Aplicatii & ConcepteSerial: Când viața îți dă lămâi/stellium (T. Muth)Teodora Muth

Când viața îți dă lămâi… sau stellium în Leu (ep. 8)

de TEODORA MUTH

Primele decade ale secolului XX au fost marcate de o serie de contradicții între ideile tradiționaliste, conservatoare, și cele care vesteau nașterea epocii moderne. În plan politic, naționalismul și imperialismul își disputau supremația, acest lucru conducând la tensiunile care au culminat cu izbucnirea primului război mondial.

Pe fondul primei conflagrații de asemenea amploare din istoria umanității, Neptun intră în zodia Leu, în iulie 1915, adăstând acolo până în vara lui 1929. Reacțiile exagerate, idealismul și disponibilitatea pentru sacrificiu în numele unei cauze percepute ca fiind extrem de importantă sunt absolut firești într-un astfel de context astral. Pe de altă parte, putem spune despre perioada de după încheierea primului război mondial că reprezintă ”anii nebuni”, când limitele morale rigide ale finalului de secol XIX au fost abolite, în încercarea de a atenua suferințele și pierderile din anii de conflict. Chiar și speculațiile financiare au fost caracterizate de o lipsă de realism, lucru vizibil în modul de viață în care cheltuielile depășeau, de cele mai multe ori, veniturile. Apar jazz-ul și cluburile de noapte, în care se consuma enorm de mult alcool, astfel că nu este de mirare instituirea prohibiției în Statele Unite ale Americii, între anii 1920 și 1933. În politică, se afirmă curentele radicale: comunismul, în Rusia, după revoluția din octombrie 1917, și fascismul, în Italia, în 1919, de unde este preluat apoi în Spania, Germania și în alte țări.

Pe acest fond politic și social foarte complicat, între anii 1937 și 1958, în zodia Leu intră Pluto, planeta care reprezintă cele mai puternice impulsuri spre criză și schimbare, nevoia de dominare și control, moartea și renașterea. Energia lui copleșitoare descrie cel mai bine anii care au precedat al doilea război mondial precum și pe cei în care a avut loc acest tragic episod al istoriei noastre. Energia Leului, în cea mai negativă formă de manifestare a ei, își pune amprenta asupra acestui interval. Pluto în Leu cere totul, la nivel politic, social și individual. Dictatorii Iosif Visarionovici Stalin în Rusia, Adolf Hitler în Germania, Benitto Mussolini în Italia, Francisco Franco în Spania, Antonio de Oliviera Salazar în Portugalia, Miklos Horty în Ungaria, și-au consolidat puterea pe principii totalitariste, desființând instituțiile democratice din statele pe care le conduceau și acumulând toate atribuțiile decizionale în propriile mâini. Putem afirma că această perioadă a fost cea mai cruntă din întregul secol XX, ea punându-ne față în față cu trăsăturile cele mai hidoase ale zodiei Leu, de la disprețul total pentru valoarea vieții celor mulți, până la distorsionarea realității în așa fel încât ea să se plieze pe ”adevărul” unui tiran sau al altuia.

După acest real cutremur, resimțit pe toate palierele civilizației, între anii 1955 și 1962, este rândul lui Uranus să ocupe loja regală a zodiacului, și face acest lucru aducând cu sine o sete de afirmare a individualității și a libertății de exprimare, necunoscute până atunci, precum și abordarea existenței dintr-o perspectivă ego-centrică, în care pe primul plan se situează găsirea unui sens și a unei împliniri personale. Foarte probabil că semințele mișcării hippie, care respingea toate reperele sociale și morale anterioare, au fost plantate în această perioadă, pentru că în 1965 au loc deja primele evenimente care țin de mișcarea flower power. Pasiunea și dorința de explorare a vieții în cele mai diverse moduri conduc la apariția a noi curente în artă, la inovații în muzică, cinematografie, comunicare, modă, stil de viață, valori. Această tendință spre excentricitate a dus la multe tensiuni sociale și la dificultăți de echilibrare a nevoilor și dorințelor personale cu cele ale comunității.

Observăm cu ușurință că energia planetelor transpersonale în Leu s-a manifestat cu o virulență ieșită din comun, inducând și impunând reguli noi, la vremuri noi.

