Diana SpineanEfemere

15 mai 2018: Uranus apucă Taurul de coarne

uranus-taur-mai-2018

După ce l-a călărit timp de șapte ani, Uranus îi îngăduie în sfârșit Berbecului să respire! De la jumătatea lunii mai și până la începutul lunii noiembrie a acestui an, Uranus va fi ocupat să ia Taurul de coarne și să deranjeze, cu acest prilej, și celelalte zodii fixe. Lunile care urmează nu vor fi decât un teaser pentru spectacolul de rodeo care începe în martie 20191.

(ne)Bun venit în Taur!

Să sari gardul în ograda vecină nu-i ușor când fosta ta gazdă aruncă cu pietre după tine… Prima provocare pe care Uranus o întâlnește odată ajuns în Taur este cuadratura de la Marte, aflat în Vărsător. Întâlnirea celor doi s-ar putea dovedi explozivă pentru noi. Când un geniu excentric întâlnește un războinic, pricepem că începutul experimentului uranian în Taur nu este de bun augur.

Deși nu se amestecă direct în gâlceavă, Jupiter din Scorpion afișează o atitudine ostilă față de cei doi, ceea ce iarăși nu ne priește…

În linii mari însă, contextul astral îi este favorabil lui Uranus. Dacă pe tot parcursul șederii sale în Berbec s-a aflat în conflict deschis cu Pluton (au executat nu mai puțin de 7 cuadraturi!), cât va fi în Taur va beneficia de o oarecare susținere oferită de acesta din Capricorn, chiar dacă este una slabă (nu vor perfecta trigonul). La fel în ceea ce privește sprijinul (diluat) oferit de Neptun din Pești. Asta înseamnă că orice experiment va conduce zeul Cerului în această zodie, va fi în mod tacit încurajat de zeul lumii subpământene, Hades/Pluton, și de zeul mărilor și al cutremurelor, Poseidon/Neptun. Nici nu știi dacă să te temi sau să-ți pui vreo speranță în acest Trio Grigoriu, așa că haideți să rămânem cu ochii doar pe Uranus și să vedem de ce e-n stare pe teren venusian.

Din episodul anterior…

Înzestrat de astrologia modernă cu atribute ca independent, original, inovator, rebel și excentric2, nu-i greu de dedus că Uranus poate zdruncina ceea ce primul semn stabil al zodiacului tinde să construiască: o zonă sigură, confortabilă, armonioasă, fertilă, trainică. De ce ar amenința Uranus tot acest bine? Îmi imaginez că un personaj curajos, genial și optimist, cum este el, dar nemulțumit de societatea în care trăiește, încearcă să-i redefinească valorile și să găsească noi expresii ale acestora. Dar prețul pe care Uranus ni-l cere nouă pentru asta, poate fi de-a dreptul covârșitor!

Dovada faptului că Uranus poate fi un pericol pentru securitatea și confortul nostru atunci când se află în Taur – și când celelalte două planete, Pluton și Neptun, îi țin isonul – o găsim cercetând cel mai recent tranzit de acest fel, și anume perioada 1934 – 1941 (plus câteva luni din 1942). Sunt anii în care setea de putere, lăcomia pentru teritorii și obsesia pentru o rasă pură l-au determinat pe un nativ Taur să răstoarne ordinea mondială, în cel mai mare război din istorie.

Adolf Hitler devine conducător absolut (Führer) al Germaniei în august 1934, când Uranus era deja instalat în primele grade din Taur, taman peste Soarele său natal. Hitler începe să încalce rând pe rând prevederile Tratatului de pace de la Versailles, până la a-l sfida cu totul. În 1 septembrie 1939, Germania invadează Polonia, acesta fiind considerat momentul izbucnirii celui de Al Doilea Război Mondial în Europa. De menționat însă că războaiele antebelice au început încă din 1935, când Italia a atacat Etiopia. Cu toate că Războiul s-a sfârșit abia în 1945, când Uranus trecuse deja în Gemeni, e de reținut faptul că înaintarea Germaniei și a aliaților săi a fost oprită în 1942, când Uranus era la granița dintre Taur și Gemeni.

