G-4DHF8L3Q06
Aplicatii & ConcepteSerial: Armonizarea balanțelor astrale (S. Bratoveanu)Sorin Bratoveanu

Armonizarea balanțelor astrale – sinteza finală

de SORIN BRATOVEANU

Am analizat, în episoadele anterioare, cele 6 axe zodiacale, discutând atât despre echilibrul lor cât și despre modul în care se manifestă stările de dezechilibru (situații în care balanța energetică este mult aplecată într-o direcție iar influența unui semn zodiacal este exacerbată). Am arătat, prin exemple practice, modul în care aceste axe își manifestă influența în viața reală producând focalizări ale acelor nativi asupra unor chestiuni și direcții de viață, focalizări direct corelate cu semnele zodiacale aflate în discuție. Vom încerca acum să facem o sinteză a influențelor celor 6 axe zodiacale.

Sinteza celor șase axe zodiacale

După ce am lecturat aceste analize, se naște, oarecum firesc, o întrebare: cele șase axe zodiacale funcționează independent una de cealaltă, precum niște trenuri care merg pe perechi de șine diferite, sau metrouri care se deplasează prin tuneluri distincte, fără a avea conexiuni reciproce? Bineînțeles, axele zodiacale nu funcționează independent una de cealaltă, disparat, ci sunt conectate profund. Dar cum se fac aceste conexiuni interaxiale?

Cele șase axe pot fi grupate astfel:

– două axe sunt regentate de cuplul de planete Marte – Venus. Este vorba despre axa Berbec – Balanță și axa Taur – Scorpion dar putem include aici și influența planetei Pluton (care are domiciliul în Scorpion și exaltarea în Berbec);

– două axe sunt regentate de cuplul de planete Mercur – Jupiter. Este vorba despre axa Gemeni – Săgetător și axa Fecioară – Pești dar putem include aici și influența planetei Neptun (care are domiciliul în Pești și exaltarea în Săgetător);

– două axe sunt guvernate de o combinație formată dintr-un luminător și Saturn. Este vorba despre axa Rac – Capricorn și axa Leu – Vărsător dar putem include aici și influența planetei Uranus (care are domiciliul în Vărsător).

Așadar am obținut, prin această clasificare, 3 perechi de câte două axe zodiacale, fiecare pereche incluzând un semn masculin și un semn feminin. Echilibrul acestor perechi de axe depinde, în ultimă instanță, de forța regenților lor. Dacă într-un cuplu de planete există una mai puternică (situată în demnitate esențială sau accidentală) și cealaltă mai slabă (plasată în detriment), atunci axele zodiacale controlate de acel cuplu de planete (ex.: Mercur și Jupiter) vor tinde să fie dezechilibrate în direcția planetei mai puternice. Elementul final, de finețe, care poate corecta/compensa eventuale dezechilibre, mai ușoare sau mai accentuate, sunt planetele trans-saturniene, care completează anumite goluri și restabilesc/compensează/corectează, uneori, anumite derapaje energetice.

Așadar, cuplurile de planete care controlează perechile de axe zodiacale sunt:

– Venus – Marte, Pluton putând fi inclus ca factor de corecție (și Uranus se include, uneori, fiind exaltat în Scorpion);

– Mercur – Jupiter, Neptun putând fi inclus ca factor de corecție;

– Soare/Luna – Saturn, Uranus putând fi inclus ca factor de corecție.

Deci, în astrologie, echilibrul se obține prin polaritate, prin cupluri de energii planetare și prin elemente de corecție/ajutătoare. Unele axe zodiacale sunt dinamizate nu doar prin forța regenților ci și prin suprapunerea peste axe a unor repere/unghiuri ale hărții: Ascendent, Descendent, MC, FC. Astfel, unele axe astrologice dobândesc angularitate. Având în vedere această abordare sintetică, putem să analizăm simultan acum, într-o hartă, toate cele șase axe zodiacale.

Studii de caz: Kylie Minogue și Naomi Watts

Primul exemplu este Kylie Minogue, o binecunoscută interpretă de muzică pop. Aici vom aplica practic ideile expuse mai sus.

Pentru axele Berbec – Balanță și Taur – Scorpion urmărim planetele Venus și Marte, precum și Pluton. Toate cele trei planete sunt peregrine: Venus și Marte în Gemeni, Pluton în Fecioară. Totuși, axa Taur – Scorpion este activată de suprapunerea angulară MC (în Taur) – FC (în Scorpion). Dinamizarea axei Taur – Scorpion s-a manifestat prin notorietatea dobândită de artistă în domeniul muzicii (MC în Taur și Neptun, planeta muzicii, în Scorpion). Axa Berbec – Balanță poate fi echilibrată prin activitățile corelate cu Casele a III-a (deplasări, activități comerciale) și a IX-a (călătorii în străinătate, studii superioare). În plus, Venus este plasată angular (în Casa a X-a), susținând semnele Taur și Balanță.