Ca și nativii din zodia Rac, cei născuți în Leu au avut parte de multe recolte de lămâi în secolul trecut. Avem nu mai puțin de 13 intervale în care se înghesuiau în Leu minim cinci planete. Între 10 și 12 august 1915, erau acolo Soarele, Luna, Mercur, Venus și Neptun; între 24 și 27 iulie 1917 semnau prezența Soarele, Mercur, Venus, Neptun și Saturn, pentru ca în 1919, în 27 iulie, balul să înceapă cu Soarele, Luna, Mercur, Saturn și Neptun; în 2 august, Luna este înlocuită de Jupiter și configurația se păstrează până pe 23 august, când Marte intră și el în Leu, ridicând la șase numărul planetelor din stellium. Între 23 iulie și 12 august 1920, avem din nou Soarele, pe Mercur, Venus, Jupiter și Neptun în Leu. În 1923, între 4 și 8 august se află acolo Soarele, Mercur, Venus, Marte și Neptun. În 1925, pe 23 iulie sunt șase planete în această zodie – Soarele, Luna, Mercur, Venus, Marte și Neptun iar, după ingresul Lunii în Fecioară, pe 24 iulie, rămân celelalte cinci, până pe 27 iulie. Din 1 până pe 3 august 1943, Soarele, Luna, Mercur, Jupiter și Pluto animau zodia, pentru ca în 1947, pe 11 august, să găsim aici Soarele, pe Mercur, Venus, Saturn și Pluto; acestora și se alătură Luna, pe 15 august și până pe 17 august avem stellium din șase planete. În 1948, din 4 până pe 6 august, Soarele, Luna, Mercur, Saturn și Pluto  sunt grupate aici; în 1952, între 23 și 25 iulie oaspeții Leului sunt Soarele, Luna, Mercur, Venus și Pluto. În ultima zi a lunii iulie 1955 se adună în Leu Soarele, Mercur, Jupiter, Marte și Pluto cărora li se alătură, pe 2 august, și Venus. Și în anul 1957, pe 23 iulie avem șase planete în această zodie de foc: Soarele, Mercur, Venus, Marte, Uranus și Pluto. Pe 27 iulie, Luna trece în Fecioară dar Venus intră în locul ei, astfel că rămân șase până pe 29 iulie. În fine, ultima livrare de lămâi în exces vine spre Leu între 27 și 29 iulie 1976, cu Soarele, Luna, Mercur, Venus și Saturn. Am numărat nu mai puțin de treisprezece intervale în care nativii Leu au fost provocați să găsească rețete acceptabile de limonadă pentru a nu fi combustați de energia propriei zodii.

Înainte de a vă prezenta câteva hărți ale unor oameni care s-au născut cu un astfel de marcaj intens pe zodia Leu, vreau să vă aduc în atenție două momente istorice care stau sub strălucirea acestuia.

Primul este proclamarea independenței Indiei, pe 15 august 1947. La această dată, India a ieșit de sub dominația britanică și a devenit o națiune independentă, sub conducerea primului ministru Jawaharlal Nehru.

Harta este ridicată în sistemul de domificare Solar Sign, nefiind precizată ora exactă a evenimentului. Cuadratura dintre Jupiter din casa a IV-a și planetele din casa I redă lupta pentru recuperarea teritoriului național. Neptun din Balanță și casa a III-a, în sextil cu Luna și Mercur, poate fi expresia entuziasmului care anima masele în timp ce Uranus în casa a XI-a simbolizează chiar reformele radicale care veneau ca o consecință a asumării statutului de stat suveran.

Al doilea eveniment este bătălia de la Mărăști, din 11/24 iulie 1917, parte a unei complexe operațiuni militare de pe frontul estic al primului război mondial, care reunește luptele de la Mărăști, Mărășești și Oituz, unde armata română împreună cu armata rusă au reușit să împiedice înaintarea armatei germane spre sud. Armata Română 1 a fost condusă Generalul Eremia Grigorescu, cel care a lansat atunci strigătul de luptă ”Pe aici nu se trece!”, sintagmă rămasă în memoria românilor. Această bătălie este considerată o mare victorie strategică, deși piederile de vieți omenești s-au cifrat la zeci de mii. Mausoleul de la Mărășești stă mărturie a eroismului ofițerilor și soldaților care s-au jertfit acolo, pentru patrie.

