Regatul Spaniei, un nou început? (partea I)

Cu surprindere aflăm din media vestea abdicării regelui Juan Carlos I al Spaniei, motivată de necesitatea schimbării de gardă în conducerea regatului de pe malurile Mediteranei. Momentul ales este unul interesant, atât din punct de vedere astral, cât și politico-social. În rândurile de mai jos vom vedea cum acestea se completează, formând un tablou unitar al evenimentelor care schimbă istoria sub ochii noștri.
Încoronarea lui Juan Carlos reprezintă punctul de plecare al noii monarhii, care a fost favorizată și susținută de dictatorul Franco. Acesta din urmă a avut încredere în tânărul prinț pentru a-i lăsa moștenire o Spanie divizată de rebeli, anarhiști, liberali, monarhiști și comuniști. Conform site-urilor astrodatabank și astroweekly.com, data de naștere a noului stat spaniol este chiar ziua încoronării lui Juan Carlos, cu binecuvântarea predecesorului său, Franco. Acesta a preferat ca, după devastatorul război civil, să lase statul în grija cuiva care prezenta legitimitate și încredere, pentru a putea controla tendințele secesioniste și naționaliste. Vedem astăzi că acestea, din păcate, doar s-au estompat și nu au dispărut în totalitate, reprezentând piatra de încercare a integrității regatului spaniol. Mărturie stau pretențiile secesioniste ale catalanilor și revoltele de tip terorist ale bascilor.
Să vedem cum arată harta la momentul încoronării lui Juan Carlos, care reprezintă și data de naștere a Spaniei moderne: 22 noiembrie 1975, 12:45, Madrid (sursa : astrodatabank).
Nașterea Spaniei
Soarele se afla în ultimele grade din Scorpion, alături de Mercur, Nodul Nord și Uranus. Cu o casă a X-a așa de ocupată, nu e de mirare că regele și instituția monarhiei au un impact public foarte mare, atât negativ, cât și pozitiv. Contestat și deopotrivă admirat, regele Juan Carlos a dat dovadă de o deosebită putere de convingere atunci când, printr-un discurs televizat adresat poporului său, a reușit să salveze monarhia în urma loviturii de stat din 1981. Puterea scorpionică este mare și reușește acolo unde nimeni altcineva nu ar îndrăzni să ajungă. Și, totuși, aceasta nu are numai urmări pozitive ori constructive. Soarele în Scorpion este și o urmare a frământărilor interne pe care le-a trăit în timpul războiului civil și al dictaturii franchiste, al cenzurii și al opresiunii. Multe din aceste aspecte s-au schimbat în momentul în care Spania a aderat la Uniunea Europeană în 1986.
În casa a VII-a, a partenerilor strategici și a relațiilor cu celelalte state, se află Saturn, guvernatorul tradițional al Ascendentului, în primele grade ale Leului. Spania își alege partenerii strategici și de dialog cu multă atenție, cultivă relații diplomatice solide și pe termen lung. În același timp manifestă și rigiditate în ceea ce privește pozițiile pe care dorește să le ocupe pe scena internațională – să nu uităm că nici astăzi nu s-a împăcat cu ideea că, în urma referendumului, strâmtoarea Gibraltar a rămas sub control britanic, a păstrat două orașe – enclavă în Maroc (Ceuta și Melilla), pentru a nu pierde definitiv influența în această țară.
Guvernatorul modern al Ascendentului, Uranus, se află de asemenea în Scorpion, în același semn cu Soarele și Mercur. Influența sa se observă peste tot în viața politică, socială și culturală. Revoltele și manifestările în stradă sunt rare în Spania, dar puternice și foarte turbulente, de natură uraniană. Apar brusc și au o forță extraordinară. Cei mai mulți poate au avut ocazia să vadă la televizor imagini cu protestatarii și greviștii spanioli ieșiți în stradă, pe fondul crizei economice – poliția a fost nevoită să intervină în forță pentru ca aceste revolte să nu escaladeze.
