Venus în Berbec – dragostea, scânteia vieții
„Am patru camere și, dacă vrei,
Aici chiria mea nu se plătește-n lei
Și nici în euro, că nu prea mă descurc cu ei
Puțină dragoste și e ok
Și printre inimi mă plimb
Și caut una pentru mine
Ca s-o dau pe-a mea la schimb
Oh, dar parcă nu mai am timp
Și nici cuvinte, să spun ceea ce simt!
Tu, urăște-mă cât poți de tare
Eu te voi iubi
Fiindcă tot ce aud în timpane
E vocea inimii.
Dacă mă vei supăra
Mai dă-te-n dragostea mea!
Știi că te voi înjura
Mai dă-te-n dragostea mea!
Eu nu mă pot enerva
Că știu cum e inima
Așa că-ți mai zic ceva
Mai dă-te-n dragostea mea!”…
Când vorbim despre realizările în urma cărora suntem apreciați sau despre necazurile noastre care stârnesc compasiune, vorbim la persoana întâi singular: ”am făcut”, ”eu sunt”, ”mie mi s-a întâmplat”. Vorbim despre “eu” și atragem privirea, atenția, energia, reacția emoțională, afectivă a celuilalt.
Când vine vorba despre greșeli, eșecuri, responsabilități, insatisfacție, pierderea prestigiului, atunci “lucrurile s-au petrecut…”, “nimeni nu poate spune că…”, “cine putea să știe…”, ”că doar nu faci așa ceva…”,“asta nu se face”…etc. Ne detașăm. Aserțiunile sunt impersonale sau în cel mai bun caz conjugate la persoana întâi plural (”ni se întâmplă să greșim”). Ipostazele neplăcute, compromițătoare, sunt înlăturate mai mult sau mai puțin discret, ca să nu ne atingă nici măcar teoretic, prin cuvânt, amorul propriu.
Venus reprezintă tradițional și pe scurt iubirea de sine, iar în Berbec ea este supusă procesului de identificare: Eu = Iubire. Eu sunt iubirea pe două picioare. Și pentru că mă simt îmboldită de stăpânirea marțiană, voi trece la acțiune – o voi arăta. Deschis, fără ocoliș, pentru că clocotește și trebuie să fac ceva cu ea. Dacă aș fi artistă, aș exprima-o prin pictură, sculptură, design, coregrafie, muzică, teatru, film, parfumerie. (Parfumurile marca Paloma Picasso, nativă Berbec, sunt foarte grele, agresive și extraordinar de persistente). Venus în Berbec reprezintă sentimentele puternice și foarte explicite.
Marylin Monroe, George Clooney, Lady Gaga, Shakira, Jennifer Aniston, Rihanna, Albert Einstein, Elizabeth Taylor, Jack Nicholson, Audrey Hepburn, Bob Marley, Sigmund Freud, Sarah Jessica Parker, Jean-Paul Belmondo, Charles Baudelaire, Johnny Cash, Leona Lewis, Eddie Murphy, Eckhart Tolle, Nicolaus Copernicus, Charles Darwin, Maximilien Robespierre, Regina Victoria, Harry Houdini.
Este vorba despre oameni care, indiferent în ce semn zodiacal s-au născut și în ce domeniu de activitate s-au remarcat, au atras atenția prin franchețea inegalabilă cu care și-au exteriorizat trăirea, simțirea ori convingerile. Ceva din personalitatea lor s-a exprimat fără ocolișuri, asumându-și riscuri, ieșind asemeni lui Marte, cu pieptul gol in fața lumii.
Anul acesta Venus intră în semnul Berbecului pe 3 mai și intră în același fel: curajoasă, dispusă să treacă prin furcile caudine ale configurației cardinale. Într-un răstimp de 26 de zile, ea se expune unor mari încercări: manipulată de Pluton, zdruncinată de Uranus, compromisă de Jupiter, atacată de Marte.
Pe lângă cerința de a schimba ceva în viața noastră, de a face față unui conflict care nu mai poate fi amânat (atât cu mediul exterior cât si cu noi înșine), de a ne ”însănătoși” existența, chiar dacă acest lucru presupune efort sau renunțare, influența pe care o exercită Venus, intrată în vârtejul aspectelor crucii cardinale, are ca rezultat o tensiune emoțională intensă, predispoziția de a ne lăsa antrenați de sentimente arzătoare, implicare intempestivă în relații amoroase neprevăzute, fără să ținem seama de urmări. Libertatea de a iubi poate fi ușor confundată cu iubirea liberă de orice rațiune sau de sens (relații amoroase care nu duc nicăieri). Inclusiv iubirea de sine despre care aminteam mai sus poate cunoaște momente de explozie.
În altă variantă, armonia și echilibrul care ne-au caracterizat până de curând se vor vedea supuse unor zguduiri, unor presiuni care ne vor determina să acceptă schimbări în scala noastră de valori, în preferințele și în activitățile care ne făceau plăcere pâna acum. Iubirea și bucuriile noastre vor suferi transformări. Sunt mai sensibili față de acest tranzit nativii Berbec, Taur , Balanță – în primul rând, apoi cei care au Ascendentul, Luna sau planete personale plasate în harta natală în aceste semne.
Pe 3 mai, încă de la intrarea în semnul Berbecului, Venus face o cuadratură cu Luna în Rac și ne atrage atenția asupra importanței echilibrului emoțional ca piatră de temelie a funcționării noastre în ansamblu, ca persoane integre, care ne dezvoltăm pe baza resurselor proprii (Venus este responsabilă pâna pe 21 mai, inclusiv de activitatea Soarelui aflat în Taur).
