorn ne aduce aminte că fără dedicare și implicare sinceră nu putem ajunge la calitate și excelență.

Eclipsa de Lună din 5 iulie va avea Ascendentul în Leu. Soarele și Luna, poziționate pe axa caselor XII-VI vor fi cuadratate de Luna Neagră din Berbec, din casa a IX-a. Retrăirea unor experiențe personale, dintr-o gamă diversă, va avea ca scop acceptarea și înțelegerea trecutului, descoperirea unor detaii aparent insignifiante, care fac diferența.

Pe 12 iulie, Mercur va reveni în mers direct de la 5˚ Rac, realizând un careu cu Marte din Berbec. Zilele din preajma acestei date sunt delicate, fiindcă vom fi tentați să avem un limbj dur, tăios, neadecvat, să-i supărăm pe cei apropiați, din motive egoiste. Reacțiile sunt pe măsură, inflamate și chiar exagerate, manifestate imediat sub formă de plată, răzbunare. Deciziile impulsive nu vor fi cele mai inspirate.

În data de 11 septembrie, Marte va începe mișcarea retrogradă de la 28˚ Berbec. Este poate una din cele mai dure experiențe ale lui Marte retrograd, fiind contrat la el acasă de Saturn (27 septembrie), de Pluto (8 octombrie) și de Jupiter (19 octombrie). Marte retrograd în Berbec va fi precum un motor ambalat care nu-și găsește combustibilul potrivit pentru o cursă contra cronometru. Este indicat să ne revizuim metodele de lucru, acțiunile, scopurile acestora, efectele finale. Careul cu Saturn îi aduce aminte că prudența și perseverența sunt calități care nu dau greș, chiar și atunci când timpul pare că ne presează. Realizăm mai repede când ne confruntăm cu o lipsă de concentrare pe ceea ce este cu adevărat important și când ne dirijăm cu dificultate energia și resursele pe care le avem la dispoziție, într-un mod pragmatic. Careul cu Pluto ne scoate în evidență teama de schimbări profunde și ireversibile pe care suntem nevoiți să le facem, fiindcă în vechea realitate nu ne mai regăsim. Careul cu Jupiter ne invită să ne căutăm motivațiile reale, să auzim ce ne șoptește vocea interioară. Vom învăța să nu ne descurajăm ușor în fața obstacolelor, să nu dăm înapoi, să ne dedicăm scopurilor pe care le-am pogramat, indiferent de provocări. Marte tensionează încă o dată zodiile cardinale (Berbec, Rac, Balanță, Capricorn), cele care dau tonul oricărui început.

Din 15 octombrie, Mercur va retrograda în Scorpion, pe 28 octombrie va reveni în Balanță, iar din 4 noiembrie va porni în mers direct de la 26 grade Balanță. Scorpionul îl are ca guvernator tradițional pe Marte, la rândul său retrograd. Energia marțiană este afectată de acest context astral neprietenos, ne vom lovi de o lipsă de concentrare, și precizie, iar unele inițiative nu-și vor găsi o direcție coerentă de manifestare.

La nivel mondial, economia devine impredictibilă – unele afaceri mari pot declara faliment, modelele care funcționau până în prezent devin inutile. Investiții mari și îndrăznețe se vor transforma în pierderi, fiindcă nu mai răspund nevoilor reale ale umanității. Sistemul bancar este, la rândul său, zguduit și nevoit să se reformeze. Pe 8 noiembrie se perfectează a treia conjuncție Jupiter-Pluto, de mare impact global. Acum vom vedea mai clar cum prind contur, prin legiferare, propuneri legislative nepopulare, controversate, care limitează inițiativa personală.

