Mitologie și astrologie (ep. 11). Hades / Pluto, temutul zeu al tărâmului întunecat

de TEODORA MUTH

Primul născut al cuplului de titani Cronos și Rhea a fost Hades. Tatăl său l-a înghițit, de îndată ce a venit pe lume, așa cum a procedat și cu celelalte odrasle, până la Zeus, pe care mama sa l-a înlocuit cu o piatră, atunci când l-a înfățișat neîndurătorului ei soț. Cea mai veche formă a numelui lui Hades este Aides, care înseamnă ”cel nevăzut” sau ”invizibilul”. Apoi. a apărut și forma Aidoneus, care are aceeași semnificație. Ne amintim că, după ce Cronos este alungat de la conducerea Lumii și se încheie războiul dus de Zeus și frații lui recuperați din pântecul lui Cronos, împotriva Titanilor, cei trei fii ai acestuia, Hades, Zeus și Poseidon, joacă faimosul joc de zaruri prin care fiecare devine stăpân peste un anumit tărâm al Creației.

Lui Hades îi revine lumea de jos și, astfel, el este recunoscut ca zeu al celor răposați, numele lui fiind uneori sinonim cu moartea. Pentru că vechii greci erau foarte preocupați de călătoria sufletelor după marea trecere în lumea de jos, avem în mituri o descriere riguroasă a acestui parcurs. Sufletul celui decedat ajungea la malul râului Styx, unde era așteptat de luntrașul Charon, care îl ducea pe malul celălalt. Charon era plătit cu câteva monede pentru acest serviciu. Dacă nu-și primea plata, răposatul rătăcea un an întreg între viață și moarte. Pe malul celălalt, sufletul se întâlnea cu monstruosul câine Cerber, care avea trei capete și păzea trecătorile spre și dinspre lumea de jos, mai mult pentru a împiedica încercările sufletelor de a se întoarce în lumea muritorilor. Dar Cerber nu era singurul străjer al lumii celor morți. Eriniile, spirite feminine asociate răzbunării, și Kerele, entități ale distrugerii și descompunerii, aveau și ele această responsabilitate. Zeul Morții era, de fapt, Thanatos iar el apare adeseori însoțit de fratele său Hypnos, Somnul. Dacă în cele mai multe culturi lumea de apoi este împărțită în două – un  Rai, al celor drepți, situat în ceruri, și un Iad, al celor păcătoși, localizat sub pământ – la greci sufletele puteau ajunge după moarte în trei ținuturi: cei care săvârșiseră fapte eroice și muriseră în luptă ajungeau pe Câmpiile Elizee, unde continuau să ducă o existență plină de bucurie, cei care avuseseră vieți comune, anoste și muriseră fără a cunoaște gloria ajungeau în Câmpia Asfodelelor, unde deveneau niște biete umbre ale celor ce fuseseră în timpul vieții, rătăcind veșnic, fără țintă, prin acel ținut crepuscular și, în fine, cei ce săvârșiseră acte prin care îi mâniaseră pe zei erau condamnați să ispășească pedepse teribile în Tartar, cea mai temută regiune a lumii de jos. Acest complex tărâm era străbătut de cinci râuri: Acheron, râul tristeții, Cocytus, râul doliului, al lamentării, Phlegethon, un râu de foc, Lethe, râul uitării și Styx, râul urii. Hades, care stăpânea această vastă împărăție, era considerat un zeu plin de compasiune, sensibil la durerile muritorilor. Tot el era și zeul riturilor și al obiceiurilor funerare și apărător al dreptului la o înmormântare cuviincioasă. Dar atribuțiile lui nu se limitau doar la aceste aspecte. Era asociat cu bunăstarea, cu bogăția, foarte posibil din pricină că lui îi erau alocate toate zăcămintele și mineralele din pământ, minele de aur și argint, cele de pietre prețioase precum și solul fertil care producea recoltele de cereale fără de care oamenii nu ar fi putut supraviețui. Un alt nume al lui Hades este Zeus Kathachthonios / Zeus cel de sub pământ, care îl pune pe Hades pe aceeași treaptă ca importanță cu fratele lui din Olimp.