Din arhivele militare avem și ora exactă la care a început lupta, dimineața, la 3:50[1]https://ro.wikipedia.org/wiki/B%C4%83t%C4%83lia_de_la_M%C4%83r%C4%83%C8%99ti. Ascendentul și Pluto în Rac semnifică emoția și intensitatea de care era încărcat momentul, precum și hotărârea neclintită de a rezista. Stellium-ul de cinci planete în Leu, Soarele, Mercur, Venus, Saturn și Neptun, este amplasat în casa a II-a care, în astrologia mundană, se referă la resursele unei țări, la bunăstarea ei și a națiunii. În astrologia mundană, casa a VIII-a reprezintă, printre altele, și rata mortalității populației, resursele ascunse și transformarea colectivă. În această casă, situată în zodia imprevizibilă și explozivă a Vărsătorului, se află Uranus, în opoziție cu planetele din casa a II-a. Marte în casa a XII-a, la care Luna (stăpâna AS) aplică prin careu, redă agresiunea la nivel colectiv iar Jupiter, care reprezintă instituțiile statului, situat tot în această casă poate semnifica, printre altele, costurile foarte ridicate ale operațiunii. Saturn ca stăpân al casei a VII-a (inamicul) este slăbit: în exil, combustat și conjunct cu Neptun. Cert este că, având această hartă, bătălia de la Mărăști nu putea să se finalizeze decât favorabil pentru trupele româno-ruse.

Documentându-mă pentru articol, am găsit mulți nativi din intervalele înșirate mai sus care au devenit ostași cu rang înalt în armatele britanică și americană, foarte mulți membri ai Parlamentului European și șefi de stat. Am ales să nu prezint ca exemple hărțile lor, deoarece nu sunt cunoscuți publicului larg.

Iată, însă, un actor foarte cunoscut nu doar pentru rolurile din filme, ci și pentru viața personală destul de tumultoasă. Billy Bob Thornton s-a născut pe 4 august 1955, ora 7:05 (rating A), în Hot Springs, Arkansas.  

Stellium-ul lui în Leu este absolut impresionant, conținând șase planete! Nu este surprinzător magnetismul pe care îl degajă și abilitatea lui de a fermeca. A făcut roluri de compoziție, personaje care aveau o latură întunecată, hipnotizantă. În plan personal, este la a șasea căsnicie, printre consoartele sale numărându-se și Angelina Jolie, care, în perioada cât i-a stat alături a purtat un lănțișor la care era atașat un mic recipient ce conținea câțiva stropi din sângele lui Billy Bob. Dominator și fascinant, un personaj și în afara ecranului, Billy Bob Thornton a găsit o rețetă de limonadă de succes preparată din multele lămâi primite la naștere. De ajutor a fost și Luna în Vărsător, care întărea nevoia de libertate emoțională și, foarte probabil, acel Neptun din Balanță care conferea un plus de prețiozitate  aurei lui oricum foarte atrăgătoare. Stellium-ul în Leu și casa a XII poartă mult mister și incită pe cei din jur la a descoperi sursa acelei străluciri magnetice și întunecate pe care el o emană. Iar Ascendentul în Fecioară este o ”mască” perfectă, care inspiră încredere. Pare a fi o combinație ideală pentru un prădător.

Ce îți poate da viața în compensație, când vii pe lume în 1957, purtând numele de Theodore van Gogh? Un stellium de șase planete în Leu! Strănepotul celebrului frate al lui Vincent van Gogh, s-a născut pe 23 iulie 1957, la ora 12:12 (rating A), la Haga, în Olanda.