Secesionismul și dorința de separare sunt, de asemenea, simptome uraniene. Bascii au reacționat cel mai puternic prin mișcarea separatistă ETA, care a fost responsabilă de mai multe acte teroriste în Spania. Celelalte regiuni cer independență, chiar dacă au autonomie largă. Într-adevăr, numai o putere scorpionică poate controla aceste evenimente.
Din punct de vedere cultural, Spania a surprins mereu. La o țară aflată într-un climat mediteranean, ne-am fi așteptat la o literatură mai veselă, la o cinematografie mai puțin sumbră. Dar, din cauza evenimentelor istorice tulburi, Spania a încercat să se redefinească încă de la începutul secolului trecut, fiind recunoscută pentru tendințele sale avangardiste în poezie, literatură, sculptură. Construcțiile lui Gaudi au devenit simbol și legendă pentru Barcelona, Picasso și Dali au făcut istorie în pictură.
Se poate, astfel, observa că amprentele scorpionice și uraniene nu au apărut întâmplător în harta actuală a Spaniei, ci sunt urmări ale evenimentelor istorice pe care această țară le-a trăit și le-a integrat. Soarele în Scorpion și Ascendentul în Vărsător sunt o moștenire reprezentativă pentru a lua în calcul posibilitățile și potențialitățile de care Spania va dispune.
Luna și Marte se află în casa a VI-a, în Rac. Urmărind acest aspect în viața cotidiană spaniolă, vom observa atașamentul față de familie și tradiții. Criză sau nu, bătăile cu roșii pe stradă continuă. Cu toate că vocile contra coridei s-au ridicat puternic în Parlamentul European, acestea sunt în continuare un spectacol și o marcă înregistrată. Statisticile UE arată că un număr mare de tineri preferă să locuiască cu părinții, și dacă se întâmplă să emigreze, se îndreaptă către țări cu limbă și cultură asemănătoare (Italia, America Latină).
Marte în trigon cu Uranus explică performanțele sportive ale Spaniei și interesul cetățenilor săi pentru mișcare. Champions League aproape că aparține Primera Division, sunt și au fost favoriți la cupele mondiale/europene, au jucători de tenis clasați pe primele locuri, ocupă poziții bune la ciclism și nu numai.
Știrile venite din Peninsula Iberică nu au ocolit scandalurile care vizează familia regală. Cu Jupiter pe casa a III-a, în Berbec, presa spaniolă este foarte activă, tăioasă și virulentă. Nu a ocolit escapadele amoroase ale lui Juan Carlos, din care, aparent, au rezultat și alți moștenitori decât cel oficial. Aceștia au depus oficial la tribunal cerere de recunoaștere a paternității. Scandalurile financiare au amplificat imaginea negativă a regalității, dând glas vocilor care susțin reinstaurarea republicii.
Cum și unde se văd acestea în harta Spaniei? Venus se află în Balanță, alături de Pluton. Careurile cu Luna și Marte din Rac atentează la imaginea publică a conducătorilor și scade încrederea națiunii în instituțiile de conducere. Opozițiile lui Jupiter cu Venus și Pluton cauzează periodic zguduiri financiare, excese care nu se justifică. Tranzitul lui Uranus peste Jupiter nu este un semn tocmai bun pentru finanțele statului spaniol, pentru că există riscul să perturbe și mai puternic mecanismele economice.
O altă provocare vine din partea lui Saturn, care face careu cu Soare, Mercur și Uranus din Scorpion. Pe lângă faptul că ține în șah întreaga familie regală – ar putea fi mat dacă tranzitele pe care le trăiește Spania nu vor arăta îndurare, expune secrete și obligă la un cod de moralitate care să se conformeze etichetelor regale. Saturn aduce și necesitatea reformării ori de câte ori este cazul, pentru a construi fundații solide care să dureze mai multe generații.
