Aplicatii & ConcepteDan CiubotaruSerial: Puncte mediene (D. Ciubotaru)

Punctele mediene. Episodul 1: Mercur-Uranus

Acum 7 ani, publicam în Astrele un articol având ca subiect punctul median Lună-Marte. Acum, în 2022, m-am hotărât să dezvolt subiectul și să fac un serial. Lună de lună vom discuta despre noi puncte mediene și cum să le interpretăm corect.

Ce sunt punctele mediene?

Punctul median reprezintă mijlocul distanței dintre două planete sau alte puncte de calcul. Un simplu exemplu: Luna la 5 grade Berbec iar Soarele la 25 Berbec. Punctul median Soare-Lună se află la jumătatea distanței adică 15 grade Berbec.

În realitate, punctele mediene formează o axă. În mod normal se ține cont doar de distanța cea mai mică, ea fiind mai activă. Dar, în realitate, tehnic vorbind, sunt 2 puncte mediene, unul apropiat și unul îndepărtat. În exemplul de mai sus, avem 15 Berbec și 15 Balanță ca puncte mediene. Pe noi ne interesează 15 Berbec ca fiind punctul cel mai apropiat de cei doi luminători. În cazul opoziției, ambele puncte mediene sunt la aceeași distanță de planete. La conjuncție, punctul median coincide cu poziția planetelor și, practic, își pierde însemnătatea.

Care este simbolistica punctelor mediene?

Punctul median reprezintă gradul zodiacal la care energia celor două planete se întâlnește și se combină în mod egal. El reprezintă o fuziune a caracteristicilor lor.

Particularitatea punctelor mediene este dată de faptul că el nu se raportează la puterea planetelor în harta respectivă, la demnități, ci combină natura lor predefinită. Un punct median al Lunii va include aceleași caracteristici chiar dacă ar fi în Rac sau Capricorn.

Punctele mediene ne permit să identificăm noi arhetipuri, noi tipare în analiza astrologică. Prin combinarea a două planete, obținem direcții noi de interpretare și evaluare.

Unul dintre cele mai importante puncte mediene este cel dintre Soare și Lună. El reprezintă fuziunea dintre conștient și subconștient, dintre masculin și feminin și deseori are o putere foarte mare (asemănătoare cu a unei planete).

Despre aceste puncte mediene am realizat și un atelier video de 2 ore, ”Punctele mijlocii (mediene) în astrologie”, care vă poate fi de folos în a înțelege subtilitățile acestei metode de analiză.

În cadrul acestui serial vom aborda o serie de puncte mediene și le vom discuta în detaliu. Pe parcursul articolelor vom detalia modalitatea de interpretare și analiză a acestor puncte mediene.

În acest episod vă propun spre analiză un punct median interesant: Mercur – Uranus.

Punctul median Mercur/Uranus

Mercur – Uranus – un punct al originalității în gândire, al ideilor nonconformiste și care sfidează ordinea normală a lucrurilor. Practic, cu toții avem un astfel de punct în hartă, care ne ajută să fim originali și inventivi.

Pentru a vedea cum interpretăm concret, să luăm un exemplu: Albert Einstein, 14 martie 1879 11:30 am (rating AA), Ulm, Germania.[1]https://en.wikipedia.org/wiki/Albert_Einstein

La prima vedere ați spune că Einstein ar trebui să aibă acest punct puternic activat. Nu neapărat. La Einstein, avem punctul Me/Ur (vom folosi notație prescurtată) la 17:12 Gemeni – vezi și harta de mai jos.

Aceste puncte pot fi activate temporar prin tranzite, progresii, profecții. Totodată, un punct median devine mai activ dacă între planete există un aspect.

Punctul median Mercur – Uranus se află în Gemeni și în casa a XII–a. Un punct median nu ne spune dacă îl vom activa și folosi, ci cum îl putem folosi. La Einstein, Mercur și Uranus se află într-un aspect de inconjuncție/quincunx/150 grade, cu Mercur la 3 Berbec, casa a X-a, și Uranus 1 Fecioară, casa a III-a.

