Când Luna aspectează pe Jupiter (I)

de VALERIA GRĂDINARU
Într-o hartă astrală în care Luminătorul nopții îl aspectează pe Jupiter, ne așteptăm la situații și evenimente pozitive, îmbucurătoare în general. Emoțiile sunt amplificate, buna dispoziție predomină, apar oportunități în viața nativului. Conferă o latură agreabilă, generozitate, “priză la public”; nativul este simpatic, sociabil.
Contactul dintre cele două planete indică o mare dorință de a călători, de a vedea lumea, curiozitatea de a cunoaște alte culturi (fie și numai prin lecturi, dacă nu neapărat prin conexiune directă). În viața intimă, nativii sunt mânați de dorința de a-și împlini nevoile emoționale, de a “ieși” din singurătate și ei reușesc să-și domine eventualele tendințe depresive.
George W. Bush
George Bush junior a fost președinte al Statelor Unite ale Americii între 2001 și 2009. Fiu al înstăritei familii Bush, mai exact al lui George Bush senior, al 41-lea președinte ales al SUA, a avut parte de o educație îngrijită și îndreptată spre cultivarea aptitudinilor sale de om politic.
A absolvit universități de prestigiu, a practicat sport (baseball, mai exact) și a activat în armată timp de șase ani, ca pilot în Garda Națională Aeriană. Ulterior, a intrat în afaceri cu petrol și s-a preocupat, concomitent, de croirea carierei în politică. Inițial a pierdut (în 1978) alegerile pentru Congres, concentrându-se apoi pe sprijinirea campaniei prezidențiale a tatălui lui. Devine, în 1995, guvernator al Texasului, reușind, în 2000, să câștige alegerile prezidențiale.
A fost un președinte destul de nepopular, având în vedere contextul în care a trebuit să-și exercite mandatul: la doar 8 luni de la depunerea jurământului a trebuit să facă față teribilului atentat de la 11 septembrie 2001. Peste mai puțin de doi ani, a început războiul din Afganistan și Irak și a trebuit să gestioneze și probleme dificile de politică internă (imigrație, securitate socială, scăderea nivelului de trai datorată majorării cheltuielilor militare).
În 2007, în timpul celui de-al doilea mandat, țara a intrat în cea mai lungă recesiune de după cel de-al Doilea Război Mondial. Tot la începutul celui de-al doilea mandat, o bună parte din țară (mai exact, trei state) a fost lovită de uraganul Katrina.

