Echinocţiul de primăvară 2019 și Anul Nou astrologic
Echinocţiul de primăvară reprezintă limita sau demarcaţia dintre iarna astronomică, începută la solstiţiul de iarnă, şi primăvara astronomică. Dar acest moment reprezintă şi începutul unui nou tranzit anual al Soarelui pe cercul zodiacal, începând cu semnul Berbecului; aşadar, echinocţiul de primăvară constituie şi începutul unui nou an, din punct de vedere astrologic. Semnificaţiile acestui moment astral vor avea o influenţă care va persista timp de 12 luni.
Harta echinocţiului de primăvară a fost calculată pentru data de 20 martie 2019, ora 23:58, pentru Bucureşti.
Ascendentul momentului de echinocţiu este plasat în Săgetător, indicând un tonus psihic foarte pozitiv, expansiv, optimist, care ne va putea susţine de-a lungul întregului an. Acest Ascendent predispune, ca viziune de ansamblu, la belşug, plenitudine, prosperitate, mai ales în condiţiile în care guvernatorul Ascendentului, Jupiter, se află în propriul domiciliu diurn – Săgetător.
Dar în momentul în care observăm aspectele realizate de Jupiter, optimismul se mai ponderează.
Jupiter este, în această hartă, vârful unui careu în T mobil, format de el însuşi, Luna din Fecioară şi Soarele aflat la finalul Peştilor. Putem vorbi, aşadar, despre intenţii pozitive, curajoase, optimiste, corelate cu Jupiter din casa I, dar și despre mari dificultăţi în concretizarea iniţiativelor.
Careul în T mobil (construit prin opoziţia Soare – Lună şi dubla cuadratură la Jupiter a Luminătorilor) generează dificultăţi de comunicare, ca şi blocarea într-un cerc vicios, din care cu greu se poate ieşi. Punctul de ieşire din acest impas se află diametral opus lui Jupiter, adică în Gemeni şi în casa a VII-a a hărţii: comunicare, flexibilitate, mobilizare eficientă, relaţionări sociale deschise, diseminarea informaţiilor corecte, atenţie, luciditate.
Cu toate acestea, nu putem spune că Jupiter este în totalitate nefavorabil aspectat.
Marele benefic este susţinut de un sextil cu Venus din Vărsător, semnificând un anumit sprijin social şi financiar care se va oferi, totuşi, pentru proiectele jupiteriene foarte optimiste. În plus, Jupiter mai realizează şi un trigon disociat cu Uranus, aflat la început de Taur, indicând astfel o deschidere către viitor, către noutate, ca şi posibila găsire a unor soluţii revoluţionare, inovatoare, nonconformiste în vederea surmontării blocajelor menţionate anterior.
Mijlocul Cerului din momentul echinocţiului este plasat în Fecioară, semnificând modul în care va evolua factorul politic şi percepţia publică asupra acestuia. Putem vorbi, în acest sens, despre o focalizare asupra pieţei muncii (posibile preocupări pentru crearea unor noi locuri de muncă în sectorul public), precum și de un interes pentru domeniul sănătăţii.
Prezenţa Lunii în conjuncţie cu Ascendentul semnifică preocupări pentru sectorul alimentar, din dorinţa de a asigura populaţiei o hrană cât mai sănătoasă, precum şi pentru sectorul zootehnic, în ansamblul său. Puterea politică va fi preocupată, în mod evident, să-şi sporească tot mai mult popularitatea, să atragă tot mai mult simpatia maselor, în perspectiva momentelor electorale din acest an, în care au loc atât alegeri europarlamentare cât şi prezidenţiale.
Particularitatea acestui moment de echinocţiu îl reprezintă simultaneitatea lui cu momentul de Lună Plină.
Datorită coincidenţei temporale a acestor conjuncturi astrologice, ne vom afla, de-a lungul întregului an, de fapt până la echinocţiul de primăvară din 2020, sub o influenţă de tip Lună Plină, ceea ce ne poate predispune la: stări conflictuale, nervozitate, dezechilibre emoţionale, tensiuni interioare, sufleteşti, ostilitate, atitudini partizane excesive, dificultăţi alimentare (fie excese, de tip lăcomie, bulimie, fie anorexie, sau posturi alimentare cu motivaţie religioasă, oarecum exagerate).
Aceste dezechilibre specifice momentului de plenitudine lunară vor afecta atât populaţia (Soarele din casa a IV-a), cât şi puterea politică (Luna din casa a X-a). Puterea politică va lua şi măsuri care vor fi nepopulare (fapt vizibil din opoziţia Soare – Lună) şi va continua cu reglementările îndelung contestate din domeniul justiţiei (Balanţa, semnul justiţiei, este prezentă în casa a X-a, a puterii).
