G-4DHF8L3Q06
EfemereSilvia Marinescu

Povestea muzicală a Regenţilor Karmici în 2014 (partea I)

„Roditorii cerului” (Luca 8,5-15).

,,Pe căile desăvârşirii lăuntrice nu poţi merge sporind decât întâmpinând cu bucuria acestui rost toate împotrivirile şi absurdităţile (necazurile) ce ni se întâmplă în fiecare zi” (Din învăţăturile părintelui Arsenie Boca – Omul, zidire de mare preţ).

"Muzicianul", Norman Rockwell
„Muzicianul”, Norman Rockwell

Anul 2014 a început cu axa Nodurilor lunare poziţionată pe semnele Taur – Scorpion, cu Nodul Nord la 5 grade Scorpion, al cărui regent este Marte, iar Nodul Sud în semnul Taurului, al cărui guvernator este Venus. Pentru 1 an şi cca 8 luni, cele două planete au fost extrem de importante şi au marcat un dans lent, sacadat şi constant, asemeni unui vals.

Pe axa Taur – Scorpion, o axă a valorilor şi a posesiunilor, în perioada 30 august 2012- 23 martie 2014, nodurile lunare au răscolit cele mai puternice dorinţe interioare, au pus la încercare puterea noastră de regenerare şi reformulare a resurselor noastre fundamentale.

Din punct de vedere medical, axa Taur-Scorpion, denumită şi axa alimentară şi excretoare, a activat pe de o parte afecţiuni legate de gură, limbă, maxilar inferior, mandibulă, gât, faringe, laringe, corzi vocale, tiroidă, paratiroidele, carotidă externă, vertebrele cervicale, dar şi de colon sinoidal, anus, uretră, organe genitale interne şi externe, sinusuri şi chiar nas, pe semne fixe, aducând cronicizarea bolilor declanşate, mărirea duratei acestora, dar şi explodarea unor tipologii canceroase. [1]

Marte în calitate de guvernator al Nodului Nord şi Venus în calitate de guvernatoare a Nodului Sud, au activat împreună ca regenţi karmici, împărţind o misiune comună. Marte a acţionat în sensul depăşirii condiţiei, transformând şi reconstruind pentru a evolua prin satisfacerea nevoilor de bază ale fiecăruia dintre noi, iar Venus a atras atenţia asupra valorilor reale atât personale, cât şi relaţionale în sensul renunţării la posesivitate, generând totodată o stare de inerţie, de letargie, de somnolenţă, de iluzie. [2]

Din 18 februarie/23 martie 2014, Nodul Nord trece în semnul Balanţei, guvernat de Venus, iar Nodul Sud în semnul Berbecului guvernat de Marte, aşadar cei doi regenţi karmici, rămân aceiaşi, doar că rolurile lor se inversează. Venus preia ştacheta de la Marte.

Venus, din noua sa poziţie de regent de Nod Nord preia controlul karmic, poziţie mult mai activă şi din care va încerca să înalţe valorile căutate şi dobândite în anul trecut, la cele mai înalte cote ale artei, diplomaţiei, esteticului, iubirii.

Medical, axa Berbec-Balanţă, denumită şi axa renală, poate genera acum afecţiuni legate de cap, creier, meninge, nervii cranieni, arterele carotide interne, maxilarul superior, cât şi la rinichi, uretere, glandele suprarenale, coloana lombară pe tipologia cardinală, dinamică, acută, rapidă în ambele sensuri.

Timp de 1 an si 8 luni, până pe 11 noiembrie 2015, Venus şi Marte, în aceleaşi poziţii de regenţi karmici, dar de data aceasta inversate, îşi continuă fiecare lecţia începută şi derulată în ciclul anterior, dar de data aceasta mult mai dinamic, pe axa cardinală.

Să precizăm, de asemenea, că Marte din Balanţă, în poziţie de exil, a aşteptat intrarea Nodului Nord în acest semn, acompaniindu-l, până pe 27 iulie 2014, în cursa lungă, direct dar şi retrograd, forţând extrem de mult evoluţia noastră, într-un mod dur, violent, greu de controlat. Acţiunea va fi frânată, ne vom întâlni cu reacţiunea, sau mai bine spus vom plăti consecinţele acţiunilor noastre.

