AstroDialogEfemereMihaela DicuRăzvan Iacob

Cutremurele din februarie 2023 – Turcia și Oltenia

de MIHAELA DICU și RĂZVAN IACOB

I. CUTREMURUL DIN TURCIA – DIALOG ASTROLOGIC

Articolul de față are ca bază de pornire postarea Mihaelei Dicu[1]https://www.facebook.com/photo/?fbid=10226621598021019&set=a.1312902697526 pe pagina ei de FB, din data de 6 februarie, care a stârnit mai multe comentarii, dintre care cele mai ample și pertinente din punct de vedere astrologic i-au aparținut lui Răzvan Iacob. Plecând de la dezbaterea de pe FB, cei doi au dezvoltat subiectul, rezultând astfel cele de mai jos:

Mihaela Dicu – harta cutremurului din Turcia din 6 februarie 2023, observații generale

Faptele: Pe 6 februarie 2023 a avut loc un cutremur de 7.8 Richter, care a lovit sudul și centrul Turciei și nordul și vestul Siriei. Nouă ore mai târziu  a avut loc un cutremur de 7.6 Richter. Cutremurele au fost urmate de peste 2.100 de replici. La 18 februarie 2023, erau deja confirmate peste 47.400 de decese: peste 41.000 în Turcia și peste 6.400 în Siria. Este dezastrul natural cu cele mai multe victime din istoria modernă a Turciei.

Primul și cel mai puternic cutremur s-a petrecut pe 6 februarie 2023, la ora 04:17 BAT (01:17 GMT), cu epicentrul lângă orașul Nurdagi[2]https://earthquake.usgs.gov/earthquakes/eventpage/us6000jllz/executive, în Turcia. De el ne vom ocupa, pentru că el a deschis seria și a semnat începutul dezastrului.

Cutremurul s-a produs pe o Lună Plină în semne fixe (Luna în Leu, Soarele în Vărsător), în care este implicat adânc careul Saturn-Uranus.

Atât Soarele, cât și Luna, aflată la maximumul puterii ei, transmit lumina de la Uranus la Saturn, reactivând careul dintre cei doi. Cum transmit lumina? Soarele e conjunct cu Saturn, Luna e în opoziție cu Saturn, iar Soarele și Luna sunt în careu cu Uranus. Ambii luminători au făcut aspect dur cu Uranus și se îndreaptă către aspect dur cu Saturn. Astfel, reactivează careul Saturn-Uranus.  

Transmiterea luminii este un concept astrologic bine-cunoscut practicanților astrologiei orare, dar nu funcționează doar în orară, ci în toate celelalte ramuri ale astrologei: natală, electivă și mondială/mundană.

În afară de faptul că transmite lumina activând careul Saturn-Uranus, Luna Plină este în careu cu nodurile lunare, ceea ce potențează mult efectul malefic al întregii configurații.

Mai mult decât atât, Luna, personaj principal în această hartă de eveniment pe Lună Plină, este stăpâna casei a VIII-a, a morții, care se află în Rac.

De observat, de asemeni, că Uranus, planeta care dezvoltă foarte multă energie în mod spasmodic sau neașteptat, este împreună cu unul dintre nodurile lunare, în condițiile în care axa nodală are efect de evidențiere și potențare. 

Studiul cutremurelor m-a captivat dintotdeauna, motivându-mă să fac cercetări pe o amplă  bază de date. La Congresul AAR, ediția a IX-a, București, 2 noiembrie 2013, am susținut conferința CUTREMURELE DIN ROMÂNIA, care s-a materializat ulterior într-un articol publicat în revista Astrele la începutul lui 2014 (care trebuia să aibă și o parte a II-a, care nu s-a mai concretizat):

Cu această ocazie, am prezentat un pachet de patternuri care am observat că se repetă în majoritatea hărților marilor cutremure (cutremur mare = cutremur cu magnitudinea peste 7 pe scara Richter) din România, de la cutremurul din timpul lui Ștefan cel Mare, până la cele recente, din 1977 și 1986. Aceste patternuri tind să se regăsească, de fapt, cu o frecvență semnificativă, în hărțile marilor cutremure din toată lumea. Și se regăsesc și în harta cutremurului din Turcia!  Subliniez doar unul, lăsându-vă plăcerea de a le depista pe celelalte după ce citiți articolul menționat mai sus: Mercur poate fi retrograd, aflat la ciclul retrogradării, slăbit (în exil, cădere sau combustat) sau, adaug acum, conjunct cu o malefică ori în semnul unei malefice. În harta cutremurului din Turcia, Mercur se află încă la ciclul retrogradării în Capricorn, semn în care a intrat pe 5 decembrie. Chiar dacă și-a reluat mersul direct, nu încheie ciclul decât pe 11 februarie, când trece în Vărsător. Așadar, Mercur, aflat încă în această situație, este conjunct cu Pluto, o planetă funestă, în semnul lui Saturn, cealaltă planetă funestă.