Scenarii posibile
Uranus a început să tulbure vizibil mediile economice spaniole încă de la intrarea sa în Berbec. Cu cât se apropie de guvernatorul tradițional al casei a II-a, Jupiter, provoacă incidente neplăcute legate de încasările la buget și distribuirea acestuia. Stimulează însă presa (mai ales scrisă) și literatura, schimburile culturale și promovarea peste hotare a acestora.
Neptun în Pești, pe casa a II-a, a avut în primă fază un impact negativ asupra intrărilor de bani și asupra calculelor bugetare, care s-au răsfrânt asupra protecției sociale și, în special, asupra sistemului sanitar. Tranzitul lui Jupiter peste casa a VI-a, alături de Luna Neagră, a adus nemulțumiri populației în domeniul sănătății și al modului de plată a asigurărilor sociale. Multe servicii gratuite au fost retrase, o clasă consistentă de oameni a rămas fără posibilitatea de a consulta un medic. Legislația muncii a fost schimbată în defavoarea angajaților, ceea ce a condus la ample proteste de stradă.
Intrarea lui Jupiter în Leu ar putea fi un respiro și un moment favorabil pentru atragerea unor parteneri financiari și economici puternici, cu ajutorul cărora Spania să reducă deficitul bugetar și șomajul. Careul pe care îl va face cu Soarele va obliga conducerea țării să ia măsuri, chiar și pripite, pentru a schimba peisajul economic sumbru care s-a instaurat de aproape 2 ani în Spania.
Un alt moment bun va fi ieșirea lui Saturn din Scorpion în decembrie 2014 și eliberarea de sub presiune. Dar tranzitul saturnian își va juca rolul până la final, continuând să provoace conducerea țării, să scoată în evidență și să oblige la soluționarea unor probleme care până în prezent au fost neglijate voit.
Spania, încotro?
Anunțul de abdicare a fost o surpriză atât pentru cetățenii spanioli, cât și pentru liderii lumii. A fost acest pas o necesitate sau o strategie de imagine? Viața socială și politică a ajuns într-un punct critic, imaginea familiei regale a fost puternic atacată de scandaluri care au început să fie făcute publice. Acuzațiile de delapidare aduse fiicei sale și soțului acesteia au scos oamenii în stradă, manifestând contra monarhiei și pentru instituirea republicii. Schimbarea de generație ar putea revigora instituția monarhiei și mai ales ar îmbunătăți imaginea pe care spaniolii o au față de dinastia actuală.
Harta natală a regelui Juan Carlos ne oferă mai multe detalii legat de motivațiile sale :
Este un nativ Capricorn cu Ascendent în Taur, unde se află și Uranus, iar Luna și Jupiter sunt în Vărsător. Se observă deja influența pe care Juan Carlos a exercitat-o în crearea Spaniei moderne, dar și afinitatea sa cu ceea ce statul urma să devină în timpul său. Semnul Vărsătorului și Uranus sunt elemente de mare importanță atunci când vorbim de evoluția țării pe termen lung.
Observăm că, în casa a VI-a a sa, în Balanță, Marte a fost în mișcare aparent retrogradă, făcând careu cu Soarele și Venus (guvernatoarea Ascendentului) din Capricorn. Starea sa de sănătate devenise problematică și nu avem de ce să nu-l credem când constatăm acest aspect dificil. Lovitura dată familiei (careul cu Soarele, guvernator de casă IV) și imaginii sale (careul cu Venus) avea nevoie de o reacție prudentă, deoarece și intempestivul Pluton tranzitează Capricornul. Un alt careu dificil este cel format de Saturn în tranzit la Luna natală, care îi slăbește sănătatea, aduce o stare de oboseală și probleme de familie, limitări și frustrări interioare. Cel mai probabil a ales această cale pentru că nu a mai putut face față epuizării și conflictelor puternice, atât în familia sa, cât și în plan social.
Viitorul rege are deja în fața sa nori negri de furtună. Moștenirea sa este deja amenințată de potențiali candidați rezultați din infidelitățile tatălui său, monarhia este contestată în stradă, iar problemele sociale și economice par să nu mai aibă sfârșit.
Va urma…