Ioana Eugenia IspasPortretV.I.P.

Heinrich Theodore Böll

Boll

Heinrich Theodore Böll este unul dintre cei mai cunoscuţi reprezentanţi ai literaturii germane postbelice, laureat cu Premiul Nobel şi tradus în peste 30 de limbi. S-a născut pe 21 decembrie 1917, la Köln (sursa astrodatabank), într-o familie catolică tradiţionalistă. Copilăria a fost profund marcată de dezastrul economic şi social care s-a instalat în toată Germania după primul război mondial, familiile confruntându-se cu foametea şi falimentul. Adolescenţa şi anii tinereţii au coincis cu apogeul propagandei naziste şi cu declanşarea celui de-al doilea război mondial. Dramele pe care le-a trăit în timpul războiului sunt prezente sub diverse forme în toate scrierile sale, fie că vorbim despre nuvele ori romane.

Săgetător autentic (Soare şi Ascendent în Săgetător), cu planeta dominantă Jupiter în Gemeni, Heinrich Böll dovedeşte o atracţie aparte pentru cărţi încă din adolescenţă, când devine ucenic de librar. Tot din această perioadă datează şi primele sale încercări literare, care rămân însă nepublicate, repezentând un exerciţiu pentru ceea ce va urma. Cu siguranţă că Jupiter este cel „responsabil” pentru dragostea lui pentru cărţi şi publicistică. Plasarea sa în Gemeni l-a înzestrat şi cu dexteritate în mânuirea uneltelor, fiind constructor, tâmplar şi dulgher, meserii pe care le-a îmbrăţişat deopotrivă de nevoie (atunci şi-a reconstruit singur casa pe jumătate distrusă de război), dar şi de plăcere (a declarat că tâmplăria reprezintă un refugiu pentru el).

heinrich_boll

Provenea dintr-o familie numeroasă (fiind al şaselea copil din cei şapte) şi a primit o educaţie strictă, religioasă. De îndată însă ce a păşit spre adolescenţă, a început să se revolte şi să-şi caute singur drumul. A refuzat să se înscrie în organizaţiile de tineret naziste şi să participe la muncile voluntare. Este înrolat cu forţa în armată. Careul în T, format din careurile Soare Marte, Soare Lună şi opoziţia Lună – Marte i-au imprimat un caracter rebel, care nu a acceptat restricţiile şi impunerile. Cu Soarele în Săgetător a reuşit în mod natural să pătrundă esenţa şi să creeze o viziune de ansamblu, dar Luna în Peşti a fost cea care l-a ajutat să observe subtilităţile, să înţeleagă şi să redea trăirile intense ale personajelor, mascate sub evenimente aparent minore. Aciditatea din scrierile sale şi umorul cinic se datorează lui Marte în Fecioară din casa a IX-a. Tot în Fecioară se află şi Luna Neagră a cărei influenţă se remarcă în principal prin obsesia asupra detaliilor din operele sale. În Onoarea pierdută a Katarinei Blumm sunt descrise în amănunt, sub forma de citat din jurnalul ei, programul său de zi cu zi, cheltuieli (inclusiv produsele de bază), cu cine se întâlnea, ce şi cât consuma. Deznodământul cărţii a depins de un detaliu minuscul – consumul de benzină al mașinii eroinei principale era uşor diferit faţă de celelalte zile. Autorul mai pune accentul asupra obiceiurilor care devin sacre şi caracterizează personajele – joacă biliard la ore fixe, pun regulat trandafiri la mormânt sau se întâlnesc la aceeaşi oră şi în acelaşi loc, indiferent de ce se întâmplă în jurul lor.

În operele sale se regăseşte o caracteristică interesantă: bârfa. Este peste tot, se simte, stoarce şi presează indivizii. În Fotografie de Grup cu Doamnă vecinii ştiu întotdeauna ce face Leni (eroina principală), vorbesc despre ea şi familia ei, îi critică deciziile. Familia Fahmel (Partida de biliard de la nouă şi jumătate) este descrisă de asemenea de vecini, de cunoscuţi, de colaboratori. Jupiter în Gemeni aduce acest iz de bârfă şi indiscreţie, de discuţii purtate peste gard. Plasarea sa în casa a VI-a valorifică extraordinar de mult tabieturile şi stilul detectivistic. Viaţa personajelor este investigată, se fac cercetări, corelaţii, graniţele vieţii private sunt spulberate.

Böll inserează în scrierile sale şi subiecte cu caracter religios, ceea ce nu ar trebui să ne mire pentru un nativ Săgetător cu Ascendent Săgetător şi Marte în casa a IX-a. Regiunea sa natală (Cologne) este tradiţional ataşată cultului catolic (Domul din Köln este unul dintre cele mai vechi din Europa şi este o mândrie pentru locuitori). Abordările sale sunt diferite. În Opiniile unui clovn ridiculizează catolicismul, accentuează paradoxurile şi subliniază faptul că este încă un mijloc de opresiune a individului. Să-şi fi pierdut credinţa? În Partida de biliard de la nouă şi jumătate construirea catedralei Sf. Anton este un prilej de sărbătoare, toţi locuitorii contribuie indiferent de stare materială sau statut social. Serviciul religios este cel care îi uneşte pe oameni şi îi aduce mai aproape. Böll nu şi-a pierdut între timp credinţa, ci Jupiter în Gemeni este întotdeauna circumspect, oscilant, raţionalizează excesiv, este dual şi capabil să interpreteze la fel de bine posturi total opuse.