În ce ne privește, istoricul Neagu Djuvara scria despre pierderile teritoriale suferite de România în vara anului 1940, astfel:

”Există un principiu de la care n-aveam voie să ne abatem: nu cedezi un petic de pământ fără să tragi un foc de armă. Aceasta a fost, după părerea mea, marea eroare politică pe care am făcut-o în ultimii cincizeci de ani. Noi trebuia să ne batem în 1940 împotriva rușilor, chiar de n-ar fi durat decât opt zile. Căci, după ce am cedat Basarabia și nordul Bucovinei rușilor, a trebuit să cedăm și nordul Transilvaniei. Au bătut cu pumnul în masă germanii, iar noi am cedat ungurilor jumătate din Transilvania (Diktat-ul de la Viena) și Cadriletarul bulgarilor, prin urmare am pierdut în câteva luni o treime din țară fără să tragem un foc de armă! (…) Din clipa cedării noastre la 27 iunie 1940, s-ar zice că toate ne-au ieșit rău și că am dat tuturor prilej de a ne judeca rău (…)” 
Neagu Djuvara, „O scurtă istorie ilustrată a românilor”, Ed. Humanitas, pag. 325-327.

În 27 iunie 1940, Uranus se afla în Taur, alături de Saturn și de Jupiter, era în trigon cu Neptun și în sextil cu Marte din Rac și nu întâmpina vreo rezistență serioasă. Raportându-ne la harta Marii Uniri3 , Uranus, Saturn și Jupiter tranzitau atunci casa a 4-a a României.

Revenind la nivel mondial, vedem că orice război ne-a obligat să facem salturi uriașe în cercetare și inovare… Spre exemplu, în 1934 au fost studiate pentru prima dată rezultatele bombardării uraniului cu neutroni, iar din 1939 am putut vorbi de fisiune nucleară, proces care ne-a înzestrat cu noi capacităţi de a distruge, dar şi de a crea. Printre invențiile importante care s-au materializat când Uranus tranzita Taurul se numără: primul computer programabil (1936 – 1941), radarul (1935-1936) și motorul cu reacție (1937 – 1941).

Arta a fost afectată și ea de prezența lui Uranus într-un semn venusian (și să nu uităm că Neptun era în Fecioară): capodopere ale umanității furate de naziști, artiști persectutați, creații izvorâte dintr-un puternic instinct de supraviețuire, realismul impus de către regimurile totalitare din Europa, ș.a.m.d. Artiștii vizuali au jucat un rol important și în acest război ̶ chiar dacă tocmai apăruse radarul, în America și Marea Britanie aceștia au fost solicitați să aplice cele mai noi tehnici vizuale pentru a camufla obiective importante și chiar orașe întregi4.

Uranus într-o zodie feminină a însemnat schimbări majore și pentru femei. Cu bărbații plecați la război, ele au fost nevoite să îmbrace din nou pantaloni, să se angajeze în fabrici și să ia locul tradițional atribuit sexului tare, așa cum au făcut-o și-n timpul Primului Război Mondial. Drept urmare, acestora le-au fost acordate acum noi drepturi, care includ controlul natalității, reprezentarea proporțională sau dreptul la retribuție egală. În România, femeile au primit drept de vot în 1938.

Taurul fiind în rezonanță cu pământul, cu roadele sale și cu prelucrarea acestora, cu Uranus aici populația s-a mobilizat și în această direcție. Spre exemplu, Marea Britanie a început raționalizarea alimentelor în 1940. Ministrul Alimentației transmitea periodic populației, prin toate canalele media, sfaturi de nutriție, încurajând oamenii să se bazeze pe propriile capacități și să-și cultive singuri hrana pe timp de război, ceea ce britanicii au și făcut. Spațiile verzi și grădinile de flori au fost transformate în grădini pentru legume, iar parcurile din orașe includeau suprafețe pentru creșterea animalelor.

Îi lăsăm pe astrologii pasionați de istorie să cerceteze mai departe această perioadă, recomandându-le să se aplece și asupra anilor 1850 – 1859, marcați și ei de prezența lui Uranus în Taur. Le recomandăm să nu uite însă că pentru orice eveniment nu poate fi făcută responsabilă o singură planetă.