Hades era un zeu foarte temut și antipatizat, pe care Homer chiar îl numește ”zeul cel mai detestat de muritori”, și nu este de mirare că nu se vorbea mult despre el, nici nu era reprezentat frecvent. Teama de moarte era transferată asupra lui și evitarea oricărei referiri la el era o formă de a evita atragerea pericolului pierderii vieții. În puținele imagini în care apare, este înfățișat ca un bărbat matur, sumbru și rece, cu o privire solemnă, chiar tristă, purtând un sceptru sau o cheie și, uneori, o cunună de raze sau un cap de urs peste creștet. De cele mai multe ori, se prefera reprezentarea lui metaforică, prin animalele care îl simbolizau: șerpi, cocoși, bufnițe, câini și cai negri sau prin plantele care îi fuseseră atribuite în mituri: rodia, chiparosul, plopul argintiu, menta, asfodelele și narcisele. La înmormântări, erau sacrificate oi negre al căror sânge era lăsat să se scurgă în pământ pentru a-l mulțumi.

La fel ca frații lui, Zeus și Poseidon, Hades avea și el un accesoriu simbolic confecționat de ciclopi. Dacă Zeus primise de la ciclopi fulgerele iar Poseidon tridentul, lui Hades îi revenise un coif care îl făcea nevăzut. Acest coif apare în mai multe mituri, Hades împrumutându-l Atenei, lui Hermes și eroului Perseu, atunci când aceștia au avut de dus la bun sfârșit misiuni foarte periculoase.

Templele clasice nu erau lăcașuri de cult potrivite pentru acest zeu înspăimântător, așa încât găsim în Grecia un templu închinat lui, la Elis, care nu era destinat laicilor ci doar preoților și nici pentru preoți nu era deschis decât o singură zi pe an. Doar orașul Pylos îl avea pe Hades ca zeitate supremă, din câte se știe. În asediul acestui oraș, Hades a fost rănit de o săgeată pornită din arcul eroului Heracles (Hercule), suferind atroce și fiind vindecat doar în Olimp, de Paeon, medicul olimpienilor. La Eleusis, unde se țineau Misteriile patronate de zeița Demeter, mama Persephonei, există o peșteră care este considerată o gură de intrare în Hades și care îi este consacrată lui Hades Plouton.

Cel mai important loc de adorare a lui Hades era cunoscut sub numele de Oracolul celor morți, situat în orașul Thesprotia, în nordul Greciei. Locurile unde era onorat purtau numele de Nekromateion sau Ploutonion. Pe malurile râului Acheron din Epir, în apropierea orașului antic Ephyra, a fost construit un astfel de Nekromateion, închinat lui Hades și Persephonei, într-un loc despre care se credea că era o poartă de acces spre tărâmul celor morți.

Hades mai avea temple și în afara Greciei. În Italia, la Cumae, exista un alt Oracol al morților și mai avea sanctuare în regiunea Carya, din Asia Mică, la Acharaca și la Heriopolis.

Am pomenit-o pe Persephona, fiica Demetrei și soția lui Hades, așa că este momentul să redăm în câteva cuvinte mitul celor doi. Pe când Persephona culegea narcise pe o pajiște, însoțită de suita ei de fete tinere, pământul s-a deschis și a apărut carul lui Hades, tras de armăsari negri. Zeul a răpit-o pe frumoasa fecioară și a dus-o în lumea lui pentru a-i fi consoartă. Demetra a fost răvășită de durere când a înțeles că mult iubita ei fiică dispăruse și a început să o caute peste tot, uitând de îndatoririle sale de zeiță. Se pare că, atunci când Demetra și-a neglijat atribuțiile, ea fiind zeița vegetației, a culturilor agricole și a naturii, s-a produs prima iarnă. Câmpiile au devenit sterpe iar plantele au murit. Abia la intervenția lui Zeus, care îl trimite pe Hermes în lumea subpământeană să negocieze recuperarea Persephonei, Hades acceptă ca soția lui să petreacă opt luni pe an alături de mama ei, în lumea muritorilor, și patru luni pe an sub pământ, împreună cu el. Acesta este, în mod evident, un mit care explică apariția anotimpurilor și a succesiunii lor. Înainte ca Persephona să se întoarcă la mama ei, Hades îi dă să mănânce câteva semințe de rodie, iar ea le înghite neștiind că prin asta se leagă pentru totdeauna să nu poată părăsi niciodată definitiv lumea soțului ei.

