G-4DHF8L3Q06
EfemereRăzvan Iacob

Ce aduce Solstițiul de vară pentru cele trei mari puteri: RUSIA, SUA ȘI CHINA

Odată cu intrarea lui Mercur în Gemeni beneficiem de o scurtă perioadă “mai bună” comparativ cu ce am experimentat până acum, o perioadă care ar trebui să țină până la ingresul lui Marte în Taur (5 iulie 2022).

Avem 4 planete în domiciliu: Mercur, Venus, Marte și Saturn. Mercur și-a încheiat  retrogradarea între Gemeni și Taur și și-a reluat poziția puternică în domiciliu (și în Hayz pe timp de zi), favorizând comunicarea, mobilitatea, intelectul, tranzacțiile comerciale. Tranzitul Soarelui și al lui Mercur prin Gemeni sunt susținute de Saturn, aflat în domiciliu în Vărsător (și în triplicitate, pe timp de zi), stabilizând inițiativele legate de comunicare, contractele, comerțul și demersurile intelectuale în general.

Până la intrarea lui Marte în Taur mai avem, însă, și un alt eveniment astrologic important, care dă informații despre perioada care urmează: solstițiul de vară sau Ingresul Soarelui în Rac.

Nota generală a perioadei pe care o trăim este sub presiunea careului Saturn-Uranus, activat periodic de tranzitul planetelor rapide prin semnele fixe.

SATURN ȘI CELE TREI MARI PUTERI: RUSIA, SUA ŞI CHINA

Cei trei “mari combatanți”, Rusia, China și SUA se confruntă începând cu ianuarie 2021 cu un tranzit saturnian care vizează puncte sensibile ale hărților lor mundane. Asta indică faptul că cele trei popoare de care depinde practic acum mersul istoriei trec prin momente dificile, de cotitură în existența lor.

Să analizăm, deci, poziția lui Saturn în hărțile celor trei națiuni, pentru a încerca să înțelegem ce semnificații are tranzitul lui Saturn pentru fiecare dintre ele.

RUSIA

Pentru Rusia am lucrat cu harta Declarației de la Minsk, relocată pentru Moscova. Aceasta este proclamația publică a sfârșitului URSS, din 8 Decembrie 1991, făcută de Boris Elțîn, în urma întâlnirii cu liderii Ucrainei și Belarus, care, implicit, constituie actul de constituire a Comunității Statelor Independente.

În harta Rusiei, Saturn este în domiciliu în Vărsător, în casa a VII-a, semnificând faptul că pe parcursul istoriei va avea încercări legate de dușmanii declarați, confruntări care îi vor testa rezistența și tenacitatea. Saturn este stăpânul casei a VI-a a armatei, fapt ce indică importanța pe care națiunea o acordă acestui domeniu, ținând cont și de aglomerarea planetară din casa a VI-a, unde se află inclusiv Luna, luminătorul principal (harta fiind nocturnă). Aflată în casa a IV-a, a poporului, împreună cu Pluto, Venus, care e stăpâna casei a X-a, face un careu aplicant cu orb mic cu Saturn, fapt ce sugerează că suferința poporului de pe urma confruntărilor cu dușmanii declarați este indusă de conducători cu atribute dictatoriale.

Harta este nocturnă, deci Saturn, care este planetă diurnă, este în postura celui mai dăunător malefic. Astfel, încercările pe care le aduce în istorie pentru Rusia sunt cu deosebire semnificative. Faptul că este în domiciliu și angular și practic cea mai puternică planetă a hărții, face ca, în orice confruntare, Rusia să fie un inamic redutabil. Comparând cei trei “combatanți”, am putea spune că, pentru Rusia, tranzitul saturnian actual este cel mai semnificativ, întrucât este practic o întoarcere a lui Saturn la poziția din harta ei, în stadiul în care încheie un ciclu. Și, nu întâmplător, Rusia este acum  în prim-planul atenției internaționale.

RUSIA – Declarația de la Minsk, de constituire a CSI

CHINA

Pentru China am lucrat cu Harta Proclamației Republicii Populare Chineze, din data de 1 octombrie 1949, Beijing, celebrată în fiecare an drept zi națională a Chinei.

CHINA – Proclamația Republicii Populare Chineze, ziua națională a Chinei

Având Ascendentul în Vărsător, China îl are pe Saturn în postura de stăpân al hărții, plasat în Fecioară și în casa a VIII-a.  Luna, care e semnificatoarea generală a poporului și stăpâna casei a VI-a a muncii, puternică, în Ascendent, precum și stăpânul hărții în casa a VIII-a  susțin ideea de afaceri sau venituri masive de la alții, obținute prin muncă asiduă, strategie și tenacitate.

