Să crești mare
10 ani de astrologie românească, sărbătoriți cu 4 astrologi de talie mondială
Asociația Astrologilor din România (AAR) marchează aniversarea a 10 ani de activitate prin organizarea unui eveniment deosebit pentru pasionații de astrologie din România. Congresul Internațional Aniversar al AAR are loc în intervalul 10-12 octombrie 2014 și este găzduit de Hotel Cișmigiu din București.
Pe parcursul celor 3 zile Deborah Houlding (Marea Britanie), Benjamin Dykes (SUA), Maurice Charvet (Franța) și Oner Doser (Turcia) vor susține workshopuri de specialitate, (…)
Ocazia unică de a-i urmări la lucru pe 4 dintre cei mai însemnați astrologi din lume reunește peste 50 de astrologi profesioniști din țara noastră și din alte țări europene. (…)
Așa suna comunicatul de presă din 8 octombrie 2014 lansat direct spre eclipsa de Lună, împreună cu o dorință și o intenție clară: să creștem văzând cu ochii. Și-am căscat larg ochii (și urechile!) urmărind 4 demonstrații de măiestrie astrologică. Am luat aminte la ce înseamnă a fi un astrolog matur și am crescut în 3 zile cât alții în 10.
Workshopuri bogate în informație cu aplicabilitate imediată, în tehnici testate în ani de practică, exemplificate acum prin numeroase studii de caz și-n ponturi pe care n-o să le găsești în cărți. Toate noțiunile au fost explicate sistematic, cu multă răbdare (și umor!), dezvăluind abilitățile pedagogice ale conferențiarilor, dincolo de talentele oratorice și de priceperea astrologică. Într-un cuvânt – profesionalism.
DEBORAH HOULDING, decana Școlii de Astrologie Orară Tradițională (STA) din Marea Britanie, a deschis sesiunea de workshopuri vineri, 10 octombrie 2014, cu tema Consultația de astrologie orară. Eram deja convinsă de eficiența tehnicilor orare (care, apropo, fac minuni și atunci când sunt aplicate pe hărți natale, idee confirmată și de invitata noastră), dar ceea ce mi-a alimentat apetitul pentru această ramură a astrologiei a fost modul în care o abordează ea. Deborah a reliefat deopotrivă dimensiunea practică și pe cea psihologică a astrologiei orare – importanța abilității de a investiga și de a înțelege substratul întrebării solicitantului, motivațiile sale, cum să-i răspundem așa încât să-l ajutăm realmente. Ne-a exemplificat ideea că înțelegerea răspunsului la o întrebare bine pusă poate vindeca și poate duce la schimbarea radicală a vieții cuiva. În plus, am înțeles că transmiterea informației exacte și detaliate nu este același lucru cu răspunsul potrivit, pe care ar trebui să-l audă solicitantul…
N-aș fi crezut că procesul de a depista calul câștigător într-o cursă de hipism ar putea să mă facă să nechez de bucurie, dar s-a-ntâmplat! Eram la workshopul lui MAURICE CHARVET, fondatorul celei mai importante asociații de astrologie din Franța (CEDRA), în sâmbăta din 11 octombrie 2014. În 3 ore am învățat să extragem toate informațiile de care avem nevoie pentru Aflarea învingătorului în competițiile sportive și politice, folosind doar hărți de eveniment, sistemul caselor derivate și sistemul celor 28 de case lunare. Fără să ridicăm harta natală a vreunuia dintre competitori! Simplitatea și acuratețea tehnicii a fost impresionantă, dar ceea ce ne-a trântit pe spate a fost prognosticul dat în privința meciului România – Ungaria, de al cărui început ne despărțeau câteva ore. Cu harta în față, Maurice ne-a explicat tacticos de ce crede el că scorul va fi egal… Are rost să mai adaug că tocmai a devenit idolul astrologilor români pasionați de pariuri sportive? În ce privește cursa politică, mai lăsați-mă să rumeg…!
În după-amiaza aceleiași zile, ÖNER DÖȘER, întemeietorul primei școli de astrologie din Turcia (Astro-Art), ne-a dezvăluit mai multe Puncte-cheie în interpretarea Revoluțiilor Solare decât ne-am fi așteptat. Öner ne-a exemplificat pe harta sa cum funcționează diferite tehnici de astrologie previzională care vin să completeze și să nuanțeze mesajul hărții de revoluție solară: tranzitele, revoluția lunară, profecțiile – inclusiv cele lunare și zilnice. Dacă n-ar fi avut doar 3 ore la dispoziție, ar fi continuat cu firdaria și progresiile secundare, iar noi am fi rămas cu drag acolo încă 3 zile. În plus, mi-a confirmat importanța stăpânilor exaltărilor zodiilor cu care el lucrează în orice analiză, pont care mi-a mers la inimă, ca s-o spun drept. Iar în final, hai s-o recunoaștem, am fost cu toții profund impresionați de povestea vieții sale!