Răzvan Iacob – harta cutremurului din 6 februarie 2023, alte considerente

Harta cutremurului are Ascendentul la 24 grade Săgetător, semn stăpânit de Jupiter, Marele Benefic. La prima vedere, pare ciudat faptul că o astfel de tragedie poate avea Ascendentul stăpânit de Jupiter, dar trebuie să ținem seama de faptul că Săgetătorul este un semn bicorporat. Prima parte este “partea umană”, de obicei asociată atributelor jupiteriene pozitive, partea a doua este, însă, animalică, ”ferală”, crudă, şi poate fi legată de tragedii.

Jupiter, stăpânul hărții cutremurului, deși bine plasat în casa a V-a și în triplicitate, este la 7°01’ Berbec, conjunct cu punctul mijlociu Saturn/Uranus (5°44’ Berbec) care focalizează tensiunea dintre cei doi “grei” aflați în conflict şi care se suprapune şi cu punctul mijlociu Marte/Pluto (5°08’ Berbec). Punctul mijlociu Saturn/Uranus este frecvent implicat în accidente sau separări, în timp ce punctul mijlociu Marte/Pluto este prototipul distrugerii. Nu ne putem aștepta la lucruri bune atunci când stăpânul hărții stă în preajma acestor puncte mijlocii.

De notat că în harta cutremurului Jupiter nu stăpânește doar Ascendentul, ci și casa a IV-a.

În plus, Ascendentul are termenul şi decanul stăpânite de Saturn, care în harta cutremurului este în postura celui mai dăunător malefic, maleficul contrar sectei (malefic diurn, în hartă nocturnă).

Cutremurul s-a produs duminică, în ziua Soarelui, la ora Soarelui, semnificator care stă foarte prost în hartă: este cadent, în exil, prins în lunație şi se îndreaptă spre conjuncția cu maleficul Saturn.

Mihaela Dicu – lunația de dinaintea cutremurului

Fiindcă avem de-a face cu un cutremur declanșat pe Luna Plină (care, în mare, durează 2-3 zile), să aruncăm o privire și asupra hărții Lunii Pline exacte, care s-a produs cam cu șapte ore înainte de cutremur.

Harta este calculată pentru Ankara, căci așa se întocmesc de obicei hărțile lunaţiilor, pentru capitala țării de interes.

Este o Lună Plină amplasată pe axa nefericită a caselor VI-XII, cu Luna la apogeu (Luna Neagră = apogeul lunar),  în casa a XII-a, conjunctă cu Dubhe (Alpha din Ursa Mare), stea fixă legată de violență, incendii și cutremure. Marele Malefic, Saturn, este împreună cu Soarele și în opoziție cu Luna. Micul Malefic, Marte, stăpânul casei a VIII-a, a morții, tronează în casa a X-a, conjunct cu Aldebaran (Alpha din Taur), stea fixă de mare magnitudine, legată, la nivel mondial/mundan, de eliberarea unor energii teribile, de distrugere și catastrofe naturale. Asta, în condițiile în care Jupiter, stăpânul casei a IV-a, casa pământului, deci și a cutremurelor, este situat în casa a VIII-a, a morții! În fine, conotații funeste are și faptul că stăpânului Ascendentului, Mercur, este conjunct cu Pluto, planetă malefică, având o mare putere distructivă.

Mihaela Dicu – Harta Turciei și cutremurul din 6 februarie 2023

 „La 29 octombrie 1923, 158 de membri au participat la sesiune de la ora 20:30 și au votat pentru întemeierea republicii cu Mustafa Kemal ca prim președinte”. – Articol de epocă din cotidianul turcesc ”Cumhuriyet”[3]https://www.astro.com/astro-databank/Nation:Turkey(Republic) – vezi secțiunea ”Source Notes”.

Harta Turciei are indicații pronunțate de predispoziție la cutremure. E suficient să observăm că în casa a IV-a se află Micul și Marele Malefic, Marte și Saturn. Plus Mercur, între cei doi și în conjuncție partilă cu Saturn. Aici, Marte este stăpânul casei a X-a, Saturn, al casei a VIII-a, a morții, iar Mercur, dispozitorul Lunii din casa a XII-a, care este stăpâna Ascendentului în Rac. Frumoasă asociere, nu?