Harta Chinei este diurnă, iar Soarele, luminătorul principal, este bine plasat în Hayz în Balanță, în casa a IX-a, împreună cu Mercur, stăpânul casei a VIII-a și dispozitorul stăpânului hărții: combinație propice pentru veniturile prin comerț și banii obținuți de la alții, în urma adoptării unei atitudini conciliante, non-beligerante (Balanța). Nici unul dintre luminători nu primește aspecte dure de la malefici, iar Saturn, din casa  a VIII-a, este văzut de ambii benefici.

Și pentru China, tranzitele lui Saturn sunt deosebit de importante, pentru că Saturn este stăpânul hărții, iar acum este în tranzit prin casa I și peste Luna din harta Chinei. Tranzitul saturnian va aduce, deci, evenimente care vor marca poporul și casa pe care o reprezintă Luna (casa  a VI-a): capacitatea de muncă, sănătatea, armata.

STATELE UNITE ALE AMERICII

Pentru Statele Unite ale Americii am luat în considerare harta care are cea mai largă acceptare pentru Declarația de Independență: USA Chart No1., cunoscută și ca Sibly’s Chart, după numele astrologului care a publicat-o, pentru prima dată, în 1785.

SUA – Declarația de Independență

Între cele trei națiuni, SUA are cea mai puternică poziție a lui Saturn: plasat în cea mai bună casă a hărții, casa  a XI-a, în exaltare, în Balanță, și în Hayz. Favorizează tot ce ține de planuri, proiecte, asocieri și grupuri de interese (semnificatorii casei  a XI-a). Saturn susține prin trigon superior Luna, aflată în Vărsător, în casa a III-a. Luna e bine plasată în casa a III-a, în propria ei bucurie. Numai că actualmente, Luna din harta SUA este tranzitată de Saturn. Tranzitul în sine este dificil, dar ținând cont de aspectele și “dispoziția” lui Saturn din harta SUA aș spune că, după depășirea încercărilor, finalitatea va fi bună pentru SUA, căci tranzitul saturnian va consolida semnificațiile Lunii: națiune inovativă (Luna în casa  a III-a), cu capacitate marcată de administrare a bunurilor și finanțelor venite de la alții (Luna este dispozitara aglomerării planetare din casa  a VIII-a, aglomerare care include cei doi benefici și Luminătorul principal, Soarele).

INGRESUL SOARELUI ÎN RAC ȘI CELE TREI MARI PUTERI

Ingresul Soarelui în Rac, momentul solstițiului de vară, este reprezentativ pentru următoarele luni, până la echinocțiul de toamnă.

Rusia – Ingresul Soarelui în Rac

RUSIA – Ingresul Soarelui în Rac

Pentru Moscova harta este cu Ascendentul la 27 grade Fecioară, fiind stăpânită de Mercur, aflat în domiciliu (Gemeni) și în Hayz, pe poziție de forță, în casa  a X-a, a puterii. Această poziție, împreună cu Soarele din casa a XI-a, conjunct cu Fortuna, ar trebui să anunțe o perioadă favorabilă Rusiei și puterii care o conduce.

Vedem reliefată casa a VIII-a prin prezența lui Marte (în domiciliu), aflat în conjuncție separantă cu Jupiter și cu Luna. Luna va reactiva conjuncția, transmițând lumina de la Jupiter la Marte. Soarele este bonificat de Jupiter (și chiar și de Lună) prin careu superior și face recepții mutuale mixte cu Jupiter, care întăresc aspectul. De asemenea, Soarele și Luna fac recepții mutuale mixte ce atenuează careul superior pe care Soarele îl primește, totuși, de la Marte.

Jupiter, Luna și Marte stăpânesc casele a VII-a (parteneriate), a XI-a (proiecte, asocieri, grupuri de interese) și respectiv a VIII-a și a III-a (bani de la alții, negocieri, contracte) sugerând beneficii de pe urma unor noi proiecte, contracte și asocieri. Pot semnifica eforturile importante pe care Rusia le va depune în perioada următoare pentru încheierea de noi contracte care să atragă noi resurse financiare.

Plasată în Taur, în casa  a IX-a a străinătății, Venus este foarte puternică, în domiciliu și în triplicitate, dar primește un careu superior de la Saturn, din casa  a VI-a. Este posibil ca demersurile agresive militare pe care le face Rusia (casa  a VI-a, a armatei) să o împiedice să fructifice pe deplin inițiativele diplomatice cu străinătatea. Un alt aspect care poate induce tensiuni este careul superior pe care Pluto îl face la aglomerarea planetară din Berbec și care, pe măsură ce Marte progresează spre ultimele grade din Berbec, poate induce dificultăți, rupturi brutale, care să țină de poziții intransigente în cursul negocierilor (Pluto este în casa a V-a, a ambasadorilor și diplomației) sau poziții de tip “negociere cu pistolul pe masă”. Careul Pluto-Marte este unul dintre cele mai violente aspecte, între două planete ale războiului, între care Marte se află în domiciliu și beneficiază pe deplin de valențele sale agresive, iar Pluto se află în semnul de exaltare a lui Marte. Acest aspect nu prea are cum să aducă lucruri bune pe final de iunie și început de iulie, după Luna Nouă din Rac. Aceasta este puternic energizată de Jupiter, prin careul superior pe care îl face din Berbec, lunația fiind în careu cu Marte și în opoziție cu Pluto.