După o noapte sclipitor de albă la Balul (mascat al) Astrologilor, zorii zilei de duminică, 12 octombrie 2014, au descoperit o veche tehnică predictivă: Distribuțiile prin termene. Astrologul BENJAMIN DYKES, doctor în filosofie și traducător medievist de marcă, ne-a limpezit în scurt timp mințile, chiar dacă acestea se învârteau prin hărțile preschimbate în ceasuri astrologice. Am început lejer, cu puțină matematică și astronomie, după care am avansat/progresat Ascendentul prin termenele hărții natale în ritmul timpilor ascensionali ai zodiilor. Am urmat același procedeu și pentru Ascendentul revoluției solare, ținând cont și de Ascendentul profectat și de stăpânul său. În cele din urmă, lorzii timpului și-au dezvăluit misterele. Cele mai importante teme, momente și evenimente personale trăite în anul solar în curs erau listate la dată calendaristică în fața noastră. Ah, da, am uitat să menționez că Ben ne-a pregătit fiecăruia (50 de participanți) harta natală și solară cu metoda gata aplicată. Ce ai putea să vrei mai mult? Eventual să vrei să-ți pui întrebări mai bune despre cum funcționează universul în care trăiești! (Ridică și-o hartă orară!)
În final, am plecat de la workshopuri nu numai cu informații valoroase de tehnică astrologică, dar și cu 4 principii care definesc ceea ce înseamnă să crești mare ca astrolog:
(1) Hărțile se judecă simplu și la obiect, oricât de complicată ar fi tehnica folosită în analiză. Iar pentru a atinge această performanță trebuie să-ți cunoști instrumentul de lucru. Să fii în stare să-l desfaci bucăți și să-l asamblezi la loc și cu ochii închiși, dacă-i nevoie (asta fiind partea complicată).
(2) Curajul de a-ți exprima cu claritate concluziile analizei este esențial. Un astrolog matur își asumă rezultatul travaliului astrologic prin care tocmai a trecut și nu se teme să ofere răspunsuri la obiect, concrete.
(3) Ca să faci consiliere astrologică trebuie să fii sau să devii un fin observator și cunoscător al naturii umane.
(4) În consultație focusul cade pe a ajuta și nu pe a livra informații exacte. Odată ce ai cunoștințele, nu e greu să extragi răspunsuri dintr-o hartă, fiindcă toate hărțile vorbesc, dar să transmiți mesajul mai departe este un meșteșug pe care îl cizelezi în ani de practică.
Referitor la organizarea evenimentului, pentru că am fost direct implicată în această activitate, am să-i las pe alții să-și spună părerea:
”În calitate de student al astrologiei tradiționale, găsesc acest eveniment ca fiind un real câștig pentru comunitatea astrologică din România. Oameni călduroși, competenți și astrologie de calitate!” – Marius Cojoc, Târgu Mureș.
”Am fost foarte impresionată de înălțimea la care a fost fixată ștacheta Congresului. Calitatea celor patru oaspeți este de excepție! Sunt foarte bucuroasă că am participat!” – Theodora Muth, Oradea.
”Evenimentul AAR a fost foarte frumos și consistent, de un înalt profesionalism și standard foarte ridicat! Sunt recunoscătoare că am avut privilegiul de a lua parte la acest eveniment și de a avea șansa să mă întâlnesc cu acești guest-speakeri minunați!” – Luminița Ristea, București.
La rândul lor, invitații ne-au mărturisit că au fost impresionați de publicul bine pregătit din punct de vedere astrologic, de întrebările și observațiile pertinente, de numărul mare al tinerilor pasionați de această disciplină și de coeziunea grupului AAR. Ca să nu mai spunem că s-au distrat pe cinste la Balul Astrologilor, au dansat cu pricepere hora românească și au savurat pălinca noastră!
Ca parte a Consiliului Director al AAR, mulțumesc încă o dată invitaților, participanților și celor care ne-au ajutat să materializăm acest eveniment! Intenționăm să aducem în fiecare an câte un astrolog de marcă de peste hotare care să ne împărtășească din experiența sa și, bineînțeles, să marcăm momentul printr-o petrecere.
Să ne revedem cu bine anul viitor!
DIANA SPINEAN,
Redactor-șef & vicepreședinte AAR
Fotografii de la eveniment: