Andreea TalmazanPsiho-astroSerial: Zodii pe divan (Talmazan A.)

Capricornul pe divan

de ANDREEA TALMAZAN

Nativul Capricorn, ca și cel din zodia Leului sau cel din zodia Scorpionului, opune o lungă rezistență ideii de a apela la psihoterapie pentru eventualele probleme pe care le-ar putea identifica în viața lui. Cum este de așteptat, domeniul care îl preocupă cel mai mult pe un Capricorn este cel profesional, căruia i se asociază și cel al statutului social. Deși nu este vorba de un soi de orgoliu, ca în cazul nativilor celorlalte zodii, Capricornul evită să ia în considerare un astfel de demers pentru că nu îi vede utilitatea practică, în lipsa unei structuri clare, pe de o parte. Iar, pe de altă parte, implicarea într-un demers terapeutic presupune rezervarea unui interval de timp, timp pe care Capricornul nu îl are și nu îl poate folosi pentru persoana sa, ci mai degrabă pentru proiectele sale. Nativul Capricorn este nativul al cărui drum în viață este clar stabilit încă de dinainte de a se naște, nu atât de părinți, cât mai ales de el însuși printr-un soi de inteligență spirituală care depășește, pentru moment, limitele cunoașterii actuale.

Dar, dacă totuși se întâmplă să ajungă pe divanul psihoterapeutului, acest lucru va avea loc în împrejurări în care nativul Capricorn va simți că fundația propriei existențe este puternic afectată, iar viața lui este pe cale să intre în colaps. Acest lucru se poate întâmpla atunci când întregul sistem de valori al nativului Capricorn, adesea devenit extrem de rigid în raport cu contextele sociale, devine o sursă de conflicte interne și mai ales externe. Pentru Capricorn, devine de neînțeles de ce legile care îi guvernau universul, lumea interioară și cea exterioară ajung să fie considerate rudimentare, retrograde, conservatoare și cu o puternică conotație negativă a conceptului de tradițional. Pentru nativul Capricorn, a cărui structură interioară este adesea simbolizată cu o stâncă, cu forța pământului și puterea muntelui, schimbările sunt o puternică sursă de anxietate, de disconfort emoțional.

Știm despre nativul Capricorn că este genul de persoană care pare să fie deconectată de la viața sa afectivă. Conștient sau nu, prin mecanismele de apărare, Capricornul nu lasă să se întrevadă cele mai adânci aspecte ale lumii sale interioare. Este rezervat în aprecierile subiective și caută în permanență structura și raționamentele din spatele unor situații complicate, ale unor relații tensionate. Lucrează de fiecare dată în litera și spiritul legii, indiferent de sursa și calitatea acelei legi: sociale sau universale.

Fiind o zodie a structurilor, ai putea crede că ceea ce i se potrivește terapeutic este o abordare cognitivă și comportamentală. Însă tocmai această tendință de a-și ține viața afectivă izolată de conștiință – adică de lumea exterioară –  îl face pe nativul Capricorn un veritabil analizand pentru psihanaliză. Pentru că putem descoperi că atitudinile lui rezervate, caracterizate de seriozitate în exces, de rigiditate și de o senzație de „rece” și „uscat” în preajma lui, sunt doar o formațiune reacțională, o disociere sau o reprimare care a depășit de mai multă vreme pragul critic dintre sistemul de adaptatare și patologie

În cele mai multe situații, îți poți da seama că cel ce îți calcă pragul cabinetului este un nativ Capricorn, pe de o parte prin statura lui sobră, rezervată, dreaptă. Vorbește rar și poți avea senzația că te afli în fața unui profesor de logică, de matematică, fizică sau chimie, pentru că urmărește cu atenție să îți livreze un discurs coerent și clar despre problemele cu care se confruntă. Tonul cu care Capricornul îți livrează discursul este ferm, dar distant, golit de emoții. Rar vei găsi o urmă de pasiune în vocea lui. Nu va vorbi despre ceea ce simte, ci despre ceea ce nu funcționează. Va vorbi despre comportamente, abilități, caracteristici, ca despre niște algoritmi. Va explica necesitatea unei fundații solide pentru a te descurca în viață, iar această fundație este construită prin muncă și tot ce se va clădi pe ea va fi prin muncă și exclusiv prin muncă.

După ce va trece în revistă toate aspectele pe care consideră că e important să ți le spună, Capricornul va cere explicit să afle care sunt părerile tale despre ceea ce tocmai ai auzit. Apoi va stabili un scop al terapiei pe care va trebui, în opinia lui, să îl urmărești și să i te supui. Pentru că el, deși este de acord că procesul terapeutic presupune o muncă în echipă, modul lui de a privi lumea și viața și munca de orice tip, chiar și cea terapeutică, presupune un șef. Iar acel șef nu poate fi nimeni altcineva decât el. Pentru că este obișnuit să dețină controlul. Iar, dacă se întâmplă să fie din puțin numeroasa categorie de nativi Capricorn cu fixații în perioade preverbale ale dezvoltării, să te aștepți ca la prima ședință să-ți pună în brațe, simbolic vorbind, întreaga lui durere emoțională așteptându-se ca, la finalul ședinței, să îi dai o rețetă clară de pași de urmat pentru a depăși momentul.