Experiența războiul ne-a constrâns deci să prețuim mai mult decât oricând pacea, traiul tihnit și toate valorile venusiene pe care Taurul le întruchipează. Cred că vom învăța să le apreciem acum într-o nouă lumină și să le îngrijim, dacă nu în toate aspectele vieții noastre, cel puțin în domeniile reprezentate de casa găzduită de Taur și de planetele pe care acest tranzit le atinge în harta personală a fiecăruia.

Generațiile cu Uranus în Taur

Cred în canibalismul compulsiv. Dacă oamenii ar fi forțați să mănânce ceea ce ucid, nu ar mai fi războaie, era de părere Abbie Hoffman5, activist politic și social, anarhist, revoluționar, figură notorie a mișcării anti-război din America și a contraculturii anilor ’60. La fel ca majoritatea celor care au format mișcarea Flower Power și au trăit punctul de vârf al revoluției sexuale, Hoffman s-a născut când Uranus tranzita zodia Taur.

”Poate nu întâmplător s-au născut cu Uranus în super-sexualizatul semn al Taurului atât Freud cât și cei ce au inventat sloganul <<Make love, not war!>> și au înfăptuit revoluția sexuală. În Taur, Uranus tinde să se revolte prin mijloace pașnice: prin amor liber și dezinhibat, prin creații nonconformiste, prin cântece contestatare, prin filme în care-și defulează violența neconsumată sau obsesiile stânjenitoare. În alte cazuri, decât să purceadă la luptă, preferă să-și cucerească dușmanii…”
– Mihaela Dicu, „Primul pas spre horoscop”, Ed. Polirom, pag. 167.

Cleopatra, Beethoven, Bach, Freud, Armani, Gaudi, John Lennon, Gheorghe Zamfir și I.L. Caragiale sunt doar câteva dintre personalitățile născute când Uranus tranzita zodia Taur. Să lăsăm operele lor să ne inspire și să-i încurajăm pe cei mici, care vor veni pe lume în următorii șapte ani, să ia Taurul de coarne și să-l ridice la un alt nivel.

DIANA SPINEAN,
Redactor-șef & Președinte AAR

  1.  Uranus a tranzitat Berbecul în perioadele mai – august 2010 și martie 2011 – mai 2018. În perioada 15 mai – 6 noiembrie 2018, Uranus va încerca Taurul înainte de a se stabili aici pentru următorii 7 ani: 6 martie 2019 – 26 aprilie 2026 (cu o scurtă vacanță în Gemeni între iulie – septembrie 2025).
  2.  La peste două secole de la descoperirea sa, Uranus rămâne o necunoscută. Ce știm precis, ca astrologi, este că nu știm la ce să ne așteptăm de la ea. Spre deosebire de cele șapte planete tradiționale, pe care le urmărim încă din antichitate, transsaturnienelor abia acum le conturăm simbolistica. Am demonstra o doză prea mare de vanitate dacă ne-am arăta siguri pe ceea ce reprezintă Uranus și pe ceea ce tranzitul acestuia printr-o zodie poate să indice. Putem însă emite presupuneri în baza faptelor istorice.
  3.  1 decembrie 1918, ora 11:30, Alba Iulia.
  4.  Vezi https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2010/12/23/galerie-fotocum-se-camuflau-americanii-in-timpul-celui-de-al-doilea-razboi-mondial/ și https://gizmodo.com/the-forgotten-history-of-how-modern-art-helped-win-worl-1002161699
  5. Abbie Hoffman, 30 noiembrie 1936 – 12 aprilie 1989. https://en.wikipedia.org/wiki/Abbie_Hoffman
Share

Cookie-urile ne ajuta sa ne furnizam serviciile. Prin utilizarea serviciilor noastre si navigarea prin acest site va exprimati acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor. Detalii

Cookie-urile ne ajuta sa ne furnizam serviciile. Prin utilizarea serviciilor noastre si navigarea prin acest site va exprimati acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor.

Close