Apoi, tipic pentru cutremure, Mercur se află la ciclul retrogradării, care a implicat Fecioara și Balanța. Mercur a intrat în Fecioară pe 7 august 1923, a trecut în Balanță pe 28 august, a început să retrogradeze pe 16 septembrie în Balanță, a reintrat în Fecioară în mers retrograd pe 4 octombrie, și-a reluat mersul direct pe 8 octombrie, pe 12 octombrie a reintrat în Balanță, iar pe 2 noiembrie a ieșit din Balanță, încheind astfel ciclul. Iată:

Uranus, aflat împreună cu unul dintre noduri și cu MC, are o influență turbulentă accentuată. Mai mult, face careu superior la Lună, care e stăpâna Ascendentului.

Este de remarcat faptul că Turcia, având Ascendentul în Rac, este sensibilă la fazele Lunii, la tranzitele Lunii, la eclipse și la influențele altor factori lunari, cum ar fi nodurile lunare sau apogeul lunar (Luna Neagră).

Acum, să vedem cum se suprapune peste harta Turciei harta lunației de dinaintea cutremurului, acea Lună Plină care a avut loc cu 7 ore înainte de dezastru.

Ce ne sare în ochi:

  • Luna Plină, pe axa caselor II-VIII, cu Soare-Saturn în casa a VIII-a, a morții.
  • Marte, la ciclul retrogradării în Gemeni (unde a intrat în 20 august 2022 și va sta până pe 25 martie a.c.) se află în casa a XII-a a Turciei, împreună cu Luna, stăpâna Ascendentului Turciei.
  • Venus, stăpâna casei a IV-a a Turciei (pământ, cutremure), este în tranzite peste Uranus-nod lunar din harta Turciei, în timp ce Uranus-nod lunar în tranzit sunt în opoziție cu Venus din harta Turciei. 
  • Conjuncția Mercur-Pluto din harta lunației este în careu cu conjuncția Mercur-Saturn din harta Turciei.

Comparând harta Turciei cu Harta cutremurului,

…observăm:

  • suprapunerea casei a VIII-a, a morții, din harta cutremurului, peste Ascendentul Turciei; 
  • suprapunerea casei a IV-a, a cutremurelor, peste Uranus-nod lunar din harta Turciei.

Răzvan Iacob – eclipsa de dinaintea cutremurului, în corelație cu harta cutremurului și harta Turciei

a. Eclipsa totală de lună din 8 noiembrie 2022

Harta cutremurului a fost amorsată de eclipsa totală de lună din 8 noiembrie 2022, eclipsa care a precedat cutremurul.

Harta eclipsei, întocmită pentru Ankara, Turcia, are Ascendentul la 22 de grade Vărsător şi îl are pe Saturn chiar la Ascendent, extrem de puternic, în domiciliu, în triplicitate şi în Hayz.

Luna eclipsată este în conjuncție partilă cu Uranus, în casa a IV-a, şi astfel întreaga configurație activează maxim careul Saturn-Uranus, care acționează nefast, ca un careu în T întărit de Venus, stăpâna casei a IV-a, a cutremurelor şi de Mercur, stăpânul casei a VIII-a, a morții. Punctul de focalizare a energiei careului în T este în opoziție cu Saturn, adică în Leu, acolo unde stă Fortuna.

b. Eclipsa totală de lună din 8 noiembrie 2022 și harta Turciei

Suprapusă peste harta Turciei, eclipsa totală de lună vine cu Ascendentul şi cu Saturn în casa a VIII-a, a accidentelor şi a morții.

Axa Soare-Lună a eclipsei afectează conjuncția pe care Turcia o are în Scorpion, Soare-Fortuna-Venus-Jupiter, unde Venus este stăpâna casei a IV-a.

Conjuncția din Scorpion, care primește un careu superior de la Neptun din Leu în harta Turciei, formează o cruce fixă cu Axa Soare/Taur-Lună/Scorpion a eclipsei și conjuncția Ascendent-Saturn în Vărsător a eclipsei.

Această cruce fixă este perfectată şi de harta cutremurului, prin tranzitul Lunii prin Leu, peste punctul care focalizează energia careului în T din harta eclipsei, despre care am vorbit mai sus.

c. Harta Turciei, a eclipsei totale de lună și a cutremurului – corelații

Iată mai jos cele trei hărți suprapuse: la interior este harta Turciei, la mijloc este harta eclipsei totale de lună din 8 noiembrie 2022, iar la exterior este harta cutremurului din 6 februarie 2023.

De asemenea, Pluto din harta eclipsei face opoziție la Pluto din harta Turciei şi închide un careu în T la combinația Marte-Mercur-Saturn din casa a IV-a a Turciei.  