Harta lui natală este interesantă, cu toate planetele grupate în emisfera estică și cu predominanța elementelor Aer și Foc. Are o capacitate deosebită de a-și seta obiective personale și de a se concentra pe ele. Chiar dacă sprijinul familial a contat mult, cu siguranță nativul ar fi făcut o carieră și pe cont propriu.
Ascendentul în Leu este conjunct cu Mercur și cu Pluton; comunică bine – lucru important în politică –, știe să se conecteze la părerile și ideile celorlalți fără a se lăsa dominat (și Venus în Casa I contribuie la aceste abilități!). Se reinventează în situații dificile (Pluton!), dovadă fiind realegerea lui în condiții foarte complicate.
Soarele nu se simte în largul lui în Casa a XII-a, nici în Semnul Racului de altfel. Este stăpânul Ascendentului, dar nu se conectează cu acesta (inconjuncție), de unde și o aparentă lipsă de autocontrol și de gestionare rapidă a evenimentelor de către nativ (bine exploatată de mass-media, în special în septembrie 2001…)
Casa a XII-a este importantă în economia hărții (aici s-ar încadra și anumite societăți oculte care i-au fost favorabile, mă refer la Skull and Bones). Dar forța Casei provine mai degrabă de la Saturn, aflat în propria bucurie și în domiciliul lunar. Saturn este aspectat de conjuncția Luna-Jupiter din Casa a III-a, cu Luna fiind și în recepție mixtă (Balanță – exaltarea lui Saturn). Saturniene au fost limitele pe care a trebuit să le depășească de-a lungul vieții, în special în funcțiile pe care le-a îndeplinit. Și moștenirea adusă de părintele lui are tot o nuanță saturniană.
Micul Benefic se află în Casa I și i-a purtat și ea noroc nativului. De altfel, Venus stăpânește Fundul Cerului, sugerând că provine dintr-o familie înstărită și bine plasată social.
Marte în Casa a II-a reflectă calitățile lui de bun sportiv și militar activ. Ar mai putea fi interpretat și prin prisma unor pierderi bănești, căci se pare că afacerile cu petrol în care a intrat după încheierea carierei militare nu i-au adus mari beneficii. Stăpânește Mijlocul Cerului (la 24⁰ Berbec), renumele său ca președinte fiind asociat cu evenimentele conflictuale majore care i-au marcat îndeplinirea mandatului.
Ajungem acum la analiza aspectului pe care îl face Luna cu Jupiter.
Luna se simte bine în Balanță, zodie de Aer, ca și Jupiter de altfel. Fără îndoială că reflectă priză la public, carismă, popularitate. Personajul este optimist, în ciuda nuanței saturniene a carierei lui. Și-a promovat ideile și credințele (apropiații spun că citea zilnic Biblia!). A luptat pentru echilibrul puterii în State (a promovat cooperarea cu Partidul Democrat, el fiind republican) și pentru extinderea (Jupiter) influenței americane în lume.
Cuadratura conjuncției dintre Luna-Jupiter și Soare reiterează acea fațetă de desincronizare între intenție și manifestarea voinței de care vorbeam mai înainte. A fost judecat ca “indecis” în luarea măsurilor după 11 septembrie, deși nu poate fi vorba de teamă din partea lui, pur și simplu a avut nevoie de validare și de confirmare din partea staff-ului și a factorilor politici și militari implicați într-o situație de asemenea gravitate.
Luna cu Jupiter în Balanță arată și o soție care l-a sprijinit necondiționat, inclusiv în situații mai delicate: în tinerețe, George Bush a avut o adicție de alcool (a fost și arestat pentru o scurtă perioadă, fiind prins băut la volan), iar soția, Laura, l-a sprijinit pentru a se putea debarasa de acest viciu. Astrologic vorbind, Neptun în același semn cu Luna (Balanță) poate “ajuta” la instalarea anumitor dependențe, la fel și careul de la Saturn din casa a XII-a, plus faptul că Luna ca stăpână a casei a XII-a este conjunctă cu Jupiter ca stăpân al casei a V-a…
Luna cu Jupiter sunt în trigon cu Uranus și Nodul Nord iar configurația se “închide” prin sextile cu Venus: astfel se poate înțelege cum evenimente majore (Uranus pe Nodul Nord) pe care le-a avut de gestionat au avut un deznodământ mai puțin nefericit (dacă putem spune așa) pe termen lung, pentru cariera lui politică. Popularitatea lui, deși grav afectată după declanșarea războiului din Irak, și-a revenit suficient încât să-i permită realegerea ca Președinte.
Conjuncția aceasta, aspectată de nu mai puțin de șase planete, a fost un element esențial în personalitatea lui, îmbinând natura lui liniștită, nevoia de echilibru emoțional, cu reușita în plan social și politic.
Alexandra David-Néel
Alexandra David-Néel este o personalitate excepțională, scriitoare și promotoare a feminismului, a religiilor orientale și exploratoare a Asiei.
Pentru sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolulului al XX-lea, a dus o viață absolut neobișnuită și a făcut cunoscute în Occident valori și concepte filosofice orientale pe care le-a asimilat “la sursă”, adică chiar în India, China și Tibet.
Și-a manifestat de mică potențialul de explorator: la doar 15 ani (în 1883 adică), a plecat (fără acordul părinților, aflați atunci la Bruxelles) să viziteze Spania și Italia, pe bicicletă. Spre norocul ei, familia era destul de înstărită și fără concepții conservatoare, astfel încât a putut, la întoarcere, să meargă să studieze filosofia la Sorbona.
După o scurtă perioadă în care a studiat pian și canto și a devenit prim-soprană la Opera din Hanoi, spiritul de aventură a prevalat. În 1911, pleacă din Europa cu destinația India; îl cunoaște pe Dalai Lama al XIII-lea, învață limba tibetană și petrece timp în mănăstiri izolate. În iulie 1916, pleacă incognito în Tibet (“prima femeie europeană în Tibetul interzis”[1]https://www.descopera.ro/cultura/20889722-prima-femeie-europeana-in-tibetul-interzis-viata-fabuloasa-a-alexandrei-david-neel-calatoare-budista-si-spioana-spirituala). În Europa începea Primul Război Mondial, astfel încât îi este practic imposibil să se întoarcă; dar călătorește prin continentul asiatic, cunoaște lideri religioși și chiar practică unele învățături budiste.
A scris peste 30 de cărți, dintre care o bună parte sunt traduse în limba română: În inima Munţilor Himalaya (2014), Mistici și magicieni în Tibet (2014), India în care am trăit (2014), Itinerariul unui lama şi cele cinci înţelepciuni (împreună cu Lama Yongden, 2015) și Vraja misterului. Fapte neobişnuite și personaje ciudate pe care le-am întîlnit în călătoriile mele prin Orient și Occident (2015) (toate la editura Polirom).
Remarcabilă este vitalitatea ei: la 69 de ani, în 1937, pleacă pentru a treia oară în Orient, din păcate neputând să-și îndeplinească obiectivele culturale, deoarece s-a trezit în mijlocul războiului chino-japonez. Reușește, după un an și jumătate de peregrinări, să se întoarcă acasă. Ultimii ani i-a petrecut scriind și ținând prelegeri. A decedat în septembrie 1969, la venerabila vârstă de 100 de ani!

