Uma Thurman – excelenţă artistică sub semnul Taurului
Dacă am realiza un concurs sau o întrecere de tipul „vedeta cu cel mai exotic nume”, am putea realiza un top în care ar apărea nume precum Keanu Reeves, Arnold Schwarzenegger, Renee Zellweger dar şi o artistă foarte rafinată, distinsă, care se numeşte Uma Thurman. Să vedem care este povestea vieţii ei.
Uma Karuna Thurman s-a născut pe data de 29 aprilie 1970, la ora 13:51, în Boston, Massachusetts. Ea este fiica lui Robert Alexander Farra Thurman şi a lui Nena von Schlebrugge, tatăl său fiind scriitor de nivel academic şi profesor de Budism Indo-Tibetan iar mama sa un fotomodel de top. Robert Thurman a trăit timp de trei ani în disciplina monastică budistă. Nena von Schlebrugge s-a născut în Mexico City dar are rădăcini germane şi suedeze.
Numele viitoarei artiste este de origine hindusă, datorită preocupărilor orientalistice ale tatălui său, Uma semnificând „lumină, splendoare”, iar Karuna semnificând „compasiune” (ambele în limba sanskrită).
Din cuplul Robert – Nena Thurman au mai rezultat încă trei fii, fraţii mai mici ai Umei: Ganden, Dechen Karl şi Mipam. Uma mai are şi o soră vitregă, Taya, rezultată din primul mariaj al tatălui său.
În harta natală a Umei descoperim o nativă cu Ascendent în Fecioară. Tatăl este semnificat de Soarele din casa a IX-a (a spiritualităţii, a activităţilor universitare), indicând preocupările spirituale şi activităţile academice ale acestuia. Mama este indicată de Luna din Vărsător, aflată în decanul Balanţei și semnificând activitatea acesteia, de model în domeniul creaţiei vestimentare. Luna din Vărsător semnifică şi originile multinaţionale ale mamei viitoarei artiste.
Casa a III-a (a rudelor colaterale) este plasată în Balanţă, iar guvernatoarea ei, Venus, este așezată în Gemeni (semn dual), semnificând multipli fraţi şi surori.
Uma a primit în copilărie o educaţie în spiritul budist iar timp de câţiva ani a locuit, împreună cu familia sa, în oraşul Almora, din zona himalayană a Indiei. Ulterior, familia Thurman a revenit în SUA, în oraşul Amherst, Massachusetts, iar apoi s-a mutat la Woodstock, în apropiere de New York.
În intervalul în care familia Thurman a locuit în Amherst, Uma a fost elevă la Amherst Regional Junior High School, unde şi-a realizat studiile primare şi gimnaziale. Era considerată o fată introvertită, uşor complexată de aspectul său fizic, fiind adesea tachinată de cei din jur datorită numelui său neobişnuit. Pe când era în clasa a 8-a i-au fost descoperite calităţile pentru actorie, fiind implicată în interpretarea unei piese de teatru pentru elevi. A continuat apoi cu studiile de nivel mediu la Northfield Mount Hermon School.
Etapa de creştere şi formare a viitoarei artiste poate fi regăsită în tema sa natală. Neptun din casa a IV-a semnifică faptul că familia Umei a locuit o perioadă într-o zonă cu o încărcătura mistică deosebistă, precum este regiunea indo-himalayană. Jupiter plasat în casa a III-a (a studiilor primare) semnifică influenţa spirituală (budistă, în acest caz) pe care a primit-o în educaţia sa. Plasarea Săgetătorului (semn mobil) în casa a IV-a (a familiei) semnifică schimbarea reşedinţei familiale în mai mult rânduri.
Sentimentul de inadecvare al Umei în raport cu aspectul său fizic (numit în medicină dismorfofobie) a fost generat de aspectele de cuadratură (deci nefavorabile) primite de Ascendentul din Fecioară (semnificatorul corpului) de la Neptun din Săgetător şi de la conjuncţia Venus – Marte din Gemeni. A contribuit la acest lucru și faptul că Mercur, guvernatorul Ascendentului, este retrograd, împreună cu Saturn și în cuadratură cu Luna.
Abilităţile actoriceşti sunt semnificate astrologic într-un mod mai subtil. Acelaşi Ascendent în Fecioară generează, prin el însuşi, o nevoie de perfecţiune la nivel fizic. Astfel, Saturn, guvernatorul casei a V-a (a talentelor şi creativităţii) este conjunct cu Soarele, guvernatorul Leului (care este corelat cu talentul actoricesc). Conjunţia Soare – Saturn din Taur (semn feminin) explică şi temperamentul introvertit al Umei.
În 1985, la vârsta de 15 ani, Uma a debutat ca manechin pentru creaţii vestimentare. Succesul său ca fotomodel a fost imediat, ea înscriindu-și în palmares apariţii pe copertele revistelor „Glamour” şi „Vogue”, în 1985 şi 1986. Ulterior, tranziţia de la activitatea de model vestimentar la cea de actriţă de film a fost destul de rapidă.