Pentru axele Gemeni – Săgetător și Fecioară – Pești examinăm cuplul planetar Mercur – Jupiter. Există o evidentă predominanță a lui Mercur (situat în domiciliu), iar Jupiter se află peregrin. Totuși, Casa a V-a din Săgetător a permis manifestarea unui mare talent artistic, iar Jupiter din Casa I se află în poziție angulară. Deci aceste două axe sunt doar puțin dezechilibrate în direcția Gemenilor (unde există un stellium) și a Fecioarei (unde se află Uranus și Pluton). Totuși, Neptun angular din Casa a IV-a restabilește echilibrul, susținând semnele Săgetător și Pești.

Pentru axele Rac – Capricorn și Leu – Vărsător vom examina planetele Saturn, Soare și Luna. Soarele este plasat angular, iar semnul Leului este cuprins în Casa I (angular), deci semnul Vărsătorului pare a fi dezechilibrat. Totuși, Vărsătorul este inclus în Casa a VII-a și primește forță prin angularitate, deci există aici un echilibru relativ. Axa Rac – Capricorn are ambii regenți în slăbiți (Luna în Gemeni, peregrină, Saturn în Berbec, în cădere) dar este dinamizată prin angularitate (Ascendent în Rac, Descendent în Capricorn).

În ansamblu, axele regentate de cuplul Mercur – Jupiter, secondate de Neptun, sunt cele mai puternice, având în vedere că Mercur este regent global al hărții.

Al doilea exemplu este actrița Naomi Watts, care a strălucit ca protagonistă în filmul ”King Kong”.

Pentru axele Berbec – Balanță și Taur – Scorpion, examinăm planetele Venus și Marte. Venus este în exil și Marte este peregrin dar Marte este mult mai puternic prin plasarea lui angulară pe MC. Axa Taur – Scorpion este dinamizată semnificativ prin angularitate (Ascendent în Scorpion, Descendent în Taur). Componenta de Balanță poate fi dinamizată prin relația cu prietenii (Casa a XI-a în Balanță). Pluton este și el plasat angular, susținând talerul de Scorpion.

Pentru axele Gemeni – Săgetător și Fecioară – Pești, examinăm planetele Mercur și Jupiter. Mercur se află peregrin (în Balanță, în Casa a XII-a), Jupiter se află în exil, dar în demnitate accidentală (angular, în Casa a X-a). Axa Fecioară – Pești este dinamizată prin angularitate (MC în Fecioară, FC în Pești) iar angularitatea lui Neptun (plasat în Casa I) susține axa. Talerul de Gemeni poate fi echilibrat prin relații sociale și de căsătorie (Casa a VII-a include și Gemenii).

Pentru axele Rac – Capricorn și Leu – Vărsător analizăm Soarele, Luna și Saturn. Luna este peregrină și Saturn se află în detriment, doar Soarele se află în demnitate accidentală (angular, în Casa a X-a). Uranus este și el angular (în Casa a X-a), deci axa Leu – Vărsător este bine dinamizată (în plan concret, s-a putut vedea aceasta prin cariera de teatru și cariera cinematografică). Axa Rac – Capricorn este slab dinamizată dar ea poate fi susținută prin activități material-financiare (Casa a II-a include Capricornul), prin investiții sau acțiuni financiare de cuplu (Casa a VIII-a include și Racul).

Harta este regentată global de bucla planetară Mercur (din Balanță), Venus (din Scorpion), Marte (din Fecioară). Marte este cel mai puternic din acest grup și, fiind angular (pe MC), a înclinat balanța spre carieră. Axele Berbec – Balanță și Taur – Scorpion sunt cele mai puternice, mai dinamizate în această hartă (angularitatea lui Pluton din Casa a X-a a contribuit și ea).

Iată, deci, modul în care putem analiza simultan toate cele șase axe zodiacale dintr-o hartă.

Abonați-vă la newsletter-ul Astrele pentru a fi la curent cu tot ce publicăm în revistă! Veți fi anunțat/ă când publicăm ediții noi, articole de astrologie, exerciții/provocări. De asemenea, vă ținem la curent cu evenimentele AAR și cu atelierele și cursurile organizate de astrologii echipei Astrele și de partenerii noștri.

Share

Cookie-urile ne ajuta sa ne furnizam serviciile. Prin utilizarea serviciilor noastre si navigarea prin acest site va exprimati acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor. Detalii

Cookie-urile ne ajuta sa ne furnizam serviciile. Prin utilizarea serviciilor noastre si navigarea prin acest site va exprimati acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor.

Close