Harta ei astrală este foarte interesantă, toate Casele angulare fiind marcate de planete: Soarele în Casa I în Scorpion, Luna în Vărsător în Casa a IV-a, Neptun în Berbec pe Descendent, și Uranus în Rac pe Mijlocul Cerului. De aici vin și nesfârșitele inițiative, înclinația spre căile “nebătute”, lansarea unor proiecte originale.
Ascendentul este în Balanță, inconjunct cu stăpâna lui, Venus, situată la 17⁰ Fecioară, în Casa a XI-a. Avem de-a face cu o nativă care acționează cumva nepotrivit în raport cu ce se așteaptă de la ea, își “ajustează” mereu personalitatea la mediu. Alexandra David-Néel este născută și crescută conform culturii europene, dar își găsește sensul vieții adoptând valori ale unor civilizații străine, cumva exotice. Are o căsătorie de conveniență, nu dă naștere unui copil (dar adoptă un adolescent asiatic), călătorește mult mai mult decât se putea imagina în epocă (mai ales pentru o femeie).
Soarele în Scorpion și în Casa întâi îi conferă voință, hotărâre, putere dar și o latură complicată, greu de înțeles (mai ales în perioada aceea). A avut nevoie de mult curaj și o mare capacitate de adaptare pentru a asimila, fie și parțial, valorile unei lumi străine, diferite de cea occidentală. S-a confruntat direct sau indirect cu prejudecăți, cu obstacole, a reușit să pătrundă în regiuni aflate în conflict fără a deveni victimă. Prietenii ei au fost în majoritate exponenți ai culturilor asiatice, pe care a căutat să-i înțeleagă și să-i prețuiască.
Luna în Vărsător reflectă exact nevoia ei de aventură, de cunoaștere a altor culturi, de explorare. Este destul de detașată emoțional de familie: adolescentă fiind, pornește în călătorii fără a fi însoțită de părinți (se pare că fără a le cere permisiunea); ca adult, încheie o căsătorie cu un bărbat pe care îl stimează, dar cu care păstrează o relație destul de rece și, oricum, distantă și la propriu și la figurat (opoziția față de Marte reflectă această atitudine). Conform propriilor afirmații, își iubea familia, dar sentimentul pare a fi fost mai mult cerebral. Apropierea se manifestă în special față de persoanele cu care împărtășește interese de cunoaștere; este sociabilă și deschisă cu prietenii cu care rezonează din punct de vedere spiritual. Nevoia de libertate, atât fizică (plecările repetate), cât și intelectuală (independența de concepțiile în care fusese educată) este “punctul forte” al energiei ei lunare.
Sextilul Luna-Jupiter îi conferă optimism (fără de care nu ar fi putut face față atâtor obstacole și confruntări), deschidere la alte sisteme de gândire și toleranță la acestea. Situat în Berbec, în triplicitate (demnitate esențială), Jupiter are acea energie de “pionier”, de deschizător de drumuri, ceea ce a și fost Alexandra. Cu Luna în sextil cu Jupiter, personalitatea ei capătă o identitate unică: a fost prima femeie (europeană) care a pătruns în Tibet, prima care a învățat limba tibetană, prima care l-a cunoscut pe Dalai Lama.
Luna și Jupiter se conectează cu Saturn (stăpânul Casei a patra și dispozitor al Lunii), ceea ce îi aduce motivația profundă pentru studiu și capacitatea de a face față greutăților și de a-și depăși limitele.
Cu Luna în Vărsător și Jupiter în Berbec, Alexandra David-Néel este un model de curaj, încredere în sine, optimism și deschidere spirituală.
Robert Bruce-Lockhart
De fapt, Sir Robert Bruce-Lockhart, distins diplomat, militar, scriitor… și spion. Prieten cu Ian Fleming, autorul romanelor din seria James Bond, Robert se pare că ar fi fost una dintre sursele de inspirație pentru creatorul celebrului personaj.
Robert Lockart era un scoțian de familie bună, mama lui provenind din neamul foștilor regi scoțieni Bruce. Mândru de ascendența lui nobilă, va scrie în autobiografie că “nu-i curge nicio picătură de sânge englezesc prin vene”. Altfel, a slujit cu dedicație Imperiul Britanic, atât în calitate de diplomat în coloniile britanice din Asia (Malaya și India), cât și în URSS.
În URSS a lucrat în două rânduri, în perioada premergătoare Primului Război Mondial (1912) și apoi la finalul războiului, în 1918. A reușit să înființeze o rețea de informatori, dar este prins și arestat în noiembrie 1918. Scapă ca prin minune de condamnarea la moarte (ar fi fost implicat într-un complot pentru asasinarea lui Lenin) și ajunge cu greu înapoi în Anglia. Ulterior, după o scurtă misiune la Praga, își schimbă profesia și lucrează în sistemul bancar.
Începe, însă, cel de al Doilea Război Mondial și Sir Robert revine la datorie, de data aceasta în zona necombatantă. Este numit director al Political Warfare Executive, coordonator al propagandei împotriva puterilor Axei. În această calitate, susține indirect guvernul cehoslovac aflat în exil.
În ultimii ani, se dedică scrisului și publică mai multe cărți de memorii. Ulterior, pe baza acestora se va realiza un serial de televiziune (Reilly, Ace of Spies).

