Nicholas Campion invitat de onoare la Congresul AAR
Ediţia a IX-a a congresului şi simpozionului Asociaţiei Astrologilor din România se va desfăşura în 2 şi 3 noiembrie 2013, în Bucureşti. Invitat de onoare: Nicholas Campion!
Astrolog, istoric al astrologiei și culturii astronomice, Nicholas Campion este cunoscut îndeosebi pentru preocupările sale în domeniul Astrologiei Mondiale (sau Mundane).
Președinte al Lojei Astrologice din Londra (1985 – 1987) și al Asociației Astrologice din Marea Britanie (1994-1999), în prezent este Senior Lector în cadrul Școlii de Arheologie, Istorie și Antropologie, Director al Centrului Sophia pentru Studiul Cosmologiei în Cultură și director de curs pentru Master-ul în Astronomie & Astrologie Culturală la Universitatea Wales Trinity Saint David. A publicat – până în prezent – 16 cărți; printre acestea, “The Book Of World Horoscopes” (Cartea Horoscoapelor Lumii) este considerată a fi cea mai bună lucrare în domeniul studiului horoscoapelor națiunilor.
Un tip hâtru, tobă de cultură și astrologie; seminariile lui creează dependență și va fi o plăcere să-l avem printre noi la București.