Astrologii şi războiul civil englez (ep. 5). Oliver Cromwell şi concluzii finale

de SORIN BRATOVEANU

Am prezentat, în episoadele anterioare, vieţile şi activitatea celor mai semnificativi astrologi britanici din secolul al XVII-lea. Am discutat şi despre unele dintre lucrările acelor astrologi dar am adus în discuţie şi pe unii dintre regii care au domnit în acel secol: James I, Charles I, Charles al II-lea. Am legat toate aceste elemente împreună prin raportarea la cele mai dramatice evenimente ale regatului britanic, din acele timpuri: războiul civil, abolirea temporară a monarhiei şi instituirea Protectoratului. Pentru a completa acest tablou este necesar să discutăm şi despre un alt personaj istoric, aflat în  centrul evenimentelor menţionate: Oliver Cromwell.

Oliver Cromwell

Oliver Cromwell este un personaj istoric destul de controversat. Unii istorici îl privesc în mod favorabil, ca pe un luptător pentru libertate. Alţi istorici îl consideră un dictator regicid (ucigaş de rege) şi un generator de masacre. Un portret realist al lui ar trebui să facă o sinteză a acestor puncte de vedere diametral opuse.

Oliver Cromwell s-a născut pe 25 aprilie/5 mai 1599, la Huntingdon, în regatul britanic. În primii 40 de ani ai vieţii sale a trăit în anonimat. Oliver provenea din mica nobilime britanică iar, după vârsta de 30 de ani, s-a angrenat în activităţi agricole, ducând o viaţă de fermier. Tot în această perioadă, el şi-a asumat un ideal de viaţă puritan (pentru că era adept al acestei mișcări din interiorul catolicismului). Oliver a studiat la Universitatea Cambridge.

Cariera lui politică a început prin alegerea ca deputat de Cambridge, mai întâi în Parlamentul Scurt (care a funcţionat doar câteva luni în 1640) iar, apoi, în Parlamentul Lung (1640 – 1649). Cromwell, deşi era fermier, avea semnificative aptitudini militare şi organizatorice, pe care nu avusese încă ocazia să le manifeste practic. În condiţiile ascuţirii conflictelor dintre casa regală (reprezentată şi condusă de regele Charles I Stuart) şi parlamentari (care au evoluat spre o orientare politică antimonarhică), Cromwell, ca membru al Parlamentului, a fost însărcinat de colegii lui să creeze o armată care să combată trupele regale (se făcuse remarcat printre parlamentari prin dinamism, vocea puternică şi atitudinea lui combativă, eroică, deci i-au ieşit în evidenţă calităţile de lider).

Oliver a evoluat, în plan militar, de la un simplu căpitan de escadron,până la comandantul  întregii armate parlamentare. Această armata era numită „roundheads” („capetele rotunde”) şi era organizată după principii moderne (în raport cu acele vremuri) care îi sporeau mobilitatea, eficienţa şi  combativitatea (comparativ cu regulile medievale ale artei războiului, după care funcţiona armata regală).  În prima etapă a războiului civil englez (derulată între 1642 şi 1649), armata parlamentară a învins trupele regale şi a cucerit Anglia, după mai multe bătălii, reorganizări şi regrupări. La finalul acestei etape, regele Charles I a fost executat prin decapitare (pe 30 ianuarie 1649), Oliver fiind a treia persoană care i-a semnat sentinţa de condamnare.

Totuşi, Scoţia şi Irlanda nu erau încă supuse autorităţii parlamentare, având încă puternice simpatii regaliste (care erau alimentate şi de membrii grupării regaliste care se refugiaseră în acele regiuni/insule). Între 1649 şi 1650, Cromwell a condus campania militară de supunere a Irlandei. Apoi, între 1650 şi 1651, acelaşi lider s-a aflat în fruntea luptei pentru învingerea armatei scoţiene. Cele două campanii s-au încheiat cu succes, armata republicană fiind deja puternică şi experimentată. Astfel, cu toate provinciile Marii Britanii subordonate Parlamentului londonez, Cromwell a proclamat Commonwealth-ul sau republica federală.

Deşi provenea din rândurile parlamentarilor, Cromwell a dizolvat Parlamentul şi a fost proclamat Lord Protector în 1653. Instrumentele puterii lui au fost armata şi centralizarea administrativă. El a condus Commonwealth-ul britanic timp de 5 ani, murind în 1658. Oliver a evitat să se proclame rege dar şi-a dorit ca puterea lui să rămână ereditară; fiul său, Richard, l-a succedat la putere după moartea tatălui. Perioada în care Oliver a fost liderul suprem al Marii Britanii nu a adus vreo schimbare calitativă semnificativă pentru populaţie, în comparație cu vreo conducere monarhică anterioară, ci ea s-a remarcat prin mai multă toleranţă religioasă (pentru toate cultele) şi o anumită modernizare a administrației.