Cei doi zei ai Tărâmului Morților erau evocați prin numele lor metaforice pentru a nu ademeni Moartea prin folosirea numelor lor reale. Persephonei i se spunea Kore / ”fecioara” sau ”fiica” sau Despoina / ”doamna” sau ”regina cea palidă”, iar lui Hades i se spunea Polydegmon, ”ospitalierul”, Pluto, ”cel bogat” sau Klymenos, ”cel vestit”.

Până și Hades a avut câteva aventuri extraconjugale, care se cer amintite. Naiada Minthe locuia și stăpânea râul Cocytus. Povestea ei de dragoste cu zeul cel sumbru a avut loc înainte de răpirea Persephonei dar ea era geloasă și o amenința pe Persephona că soțul acesteia se va plictisi de căsnicie, își va abandona șoția și se va întoarce la Minthe. De aceea, atunci când Persephona a surprins-o încercând să-l seducă pe Hades, a transformat-o pe Minthe în planta de mentă.

O altă nimfă, fiica lui Okeanos, oceanida Leuke, de care Hades s-a îndrăgostit, a fost și ea răpită și dusă în lumea lui, unde a trăit până la moarte. După moartea ei, Hades a trasformat-o într-un plop argintiu, tremurător, pe care l-a așezat pe Câmpiile Elizee.

Deși, ca zeu al morții, era considerat infertil, Hades a avut mai mulți copii: pe Melinoe, nimfa care aducea coșmaruri și nebunie olimpienilor, pe Zagreus, un zeu puternic al lumii de jos, pe Macaria, zeița morții blânde, pe Plutus, zeu al bunăstării și, după unele legende, Eriniile sau Furiile. În alte mituri, Eriniile sunt mult mai vârstnice decât Hades.

În mitologia romană, Hades a fost preluat sub numele de Dis Pater, Tatăl cel bogat, sau Pluto. Soția lui poartă aici numele de Proserpina și este identificată tot ca o zeitate a vegetației și a anotimpurilor.

Din punct de vedere astronomic, Pluto este o planetă pitică, descoperită în 1930, de către Clyde William Tombaugh, după ce Percival Lowell a presupus existența ei după ce a observat perturbații ale orbitelor lui Uranus și Neptun. Planeta Pluto se rotește în jurul Soarelui în 247,8 ani tereștri, pe o orbită cu rază medie de 5,91 miliarde km. Datorită orbitei sale foarte excentrice, Pluto poate ajunge într-o poziție mai apropiată de Soare decât planeta Neptun. Perioada de rotație a lui Pluto în jurul axei sale, respectiv o zi plutoniană, este de 6,387 de zile pământești, adică șaptesprezece ani tereștri și jumătate, la fel ca cea a satelitului său, Charon. Cele două corpuri cerești, Pluto și Charon, se află mereu în rotație sincronă, ca urmare a efectelor mareice reciproce, și își arată mereu unul celuilalt aceeași față. Din 1990, statutul său de planetă este contestat deoarece au fost descoperite mai multe obiecte de dimensiuni similare în acea zonă a spațiului. Pluto este al nouălea obiect ca mărime și al zecelea ca greutate care orbitează în jurul Soarelui și are cinci luni (sateliți naturali) cunoscute: Charon, Styx, Kerberos și Hydra. Pluto și Charon sunt considerate uneori un sistem binar.

În astrologie, Pluto a preluat marea majoritate a atributelor lui Hades, fiind asociat experiențelor dureroase, dificile și traumatice, pornirilor noastre iraționale, impulsive și – din acest motiv – greu de înțeles. De obicei, acolo unde se află Pluto într-o hartă natală, e cel mai probabil ca, în aria de viață descrisă de casa respectivă, nativul să se confrunte cu crize, frământări și cu dorința de control. Pluto definește procesul de regenerare, reînnoirea, sexul, sexualitatea, comportamentul extrem. Influențele persuasive pe care le exercităm asupra celorlalți, aspectele care țin de putere și de tendința de a controla, de a domina, sunt descrise tot de Pluto într-o hartă astrologică. Atunci când îl găsim pe Pluto pe Ascendentul cuiva, putem presupune despre persoana respectivă că temele plutoniene au o semnificație importantă în viața ei și că este foarte probabil ca ea să se conducă după principiul ”totul sau nimic”. Dacă Pluto este plasat pe Descendent, ne putem gândi că respectivul atrage și este atras de parteneri foarte pasionali, că are nevoie să trăiască relații tensionate, foarte încărcate emoțional. Se vorbește despre ”privirea plutoniană”, intensă și greu de susținut, care parcă trece prin tine și vede chiar și ceea ce nu ți-ai dori să fie văzut.

