Mitologie și astrologie (ep. 1)

de TEODORA MUTH

Cred că toți cei care au fost vreodată la o consultație astrologică au fost frapați de asemănarea dintre conceptele folosite de astrolog și personajele întâlnite în Legendele Olimpului, pe care le-am citit, cei mai mulți dintre noi, încă în copilărie. Astfel că nu este de mirare că am primit din partea cititorilor revistei Astrele mai multe întrebări legate de miturile în care sunt prezentate destinele exemplare ale zeilor care au împrumutat numele lor sonore planetelor din sistemul nostru solar, zei ale căror trăsături de caracter și fapte de viață se oglindesc în funcțiile atribuite în astrologie planetelor din horoscop. De la aceste întrebări a apărut ideea de a scrie acest serial. Într-adevăr, cu cât aprofundăm studiul miturilor și al legendelor străvechi, cu atât putem identifica moduri mai subtile în care o planetă sau un asteroid își exercită influența într-o hartă astrală. Pentru că miturile nu sunt simple povești, ele au rolul de a oferi oamenilor un sens, o explicație, un răspuns la marile întrebări existențiale: ”De unde venim? Ce suntem? Încotro ne îndreptăm?”^[1]Titlul unui foarte cunoscut tablou al pictorului francez Paul Gauguin (1848 – 1903)

Folcloristul britanic Sir George Laurence Gomme spunea că miturile explică realitatea, ele reprezentând ”știința epocii pre-științifice”. Miturile descriu cum a fost creat Universul și care sunt însușirile lui fizice și metafizice, cum a apărut omul, care sunt cauzele anumitor fenomene naturale, cum, când și de ce sunt necesare ritualurile. Miturile creației, cele de acest gen, fac parte din categoria miturilor etiologice, în care sunt înfățișate evenimentele ce stau la temelia facerii lumii, a creării unor ființe, obiecte sau elemente sacre. Aceste legende au darul de a transmite un mesaj de încredere oamenilor, de a-i asigura oarecum că nu trăiesc într-un spațiu haotic, dezordonat și periculos ci într-un tărâm al zeilor, guvernat de legi și de reguli clare. Astfel, existența umană, efemeră (să ne amintim că, acum câteva mii de ani, speranța de viață a indivizilor se situa, în medie, în jurul a 25, 30 de ani!), nu mai părea atât de înfricoșătoare. Moartea nu mai era singura certitudine, exista o speranță: dacă trăiai conform legilor stabilite de zei, puteai fi fericit și puteai chiar să obții nemurirea, la fel ca Hercule sau alți eroi.

Toate marile civilizații străvechi ne-au lăsat moștenire câte o mitologie, un ansamblu de legende și povești care, pentru populația respectivei civilizații, avea valoarea unui model de viață. În toate apare câte un zeu sau erou civilizator, care îi învață pe oameni meșteșugurile și artele, scrisul, datinile, sărbătorile și ritualurile, ce este bine și ce este rău. Miturile au avut o atât de mare importanță în viața strămoșilor noștri încât ele s-au păstrat prin memorare, mult înainte de inventarea scrisului, transmițându-se oral de la o generație la alta. Pentru ca o colectivitate să fie convinsă că o culegere de informații este atât de importantă încât oamenii să facă efortul de a și-o imprima în creier, putem presupune că era copleșitoare forța cu care mesajul mitului se impunea în existența respectivei populații.

