Casele derivate în astrologie
Grad de complexitate: redus (începători).
Sistemul de case, indiferent de modul de calcul, cuprinde 12 sectoare clar delimitate în hartă. Casa 1 începe de la Ascendent și continuă cu casa 2, și tot așa până se închide cercul zodiacal. Fiecare casă are o semnificație și simbolistică clar definită, iar toți cei pasionați de astrologie deja o cunosc.
Probabil mulți dintre voi ați auzit deja de sistemul de case derivate. Voi încerca să prezint pe scurt ce reprezintă acesta. Cele 12 case, așa cum le știm, au ca punct de referință Ascendentul. Casa VII este a 7-a casa numărată de la Ascendent. Casa IV este a 4-a plecând de la Ascendent. Totul logic și frumos.
Dar ce s-ar întâmpla dacă am începe să numărăm din alt punct al hărții? Cum ar fi, de exemplu, dacă am începe să numărăm de la casa V? Dacă am face acest lucru, atunci casa V devine prima casă, casa VI a 2-a casă de la V, etc. Putem continua până la casa IV, care devine casa a 12-a numărând de la casa V. Pare puțin mai complicat și durează ceva timp să vă obișnuiți cu ideea. Pentru a fi mai ușor putem folosi notarea cu litere romane a caselor clasice, iar cu cifre arabe a celor derivate.
Ceea ce este important de reținut este că, prin intermediul sistemului de case derivate, noi putem să începem numărătoarea din ce punct dorim. În acest fel fiecare casă în sistemul clasic, cel numărând de la Ascendent, devine și o casă derivată.
Cum ne ajută acest sistem?
Simplu: ne ajută să avem o profunzime mai mare în analiza pe care o realizăm. Semnificațiile generale ale caselor se păstrează. Casa II indică, printre multe altele, banii noștri. În sistem derivat își va păstra această semnificație, dar va fi corelată cu semnificația casei de la care se face numărătoarea. De exemplu: casa V semnifică copiii. A doua casă de la V este casa VI. Casa VI semnifică, în acest caz, banii copiilor noștri. Casa VII indică cealaltă persoană, partenerul. Casa VIII , fiind a doua casă de la VII, indică banii partenerului. Casa XI este a doua casă de la X și ar putea semnifica banii firmei pentru care lucrăm. Acest tip de analiză ne ajută atunci când avem întrebări complexe, în care este greu să găsim semnificatori foarte clari în sistemul clasic de case.
Să luăm un exemplu și să-l analizăm în detaliu…
Casa IX semnifică, printre altele, credințele și filosofia noastră de viață. Arată modul în care judecăm lumea și ne judecăm pe noi în raport cu exteriorul. Cum ar fi casa IX în sistemul de case derivate?
O singură observație aș dori să fac legat de casa IX: ea indică modul în care judecăm lucrurile, nu și modul în care le facem! Există o mare diferență între ceea ce credem și ceea ce facem, nu-i așa?
Pentru casa II, casa X reprezintă al 9-a sector. Prin urmare casa X indică și modul în care judecăm banii și bunăstarea noastră materială. Arată ce credem despre banii pe care îi câștigăm. Poate că un Saturn în casa 10 indică dificultăți în afirmare, pentru că tu te judeci prea aspru în relație cu banii. Poate ai impresia că nu valorezi mare lucru și atunci ai nevoie să depui un efort mai mare pentru a reuși.
Casa a 9-a de la casa III este casa XI și ar putea semnifica modul în care îți judeci prietenii sau relatiile de amiciție în general. Indică și filosofia de viață vis-a-vis de vecini și frați sau cum crezi tu că ar trebui să înveți.
Casa a 9-a de la casa IV este casa XII. Aici putem discuta despre principiile legate de casă, familie, intimitate, proprietate.
Casa I devine a 9-a casa plecând de la casa V și ea ne poate oferi informații legate de principiile educării copiilor sau manifestării laturii creative.
Casa a 9-a de la VI este semnificată de casa II. Aceasta ar indica ceea ce credem noi despre rutină, muncă în general și rolul de angajat, etc. Am putea include aici și atitudinea față de boală și tratamente medicale.
Casa a 9-a de la VII este reprezentată de casa III și ar indica modul în care judecăm relațiile și parteneriatele.
Casa IV este a 9-a casa pentru casa VIII și poate indica filosofia pe care o avem asupra morții și a datoriilor financiare. Poate indica și care ne sunt așteptările legate de cât de mult ar trebui să ne ajute ceilalți – în special din punct de vedere material.
Casa V este a 9-a casă pentru casa IX. Am ajuns, deci, la a 9-a de la a 9-a și am putea spune că aici am avea filosofia filosofiei sau ce credem despre ce credem. În realitate, casa V poate indica principiile legate de studiile superioare, de călătorii, de spiritualitate ca și curent de gândire, ca formă de organizare.
A 9-a casă de la X este casa VI. Aici am putea observa modul în care judecăm planul social, atitudinea față de carieră. E interesant cum casa VI, care reprezintă munca pe care o prestăm, definește ceea ce credem despre carieră. Ca o paranteză, modul în care muncești te poate ajuta sau nu să faci carieră, să te afirmi sau nu. Dacă doar muncești și nu te gândești la sensul muncii tale nu vei ajunge niciodată să manifești corect casa X. Rămâi la nivelul casei VI – munca de prestat sau casa sclavilor, cum era considerată în astrologia veche.
Casa VII este a 9-a casă pentru XI și ar putea indica modul în care judecăm grupurile, comunitățile, dar și norocul în viață, șansa.
Ultima casă analizată este casa a 9-a pentru XII: casa VIII. Aici am putea include principiile noastre vis-a-vis de abandon, renunțare, spiritualitate, despre ceea ce este ascuns.
Sper ca mica introducere să vă deschidă apetitul pentru sistemul de case derivate. Există foarte multe moduri de a analiza o hartă natală folosind acest sistem. Vă invit să vă jucați și să experimentați cu diferite semnificații ale caselor.
Zi faină,