Să privim mai departe relaţia celor doi regenţi karmici, unde Venus este dirijorul orchestrei, iar Marte susţinătorul din umbră, de-a lungul acestui an şi să desluşim mesajul ascuns în vibraţiile muzicale parteneriale:

Perioada 01 ianuarie – 18 februarie 2014. Venus a început anul în mers retrograd, de la gradul 26 Capricorn, un semn cardinal de forţă, ambiţie, putere şi răceală emoţională, grad al cărui simbol sabian aduce „un spirit al naturii dansând în ceaţa unei cascade”[3]:

“În momente de revărsare emoţională, când totul pare atât de confuz, lasă-te purtat de bucuria exprimării propriilor tale sentimente. Dacă ştii să prinzi ritmul sufletului tău în acest dans, vei putea descoperi o nouă imagine a realităţii, mai limpede şi mai completă. În momentele când pare să nu te mai oprească nimic, poţi observa că propriile tale limite sunt mult mai largi decât bănuiai, că fiinţa ta este mult mai mult decât credeai. Descoperă lumea trecând dincolo de limitările din mintea ta.”

Venus în Capricorn încheie un ciclu de 8 ani, cu lecţia finală orientată spre regăsiri interioare, prin traume şi cugetări, prin detaşare şi înţelegere corectă a necesităţii planului material în sens strict evolutiv. Ne-a pregătit pentru următoarele evenimente şi ne-a dat posibilitatea de a reacţiona rapid, dar ferm şi elegant la toate schimbările noastre interioare.

Pe axa cardinală, ambii regenţi aflaţi în cuadratură, prinşi ca într-o menghină, au forţat provocarea în relaţii şi au adus contradicţii, ţinta fiind ordinea şi curăţenia atât în plan sentimental, cât şi în proiectele practice, materiale. Ca regent de Nord Sud (încă axa nodurilor parcurgea ultimele grade din Scorpion-Taur), Venus, în poziţie de trigonocraţie, întărea seriozitatea, focusarea spre concret, gestionarea şi echilibrarea resurselor personale şi parteneriale.

18 februarie – 4 martie 2014, Venus în Capricorn, Marte în Balanţă, ambele directe.

18 februarie este o zi în care a avut loc trecerea Nodului Nord în Balanţă, Venus preluând hotărâtă conducerea în calitate de regent karmic, iar odată cu ea şi noua direcţie a vieţii: lecţia iubirii.

Venus se afla încă sub stăpânirea lui Saturn, prin poziţionarea în semnul Capricornului. În acest fel ne-a orientat impetuos spre renunţări necesare pentru a putea evolua, fie că este vorba de relaţii ineficiente, de proiecte pierdute, de partea materială sau de orice altceva care poate bloca evoluţia noastră spirituală.

Aflată la gradul 18 Capricorn, Venus a dat semnalul de trompetă pe crucea cardinală, anunţând că „Steagul britanic e arborat pe un vas britanic de război”[4]:

“Când te confrunţi cu situaţii în care trebuie să acţionezi în forţă, nu ai de ce să-ţi ascunzi identitatea sau motivaţiile, dacă ele sunt bine intenţionate şi corect fundamentate. Numai cei care nu au încredere în propriile lor motivaţii şi nu îndrăznesc să-şi asume responsabilitatea propriilor fapte vor ezita să înalţe propriul steag pe catarg atunci când acţionează. Anonimatul îi ascunde numai pe aceia cărora le este jenă de propriile lor acţiuni.”

Marte în Balanţă, în aceeaşi zi a trecut din regent karmic de Nod Nord pe poziţia de regent karmic de Nod Sud, fiind parcă pregătit pentru noul dans venusian. În poziţie de exil, dar braţ la braţ cu Nodul Nord, învăţăm că, dacă până acum am condus, de acum trebuie să ne lăsăm conduşi de partener, valsul schimbându-se în tango.

