Evoluția modei feminine în anii ’70
Fiecărei perioade a secolului trecut îi putem fi recunoscători pentru schimbările pe care le-a adus societății. Anii ’70 au reprezentat ultimele lovituri de tun ale unei generații rebele, care a avut curajul să răstoarne vechi valori și mentalități, încă de la finalul decadei precendente, și să-și continue neobosită lupta. Considerați ratați, neproductivi, scandaloși, impertinenți, au semănat îngrijorare și în același timp admirație în sufletele celor care au încercat să le tempereze avântul revoluționar.
În 1970 se întâmplă două evenimente astrale cu impact social și global: Jupiter și Saturn fac opoziție pe axa Scorpion – Taur, iar Neptun, la ultimele grade din Scorpion, își pregătește intrarea în semnul următor.
La nivel economic, modelul se schimbă din mai multe motive. Economia își încetinește ritmul și apar primele semne că este nevoie de mai multă prudență în cheltuirea și investirea banilor. Bursa scârțâie, investițiile se clatină, apar conflicte în Orientul Mijlociu și Asia, China își deschide piețele și producția către restul lumii, fiind sufocată de propriul protecționism social și cultural.
Apoi, pe piața muncii apar femeile în număr din ce în ce mai mare, astfel că și nevoile și prioritățile acestora se schimbă. Opoziția Jupiter – Saturn a pregătit omenirea pentru o altă abordare a bunurilor și resurselor. Cum s-a manifestat în modă?
Luxul și eleganța capătă noi înțelesuri. Dacă înainte erau echivalente cu scump, acum se caută să se ajungă la prețuri moderate și accesibile pentru toate clasele sociale. Femeile care lucrează au nevoie de o garderobă elaborată și diversă, adaptată persoanelor active, care își împart timpul între locul de muncă, familie și viață socială.
Neptun în Săgetător deschide calea asumării unor noi concepții despre viață, societate, politică, către acceptarea ori respingerea valorilor fundamentale pe care omul își bazează existența. În SUA sunt din ce în ce mai dese protestele antirăzboi (contra implicării americane în războiul din Vietnam), deoarece tinerii nu mai sunt dispuși să lupte contra unui inamic ideologic îndepărtat (comunismul). Europa de Vest se luptă cu proteste sociale și cu migrația (provenită în special din fostele colonii), Orientul Mijlociu încearcă să se redefinească printr-o nouă atitudine față de Occident în special (războiul cu Israel, înființarea OPEC).
Începutul anilor ’70 a popularizat ținutele de inspirație militară, tocmai pentru a arăta dezaprobarea față de violență. Nu întâmplător Marte a fost retrograd în Vărsător în 1971, acolo unde se afla și Nodul Nord, fiind dispozitorul lui Jupiter în Scorpion. Atunci, careul în T pe semne fixe a marcat o distanțare a populației față de tot ce venea din partea autorităților, de la proiecte de legi la idei și acțiuni. În modă s-a tradus printr-un amestec de stiluri, culori și croieli, deoarece fiecare era liber să se exprime prin vestimentație așa cum credea de cuviință.
În 1972, Pluton se instalează definitiv în Balanță, iar Venus retrogradează în Gemeni. Se simte nevoia de haine lejere, care să permită mișcarea și, în același timp, să fie elegante. Inovația vine de la Diane von Fürstenberg, designerul care a adus pe podiumuri și în garderoba femeilor rochia petrecută (wrap dress), dintr-un material elastic, combinație la acea dată de bumbac și lycra. Aceasta putea fi purtată ca ținută de zi, de cocktail, de seară, de dus la cumpărături, având un succes extraordinar pe piață. Același designer a avut curajul de a folosi în colecțiile sale imprimeurile de toate formele și culorile, asumându-și orice risc de ridicol.
În anii ’70, oamenii nu au iubit numai culorile, formele și imprimeurile, ci și stilurile de inspirație tradițională. Rochiile foarte lungi, de tip oriental, bluzele etno, cu mâneci raglan (tendință care va fi păstrată și în anii ’80, numai că mult transformată), fustele largi și colorate, s-au perindat pe străzi, ceea ce însă a oripilat designerii de atunci. În ’74, zodia Rac a fost populată de Saturn și de Marte retrograd, făcând careu cu Pluton din Balanță și trigon cu Jupiter în Pești. Aceste tranzite au deschis drumul către o nouă viziune în modă, mult mai personală, prin care modelele ancestrale sunt redefinite și reutilizate. A fost poate prima dată în istorie când populația a respins ceea ce creatorii de modă au încercat să aducă pe piață și și-a dictat propriile tendințe.
Tot în anii ’70, femeile au intensificat lupta de recunoaștere a meritelor personale și de câștigare de drepturi egale. Acestea sunt din ce în ce mai prezente în spațiul public, au funcții, se preocupă de carieră, în detrimentul familiei și al copiilor. Pluton în Balanță a redefinit radical relațiile maritale, rolurile partenerilor în cuplu, bazele întemeierii și desfacerii căsătoriilor. În 1974, Uranus intră în Scorpion, dând undă verde experimentărilor sexuale, a diferențierii între sex și relație pe termen lung. Din această perioadă se popularizează ideea că și femeia poate avea mai mulți parteneri, indulgență permisă anterior doar bărbatului, fără a fi judecată. Femeile încep să-și pună nestingherit în evidență atuurile fizice prin adoptarea de ținute provocatoare (pantaloni foarte scurți și/sau foarte mulați, topuri decoltate, care se termină mult deasupra buricului, materiale semi-transparente). Lungimea tivurilor este halucinantă și imprevizibilă – de la extrem de scurt, la midi și până la foarte lung.
Cu Pluton în Balanță, femeile caută să arate forță și putere. Yves St. Laurent intuise extraordinar de bine dorința acestora când a introdus pe podium costumul masculin pentru femei. Acesta a devenit un must have care se putea găsi în dulapul oricărei femei, indiferent de vârstă și chiar cultură. Pantalonul, ca simbol al femeii care lucrează, este transpus în salopete (care puteau fi elegante, de zi cu zi, pentru locul de muncă).
Anii ’70 au adus noutăți și în privința materialelor folosite. Am constatat că, de cele mai multe ori, Neptun a ghidat tipul de țesături folosite în industria modei. Neptun în Săgetător a popularizat denimul (care atunci era preponderent albastru, culoare specifică zodiei Săgetător), materialele ușor de întreținut – sintetice (mătase sintetică, spandex, acriluri) sau naturale, combinate cu sintetice pentru a obține materiale elastice, culorile tari, imprimeurile.
Moda anilor ’70 constituie cea mai bogată sursă de inspirație de mai bine de 25 de ani, deoarece a popularizat o multitudine de tendințe care s-au completat reciproc într-o manieră unică, ușor de recunoscut pentru toată lumea. A răspuns nevoilor diverse – femei care lucrează, luptă pentru drepturile lor, femei puternice, femei de carieră, dar și femei dedicate familiei, care caută să se distreze, să fie sexy… Fără limitări și îndrăzneață, moda a permis fiecăruia să se exprime și să se facă auzit.
IOANA ISPAS,
Vicepreședinte AAR