Avem de-a face cu o nativitate la Luna Plină, cu Soarele conjunct cu Mijlocul Cerului, în Fecioară, și Luna în Pești, în Casa a IV-a, configurație favorabilă unei manifestări “duale” a nativului în societate.
Nouă dintre cele zece planete sunt deasupra orizontului. Soarele, Jupiter, Saturn și Mercur se află în propria sectă, ceea ce înseamnă că semnificațiile lor constructive tind să se manifeste. Mercur este, în plus, în domiciliu și în exaltare în Fecioară, ceea ce sporește capacitatea nativului de a comunica, a negocia și a convinge. Forță dau și cele patru conjuncții care grupează și amplifică influențele planetare: Venus-Uranus în Balanță, în Casa a X-a (Venus fiind în domiciliu, puternică), Soarele cu Mercur în Fecioară în Casa a IX-a, Marte cu Saturn în Leu, pe cuspida Casei a IX-a, Pluton cu Neptun în Gemeni, în Casa a VII-a. Observăm că sunt activate Case favorabile (a XI-a, a IX-a) și Case angulare (a X-a, a VII-a).
Omul părea destul de deschis, expansiv chiar, deosebit de sociabil. Din punct de vedere astrologic, însă, putem deduce o anume discreție, reținere emoțională și hotărâre în urmărirea propriilor scopuri.
Ascendentul se află în Scorpion, în cuadratură la Marte (stăpânul lui) și Saturn (duritate, concentrare pe urmărirea obiectivelor); Pluton cu Neptun (complot, înșelătorie) se găsesc în Casa a VII-a, a relațiilor, parteneriatelor și asocierilor, iar Jupiter (ideologia, credințele, obiectivele), în Scorpion în Casa a XI-a, conjunct cu cuspida Casei a XII-a.
Ajungem acum la analiza aspectului dintre Luna și Jupiter.
Luna este în domiciliul lui Jupiter, cu care face un trigon separant pe semne de Apă. Este vorba de intuiție, creativitate și nevoie de protecție, de securitate. Iar Marele Benefic este situat în această hartă pentru a oferi protecție în situații “alunecoase”. Trigonul acesta sugerează optimism, curaj, încredere în sine, echilibru interior, intuiție și, desigur, noroc!
Curajul și încrederea în sine l-au ajutat să-și susțină cauza dincolo de granițele Marii Britanii, în special în condițiile în care era permanent ținut sub observație în Rusia. Intuiția și stăpânirea de sine sunt calități indispensabile unui agent sub acoperire iar norocul – aici intervine energia jupiteriană pe cuspida Casei a XII-a – este obligatoriu!
Trigonul dintre Luna și Jupiter mai poate fi menționat și în legătură cu indulgența nativului cu propriile plăceri: Bruce Lockhart era notoriu pentru consumul de alcool și relațiile extraconjugale[2]https://en.wikipedia.org/wiki/R._H._Bruce_Lockhart#External_links motiv pentru care a și fost nevoit să-și dea demisia, în 1928, din diplomație. Aceeași conexiune între energiile lunare și cele jupiteriene justifică imensa capacitate de a lega prietenie cu persoane care aparțin unor medii și culturi diferite: “un om care și-a croit drum spre confidențele tuturor, de la Leon Troțki la Anthony Eden”[3]https://spybrary.com/robert-bruce-lockhart/. Luna și Jupiter în aspect favorabil creează cu ușurință o aură de bunăvoință, deschidere și generozitate.

VALERIA GRĂDINARU,
membră AAR, redactor Astrele

Rămâi conectat cu ”Astrele”!
Te abonezi gratuit și te anunțăm când publicăm o nouă ediție a revistei, articole și știri din comunitatea noastră. Te ținem la curent cu evenimentele organizate de AAR, precum și cu cele organizate independent de astrologii și partenerii noștri.

Note