Rolul său de debut a fost în filmul „Kiss Daddy Goodnight”, lansat în 1987. În 1988 a apărut în nu mai puţin de trei filme: „Johnny Be Good”, „The Adventures of Baron Munchausen” (ambele, comedii) şi „Dangerous Liaisons” (o dramă în care interpretează rolul unei tinere naive, sedusă de un bărbat manipulativ). Pentru acest rol dramatic, Uma a fost elogiată de critici, de spectatori, ba chiar şi de actorul John Malcovich (partenerul de interpretare).
Au urmat rolurile din filmele „Henry & June” din 1990 (o dramă biografică despre scriitorul Henry Miller), „Robin Hood” din 1991 (în care a interpretat-o pe Lady Marian), „Final Analysis”, film poliţist din 1992 (în care a jucat alături de Richard Gere şi Kim Basinger), „Jennifer 8”, lansat tot în 1992 (unde a interpretat alături de Andy Garcia), „Even Cowgirls Get the Blues” din 1993 (un eşec comercial şi de critică), „Mad Dog and Glory”, tot din 1993 (unde a jucat alături de Robert de Niro şi Bill Murray).
În 1994, Uma a apărut în rolul Mia Wallace din filmul „Pulp Fiction” al lui Quentin Tarantino. Este vorba despre o tragi-comedie (sau „comedie neagră”) care a obţinut un succes de public şi de critică uriaşe, extraordinare, primind elogii uluitoare. Acesta a fost rolul de consacrare al Umei Thurman, ca actriţă de prestigiu, asigurându-i o notorietate universală. În urma acestei interpretări, Uma a fost nominalizată pentru decernarea premiilor „Golden Globe” şi „Oscar”. După acest mega-succes, Uma a continuat să apară anual în unul sau două filme. Merită reţinut şi succesul semnificativ al interpretărilor Umei din filmele „Kill Bill”, cu două serii, apărute în intervalul 2003 – 2004, regizate de acelaşi Tarantino.
Pe lângă rolurile din filme, Uma Thurman a avut şi interpretări teatrale la Broadway (sau pe alte scene de teatru), apariţii în seriale de televiziune, precum şi o activitate de modelling. Uma a fost imaginea unor campanii comerciale de promovare a câtorva mărci faimoase (poşetele Louis Vuitton, cosmeticele Lancome, parfumurile Givenchy). Uma Thurman a avut şi apariţii foto în calendarele Campari din 2014 şi Pirelli din 2015.
Putem înţelege astrologic evoluţia carierei Umei Thurman. Mijlocul Cerului din Taur a creat predispoziţia pentru o carieră în domeniul creaţiei vestimentare. Guvernatorul Mijlocului Cerului şi al Soarelui, Venus, se află în casa a X-a, în conjuncţie cu această cuspidă majoră (deci în poziţie de angularitate), ceea ce i-a facilitat drumul către dobândirea notorietăţii şi obţinerea unei imagini publice pline de graţie, farmec şi seducţie.
Luna din casa a VI-a (a muncii) a condus-o către o activitate profesională în care îşi folosea latura feminină, în scopuri pragmatice, de reprezentare. Plasarea casei a VI-a (a activităţii profesionale) în Vărsător i-a permis să activeze în domeniul cinematografiei, cu un succes remarcabil, datorită conjuncţiei Soare – Saturn (Saturn fiind guvernatorul casei a VI-a, iar în conjuncţie cu Soarele a adus artistei strălucire prin activitatea profesională). Taurul (zodia nativă a actriţei) este un semn de pământ, implicit preocupat de chestiunile de ordin material; în acest context putem remarca şi plasarea lui Uranus (planeta cinematografiei) în casa a II-a (a acumulărilor materiale), semnificând câştiguri financiare dobândite în urma apariţiilor în filme.
Având planetele Venus şi Mercur în preajma Mijlocului Cerului, înţelegem implicarea artistei în diverse campanii comerciale, aceeaşi semnificaţie având şi plasarea lui Jupiter în casa a III-a (a activităţilor comerciale).
Despre viaţa personală a actriţei se cunosc destule aspecte. Uma a avut o relaţie cu actorul britanic Gary Oldman, cu care a fost căsătorită între 1990 şi 1992.
După divorţul de Gary Oldman, Uma l-a cunoscut pe actorul Ethan Hawke, cu care a început o relaţie în timpul turnării filmului „Gattaca”, în 1997. Cei doi s-au căsătorit în 1998, dar s-au despărţit în 2003 şi au divorţat în 2005. Din acest cuplu au rezultat doi copii: fetiţa Maya (născută în 1998) şi băiatul Levon (născut în 2002).
În 2007 Uma a început o relaţie fluctuantă cu omul de afaceri francez Arpad Busson, care a condus la apariţia celui de-al treilea copil al artistei, o fetiţă.
Putem înţelege, astrologic vorbind, multiplele relaţii şi căsătorii ale artistei, din perspectiva casei sale natale a VII-a (a căsătoriei) plasate în Peşti, semn dual, care predispune la multiplicitate. Casa a V-a (a copiilor) este guvernată de Saturn din Taur, guvernat la rândul său de Venus din Gemeni (semn dual), semnificându-i astfel pe copiii săi.
Charismatică şi talentată, Uma Thurman ne-a încântat de nenumărate ori prin rolurile şi apariţiile sale, având potenţialul de a ne delecta artistic şi în viitor.
MINOLA BRATOVEANU,
Membră AAR, psiholog