Pe 6 mai, un trigon cu Luna și Lilith din Leu va oferi energie suplimentară orientată către relații afective, iubiri inflăcărate, obsedante, dorință și disponibilitate către aventuri pasionale.
Este notabilă în această perioadă contribuția lui Mercur care, începând din 10 mai, realizează și menține un sextil cu Venus. Devin explicite conflictele apărute dar neexprimate, în jurul datelor de 17 ianuarie (cuadratura Venus Retrogradă în Capricorn cu Marte în Balanță), și rămase în suspans, în jurul datei de 3 martie, prin eschivarea uneia dintre părți (Venus în Capricorn în cuadratură cu Marte Retrograd în Balanță).
Pe 11 mai are loc aspectul exact de opoziție între Venus în Berbec și Marte retrograd alături de Lună, la 9 grade Balanță. Acum războiul este fățiș. Marte și Venus se află în recepție mutuală – amândoi „cad de acord în privința dezacordului”. Luna situată de partea lui Marte contribuie din plin la tendința acestuia de a rupe înțelegerile sub influența tulburărilor sentimentale, pasionale, a dispoziției capricioase. Ura și iubirea acționează simultan, iar Venus prinsă în ansamblul configurațiilor din acest moment, tinde să se comporte ca un judecator în propria casă: ea face legile, și tot ea le aplică. Venus va încerca să răspundă atacurilor lui Marte cu aceeași monedă: „tu spargi o farfurie de-a mea, sparg și eu o farfurie de-a ta!”. Directă, critică, explozivă, geloasă, tolerantă doar față de propriile slăbiciuni (trigon cu Lilith în Leu) și dispusă să renunțe la siguranță și relații legalizate de dragul luxului și al tentației de a intra în relații ilicite, dar facile (cuadratura cu Jupiter), Venus va beneficia totuși de susținerea lui Mercur. Rațiunea, mintea limpede, flexibilitatea și dispoziția către negociere ne pot avantaja, dacă suntem bine intenționati. Altfel, există un risc destul de mare către speculă, oportunism, înșelare și autoînșelare, deoarece Mercur formează o cuadratură cu Neptun din Pești.
Ținând cont că Venus patronează banii și, în această perioadă, Soarele se afla în semnul Taurului, tot ceea ce ține de bunuri și valori poate fi influențat în aceași manieră ca și sentimentele. Este de la sine înțeles că relațiile noastre sociale, pacea și liniștea, vor fi afectate în mod similar.
Pe 15 mai ne confruntăm cu o conjunctură dificilă, cu mare încărcătură energetică greu de gestionat: conjuncția Venus – Uranus în aspect de cuadratură cu Pluton. Schimbarea și purificarea sunt obligatorii. În mintea, în sufletul, în trupul nostru, noțiunea de iubire se zvârcolește pentru a căpăta forme noi, pentru a se elibera și pentru a se exprima. Artiștii de orice fel – plastici, dramatici, lirici – sunt marii beneficiari ai acestui moment astral. Pentru noi ceilalți, provocarea o reprezintă acceptarea propriilor limite și a noului, în orice formă ar veni el, atâta vreme cât este în concordanță cu propria noastră conștiință; și de asemeni departajarea conjuncturilor toxice de cele care duc către progres. Este și un moment de sacrificiu, ținând seama de prezența Nodului Sud al Lunii în același semn cu Venus și Uranus.
Pe 18 mai se formează aspectul exact de cuadratură între Venus și Jupiter din Rac, pe de o parte, și Pluton conjunct cu Luna în Capricorn, pe de altă parte. Este indiciul destrămării bruște și definitive a unor relații de parteneriat. Avem nevoie de multă înțelepciune, dar și de prezență de spirit, pentru a accepta ieșirea din viața noastră a unor persoane, obiecte sau situații care au alte standarde decât ale noastre, care au o calitate inferioară, care nu știu sau nu pot să ne aprecieze, sau care pur și simplu nu sunt potrivite pentru noi. Avem de-a face cu rupturi neașteptate, dramatice, dar necesare.
Pe 24 și 25 mai, situația se reia oarecum asemănător cu Marte în mers direct de această dată, și cu Luna alături de Venus și Uranus în Berbec. Simțim o dorință violentă de a fi iubiți și inteleși, de a fi ocrotiți, tocmai pentru că resimțim acut nesiguranța. Venus ne cere să facem schimbări radicale în modul de a iubi, de a ne bucura, de a atrage beneficii, de a accepta.
(Pe parcursul întregii perioade suntem mai predispuși către inflamații la nivelul feței, umflare sau înroșire a ochilor, pleoapelor, iritații, răniri, alergii, rinite, sinuzite, migrene, în cazuri extreme AVC.)
29 mai este ziua în care Venus părăsește teritoriul zbuciumat al Berbecului și pășește în semnul Taurului, la ea acasă, dornică de liniște și pace. Este și ziua în care se formează Luna Nouă în Gemeni: am învățat ceva din experiența anterioară?…
Asemeni unui fachir, Venus în tranzit prin Berbec, trece în fugă prin foc și peste cărbunii încinși: “Aleargă, ca să nu simți cum îți pârjolesc tălpile!”
…”Tu urăște-mă cât poți de tare
Eu te voi iubi
Fiindcă tot ce aud în timpane
E vocea inimii.
Dacă mă vei supăra
Mai dă-te-n dragostea mea!
Știi că te voi injura
Mai dă-te-n dragostea mea!
Eu nu mă pot enerva
Că știu cum e inima
Așa că-ți mai zic ceva:
Mai dă-te-n dragostea mea!
Îmi spunea cineva
Că inima e prea complicată
Să nu-mi bat capul cu ea
Că n-o s-o-nțeleg niciodată…”
(Versuri: Connect-R, Mai dă-te-n dragostea mea)