Suprapusă peste harta Rusiei, harta Ingresului Soarelui în Rac aduce Ascendentul în casa a II-a, a resurselor financiare, și îl plasează pe Mercur, stăpânul hărții, în casa a XI-a, valorificând promisiunile făcute de harta Ingresului. Remarcăm faptul că aglomerarea planetară din Berbec (casa  a VIII-a a Ingresului) este în casa  a IX-a a hărții Rusiei, accentuând noțiunea de resurse financiare obținute din străinătate, prin negocieri. Venus este în casa a X-a, sugerând importanța conducătorilor națiunii în demersurile respective. Pluto vine în casa  a VI-a, a armatei, deci cu adevărat putem vorbi de “negocieri cu pistolul pe masă”. Să nu uităm faptul ca “Operațiunea Specială” din Ucraina se află sub semnul lui Pluto, fiindcă a început sub un tranzit Pluto-Venus-Marte în Ascendentul momentului și prin casa a VI-a a Rusiei (inițiative militare), peste Lună, indicând o inițiativă de tipul “Totul sau nimic”.

Harta ingresului Soarelui în Rac suprapusă peste harta Rusiei

SUA – Ingresul Soarelui în Rac

Pentru SUA, harta ingresului Soarelui în Rac este cu Ascendent la 21 grade Gemeni, în conjuncție cu Capella, Phact și Bellatrix, iar Mercur, Stăpânul Hărții, este în domiciliu, stăpânind și casa a IV-a, a poporului. Cele trei stele fixe sunt de natura lui Mercur și Marte și aduc onoruri militare, dar și risc de ruină în cazul gestionării inadecvate a resurselor, prin acțiuni precipitate și insuficient gândite. Tripleta Lună-Jupiter-Marte se situează în cea mai bună casă (casa a XI-a), Luna fiind luminătorul principal și dispozitorul Soarelui, plasat în casa a doua a finanțelor. Marte stăpânește casa a VI-a, a armatei, și casa a XI-a, a asocierilor și grupurilor de inițiativă, iar Jupiter stăpânește casa a VII-a, a parteneriatelor și casa  a X-a, a puterii, și este foarte bine plasat, în propria bucurie, în casa  a XI-a, în conjuncție cu stăpânul semnului (Marte). Global, harta favorizează inițiativele diplomatice care stabilesc alianțe, grupuri cu interese comune și probabil că va susține acțiunile pe care SUA le va întreprinde în perioada următoare pentru a-și consolida poziția de lider al statelor democratice. Venus, puternică în casa  a XII-a și în Hayz, poate indica demersuri secrete sau susținute de serviciile secrete, tranzacții financiare ascunse; în plus, este ajutată prin trigon partil de Pluto din casa a VIII-a (care și el are puternice legături cu serviciile secrete). Saturn din casa a X-a aruncă, însă, un careu superior către Venus, deci demersurile nu vor fi chiar foarte line, iar americanii ar trebui să fie dispuși să facă și concesii sau să fie pregătiți să rupă unele alianțe pentru a face loc altora mai avantajoase.

SUA -Ingresul Soarelui în Rac

Suprapusă peste harta SUA, harta ingresului Soarelui în Rac aduce Ascendentul și pe Mercur, stăpânul Ascendentului, în casa a VII-a, a asocierilor și parteneriatelor, iar tripleta Lună-Jupiter-Marte vine în casa  a V-a, a diplomației. Soarele este în casa  a VIII-a, casă puternic reliefată în harta SUA (cu accentuate conotații financiare), iar Venus vine în casa  a VI-a.

Deși cu premise frumoase, suprapunerea nu este lipsită de dificultăți. Careul Saturn-Uranus din harta Ingresului atacă Luna din harta SUA, iar tripleta Lună-Jupiter-Marte din harta ingresului activează careul dintre planetele aflate în casa a VIII-a și Saturn din harta SUA.