Mai mult decât atât, ajungem acum la conceptul de monomit (monomyth, în limba engleză) elaborat de Joseph Campbell, celebru cercetător al miturilor și religiilor, scriitor, cunoscut pentru lucrările sale în domeniile mitologiei comparate și al religiei comparate. În cea mai cunoscută carte a sa, Eroul cu o mie de chipuri, Campbell arată cum miturile antice au servit drept ghid sau îndrumar pentru fiecare om, în călătoria lui prin viață. Legendele redau o aceeași poveste eroică a tânărului care pornește la drum, la un moment dat, rupându-se de părinți și de casa copilăriei, în căutarea sinelui. El trece printr-o serie de aventuri remarcabile, fiecare cu valoare inițiatică, învățând din toate câte un adevăr esențial despre viață, relații, alegeri, responsabilitate, adevăr și despre cum din fiecare faptă sau alegere decurg anumite consecințe, bune sau mai puțin bune, pentru care el, într-un anume moment, va fi pus în situația de a plăti sau de a primi o recompensă. După ce toate testele sunt depășite, eroul se reîntoarce pe plaiurile natale și, de obicei, devine regele ținutului preluând coroana de la tatăl său, bătrân de-acum. Joseph Cambell a definit foarte explicit fiecare etapă a călătoriei eroului care reprezintă, evident, parcursul ideal al fiecăruia dintre noi, prin viață. De aici, ideea de monomit: nu facem altceva decât să repetăm cu toții o aceeași călătorie, un același mit, de la naștere până la moarte, trecând peste aceleași praguri și prin același gen de încercări. Deși fiecare avem o viață unică, traversăm aceleași faze de evoluție. Este foarte interesant faptul că putem trasa o paralelă între etapele călătoriei eroului și tranzitele majore care marchează diferitele etape ale vieții, așa cum se manifestă ele în harta astrologică natală a fiecăruia dintre noi.

Carl Gustav Jung afirma că asemănările dintre miturile diferitelor culturi sunt rezultatul proiecțiilor inconștientului colectiv, mai degrabă decât ale celui personal, în lumea exterioară. El ajunge la concluzia că miturile își au originea și funcționează în așa fel încât să satisfacă nevoia psihologică a individului de a veni în contact cu inconștientul; însă nu doar pentru a confirma existența inconștientului ci, mai ales, pentru a ne permite să-l experimentăm. Tot lui Jung îi datorăm formularea: ”Suntem poveștile pe care le auzim și poveștile pe care le spunem.” (Aș adăuga că suntem mai ales poveștile pe care ni le spunem nouă înșine!) Zeii care populează miturile sunt expresia forțelor arhetipale prezente în psihicul fiecăruia dintre noi, doar rolul pe care acestea îl au în viața fiecăruia diferă ca importanță și calitate. Asta ne arată o hartă natală astrologică sau harta unui eveniment: care sunt arhetipurile dominante în psihicul cuiva, cum interacționează diferitele forțe arhetipale în respectivul om sau eveniment și în ce fel putem îmbunătăți relațiile dintre ele, eventual și în ce perioade, sub influența căror tranzite.

Atât Mircea Eliade, care a dedicat mai multe studii miturilor și funcțiilor acestora, cât și J.R.R. Tolkien, vedeau în legende mai mult decât simple creații literare ale unei culturi sau alteia. Ambii au subliniat faptul că, dicolo de redarea unor povești extraordinare, miturile trimit la natura transcendentă și spirituală a ființei umane, la setea omului de a se conecta la natura lui divină. Ce înseamnă acest lucru, concret? Poate însemna a deștepta un zeu interior, a deveni conștienți că manifestăm în această lume calitățile unui anume arhetip pe care, completez din perspectiva astrologică, îl putem identifica în harta natală ca fiind planeta dominantă.  

Pentru că studiem și practicăm astrologia vestică, derivată din cea elenistică, este firesc să discutăm aici despre mitologia greacă și despre cea romană care a preluat panteonul grec întru totul, schimbând doar puțin numele protagoniștilor. Surse de documentare foarte prețioase mi-au fost lucrările lui Mircea Eliade, George Dumezil, James George Frazer, Joseph Campbell, Robert Graves, Iliada și Odiseea, cele două epopei atribuite lui Homer, și multe enciclopedii de mitologie.

Am gândit acest serial ca având unsprezece episoade, dedicate marilor zei olimpieni și corespondenței dintre aceștia și astrologie. Cei 12 mari zei care locuiau pe Muntele Olimp sunt Zeus/Jupiter, stăpânul fulgerelor, împreună cu soția lui, Hera/Iunona, care patrona căsniciile, fratele acestuia, Poseidon/Neptun, care domnea peste mări, Demetra/Ceres, Atena/Minerva, Apolo/Apolon, Artemis/Selena, Ares/Marte, Afrodita/Venus, Hermes/Mercur, Dionisos și Hefaistos. Observăm că regăsim mai toți actorii din horoscop printre ei. Cine lipsește? Desigur, Uranus, bunicul lui Zeus/Jupiter care trebuia să fie diferit și locuia în Lumea de Sus, el fiind cerul nesfârșit care o acoperea pe Geea/Gaia/Mama Pământ. Mai lipsește Saturn/Cronos, tatăl lui Zeus/Jupiter, care fusese răsturnat de la domnie de propriul fiu și întemnițat într-o regiune a Lumii de Jos, numită Tartar, unde își ispășeau pedepsele cei care-i mâniaseră pe zei, și cel de-al treilea frate a lui Zeus/Jupiter, Pluton/Hades, care stăpânea peste Infern. Vom încerca să aflăm detalii revelatoare, amuzante sau poate picante, din biografia fiecăruia dintre ei și vom face cât mai multe legături cu rolul pe care îl au în astrologie.