În harta cutremurului, conjuncția Mercur-Pluto (cu Mercur la ciclul retrogradării), aflată în careu cu Jupiter din Berbec, atacă unghiurile hărții Turciei, transformând violentul careu superior pe care îl face Pluto la planetele din casa a IV-a din harta Turciei, într-o cruce cardinală.

Suprapunerea celor trei hărți, a Turciei, a eclipsei totale de lună și a cutremurului evidențiază două mari cruci: una cardinală, activă și violentă, și una fixă, cu mare impact și multă forță distructivă.

II. CUTREMURELE DIN OLTENIA – Mihaela Dicu

Într-un comentariu de la postarea din 6 februarie de pe profilul meu de FB, notam, cu referire la replicile multiple ale cutremurului din Turcia, că perioada cu risc de cutremure ar mai putea persista un număr de zile:

”…mă întreb dacă se termină nebunia odată cu opoziția perfectă a Lunii cu Saturn sau nu. Fiindcă, chiar dacă Luna încheie de transmis lumina de la Uranus la Saturn, Soarele va mai fi in charge cu aceeași sarcină pană la conjuncția cu Saturn, adică încă vreo 9 zile! În timpul ăsta, peste vreo 7 zile, Luna ajunge la Nod taman la pătrar.”

În traducere:

  • Luna termină de transmis lumina de la Saturn la Uranus atunci când perfectează opoziția cu Saturn, pe 6 februarie, dup-amiaza.
  • Soarele termină de transmis lumina de la Saturn la Uranus când perfectează conjuncția cu Saturn, pe 16 februarie. La 10 zile, nu 9, de la data cutremurului din Turcia, dar când scriam pe FB, am făcut doar o socoteală aproximativă în minte, fără să apelez la vreun soft de astrologie.
  • m-am temut de o intensificare seismică la circa 7 zile de la ziua cutremurului, fiindcă atunci Luna ajungea într-o poziție critică, în Scorpion, la al doilea pătrar (careu cu Soarele), împreună cu un nod lunar și transmițând din nou lumină, de la Uranus la Saturn, mai întâi prin opoziția cu Uranus din Taur și mai apoi prin careul cu Saturn din Vărsător.

Și la data estimată chiar s-a petrecut o intensificare (mai degrabă o activare) seismică, dar nu în Turcia, ci… în România! Pe 13 februarie s-a produs un cutremur cu magnitudine de 5.2, într-o zonă la care nimeni nu se aștepta: nordul Olteniei!

În harta de mai sus, se vede cum:

  • Luna, aflată în Scorpion, împreună cu nodul lunar, face opoziție cu Uranus și careu cu Soare-Saturn.
  • Linia Ascendent-Descendent se suprapune cu axa Lunii Pline premergătoare cutremurului.

Cutremurul din 13 februarie fost un cutremur modest, lumea s-a mirat că s-a produs un cutremur în Oltenia, unde nu se mai pomenise așa ceva, au urmat niște replici mărunte și a părut că asta a fost tot. Dar nu a fost tot. A doua zi, pe 14 februarie, dup-amiaza, s-a mai produs un cutremur în Oltenia, de data asta și mai mare! Ce s-a întâmplat, de fapt? Cum au apărut cutremurele astea?

Luna Plină de dinainte de cutremure, cea din 5 februarie (a cărei hartă semănă cu cea pentru Ankara, fiindcă sunt longitudini apropiate), s-a grefat perfect pe ambele hărți ale României – și pe harta Unirii de la 1859, și pe cea a Unirii din 1918. Iată:

Deci, cumva, niște influențe trebuiau să fie și asupra României. Nu au fost grave. Asta, probabil din cauză că Jupiter în tranzit face aspecte bune cu Ascendentele și cu Sorii din ambele hărți ale României, exercitând un efect protector.

De ce a spart buboiul pe 13, la trecerea Lunii prin Scorpion? Fiindcă într-una dintre hărți, cea de la 1859, Scorpionul marchează casa a IV-a, a cutremurelor, iar în cealaltă (1918), Scorpionul marchează casa a X-a, ba mai mult, Luna României e tot în Scorpion.

1. Cutremurul din data de 13 februarie 2023

Cutremurul din data de 13 februarie 2023, chiar dacă a avut o magnitudine mai mică decât cel din data de 14, este foarte important din punct de vedere astrologic, pentru că este primul, este cel care a dat startul, cel care a deschis seria.  

Harta momentului în care s-a produs este, așadar, o hartă de început, katarche, după cum o denumeau vechii greci, și merită o atenție specială.