În același timp, însă, Saturn din tranzit aspectează favorabil atât conjuncția Marte-Uranus din casa  a VII-a, cât și pe Saturn din harta SUA. Așadar, deși povara financiară a demersurilor se va simți din plin, există posibilitatea unui final pozitiv al acțiunilor, atâta timp cât ele sunt bine gândite și stabilesc parteneriate și alianțe durabile, bazate pe o bună comunicare și interese financiare și comerciale comune. Pericolul vine de la dorința de dominare și de control absolut al resurselor, fiindcă Pluto, care în harta SUA se află în casa  a II-a, este acum în tranzit peste poziția din harta inițială, lansând de ceva vreme avertismente în acest sens: ”fă bine și regândește-ți poziția de forță și dominare absolută a resurselor, că de nu, te vei trezi cu totul ruinat în jurul tău și nevoit să o iei de la capăt, punând alte baze”.

Harta ingresului Soarelui în Rac suprapusă peste harta SUA

China – Ingresul Soarelui în Rac

Pentru Beijing harta Ingresului Soarelui în Rac este cu Ascendentul la 28 grade în Scorpion, în conjuncție cu Steaua Fixă Toliman, Alfa Centauri. Stăpânul hărții, Marte, este în domiciliu în casa  a VI-a a armatei, în parteneriat cu Luna și cu Jupiter. Venus este puternică, în domiciliu și în triplicitate, aflată în conjuncție partilă cu Descendentul. Soarele este în casa a IX-a. Harta este în esență marțiană și sugerează noi inițiative de natură militară: casa  a VI-a  puternică, cu stăpânul în domiciliu în casa a VI-a. Soarele, luminătorul principal, este în casa a IX-a, a străinătății, peregrin și destul de „șifonat” de careul superior de la tripleta din casa a VI-a, și începe să facă opoziția cu Pluto. Venus din casa a VII-a, deși puternică, este atacată prin careu superior de Saturn din casa a IV-a a poporului. Este posibil ca inițiativele militare, deși viguroase, să nu se sfârșească tocmai așa cum se dorește pentru putere (Soarele din harta ingresului stăpânește casa  a X-a a puterii).

China – Ingresul Soarelui în Rac

Suprapunerea hărții ingresului peste harta Chinei este și mai îngrijorătoare. Tripleta Lună-Jupiter-Marte vine în casa a III-a și închide o cruce cardinală cu planetele din harta Chinei: Jupiter din Capricorn, Uranus din Rac și conjuncția Soare-Mercur-Neptun din Balanță. Soarele Ingresului tranzitează casa a VI-a, a armatei. O a doua cruce și mai dificilă este închisă de Saturn în Vărsător, care tranzitează Ascendentul și Luna Chinei, în careu superior cu Uranus-Venus din tranzit (Taur), care, la rândul lor, atacă conjuncția “înfiorătoare” Marte-Pluto din casa  a VII-a a Chinei (Leu), aflată, la rându-i, în careu superior cu Venus din casa a X-a, a puterii. Acestă cruce fixă este deosebit de periculoasă pentru China, pentru că descarcă tot ce este mai rău din careul actual din tranzit, de durată, Saturn-Uranus, fix în careul dintre casele VII și X din harta inițială. Este posibil ca toată puterea opresivă exercitată de conjuncția Marte-Pluto din casa  a VII-a, în care Marte stăpânește casa a X-a a puterii și face careu cu Venus din X, stăpâna casei a IV-a, a poporului, să “plesnească” dur. Este o energie foarte violentă, care stă să erupă ca un vulcan.

Harta ingresului Soarelui în Rac suprapusa peste harta Chinei

Ne pregătim, deci, pentru o perioadă intensă, care va urma după solstițiul de vară și care va fi dominată, între august 2022 și martie 2023, de ciclul retrogradării lui Marte în Gemeni.

Pentru Federația Rusă, careul Marte în Gemeni – Neptun în Pești din tranzit va închide o cruce mutabilă cu careul format între Jupiter în Fecioară și tripleta Soare-Marte-Mercur în Săgetător, din harta Rusiei.

În cazul Chinei, careul Marte-Neptun din tranzit atacă stăpânul hărții (Saturn) din Fecioară.

Pentru SUA, tranzitul îl suprapune pe Marte poziției din harta națiunii, în Gemeni, în casa a VII-a, a dușmanilor declarați, și reface aspectul de careu cu Neptun din harta SUA.

Ne putem aștepta la o perioadă în care fanatismul să crească la cote alarmante, “taberele” să se separe mult mai clar pe principiul “ori ești cu mine, ori ești contra mea”, iar confruntarea ideologiilor să atingă un nivel periculos.

RĂZVAN IACOB,
membru AAR și redactor Astrele

Share

Cookie-urile ne ajuta sa ne furnizam serviciile. Prin utilizarea serviciilor noastre si navigarea prin acest site va exprimati acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor. Detalii

Cookie-urile ne ajuta sa ne furnizam serviciile. Prin utilizarea serviciilor noastre si navigarea prin acest site va exprimati acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor.

Close