Acum, pentru că totul are un început, să ne amintim câte ceva din miturile creației, așa cum s-au păstrat ele în mitologia greco-romană. Sunt cunoscute două mituri filosofice ale creației. În primul, se spune că la început a fost Întunericul iar din Întuneric a apărut Haosul. Din unirea lor s-au născut Noaptea, Ziua, Erebos și Aerul. Avem deja două perechi de zei creatori. Din unirea Nopții cu Erebos au apărut Bătrânețea, Moartea, Crima, Pedeapsa, Abstineța, Somnul, Visele, Nefericirea, Discordia, Supărarea, Nemesis, Bucuria, Prietenia, Mila, cele trei Parce (Ursitoarele) și cele trei Hesperide (trei nimfe). Din unirea Aerului cu Ziua, au apărut Mama Pământ (Geea sau Gaia), Cerul (Uranos) și Marea. Apoi Aerul s-a unit cu Mama Pământ, dând naștere altor creaturi stranii: Groaza, Mânia, Meșteșugul, Vrajba, Mânia, Minciuna, Jurământul, Excesul, Cearta, Înțelegerea, Uitarea, Frica, Mândria, Lupta, Oceanul, zeița Metis și ceilalți titani, cele trei Erinii sau furii, precum și Tartarul, o regiune a Infernului.

Se mai păstrează o a doua variantă, în care Zeul Tuturor Lucrurilor (după unii, acesta fiind chiar Natura) a apărut brusc din Haos și a despărțit pământul de cer, apele de uscat, a descâlcit elementele, a aranjat totul într-o ordine firească, după care a creat formele de relief, viețuitoarele, corpurile cerești (Luna și cele cinci planete) iar în final l-a făcut pe Om.

Poetul Hesiod, în poemul său filosofic despre genealogia zeilor, Teogonia, se bazează pe primul mit. Hesiod era originar din Cadmeea iar despre cadmeeni știm că este probabil să fi venit în Asia Mică odată cu prăbușirea Imperiului Hitit, prin 700 î.e.n., aducând cu ei povestea castrării lui Uranos, care de fapt este mult mai veche, fiind preluată de la popoarele care trăiau la Est de Asia Mică.

Teogonia relatează cum la început exista doar haosul primordial, personificat de zeița Chaos, despre care nu știm de unde și cum a apărut. Ea reprezintă golul întunecat premergător Creației și instaurării unei ordini naturale. Chaos a dat nașere Mamei Pământ (Geea/Gaia), zeului lumii subterane, Tartar, zeului iubirii, Eros, zeiței nopții, Nyx, și zeului întunericului, Erebos. Mama Pământ a dat naștere, fără a avea un partener masculin, lui Uranos, cerul nesfârșit, care o va învălui și îi va deveni soț. Acești doi zei, Geea și Uranos, formează primul cuplu arhetipal. Ei reprezintă Principiul Feminin și Principiul Masculin în forma absolută a acestora. Mama Pământ este fertilă și creează necontenit noi forme de viață, care sunt însuflețite de spiritul Tatălui Ceresc. În mit, primele progenituri ale cuplului sunt titanii, în număr de șase fii și șase fiice. Cronos (Timpul/Saturn) este un titan, ca și sora sa, Rhea, care îi va fi soție. Acești 12 născuți din Geea și Uranus sunt prima generație de ființe divine, zeii de dinaintea olimpienilor.