Moștenirea sa de familie era strivitoare, dar, cu ajutorul resurelor de excepție căpătate, a reușit să-și creeze un drum și să se impună ca regizor de film și ca scriitor. A regizat numeroase filme, unele premiate la diferite festivaluri prestigioase. În 2004 a produs și a regizat un scurtmetraj, Submission. Part 1, despre abuzurile la care sunt supuse femeile în țările islamice. Acest film i-a adus moartea, el fiind asasinat în 2 noiembrie 2004, la doar 47 de ani, de un fundamentalist islamist olandezo-marocan, care nu era de acord cu opiniile exprimate în film. Găsim în harta lui Theo van Gogh stellium-ul în Leu în casa a unsprezecea, care sugerează implicarea în problemele colectivității, scopurile lui fiind subordonate unui scop final care viza cauze sociale sensibile. Luna din casa a IX-a, în trigon cu AS din Balanță, este un indicator al creativității rafinate, menite să-i lărgească orizonturile înțelegerii și să-i permită să devină, astfel, vocea femeilor care îndură abuzuri în tăcere. Și Neptun din casa I este un reper pentru inspirația artistică și pentru sensibilitatea la problemele semenilor.

Am găsit și doi astrologi care se încadrează în tema noastră: Theodora Anderson, născută pe 11 august 1920, la ora 3:05 (rating A), în Albunquerque, New Mexico și Michael Huber, născut pe 9 august 1955, ora 17:17 (rating A), în Zürich, Elveția. Vă las plăcerea, celor curioși, de a descoperi harta Theodorei Anderson. Voi include aici doar harta lui Michael Huber, care are o poveste foarte interesantă, el provenenind dintr-o familie de astrologi. Părinții săi, Bruno și Louise Huber, au fost fondatorii Institutului de Astrologie și Psihologie (API) și ai Școlii Huber. Michael a studiat disciplinele ezoterice și psihologia pentru a continua opera părinților săi. A scris mai multe cărți de specialitate, cea mai cunoscută fiind Aspect Pattern Astrology – Bruno & Louise Huber, Michael Huber.

Stellium-ul său de șase planete în Leu este plasat în casa a VIII-a, sugerând foarte clar interesul pentru științele de graniță și esoterism, precum și conexiunea cu zonele profunde ale psihicului. Ascendentul în Capricorn cu Saturn în Scorpion aduce responsabilitatea și răbdarea cercetătorului, Neptun din casa a X-a viziunea și empatia, iar Luna din Berbec entuziasmul necesar. Putem spune că și Michael Huber a găsit dozajul potrivit al ingredientelor pentru o limonadă bună!

Ultimul exemplu este o foarte cunoscută autoare de romane de dragoste, cu povești romantice, pline de emoții. Cele 85 de romane scrise de ea au fost traduse în 28 de limbi și s-au vândut foarte bine pe întreg mapamondul. Danielle Steel, căci despre ea este vorba, s-a născut pe 14 august 1947, la New York. Am lucrat harta tot în Solar Sign, neavând ora nașterii.

Dincolo de stellium-ul de cinci planete în Leu, autoarea are Luna în Rac, în propriul domiciliu, deci atracția ei pentru dramă și emoție se explică perfect. La acestea se adaugă Neptun în Balanță, care este exact tiparul poveștilor concepute în scrierile ei: relații romantice, cu trăiri paroxistice și efluvii sentimentale nestăpânite. Marte, și el în Rac, este foarte senzual, adăugând un condiment picant rețetei iar Uranus în Gemeni ar putea semnifica chiar opera ei literară. Nu fac parte dintre admiratorii Daniellei Steel, dar nu pot să nu observ cât de abil reușește ea să întrupeze harta natală: de lămâi a avut parte, limonadă bună, dulce acrișoară a făcut!

Să vedem cum ne vor surprinde cei născuți în zodia perfecționistă a Fecioarei…

TEODORA MUTH,
vicepreședinte AAR și redactor-șef adjunct Astrele

Despre Dora
Articole scrise de Dora

Rămâi conectat cu ”Astrele”!

Te abonezi gratuit și te anunțăm când publicăm o nouă ediție a revistei, articole și știri din comunitatea noastră. Te ținem la curent cu evenimentele organizate de AAR, precum și cu cele organizate independent de astrologii și partenerii noștri.  

Share

Cookie-urile ne ajuta sa ne furnizam serviciile. Prin utilizarea serviciilor noastre si navigarea prin acest site va exprimati acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor. Detalii

Cookie-urile ne ajuta sa ne furnizam serviciile. Prin utilizarea serviciilor noastre si navigarea prin acest site va exprimati acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor.

Close