Opoziţia Soare – Lună pe axa caselor IV – X poate indica şi o accentuare a conflictelor dintre puterea şi opoziţia politică, puterea părând a fi mai fragilă (Luna), iar opoziţia mai ofensivă (Soare).
Din punct de vedere material – financiar, acest an astrologic pare a sta, în aparenţă, sub semnul stabilităţii.
Luna din Fecioară, Marte din Taur şi cuplul Saturn – Pluton din Capricorn, deci toate în semne de pământ, realizează o piramidă (trigon major) de pământ, configuraţie care poate oferi multă stabilitate, siguranţă, eficienţă practică, deşi poate apărea şi aici sindromul cercului vicios.
Ieşirea este sugerată de Soare, aflat în opoziţie cu Luna, care oferă o soluţie în maniera găsirii stabilităţii locative, alimentare şi emoţionale, adică nişte direcţii spre care pot fi orientate câştigurile materiale. Nu putem omite şi prezenţa lui Uranus tot în semn de pământ (Taur).
Deşi toate planetele amintite se află în case de pământ (exceptându-l pe Uranus), remarcăm totuşi prezenţa în casa a II-a a cuplului Saturn – Pluton, semnificând o anumită stagnare în plan material-financiar (Saturn din Capricorn indică o atitudine conservatoare, preocupată deci să menţină ceea ce există deja), dar şi posibila apelare la credite bancare (indicată de Pluton), ca şi anumite transformări cu finalitate pozitivă.
Nodul Sud din casa a II-a nu ne aduce veşti bune, fiind de natură a produce o destabilizare financiară, pe fondul unor decizii politice mai mult sau mai puţin inspirate (Saturn din Capricorn, semnificator al politicii).
În plus, Uranus din Taur este de natură a produce, la rândul său, dezechilibre financiare, schimbări şocante în plan material, destabilizarea pieţelor valutare şi a burselor de valori, fenomene de recesiune (sau regres economic), deja prezente în anumite ţări (Turcia fiind cel mai apropiat exemplu). Latura revoluţionară a lui Uranus se poate manifesta într-un mod extrem, în condiţiile în care această planetă este complet neaspectată.
Marte din casa a VI-a indică o posibilă creştere a ofertei de locuri de muncă, fiind susţinut de celelalte planete din trigonul major (Luna, Saturn, Pluton). Acest lucru nu înseamnă, în mod automat, o scădere a şomajului, pentru că mulţi oameni nu vor vrea să se angajeze, considerând salariile prea mici (cuadratura Marte din Taur cu Venus din Vărsător indică un volum mare de muncă şi o retribuire insuficientă).
Acelaşi Marte poate indica o creştere a volumului de muncă în sectorul medical, ca şi accentuarea ostilităţii faţă de anumite cadre medicale, în condiţiile în care salarizarea va rămâne neschimbată (prin cuadratura Marte – Venus).
Planeta Uranus din casa a V-a poate genera noi şi noi probleme în domeniul educaţiei, mai ales în sectorul preşcolar. Vom putea vedea la televizor alte imagini cu copii abuzaţi, educatoare violente, părinţi nervoşi, copii cu deficienţe ascunşi în toalete, copii fugiţi din centre de plasament etc.
Venus din casa a III-a semnifică o posibilă finanţare pentru infrastructura de transporturi (şosele, poduri, autostrăzi, căi ferate etc.), dar eficienţa materializării acestor proiecte va fi discutabilă (Venus realizând un sextil cu Jupiter, indicând accesări de fonduri europene, dar şi o cuadratură cu Marte, semnificând dificultăţile în materializarea proiectelor deja finanţate, sau deficitul de progres în plan practic).
Conjuncţia Mercur – Neptun din Peşti şi casa a III-a semnifică un regres al activităţilor comerciale, în condiţiile unei scăderi a consumului de produse variate (Mercur fiind retrograd şi în exil).
Aceeaşi conjuncţie indică şi unele dificultăţi în activităţile de transport cu trenuri, autobuze, microbuze sau avioane; vor putea reapărea situaţiile cu trenuri întârziate, curse aviatice anulate, şosele inundate şi impracticabile (fiind Mercur şi Neptun în Peşti, în semn de apă), poduri prăbuşite în viituri etc. Mercur şi Neptun sunt vârful unui trigon minor, realizat împreună cu Marte din Taur şi cuplul Saturn – Pluton din Capricorn, semnificând o focalizare de eforturi, preocupări şi proiecte în vederea îmbunătăţirii sistemului de transporturi, în acest an.
Pentru a încheia într-o notă optimistă, vom remarca, în final, şi trigonul realizat de Soare la Ascendent, care ne oferă un mesaj tonic pentru noul an astrologic: să fim optimişti, dinamici, generoşi, cu credinţă, plini de iniţiativă, cu o atitudine expansivă şi plină de umor, şi vom depăşi astfel orice posibile probleme.
SORIN BRATOVEANU,
Membru AAR