Marea provocare pentru tine în relația cu un nativ Capricorn pe divan este să faci față tentației de a-i intra în joc, adică de a-i împlini așteptările. Este important să te menții ferm în fotoliul tău de psihoterapeut și să îi stabilești foarte clar regulile și să menționezi că nu vă puteți abate de la ele. Limbajul regulilor îl înțelege foarte bine. Acum, faptul că regulile sunt de o cu totul altă formă și natură decât cele cu care este obișnuit sensibilul nativ Capricorn, l-ar putea face să se simtă nesigur și anxios pe. Important este să nu te lași intimidat și să îi transmiți că, în cabinetul tău, tu ești cel care ești atent la ceas, nu el, că tu nu dai teme pentru acasă, pentru că nu ești nici profesor, nici părinte. De asemeni, este important ca scopurile procesului terapeutic să le stabiliți împreună. Chiar dacă el se cunoaște cel mai bine și își știe cel mai bine neputințele, este important ca nativul Capricorn să înțeleagă că nu dezvoltarea unor noi mecanisme de apărare determină succesul unui astfel de demers, ci capacitatea de a ajunge la afectele sale și la reprezentările infantile asociate acestor afecte. De asemenea, chiar dacă lui i s-ar putea părea o abordare mistică, nativul Capricorn are nevoie să descopere și lumea fantasmelor interioare, fantasme care ne țin captivi în scenarii (auto)distructive, care pot ajunge să fie pe poziții antagonice cu ceea ce este real în viață și care, astfel, fac ca nu de puține ori nativul să se simtă împărțit între două lumi în propriul lui univers interior.

Părțile, să spunem, bune și constructive ale unui proces psihoterapeutic cu un analizand nativ Capricorn decurg din seriozitatea cu care el tratează toate aspectele pe care demersul le presupune. Este punctual, plătește facturile la timp, este serios și hotărât. Dacă situația o cere, Capricornul se întinde pe divan fără să obiecteze prea mult. Dar va căuta să mențină contactul cu pământul, fie și cu palma lăsată să cadă dezinvolt pe lângă divan. Sau va lăsa un picior jos cu talpa bine „înfiptă” în podea. Pentru o lungă perioadă de timp, poți trăi în contratransfer sentimentul unei prezențe fantomatice, al unui vid întunecat și rece, o senzație de moarte și de cavou. Uneori, în pline zile caniculare, ședințele cu un nativ Capricorn pot ține  locul aparatului de aer condiționat. Iar, după ce a fost dat la o parte scutul anti-emoții și ajungeți la zona cu hipersensibilitățile, veți descoperi împreună unele dintre cele mai autentice, sensibile și profunde trăiri pe care le-ai simțit alături de cineva și pe care le-ai avut în cabinet. Sunt genul de emoții pe care le mai vezi uneori la copiii care suferă în tăcere, fără crize, fără a se da cu fundul de pământ, ci doar cu lacrimi în ochi și suspine adânci. Este acel plâns tăcut al lui Demi Moore din The Ghost care a tulburat o lume întreagă și a rămas ca etalon pentru generații întregi de actori.

Capricornul, prin natura lui astrologică, este cel care își construiește singur propria colivie din care, apoi, se străduiește să evadeze. O evadare care nu este lipsită de durere, de anxietate, de neîncredere. Odată eliberat, nu se va simți ca Pasărea Phoenix, dar se va simți în stare să se reconstruiască dintr-un aluat stabil dar mai flexibil. Va căuta să se folosească de emoții, să le introducă și să le integreze în mod autentic în structura lui psihică.

Capricornul nu va renunța la sistemele lui de valori, dar va căuta să găsească și un strop de pasiune în ceea ce face. Chiar dacă nu va deveni omul care să acționeze la impuls, își va îngădui să le simtă și să le caute sensul. Pentru că, în urma unui demers psihoterapeutic, Capricornul va alege în mod conștient să își folosească și lumea afectelor în proiectele lui de lungă durată, indiferent dacă le va pune la fundația acestora, în structura lor sau în integralitatea lor.

Citește și Zodiile și inconștientul individual: Capricorn.

ANDREEA TALMAZAN,
simpatizant AAR, redactor Astrele

Articole scrise de Andreea

Despre Andreea

Rămâi conectat cu ”Astrele”!

Te abonezi gratuit și te anunțăm când publicăm o nouă ediție a revistei, articole și știri din comunitatea noastră. Te ținem la curent cu evenimentele organizate de AAR, precum și cu cele organizate independent de astrologii și partenerii noștri.  

Share

Cookie-urile ne ajuta sa ne furnizam serviciile. Prin utilizarea serviciilor noastre si navigarea prin acest site va exprimati acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor. Detalii

Cookie-urile ne ajuta sa ne furnizam serviciile. Prin utilizarea serviciilor noastre si navigarea prin acest site va exprimati acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor.

Close