Ştim că Soarele în Săgetător predispune la călătorii peste mări şi ţări, de cele mai multe ori pentru că şi nativul îşi doreşte. În cazul lui Heinrich Böll însă, explorarea ţărilor străine s-a produs în plină perioadă de război, “vizitând” fronturile din Franţa, Polonia, Ungaria, România, ajungând până la Odessa. Cu toate că iniţial a refuzat să se implice în propaganda nazistă şi să meargă pe front, careul dintre Marte şi Soare şi-a găsit ocazia potrivită pentru manifestare, odată prin refuzul vehement de a lua parte la război (revolta contra sistemului), dar şi prin participarea efectivă la lupte, ca mijloc de supravieţuire. Este luat prizonier de către americani (aici, ca să fiu puţin cinică, a avut parte de norocul Săgetătorului, pentru că era foarte posibil să cadă în mâinile soldaţilor ruşi). O astfel de întâmplare nu era neobişnuită pentru germani la acea perioadă, ţara căzând în haos pentru a doua oară în mai puţin de 50 de ani.

La opoziţia Marte – Luna se remarcă suferinţa adâncă, revolta şi, într-un final, capitularea (Luna în Peşti). Scrierile sale de după război sugerează că dramele şi suferinţele oamenilor reprezintă pedeapsa divină, pe care unele personaje o merită, altele nu. În Partida de biliard de la nouă şi jumătate este acordată o importanţă deosebită climatului creat de propagandiştii nazişti şi presiunea lor asupra celor care nu le susţineau teoriile (regiunea Cologne era cunoscută ca fiind încă de la început contra războiului). Se face diferenţa între ele două tabere prin simboluri religioase: cei care au primit împărtăşania bivolului şi sunt mai puternici din punct de vedere fizic, însă cei care au primit împărtăşania mielului, oprimaţi pe plan fizic, sunt mult mai puternici din punct de vedere moral. Sunt capabili de sacrificii uriaşe (Luna în Peşti) pentru a nu se lăsa corupţi de violenţă şi josnicie (o mamă interzice întregii familii să consume produse care provin de la regimul nazist, riscând foametea). Copiii care provin din aceste familii sunt frecvent bătuţi la şcoală şi umiliţi. Familiile sunt dezbinate din cauza doctrinei (un frate participă voluntar la război, celălalt se opune făţiş). Prin operele sale, Böll face o declaraţie publică a acestei împotriviri, vrea să demonstreze lumii că există şi o altă faţă a Germaniei, căreia nu i s-a dat importanţa cuvenită.

Mercur se află în Capricorn şi în trigon cu Marte. Scrierile sale au fost caracterizate de către criticii literari ca fiind de un realism covârşitor, deoarece a reuşit să creeze în unele opere evenimente precise prin relatări de tip jurnalistic şi personaje foarte bine definite. Opera sa literară are o puternică amprentă obiectivă deoarece relatează din perspectivă neutră. Mercur în Capricorn i-a întârziat debutul literar, care a fost timid, la o revistă locală, însă şi-a câştigat reputaţia în timp şi efort susţinut.

Despre conjuncţia Venus – Uranus din Vărsător putem afirma că este de bun augur pentru persoane sociabile, că se integrează uşor în diverse grupuri şi că le caută compania. Heinrich Böll a aderat târziu la celebrul grup literar creat post război „Grupul 47”, în care autorii făceau schimb de experienţă şi se promovau, poate şi din cauza faptului că Venus face opoziţie cu Saturn din Leu. Venus ca guvernatoare a Mijlocul Cerului i-a oferit posibilitatea să experimenteze mai multe meserii şi să caute permanent noi abordări. A plecat de la ucenic de librar, a urmat studii de literatură la Universitate, a fost tâmplar şi constructor, a scris şi, nu în cele din urmă, a predat.

Conjuncţia Saturn – Neptun în Leu în casa a VIII-a a fost o cursă permanentă de adaptare pe viaţa l-a obligat să o alerge, deoarece perioada în care a trăit a cunoscut probabil cele mai mari schimbări la nivel politic, economic, social, cultural, care au afectat indubitabil şi planul personal. Schimbarea mentalităţii este o trăsătură a acestei combinaţii planetare, deoarece structurile rigide de autoexprimare (Saturn în Leu) nu reacţionează bine la cenzură şi încep să se manifeste puternic, pentru a putea ieşi în evidenţă (Neptun în Leu).

Opera lui Heinrich Böll rămâne un puternic simbol al transpunerii realităţii în literatură, presărată de umor cinic şi de o subtilă sensibilitate a personajelor. Fidel numai canoanelor proprii, autorul nu şi-a trădat crezurile, ci s-a ghidat după acestea indiferent de dificultăţi.

Ioana Eugenia Ispas

Share

Lasă un răspuns

Cookie-urile ne ajuta sa ne furnizam serviciile. Prin utilizarea serviciilor noastre si navigarea prin acest site va exprimati acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor. Detalii

Cookie-urile ne ajuta sa ne furnizam serviciile. Prin utilizarea serviciilor noastre si navigarea prin acest site va exprimati acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor.

Close