În istoria Irlandei, Cromwell este privit ca un călău sângeros, el orchestrând masacrele de la Drogheda şi Wexford din 1649 (care sunt considerate unele dintre cele mai mari atrocităţi din istoria anglo-saxonă). După Restaurarea monarhiei în 1660, cadavrul lui Cromwell a fost dezgropat, pus în lanţuri şi decapitat. Nu a avut, așadar, parte de „odihnă în pace” („rest in peace”).

Aceasta este versiunea oficială a vieţii lui Cromwell. O altă perspectivă asupra activităţilor lui politice începe să fie tot mai acceptată. Conform acestei perspective/versiuni, au existat nişte cercuri financiare şi oculte, din afara regatului britanic, care au solicitat regelui Charles I să li se permită accesul pe teritoriul stăpânit de el (în perioada dinaintea războiului civil). Regele a refuzat să îşi dea acordul, iar cercurile oculte (care erau foarte potente financiar) s-au răzbunat prin racolarea lui Cromwell şi a armatei lui. Aceste cercuri au finanţat armata revoluţionară şi au dictat, în secret sau din umbră, decapitarea regelui, ele aflându-se în spatele războiului civil (altfel, ar fi greu de înţeles îndârjirea cu care un agricultor/fermier britanic, fie el şi foarte bătăios, a condus acest război şi a dispus uciderea unui rege). Când a devenit Lord Protector, Cromwell a permis cercurilor oculte respective să aibă acces în regatul/protectoratul britanic şi să facă variate afaceri de nivel înalt, fără restricţii (trebuia să îşi recompenseze finanţatorii). 

Dacă analizăm astrograma lui natală (hartă cu rating C şi corecţie gregoriană), remarcăm, în primul rând, planetele din Berbec. Marte din Berbec (situat în domiciliu) ne ajută să înţelegem puternicele aptitudini militare, spiritul combativ, abilităţile tactice şi strategice. Uranus din Berbec ne vorbeşte despre o combinaţie între activitatea militară fermă şi spiritul revoluţionar, rebel, contestatar. Tot Uranus din Berbec semnifică un lider militar nonconformist, care îşi surprinde adversarul cu manevre neaşteptate şi are, astfel, un ascendent în câştigarea bătăliei (putem corela această poziţie cu organizarea pe baze moderne a armatei republicane). Pluton din Berbec semnifică o lipsă de compasiune faţă de inamic, uşurinţa în a face „vărsare de sânge” şi lipsa de rezerve în a aplica metode radicale (masacre, decapitarea regelui, răsturnarea monarhiei etc.). Această duritate, agresivitate şi fermitate, corelate cu planetele din Berbec, au stat la baza puterii lui politice. Am putea spune că nu a fost un conducător iubit ci doar un lider care inspira teamă şi se impunea prin forţă.

Saturn din Balanţă (situat în exaltare) i-a permis să acceadă în sferele cele mai înalte ale politicii, la maturitate. Opoziţia Marte – Saturn semnifică supunerea, de către Oliver, a oricărui oponent politic (rege, lideri scoţieni, lideri irlandezi) prin forţă militară brutală. Jupiter din Rac ne vorbeşte despre o anumită popularitate de care s-a bucurat, cel puţin în rândul unei părţi semnificative a britanicilor (partea nemulţumită de regimul monarhic).

Planetele din Taur (Soare, Mercur, Venus) şi Luna din Fecioară ne arată că avea mult simţ practic şi făcea cu o anumită satisfacţie şi eficienţă activităţile agricole în perioada de tinereţe. Trigonul realizat de Neptun din Leu, pe de o parte, şi conjuncţia Pluton – Uranus din Berbec, pe de altă parte, pare doar un aspect „de generaţie”, care nu ar trebui adus în discuţie. Totuşi, pentru un lider care a condus, militar şi politic, imense mase de oameni, acest aspect  indică o bună capacitate de a lucra cu colective de oameni (Neptun), de organizare şi coordonare militară (Pluton şi Uranus din Berbec).

Iată, deci, modul în care a decurs viaţa lui Oliver Cromwell şi resorturile astrale care s-au aflat în spatele acestei existenţe.

Concluzii finale

Secolul al XVII-lea se distinge în istoria regatului britanic prin faptul că a avut o perioadă lipsită de conducere monarhică (între 1649 şi 1660), acest interval fiind numit „Interregnum” (discontinuitatea regimului, precum cea dintre domniile lui Charles I şi a lui Charles al II-lea). În toate celelalte perioade de timp, britanicii au fost conduşi de regi sau regine. Acea perioadă istorică specială a fost plină de confruntări, spirit revoluţionar şi aşteptări legate de „evenimente apocaliptice” sau „o nouă lume”.

Astrologii care au trăit şi activat în acele vremuri au avut la dispoziţie trei variante de a acţiona: de a se afilia parlamentarilor, de a se afilia regaliştilor, de a rămâne neutri şi oarecum în umbră. Avantajele obţinute în Interregnum deveneau dezavantaje în perioada Restauraţiei, iar persecuţiile suportate în Interregnum deveneau merite în perioada Restauraţiei. A fost un vârtej politic extraordinar, care a împins oamenii de la o extremă la cealaltă; o astfel de bulversare a cunoscut, mai târziu, şi Franţa prin Revoluţia Franceză, perioada Imperiului lui Napoleon şi apoi Restauraţia monarhiei.