Rămânem în zona finanțelor și amintim că Luna Neagră va păși în Taur pe 22 octombrie. În acest context astral, este o veste proastă pentru cei care au economii în bănci și instituții financiare care au ca obiect principal investițiile. Există riscul de devalorizare a bunurilor materiale cu trecut în spate, cu valoare istorică sau obținute într-un trecut mai îndepărtat (case și imobile, bijuterii, mașini etc). Marte și Mercur retrograde, Luna Neagră în Taur și conjuncția Jupiter-Pluto în Capricorn ne vor determina să ne reevaluăm bunurile materiale, proprietățile, să ne punem ordine în aceste domenii. Renunțările conștiente și reprofilarea sunt pași necesari pentru un viitor în care valorile nu se vor cuantifica doar material, ci mai mult din punct de vedere personal (calități, potențial, informație utilizată pragmatic, relații inter-umane).

Pe 15 noiembrie, Marte va reveni în mișcare directă de la 15˚ Berbec, moment în care vom simți deblocarea energiilor ca pe o binecuvântare, iar două săptămâni mai târziu, în 30 noiembrie, vom avea o eclipsă de Lună pe axa Gemeni-Săgetător, cu Ascendentul în Vărsător. Aceasta este extrem de importantă pentru țara noastră deoarece există câteva superpoziții care preconizează schimbări importante la nivel de direcție viitoare și de conducere: Soarele va fi peste Soarele din harta României de la 1918, Venus peste Lună (orb de 3˚), Luna peste Pluto (orb de 2˚), iar Ascendentul din Vărsător va fi la distanță de cca 1˚ de cel al României. Suntem invitați să pășim către schimbare ca popor (Luna peste Pluto ne sugerează că acestea trebuie să fie profunde, la nivel de mentalitate). Detalii despre trecutul și istoria noastră ies la suprafață, secrete și manevre de manipulare, toate cu un impact puternic asupra națiunii, vor alimenta o schimbare majoră. Venus peste Luna din harta României ne sugerează că schimbarea de lidership și de elite se va produce natural, dar brusc – opoziția separantă cu Uranus va oferi răsturnări de situații inedite. Și cel mai important, suprapunerea Ascendentului în Vărsător ne indică faptul că începem să ne înțelegem și acceptăm locul care ni se cuvine.

Perechea sa, eclipsa de Soare din 14 decembrie, este, de asemenea, de mare impact pentru țara noastră. Ascendentul momentului va fi la 16˚ Rac, la un orb de 2˚ față de Jupiter din harta României. Jupiter guvernează casele XI și II din harta țării noastre, este plasat în casa a VI-a și guvernează semnul solar (Săgetător). Așadar, ne putem aștepta la o reașezare a pieței muncii, a modului în care ne raportăm și ne valorizăm eforturile depuse în această direcție. Casa a XI-a reprezintă în harta unei țări Parlamentul și grupurile decidente, iar configurația astrală a celor două eclipse de la final de 2020 (30 noiembrie și 14 decembrie) va imprima o schimbare profundă a componenței și reprezentativității.

Cel mai așteptat aspect al anului este conjuncția Jupiter-Saturn în primul grad din Vărsător. Primul care se grăbește să ajungă aici e Saturn (17 decembrie), urmat pe 19 de Jupiter. Pe 21 decembrie aspectul de conjuncție se va perfecta.

Conjuncția Saturn-Jupiter are loc la circa 20 de ani. În acest moment, suntem sub influența conjuncțiilor formate pe triplicitatea de aer, începute în anul 1981, în Balanță. Acest aspect este asociat cu promovarea unor noi modele economice, unor atitudini și mentalități sociale diferite și unor noi abordări ale relațiilor interumane și internaționale.

A treia parte a lui 2020 accelerează procesul de schimbare, asftel că vom avea o imagine mai clară a drumului nou pe care îl vom parcurge și vom ști și cu cine pornim la drum.

ioana-ispas

IOANA ISPAS,
vicepreședintă AAR

Despre Ioana

Share

Cookie-urile ne ajuta sa ne furnizam serviciile. Prin utilizarea serviciilor noastre si navigarea prin acest site va exprimati acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor. Detalii

Cookie-urile ne ajuta sa ne furnizam serviciile. Prin utilizarea serviciilor noastre si navigarea prin acest site va exprimati acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor.

Close