Independenţa, curajul şi vitejia predau ştacheta diplomaţiei, toleranţei, înţelepciunii, plăcerii şi armoniei culorilor tocmai în crearea unui nou stil de dans, mai romantic, în tandem cu vremurile noastre. Venus în semnul de exaltare al lui Marte şi Marte în exil, ambele în mers direct, dar în cuadratură, au rămas până pe 4 martie pe palierul puternic emoţional, conflictual.

5 martie – 05 aprilie 2014, Venus străbate zodia Vărsătorului, realizând cu Marte din Balanţă, relaţii de trigonocraţie, colorând latura intelectuală şi creativă a relaţiilor prin puterea vizionară, altruistă generată de trăirea în tandem a partenerilor. Chiar dacă Marte a intrat în mişcare retrogradă şi reface aspectele pe care le-a creat prin tranzitul rapid până la 27 grade Balanţă, acum, ajutat şi susţinut de Nodul Nord, va lucra subtil pe dialog, cercetare, întâlniri sau petreceri speciale, cu o puternică încărcătură culturală, plăceri, gust, paliere relaţionale de fineţe, comunicare asertivă şi diplomaţie.

5 aprilie – 3 mai 2014, Venus va trece în semnul său de exaltare, Peştii, şi va fi în relaţie de inconjuncţie cu Marte din Balanţă, aflat în mers retrograd.

Aspectul de quincunx – 150 grade – are o natură de tip lunară, duală, instabilă, ca feţele Lunii. Este considerat un unghi de gestaţie, un punct de mare trecere. E unghiul mort, pata oarbă, ca la maşină, când nu poţi vedea nimic în exterior. Ca să poţi manifesta acest unghi trebuie să fii extrem de rafinat. Intuiţia poate funcţiona sau nu, dar mesajul va veni doar din interior. Practic, Venus va aduce emoţia şi farmecul plăcerii, iubirea până la sacrificiu, risipire sau lipsă de direcţie în acţiune. Poate direcţionarea va fi fără feedback sau unidirecţională, în cel mai fericit caz. Se poate ca la final să descoperim efecte nedorite sau dezamăgiri.[5]

4 – 29 mai 2014. Venus intră în Berbec, domiciliu marţian, realizând cu Marte o recepţie mutuală, de exil. Recepţia mutuală funcţionează ca o conjuncţie, deci planetele vor fi puternice şi vor împărtăşi una alteia puteri pe domeniul complementar al axei Berbec-Balanţă. Activarea Crucii Cardinale prin opoziţia regenţilor karmici, unul în domiciliul celuilalt, va electrocuta toate relaţiile, contractele, făcând posibile rupturi şi/sau demascări de greşeli, balansând alternativ, dar constant talerul când de o parte, când de alta a relaţiilor.

Aspectul de Opoziţie – 180 de grade – are o natură de tip Balanţă. Reprezintă dualitatea, dezechilibrul, complementaritatea. Ideea de exil exprimă interdicţia de a acţiona liber. Apar principiile şi constrângerile. Aspect tensionat, în sensul că ai face, dar nu poţi, eşti exilat în altă ţară, unde faci munci inutile care nu te reprezintă, iar celălalt este cel care decide. Unghiul de 180 de grade poate avea ca efect o renaştere prin şi cu ajutorul relaţiei directe, fără ascunzişuri, în care fiecare dintre cele două părţi îşi pune adevărul pe masă, generând în celălalt nevoia de introspecţie – cobori în interior pentru ca apoi să renaşti.[6]

Marea provocare a acestei perioade, poate consta în arta şi măiestria noastră de a echilibra conducerea dinamică, marţiană, cu diplomaţia fascinantă, venusiană. Din 20 mai, Marte, la gradul 9 Balanţă, va intra în mers direct, reuşind, în acelaşi ritm energic de dans, precum samba, să fie mai convingător în dialog şi concesii, atrăgându-ne atenţia asupra celor „Trei valoroase tablouri vechi într-o sală specială a unei galerii de artă”[7]:

„Tu nu eşti doar corpul tău fizic. În fiinţa ta se îmbină 3 planuri – fizic-mental-spiritual. Ştiinţa le vede ca substanţă-inteligenţă-energie. Între acestea trebuie să existe un echilibru, o armonie deplină. Omul trebuie să se preocupe în mod echilibrat de progresul său în toate aceste planuri. În lipsa echilibrului, viaţa lui este limitată şi neîmplinită. Dar cei care caută echilibrul şi armonia acestor 3 aspecte au parte de împlinire.”