Avem, desigur, și două exemple.

Miley Cyrus, născută pe 23 noiembrie 1992, la ora 16:19, în Nashville, Tennessee, este una dintre cele mai apreciate cântărețe și actrițe americane lansate în ultimii ani. Provine dintr-o familie de muzicieni, tatăl ei fiind un foarte cunoscut interpret de muzică country. Numele primit de la părinți este Destiny Hope, aceștia fiind convinși că fiica lor va aduce speranță în viețile celor din jurul ei. Cariera ei muzicală se construiește spectaculos, bazându-se pe un talent solid și multă muncă iar, în viața personală, poveștile de iubire se succed, cu parteneri dintre cei mai diferiți, de ambele sexe. Miley este o susținătoare declarată a libertății sexuale și a mișcării LGBT. A depășit unele probleme psihice destul de complicate, diverse anxități și o depresie severă.

Avem harta  unei native Săgetător, cu Soarele în casa a VIII-a, cu Luna în Scorpion, conjunctă cu Mercur și cu Pluto, în casa a VII-a, toate conjuncte cu Descendentul. Ascendentul este în Taur. Pornirile aventuroase ale Săgetătorului sunt însoțite de patima pe care o pune Scorpionul în relații și de atașamentul adeseori nesănătos pe care conjuncția Lună – Pluto îl poate manifesta. Planetele din Scorpion sunt în relație de trigon cu un Marte senzual aflat în Rac și casa a III-a, lucru care oferă o posibilă explicație pentru fluiditatea relațiilor lui Miley. Acendentul în Taur poate descrie și el o tendință spre dependența afectivă iar conjuncția Venus – Uranus din Capricorn și casa a noua oglindește un posibil efect transformator al învățăturilor desprinse din experiențele relaționale, asupra viziunii personale despre viață, moarte și marile cicluri ale existenței.

Johann Wolfgang von Goethe, celebrul autor al binecunoscutelor opere literare Faust și Suferințele tânărului Werther, nume de referință în literatura germană, om de știință, avocat, funcționar de stat și diplomat, personalitate uriașă care a marcat nu doar epoca în care a trăit ci și secolele următoare, s-a născut pe 28 august 1749, la ora 12:30, în Frankfurt am Mein.

În harta lui natală, Soarele din Fecioară și Casa a XI-a este în opoziție cu Luna din Pești și casa a V-a, unde se află și Jupiter, iar Ascendentul este în Scorpion. Alături de Ascendent, stau Pluto și Saturn. Nu este de mirare că tânărul Goethe a fost un contestatar al dogmelor religioase, lucru destul de rar în acele timpuri, cum nu este greu de înțeles nici de unde avea resursele inepuizabile de energie care l-au ajutat să creeze o operă complexă, multidisciplinară, pe parcursul mai multor decenii. Cu Pluto pe Ascendent, nimic nu putea să-i stea în cale atunci când își propunea ceva. Marte din Capricorn și casa a III-a, indică și el o forță deosebită orientată spre a învăța și a comunica, dârzenie și putere de mobilizare iar Mercur din Leu și Casa a X-a, sugerează că felul lui de a gândi era orientat spre lucrurile de mare anvergură, menite să dăinuie și să strălucească.

Abonați-vă la newsletter-ul Astrele pentru a fi la curent cu tot ce publicăm în revistă! Veți fi anunțat/ă când publicăm ediții noi, articole de astrologie, exerciții/provocări. De asemenea, vă ținem la curent cu evenimentele AAR și cu atelierele și cursurile organizate de astrologii echipei Astrele și de partenerii noștri.