Marte în Săgetător. Întoarcerea fiului risipitor
Să fii turist e la modă. E felul (snob uneori) în care ţii să-ţi satisfaci, în contemporaneitate, nevoia de experimentare, bifând an de an, fără greş, câte un all inclusive. Încerci Grecia, dar şi Italia, dacă nu Spania. Vezi cum e cu Thailanda. Cum o fi Peru? Egiptul? Ce nu-ţi place, nu repeţi. Nu-i o implicare serioasă, treaba ta e să nu mori prost, să fi gustat un pic din toate. Un aşa tip de comportament revine, se pare, în tendinţe în următoarele două luni, cât Marte traversează Săgetătorul1. La modul general, s-ar zice că-n zona vizată de acest semn zodiacal în harta natală2 ţi se permit o serie de evadări, de excepţii de la regulă. În acel sector de viaţă e rost de ceva alergătură şi vânzoleală. Psihologic vorbind, acolo te muţi în mindsetul unui explorator. Faci lucruri ce te pot duce oriunde. N-ai o problemă să te implici în acţiuni cărora nu le ştii dinainte rezultatul. De fapt, cu cât mai mică probabilitatea să-ţi reuşească ceva, cu atât mai bine, cu atât mai mare aventura. Nu umbli cu mize mici, n-ai timp de prostioare, acţionezi în stil mare.
E drept că Marte în Săgetător se poate dovedi mai ofensiv de astă dată din cauza recepţiei mutuale de domiciliu cu Jupiter în Scorpion. Ar putea părea că, în sectoarele de viaţă indicate de cele două semne adiacente, te simţi foarte atras de stimuli puternici, intenşi, pe care să ţi-i administrezi excesiv. Descarci adrenalină la greu, cauţi să obţii varietate în mod distructiv, în feluri care-ţi fac rău, îţi dăunează. Cauţi aici provocări nesănătoase, exagerate. Cum însă în peisaj se exprimă, în Capricorn, şi Saturn – Pluton, ar fi util ca experienţele create să fie minim controlate. Ai chef de mari vitejii? Vezi întâi cât de corect ţi-ai evaluat pericolul, cât eşti de conştient! Eşti cât de cât responsabil? Săgetătorul e recunoscut pentru faptul că se aruncă şi, după aia, se roagă să zboare. Eşti, aşadar, în stare să citeşti ameninţarea, să procesezi corect frica? În plus, tranzitul lui Marte prin Săgetător nu-i unul unitar ca influenţă, se disting două etape diferite ale lui de manifestare:
1. Din 26 ianuarie până în 18 februarie adrenalina te împinge vesel spre aventură şi libertate. Marte în Săgetător e în raport (de la semn la semn) de trigon la Uranus în Berbec şi de sextil (la grad, succesiv) la Venus, Soare, Mercur în Vărsător, dar e şi armonios poziţionat faţă de Axa Destinului (NN/Leu – NS/Vărsător). Te poţi trezi acum aruncat în lume, expulzat în afara unui spaţiu comod, de siguranţă personală. Partea faină e că treaba nu te sperie, ba chiar te provoacă. Asta, dacă nu apuci să schimbi tu singur macazul, locul şi norocul. De îndată ce simţi că eşti prost situat, că nu te afli într-un perimetru benefic scopurilor tale, nu stai prea mult pe gânduri, te bucuri să-ţi iei rapid tălpăşiţa. Şi e un gest cu implicaţii pe viaţă.
2. Între 18 februarie şi 18 martie lucrurile se complică. Se vor resimti probabil mai puternic careurile lui Marte la planetele care intră, succesiv, în Peşti (Venus, Mercur, Soare), dar şi la Neptun, staţionar în zonă pe termen lung. Dacă te încearcă acum o stare de nesiguranţă, haos şi neclaritate, aşteaptă ca mâlul să se depună pe fundul lacului, apoi întreprinde ceva! Dacă te agiţi, sporeşti mai tare confuzia. Sunt posibile crize de orientare: te simţi pierdut, nu ştii încotro s-o apuci. Dar nu te mai mulţumeşte nici să umbli doar brambura. Ai fost destul un fiu risipitor, ai cutreierat destul prin lume fără să ajungi nicăieri. E util ca, acum, călătoriile să fie mai puţin o chestie de turism (te urci pe munte, faci trei poze să dai bine pe FB şi te întorci), cât un prilej de clarificări interioare. Lucrurile sunt cu mult mai adânci. Vine un moment în care căutarea trebuie să se mute în interior, să se facă în singurătate, discret, fără mare vizibilitate, în prezenţa unui duhovnic. Ştii c-ai integrat careul mutabil Săgetător (căutare) – Peşti (revelaţie) când, chiar fără a te deplasa, oamenii capătă un ciudat obicei de a veni ei spre tine, când începi să descoperi înăuntru ceea ce căutai aiurea.
NICOLETA EȘANU,
Redactor-șef adjunct și vicepreședintă AAR