Roata anului, de la Yule la Samhain

Din vremuri imemoriale, omenirea a respectat calendare agricole și pastorale, în raport cu ocupațiile de bază ale locuitorilor, dar și calendare religioase. Calendarele oficiale, bazate pe anul tropic^[1]Anul tropic (cunoscut și sub denumirea de an solar) este timpul de care Soarele are nevoie pentru a se întoarce în aceași poziție în ciclul anotimpurilor, văzut de pe Pământ, conform … Continue reading au apărut, de regulă, odată cu constituirea în formațiuni statale sau în forme de organizare social-administrativă care necesitau un astfel de reper.

Practicarea astrologiei a creat instrumente de evaluare a timpului bazate pe trecerea Soarelui prin cele 12 zodii, pe ciclul soli-lunar (Luna Nouă, cele două pătrare ale Lunii, Luna Plină) sau pe cunoașterea stelelor fixe. Desigur, caracterul esoteric al acestei discipline rezervate unui cerc relativ restrâns de cunoscători, face ca utilizarea sa în acest scop să fie destul de redusă.

Dar oamenii au marcat în chip firesc trecerea de la un moment la altul al anului. Religiile precreștine (mă refer îndeosebi la spațiul european) celebrau atât începutul de an cât și momentele esențiale, legate de practicile agrare și de curgerea anotimpurilor. Integrarea sărbătorilor specifice creștinismului s-a făcut ținând cont, de cele mai multe ori, de evenimente astronomice (ca, de pildă, stabilirea Paștelui) și de perpetuarea unor obiceiuri, tradiții, cutume vechi de milenii.

La mijlocul secolului trecut, date fiind evoluția rapidă a științei și tehnologizarea tuturor sectoarelor vieții, s-a resimțit o anume ”sărăcire” sufletească și, mai ales, o înstrăinare a individului în raport cu comunitatea. Astfel, nevoia de întoarcere la tradiții, la izvoarele spiritualității, a cunoscut un puternic reviriment. Anumite cutume, obiceiuri păstrate în micile comunități rurale și acceptate tacit inclusiv de Biserică, au fost treptat reluate și practicate în grupuri de adepți care le-au oferit vizibilitate. S-a mers pe ideea reintegrării în Natură, pe armonizarea cu ciclurile naturale și respectul față de orice manifestare a Divinității. În deceniul al cincilea al secolului XX apar wicca, “religie neopăgână”, și unele curente de tipul neodruidismului, toate având ca obiectiv valorificarea mitologiei precreștine și oferirea unei alternative viabile de spiritualitate.

Din punctul de vedere al astrologului, aceste practici sunt interesante prin modul în care reflectă și pun în valoare momente esențiale precum solstițiile și echinocțiile, cele patru elemente (Pământ, Apă, Aer și Foc) și utilizarea unor arhetipuri comune (Strămoșul, Soarele, Luna, Preoteasa).

Internetul este foarte generos în prezentarea acestor sărbători – numite, generic, “păgâne”- și util pentru înțelegerea sensului lor tradițional. În majoritatea situațiilor, oamenii se bucură să se implice, indiferent de apartenența lor la o religie “oficială”, întrucât ei percep aceste momente ca pe o modalitate de integrare în ciclurile naturale și de conservare a unor căi spirituale autentice.

Astfel, Anul Nou începe cu festivalul Yule, în zilele de 19-23 decembrie. Yule coincide cu solstițiul de iarnă, care are loc în anul în curs (2022) în ultimele minute ale zilei de 21 decembrie. Soarele se află la 0° Capricorn, începe iarna astronomică. Cea mai lungă și întunecată noapte a anului este prilej ca familia să se adune în jurul focului, petrecând cu bucurie sfârșitul unui an și așteptând cu speranță pe cel care va începe. Creștinii sărbătoresc pe 25 decembrie Crăciunul, nașterea Domnului. Dar în antichitate, în aceeași perioadă se celebrau Saturnaliile^[2]Saturnaliile (din latinescul Saturnalius) era o sărbătoare populară la romani care avea loc în fiecare an, în cinstea zeului Saturn, după terminarea lucrărilor agricole. Prima zi de Saturnalii … Continue reading care marcau nașterea zeului Dyonisos,  iar în spațiul nordeuropean se celebra nașterea zeului germanic Odin.

În majoritatea culturilor, arhetipurile care reflectă aceste momente sunt Bradul veșnic verde, Pruncul (în special în comunitățile creștine), Strămoșii (analog cu simbolistica zodiei Capricorn).

Imbolc, în zilele de 31 ianuarie- 2 februarie, este o sărbătoare intermediară dedicată reîntoarcerii luminii. La popoarele nordice, în special la irlandezi, ea este asociată cu ziua sfintei Brigita, ocrotitoarea tinerilor. Se sărbătorea aprinzându-se torțe și focuri de tabără. În centrul Europei, de Imbolc se organizau procesiuni pe câmpuri, locuitorii purtau torțe pentru a purifica pământul înainte de semănat, motiv pentru care ziua mai purta numele de Candlemas sau Chandeleur. Era un prilej de rugăciuni către Marea Zeiță pentru a aduce primăvara. Imbolc corespunde Anului Nou la aztecii din Mexic.