Iată cum arată harta cutremurului din 13 februarie, suprapusă peste cele două hărți ale României:

1a. Cutremurul din 13 februarie 2023 și harta Unirii de la 1859

Remarcați:

  • superpoziții Ascendent-Ascendent, Soare-Soare, Uranus-Uranus.
  • Luna în tranzit, ajunsă la pătrar, în distonanță cu Saturn și Uranus în tranzit, aflată, împreună cu nodul în tranzit, în casa a IV-a, a cutremurelor.
  • Marte, stăpânul casei a IV-a, a cutremurelor, aflat în tranzit peste Jupiter din harta României și Jupiter aflat în tranzit peste Marte din harta României. Combinațiile Marte-Jupiter sunt cu mare excedent de energie, Jupiter amplifică, iar Marte este semnificatorul pământului/cutremurelor în cele două hărți, ambele cu casa a IV-a în Scorpion.
  • Uranus în tranzit, în casa a X-a, peste MC României.
  • MC în tranzit în casa a X-a, peste Pluto din harta României.
  • În fine, axele nodurilor lunare sunt în careu, combinație distonantă și, în plus, puternică și relevantă, căci marchează casele angulare.

1b. Cutremurul din 13 februarie 2023 și harta Unirii de la 1918

Remarcați:

  • superpoziții inversate Ascendent-Descendent.
  • Soare-Saturn în tranzit prin Ascendent.
  • Soare în tranzit perfect peste Uranus.
  • Luna în tranzit, ajunsă la pătrar, în distonanță cu Saturn și Uranus în tranzit, aflată, împreuna cu nodul în tranzit, în casa a X-a, unde este și Luna din harta României moderne!
  • Uranus, împreuna cu nodul lunar și MC, în tranzit prin casa a IV-a a României.
  • Marte în tranzit peste NS și în opoziție cu Venus, stăpâna casei a IV-a din harta României.

2. Cutremurul din data de 14 februarie 2023

Dată fiind diferența de doar o zi între cutremure, hărțile lor nu sunt chiar foarte diferite. Diferențe există, însă, și chiar dacă sunt puține, sunt relevante.

Astfel, în harta cutremurului din 14 februarie Luna este stăpâna Ascendentului și se află într-o casă mai puțin fericită, casa a VI-a, Bucuria lui Marte, în opoziție cu violentul Marte, aflat în casa a XII-a, altă casă nefericită, și făcând un careu în T cu Venus, care este stăpâna casei a IV-a, a cutremurelor. Implicarea directă a lui Marte (opoziția la Lună, careu la stăpâna casei a IV-a) au dat acestui cutremur un caracter mai violent decât cel al cutremurului din 13 februarie.

2a. Cutremurul din 14 februarie 2023 și harta Unirii de la 1859

Prea multe nu se schimbă în cazul cutremurului din data de 14 februarie față de cel din data de 13 februarie. Remarcăm doar că:

  • MC din momentul cutremurului ajunge peste Marte din harta României de la 1859.
  • Luna ajunge în Săgetător, făcând pe cer un careu în T cu Marte și Venus, unde Venus, care este apexul careului în T și stăpâna casei a IV-a, în Balanță, din harta cutremurului, tranzitează, împreună cu Neptun, conjuncția Lună-Neptun din casa a VIII-a a hărții României (1859).

2b. Cutremurul din 14 februarie 2023 și harta Unirii de la 1918

Aici, elementul care aduce schimbarea și care pare a fi cel mai interesant este trecerea Lunii în Săgetător, în aceeași formație de careu în T cu Marte și Venus în tranzit, unde Venus este stăpâna casei a IV-a din harta României de la 1918.  

De notat că Luna în tranzit trece peste câteva repere foarte importante din harta României: peste Soare, MC și, mai ales, peste Venus, stăpâna casei a IV-a.

La final:

Tranzitele Lunii sunt esențiale în analizele tuturor cutremurelor din februarie 2023, fiindcă elementul declanșator a acestor cutremure, fie ele din Turcia sau Oltenia, a fost Luna Plină din data de 5 februarie. Iar în fundalul lor stă eclipsa totală de lună din 8 noiembrie 2022.

MIHAELA DICU,
membru fondator și președinte AAR, senior editor Astrele

Despre Mihaela

RĂZVAN IACOB,
membru AAR și redactor Astrele

Share

Cookie-urile ne ajuta sa ne furnizam serviciile. Prin utilizarea serviciilor noastre si navigarea prin acest site va exprimati acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor. Detalii

Cookie-urile ne ajuta sa ne furnizam serviciile. Prin utilizarea serviciilor noastre si navigarea prin acest site va exprimati acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor.

Close