29 mai – 23 iunie, Venus schimbă vibraţia prin regăsirea puterilor în semnul său de domiciliu, Taur. De data aceasta, poziţia de inconjuncţie dintre cei doi regenţi karmici este dinamizată de efectele şi reacţiile lui Marte, aflat în mers direct în Balanţă, domiciliul masculin al Venerei. Acesta este întărit de conjuncţia cu Nodul Nord, aducând energia concretului, a relaţionării şi a gustului pentru frumos.

23 iunie – 27 iulie 2014, Venus tranzitează semnul Gemenilor, realizând un trigon pe semne de aer cu Marte, aflat în ultimele grade ale Balanţei şi pregătindu-se de ingresul în domiciliul său, Scorpionul. După mentalizarea şi intelectualizarea relaţiilor, din 18 iulie, prin ingresul în Rac, Venus va activa pentru ultima dată Crucea Cardinală în relaţia sa cu Marte. Finalul tranzitului se anunţă destul de dur, cu trâmbiţe şi viori, prin realizarea unor relaţii tensionate, cu impact puternic în plan familial.

Aspectul de cuadratură – 90 grade este de tip marţian. Aduce o tensiune. Este un punct de vigoare – eşti supus unei tensiuni şi nu ai ce să faci, trebuie să faci faţă, să-ţi depăşeşti propriile limite. Se poate transforma uşor în mânie, ură, agresiune. Dar acest unghi poate produce multe lucruri constructive. În Balanţă vezi consecinţa răului produs în Berbec. Aici se înţelege legea cauză-efect. Este ceva de genul: înainte să-ţi fie bine trebuie să-ţi fie rău! [8]

Putem spune că cine a rezistat acestui zbucium marţian, asemeni unei sârbe, susţinută şi de Crucea Cardinală, va ieşi învingător şi va încerca să-şi liniştească sufletul prin cunoscutul Bolero de Ravel.

Cu trecerea lui Marte în neliniştitul Scorpion, încheind un ciclu de 8 luni în Balanţă, Marte, în calitate de Regent de Nod Sud, va aduce alte trăiri emoţionale prin tranzitele sale în semnele următoare.

Va urma…

Silvia Marinescu

Note:

[1] Minerva- Iniţiere în Astrologia medicală, vol.1, Editura Kullusys
[2] Gabriela Apostol – Note de curs la clasa
[3] AdiM- Simboluri sabiene, Colectia Astrologia Initiatica
[4] AdiM- Simboluri sabiene, Colectia Astrologia Initiatica
[5] Gabi Apostol- Note de curs, la clasa
[6] Gabi Apostol- Note de curs, la clasa
[7] AdiM- Simboluri sabiene, Colectia Astrologia Initiatica
[8] Gabi Apostol- Note de curs, la clasa

Bibliografie:

Minerva – Iniţiere în Astrologia medicală, vol.1, Editura Kullusys
Gabriela Apostol – Note de curs la clasă, Note zilnice, pe site www.mirabilys-magazin.ro
Adim- Simboluri sabiene, Colecţia Astrologia Iniţiatică

Share

Lasă un răspuns

Cookie-urile ne ajuta sa ne furnizam serviciile. Prin utilizarea serviciilor noastre si navigarea prin acest site va exprimati acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor. Detalii

Cookie-urile ne ajuta sa ne furnizam serviciile. Prin utilizarea serviciilor noastre si navigarea prin acest site va exprimati acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor.

Close