Anunturi

8 aprilie 2021, ELENA ANGHELOIU: Relații karmice – recunoaștere și transformare

Vă invităm la următorul seminar din seria STAAR online, cu tema ”Relații karmice – recunoaștere și transformare”, susținut de Elena Angheloiu, joi, 8 aprilie, de la ora 19:30, pe Zoom.

Când ne gândim la relații karmice, ne imaginam ceva super pasional, intens, romantic și exploziv. Deși aceste aspecte sunt reale și apar în multe din relațiile de cuplu karmice, mai există și varianta relațiilor calde și cu un puternic sentiment “de acasă”, dar și cea în care oamenii se simt blocați, neputincioși și nefericiți. Cu cât elementele karmice sunt mai prezente cu atât e mai puternică legătură, dar nu întotdeauna în sensul pozitiv.
Vă invit să identificăm aceste elemente și să găsim chei de transformare a karmei negative în karmă pozitivă sau de amplificare conștientă a calităților pozitive. Putem avea mai multe relații karmice într-o singură viață, dar nu toate au aceeași menire. În general, o astfel de relație, indiferent de categoria din care face parte, are un scop dincolo de relația în sine. Cei doi vor fi “forțați” să se auto- cunoască și să se dezvolte în permanență.
În acest seminar vă propun o abordare psiho-astrologică a acestor relații pentru a vă putea ghida clienții în a le recunoaște și în a înțelege scopul lor, pentru a scăpa astfel de consumul mare de energie afectivă, în cazul în care nu este împlinită menirea relației.
– Elena Angheloiu

Participarea se face pe baza unei donații (care NU reflectă, nici pe departe, valoarea conținutului astrologic al seminarului), astfel:

Membri AAR
25 lei donație pentru acest seminar
Pachet integral (13 seminare + 3 ateliere) – 180 lei

Participanți din afara AAR:
35 lei donație pentru acest seminar
Pachet integral (13 seminare + 3 ateliere) – 320 lei

Chiar dacă programul STAAR online a debutat în 3 septembrie, puteți solicita și acum pachetul integral sau orice alt seminar/atelier care a avut deja loc. Sesiunile sunt disponibile și sub formă de înregistrare.

Pentru înscriere trebuie completat formularul de la https://www.aar.org.ro/wp-content/plus/staar.php

Înscrierile se încheie joi, la ora 17. Donațiile se achită în contul Asociației Astrologilor din România: RO75BTRLRONCRT0267311101, Banca Transilvania, cu specificația: “Donație STAAR + numele dvs.”. Dacă faceți donația cu o zi sau două înainte, va fi nevoie să trimiteți dovada plății la asociatie@aar.org.ro sau prin WhatsApp la 0726101138. (Important: donația se face în lei. Nu acceptăm donații în euro! Dacă faceți plata din străinătate, vă rugăm să solicitați băncii dvs. să facă transferul în lei. În caz contrar, vom fi nevoiți să vă returnăm banii.)

Elena Angheloiu este psiholog și astrolog activ în mass media, membră AAR, conferențiar, prezintă propria emisiune pe 6TV. Site-ul său este http://www.elenaangheloiu.com/, iar pe Facebook o găsiți la https://www.facebook.com/ElenaAngheloiuPsiholog.

Vă așteptăm cu drag!

Share

Cookie-urile ne ajuta sa ne furnizam serviciile. Prin utilizarea serviciilor noastre si navigarea prin acest site va exprimati acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor. Detalii

Cookie-urile ne ajuta sa ne furnizam serviciile. Prin utilizarea serviciilor noastre si navigarea prin acest site va exprimati acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor.

Close