Ostara, pe 21 martie, concomitent cu echinocțiul de primăvară, coincide, practic cu începutul unui nou an astrologic: Soarele ajunge la 0° Berbec. Toate culturile celebrează renașterea naturii, începutul anului agricol, semănatul viitoarei recolte. Se mai practică rugăciuni pentru alungarea influențelor nefaste, a obiceiurilor rele. În antichitate se celebra întoarcerea Persefonei din Infern. Obiceiul decorării ouălor se regăsește și în tradiția românească, dar și la alte popoare. Oul este arhetipul fecundității, fiind vestitorul abundenței, dar și ofrandă spirituală adusă strămoșilor.

1 mai, Beltane, este o altă zi de sărbătoare care marchează mijlocul dintre echinocțiul de primăvară și solstițiul de vară. Numele festivalului este sinonim cu luna care marchează începutul verii în Irlanda, mai fiind “Bealtaine”. În ajun, la populațiile germanice se celebra Noaptea Walpurgiilor, dedicată elementalilor (gnomi, elfi, salamandre și ondine) care vestesc trecerea la anotimpul călduros. Începe anul pastoral, vitele sunt lăsate pe pășuni. Oamenii întind mese în grădină, dansează în jurul unui pom înflorit, își împodobesc casele cu ramuri. Tradiția a fost atât de bine păstrată încât a rămas până în contemporaneitate zi liberă și dedicată distracției.

Litha (Midsummer, Ziua adunării etc.) este cea mai lungă zi a anului, solstițiul de vară, în perioada 20-22 iunie. Este o sărbătoare a Soarelui și a energiilor masculine. În Anglia preistorică, comunitățile conduse de druizi celebrau la Stonehenge solstițiul de vară. În folclorul românesc, în 23 iunie se avem sărbătoarea Sânzienelor (Drăgaica), ielele sau sânzienele fiind niște “preotese ale soarelui, divinități ascunse prin pădurile întunecate”^[3]conform  https://www.mediafax.ro/life-inedit/noaptea-de-sanziene-legende-vraji-si-traditii-ielele-15504957 În aceste zile, se culeg ierburile medicinale, uneori la răsăritul soarelui, alteori la amiază sau la apus. Puterea Soarelui este la apogeu.

Lammas, în 31 iulie -1 august, este festivalul celtic care marchează punctul de mijloc dintre solstițiul de vară și echinocțiul de toamnă. Sărbătoarea primelor recolte, ziua când prima pâine făcută din făină nouă era sfințită. Zeul celt al Soarelui, Lugh, era celebrat pentru a-și transfera puterea asupra roadelor pământului.

La echinocțiul de toamnă, pe 21 septembrie, se sărbătorește Mabon, cea de a doua zi din an când ziua este egală cu noaptea. Este al doilea festival de mulțumire pentru recoltă, după Lammas. Oamenii culeg rezultatele acțiunilor lor, încheie proiecte și se gândesc la ceea ce va urma. Este sfârșitul ciclului de producție în natură. Sărbătoarea este sobră, axată pe introspecție, pe manifestarea recunoștinței. Credințele antice o celebrează pe Persefona, răpită de Hades și dusă în regatul tenebrelor spre a-i fi soață. Zeița/ Luna trece la avatarul ei ultim, Crone, după Fecioara (Maiden) și Mama. Crone este femeia înțeleaptă dar ea poate fi și fațeta întunecată a feminității. Mărul și strugurele sunt alimentele sacre, prezente pe mesele tuturor în această perioadă.

În sfârșit, pe 31 octombrie-1 noiembrie se celebrează Samhain sau Halloween. Este momentul de trecere de la toamnă la iarnă, momentul când vălul dintre lumea noastră și lumea spiritelor se subțiază într-atât încât se crede că sufletele celor morți se pot întoarce pe pământ pentru câteva ceasuri. Se împart ofrande pentru membrii decedați ai familiei și se aprind lumânări. Dar lumânările aprinse în bostanii scobiți aduc cuvenita notă de bucurie, alături de alte obiceiuri, cum sunt deghizarea în personaje fantastice și împărțirea de dulciuri copiilor.

Și tot așa, roata anului continuă cu celebrarea în decembrie a unui nou festival, Yule, la solstițiul de iarnă.

Comune acestor sărbători sunt respectarea ritmurilor naturale și integrarea noastră firească în aceste ritmuri. Pledoaria pentru cunoașterea și, eventual, practicarea lor, se bazează pe echilibrul pe care îl căpătăm valorificând energia zilelor, a anotimpurilor, a Timpului, în general.