Astrologii britanici s-au împărţit în două tabere (după afinităţile astrologice, pe care le-am prezentat anterior), fiecare beneficiind de avantajele alegerilor politice făcute, în intervale de timp diferite. În tabăra regalistă s-au aflat Elias Ashmole, George Wharton şi John Heydon. În tabăra parlamentarilor s-au aflat William Lilly, John Booker, Nicholas Culpeper. John Gadbury a avut o orientare politică oarecum incertă, oscilând între neutralitate şi simpatie pentru tabăra parlamentară; atitudinea sa a fost foarte inspirată, pentru că i-a permis să activeze nestingherit şi chiar să se afirme în perioada Restauraţiei.

Culpeper a fost înrolat combatant activ în armata parlamentară, el murind mai târziu din cauza unor răni dobândite în timpul războiului civil. William Lilly (care era protejat de parlamentarul Bulstrode Whitelocke) şi John Booker au acţionat ca „propagandişti prin astrologie” ai parlamentarilor; ei alimentau moralul trupelor revoluţionare ale lui Cromwell prin propagarea unor predicţii astrologice şi analiza unor teme orare din care rezultau victoriile taberei lor şi eşecurile regaliştilor. Ne putem întreba cât de corecte sau de autentice au fost aceste predicţii făcute sub presiune politică.. Desigur, mulţi nu şi-au pus aceste întrebări, fiind sub efectul euforiei victoriilor parlamentarilor. Era limpede, în acest context politico-militar, că „astrele fuseseră de partea parlamentarilor” (şi se presupunea  că Dumnezeu avea aceeaşi „orientare favorabilă” către revoluţionari, în condiţiile în care „astrele reprezentau voia lui Dumnezeu”). În perioada Protectoratului, Elias Ashmole, susţinător al regalităţii, s-a retras la moşia lui, unde s-a consacrat studiilor, scrisului şi colecţionării de obiecte inedite.

Cum toţi astrologii ştiu, astrele nu puteau fi favorabile unui grup politic pentru totdeauna. Ne întrebăm dacă William Lilly sau John Booker nu au anticipat, prin astrologie predicţională, căderea Protectoratului şi Restauraţia monarhiei. William Lilly pare să fi fost luat prin surprindere de evoluţia politicii britanice după moartea lui Oliver Cromwell, motiv pentru care a avut o viaţă dificilă sub regele Charles al II-lea. Unii se întreabă de ce trasa Lilly mai multe hărţi orare şi mai puţine horoscoape natale ? Se pare că mulţi britanici nu-şi cunoşteau cu precizie nici data naşterii, ca să nu mai vorbim despre ora de naştere. Deci existau probleme legate de acurateţea datelor.

Ceea ce este demn de remarcat şi de apreciat este că astrologii s-au sprijinit reciproc în vremurile acelea dificile. George Wharton şi John Heydon au fost sprijiniţi de William Lilly în Interregnum, când regimul republican i-a acuzat de trădare şi i-a ameninţat cu execuţia. Mai târziu, Elias Ashmole l-a ajutat pe Lilly, după Restauraţie, să scape de acuzaţiile de trădare şi de execuţie, Will reuşind apoi să ducă o viaţă decentă ca medic. Tot Ashmole l-a sprijinit şi pe John Heydon, care se confrunta cu diverse dificultăţi, atât înainte, cât şi după Restauraţie. Toţi astrologii aveau prietenii şi adversităţi, dincolo de orice alinieri politice, în raport cu alţi astrologi şi exista o reală concurenţă în acest domeniu (de aici au rezultat atacurile reciproce, făcute prin pamflete şi almanahuri astrologice).

Noi nu putem acum să apreciem câţi astrologi au trăit şi au practicat în regatul britanic în acel secol. Cei prezentaţi în serial au avut notorietatea cea mai mare şi au scris lucrări de profil dar cu siguranţă au existat şi alţii care au rămas obscuri. Unul dintre avantajele lui Interegnum a fost absenţa cenzurii (sau, cel puţin, diminuarea ei), ceea ce a permis apariţia unor valoroase lucrări de astrologie ale lui Culpeper şi Lilly (ca să amintim doar două nume), care şi-au păstrat în mare măsură valoarea până în prezent şi constituie încă o sursă de inspiraţie, de cunoaştere.

Iată, deci, cum a arătat tabloul politic şi astrologic (cu referire la practicanţii astrologiei şi la activitatea lor) în regatul britanic, în furtunosul secol al XVII-lea, fără a avea pretenţia de a fi realizat o prezentare exhaustivă a acestor informaţii.

Abonați-vă la newsletter-ul Astrele pentru a fi la curent cu tot ce publicăm în revistă! Veți fi anunțat/ă când publicăm ediții noi, articole de astrologie, exerciții/provocări. De asemenea, vă ținem la curent cu evenimentele AAR și cu atelierele și cursurile organizate de astrologii echipei Astrele și de partenerii noștri.