Marte, Saturn retrograde în Săgetător. Credinţa cât un bob de muştar

La noi s-a înţeles că, dacă doi malefici retrogradează simultan într-o zodie, acesta n-are cum să fie altceva decât sigur prilej de deznădejde, piedici, blocaje şi nereuşită. Ori lucrurile nu stau chiar așa. Să luăm în discuţie actuala situaţiune, par egzamplu, când Marte şi Saturn se mişcă (aparent) de-a-ndoaselea prin Săgetător ¹. Iată cel puţin câteva motive bune de a spune, legat de asta, şi ceva mai senin, mai încurajator:

Un principiu, de pildă, de bază în astrologie zice că orice planetă îşi îndeplineşte funcţia în condiţiile zodiei care o găzduieşte². Ori Săgetătorul e acel program mental esenţial de aşteptare (şi-n cea mai cruntă disperare) a unui mai bine. Acel mecanism psihic de creare, cu orice preţ, a unor proiecţii pozitive. Partea senină de conştiinţă care spune că nu-i niciodată totul pierdut, că mereu mai e ceva de sperat. Că oricâte rele lumeşti ar veni peste tine, ele duc în final şi la ceva bun. Iar, dacă universul a permis asemenea experienţe, ele trebuie că au un rost, la un anumit nivel sunt ceea ce-ţi trebuie. În cadrul mare, jupiterian, suferinţa e ok, capătă sens. Aşa se face că, sub Saturn şi Marte în Săgetător, te vezi nevoit să-i dai înainte, nu te poţi lăsa descumpănit în căutările tale. Vii mai în lumină, prinzi curajul să speri în ceva mare, răbdarea şi încrederea că va veni și ce aştepţi tu. Dacă ai nădăjduit să ajungi undeva deși nu aveai niciun mijloc s-o faci, acum îţi poţi crea singur căi adecvate ca lucrurile să se întâmple. Poți lua, entuziast, muntele de la poale.

În plus, retrogradarea dă mereu bătăi de cap şi dintr-o simplă eroare de ordin tehnic. Fireşte că orice demers nou e dezavantajat acum. Pentru ca retrogradarea nu-i despre prezent, e despre trecut. Ceea ce ţi se cere, de fapt, e să te întorci în timp ca să rectifici, să schimbi ce-ai experimentat pe primul mers direct al planetei în acel segment de zodiac. Urmând, ca pe al doilea mers direct al ei (al lui Marte între 2-22 august și al lui Saturn între 12 august – 19 noiembrie) să vezi exact ce efecte coerente, stabile, pe termen lung şi mediu a produs schimbarea ta de atitudine³.

Cum spuneam, n-o fi el momentul de alţi cai verzi pe pereţi, de vise noi, dar e timpul să-ţi (re)iei în serios un ideal mai vechi, ceva ce simţi că te-a motivat iarna asta, undeva între 21 noiembrie 2015 şi 25 martie 2016⁴. Ce-ai sperat atunci modest, doar pe jumate, de teamă să nu ceri prea mult, să nu îndrăzneşti prea tare? Reconstruieşte o viziune care ţi s-a părut că nu-i de nasul tău, prea frumoasă să fie adevărată. Ia o aspiraţie de atunci de bună! Susţine-o energetic, repune-ţi încrederea în ea, crede-o cu putinţă, valideaz-o, dă-i încuviinţare deplină să vină în realitatea ta! Încrederea îşi produce miraculos propriul obiect, credinţa îşi creează realitatea – ceea ce mintea ta crede devine adevărat prin simplul fapt că tu crezi în asta. Ce aşteptări rele, presimţiri sumbre pe care le-ai avut legat de ceva/cineva ar trebui suprimate? Ce superstiţii şi credinţe păguboase ţi-au scăzut atunci din putere, te-au descurajat (sunt prea gras, prea urât, prea sărac)? Ce credinţe confuze, limitative, încăpăţânate, rigide ori formale te-au condiţionat în perioada asta (dacă nu doare şi nu sufăr, nu e dragoste; viaţa e grea; nu mi se întâmplă mie norocul ăsta; cine sunt eu să merit ceva bun?)? Pune sub semnul întrebării nişte convingeri străine, care ţi s-au băgat pe gât în mod repetat. Nu poţi crede absolut orice. Regândeşte nişte dogme ce ţi s-au inoculat, nişte credinţe care-ţi induc şi acum panică. Spaime vechi, frici mari şi mici, primejdii, angoase (gripa aviară, încălzirea globală, noua ordine mondială, masonii, criza de la 40 de ani, impotenţa juvenilă, invazia islamică). Ori întreabă-te la ce grad de maturitate ai ajuns în concepţia ta despre divinitate. Poţi crede în Dumnezeu fără a trăi în el? Ori alte câte și mai câte…

În ceea ce-l priveşte pe Marte, raportează-te la perioada 6 martie – 17 aprilie! Reia ce-ai încercat să faci pe atunci fără prea mulţi sorţi de izbandă, dar acum fă-o cu bună credinţă, mai hotărât! Ceva întreprins fără convingere, fără implicarea ta fermă n-are putere. Contează mai puţin acum ca ce-ţi propui să se realizeze, important e ce reuşeşti să capitalizezi pe parcurs, ce resurse mobilizezi în aspiraţia ta, ce-ţi iese cu tine până acolo. Drumul, nu destinaţia⁵. Uită de pretenţiile financiare o vreme! Umple-ţi timpul cu activităţi plătite modic, nerecompensate cine ştie ce material, dar care înseamnă ceva pentru tine, îţi dau sens. Te poţi repezi să-ţi asumi, cu titlu personal, un act de nobleţe, de mărinimie. Fă voluntariat, implică-te benevol într-un demers de cultură, de educaţie, ajută, susţine pro bono! Refă ce-ai intenţionat atunci (treaba aceea nu-i pierdută), dar mai degrabă într-un mod dezinteresat, lasă-te motivat de o speranţă mare, de o himeră nerezonabilă, de anvergură (Jupiter), nu de un rezultat imediat, un calcul raţional, pur financiar, o evaluare tehnică (Mercur).

Mă întorc iar şi zic: stăm prost cu încrederea, dar n-avem habar nici să sperăm. Ei bine, tocmai niște tranzite planetare ca astea ne zguduie o ţâră ca să umblăm mai des (nu doar în Săptămâna Mare) la mult prea puţina noastră credinţă. N-o fi chiar floare la ureche să mai crezi în reuşită, sătul peste cap de eşec fiind, dar şi dacă am avea credinţă, cât un bob de muştar măcar, “am zice muntelui aceluia Mută-te de aici colo! şi s-ar muta. Nimic nu ne-ar mai fi cu neputinţă.”⁶

NICOLETA EȘANU,
Redactor-șef adjunct și vicepreședinte AAR