Se pare că, după titani, Geea și Uranus au dat naștere mai multor făpturi monstruoase: Ciclopii, care aveau un singur ochi și Hecatonchirii, care aveau cincizeci de capete și o sută de mâini. Ei erau extrem de puternici iar tatăl lor, temându-se să nu fie atacat și detronat, i-a exilat departe, în Tartar (în măruntaiele pământului), în adâncul Gaiei, cu alte cuvinte, pricinuindu-i acesteia dureri intense. Ea suferea atât de mult, încât l-a rugat pe fiul său, cel mai tânăr titan, Cronos, să-și castreze tatăl, pentru ca fertilitatea lui să dispară și să nu mai apară și alți urmași monstruoși. Gaia a confecționat o secere din ”adamanțiu” (diamant), pe care i-a dat-o lui Cronos iar noaptea, când Uranus a venit să se culce cu Gaia, Cronos l-a lovit cu secerea și i-a tăiat organele genitale. Din sângele care a căzut din rană s-au născut nimfe și giganți, iar când Cronos a aruncat în mare partea tăiată din corpul tatălui său, au apărut în apă o spumă albă și insula Cipru. Din spuma aceasta s-a născut Afrodita, zeița dragostei și a pasiunii.

Crescând, Cronos a vrut să-și înlăture tatăl de la tron și a reușit, ajutat fiind de Gaia, mama sa și de soția lui, Rhea. Cronos și Rhea au avut împreună șase copii: Hestia, Demeter, Hera, Poseidon, Hades și Zeus. Cronos s-a temut că progeniturile i-ar putea lua puterea, la fel cum a procedat și el cu Uranus, de aceea își devorează copiii, rând pe rând, pentru a scăpa de pericol. Rhea reușește însă să îl ascundă pe ultimul născut, Zeus, care, la maturitate, se ridică împotriva tatălui său și își eliberează frații. Zeus, Hades și Poseidon, cei trei fii ai lui Cronos, își împart marea împărăție a lumii trăgând la sorți, astfel încât lui Zeus îi revine tărâmul cerurilor, de pe muntele Olimp, Hades devine rege peste tărâmul subteran al morților, iar Poseidon primește lumea mărilor și a oceanelor.

În acest mit, omul a fost creat din lut de titanul Prometeu, al cărui nume se traduce prin ”gândire premergătoare”. Tot el este cel care a inițiat oamenii în diferite forme ale cunoașterii, în varii meserii și meșteșuguri. Furtul focului din Olimp – după unele surse, din atelierul de fierar al lui Hefaistos, după altele direct din Soare – poate fi văzut și ca o metaforă a dobândirii cunoașterii. Să nu uităm că, în astrologia arhetipală, Prometeu este cea mai completă și puternică reprezentare a lui Uranus, deci cercul se închide oarecum, Prometeu devenind un aspect al străbunului său, Zeul Cerului.

Ce observăm la această complexă poveste despre cum au apărut toate elementele Universului, este absența unei limite clare între lumea exterioară și cea interioară? Din Haos și Întuneric, două elemente ale universului exterior, se nasc unele stări fizice umane, printre care Bătrânețea și Moartea, și emoții prezente în psihicul uman. La fel și din unirea Aerului cu Ziua. Această comuniune între psihicul individual, psihicul colectiv și Anima Mundi, sufletul lumii, este expresia a ceea ce susținea Jung despre funcția miturilor. Înțelegem și teribila nevoie a predecesorilor noștri de a conferi un sens naturii unor stări emoționale care îi copleșeau prin intensitatea lor. Faptul că ”Groaza, Mânia, Meșteșugul, Vrajba, Minciuna, Jurământul, Excesul, Cearta, Înțelegerea, Uitarea, Frica, Mândria, Lupta” sunt descendente din zei, le dă acestora o putere supraomenească. Și, uneori, așa este, o emoție excesivă ne poate determina să înfăptuim lucruri pe care în condiții normale nu le-am putea realiza, fie ele bune, fie rele. Astrologia este și ea un limbaj simbolic în care se întâlnesc două dimesiuni ale existenței: într-o hartă astrologică natală, elementele universului exterior, planetele, constelațiile și toate celelalte reprezentări din horoscop descriu lumea interioară, în diferitele ei aspecte.

Vom continua, în episodul următor, cu miturile despre Soare.