Deci, din start avem o activare predefinită a Me/Ur datorită acestui aspect natal. Me/Ur în Gemeni ne arată că mintea lui Einstein are capacitatea de a fi inventivă în multiple domenii, Gemenii fiind un semn al diversității și curiozității. El și-a adus aportul în multe domenii ale fizicii, dincolo de teoria relativității. În anul 1905, anul de grație în care a revoluționat fizica, el a publicat 3 studii pe 3 teme diferite.

Fiind în casa a XII–a, Me/Ur ne arată că izolarea, retragerea reprezintă modalitatea prin care Einstein putea accesa acel nivel de informații și își putea manifesta la maxim originalitatea în gândire. Se știe destul de bine că, atunci când studia ceva, se rupea cu totul de lumea înconjurătoare, se deconecta aproape total. Era tot timpul nevoie de cineva care să aibă grijă de el, să se hrănească, de exemplu.

În ceea ce privește aspectele, observăm un sextil de la Venus din Berbec și opoziție de la Luna în Săgetător. Practic, Me/Ur se conectează la trigonul Lună-Venus și aduce plăcere în a formula idei originale și a da o nouă perspectivă asupra lucrurilor.

Dacă luăm rapid un alt exemplu de Me/Ur, putem discuta de Steve Jobs, cel care a revoluționat lumea tehnologiei prin Apple și crearea Iphone-ului. El are Me/Ur la 4:14 Taur. Dacă Einstein cu Me/Ur în semn de Aer a fost un teoretician și s-a concentrat pe subiecte abstracte, Steve Jobs a fost un pragmatic iar invențiile lui au adus un plus de confort pentru utilizatori și mulți bani pentru el (Taur). Tot în semn de Pământ se află și punctul Me/Ur la Bill Gates (9:25 Fecioară) dar și la Putin (5:47 Fecioară). Fecioara este un semn practic, concret iar Me/Ur aici conferă capacitatea de a găsi soluții inventive la situațiile de zi cu zi, concrete ale vieții. Mozart, un geniu al muzicii clasice, a avut Me/Ur la 25 Văsător, aproape de Venus la 29 Vărsător.

Practic, poziția în semn a unui punct median indică ceea ce ne motivează în a-l folosi și activa. Harta natală, prin poziția planetelor ne indică dacă putem fi un Einstein sau un Steve Jobs. Dar, indiferent de acest lucru, cu toții avem un Me/Ur care poate fi folosit în mod constructiv. În esență, prin Me/Ur, noi putem găsi soluții alternative, total diferite la situațiile cu care ne confruntăm în viața noastră.

Să ne uităm acum la activarea în timp a acestui punct median. Vom studia anul aniversar 1905/1906 pentru Einstein. Este anul în care el publică cele 3 faimoase studii, printre care și cea a teoriei relativității. Aceste studii vor revoluționa știința și fizica.

Ne uităm la profecțiile aniversare – vezi harta de mai jos. Ne vom concentra doar pe lucrurile care țin de Me/Ur.

Me/Ur profectat ajunge la 17 Leu, fix peste cuspida casei a III–a. Pentru mine, cuspidele sunt elemente foarte puternice într-o hartă și foarte utile în interpretarea acesteia. Me/Ur acolo indică o oportunitate ca ideile originale ale lui Einstein să devină publice, cunoscute. Casa a III–a este casa scrisului, a informațiilor publicate.

Soarele, planeta care guvernează Leul, devine cea care va purta în acest an energia Me/Ur și va ajuta în manifestarea sa. Vedem că Soarele natal se află în Pești în casa a X-a – o poziție puternică și care permite din nou manifestarea publică a ideilor sale originale. Soarele profectat ajunge peste Pluto natal și indică impactul puternic pe care l-au avut ideile sale publicate.

Venus profectată ajunge peste Me/Ur natal. Orice planetă profectată vine cu energia din harta natală. Venus natală este aproape de cuspida 11 și ea joacă astfel un rol important pe relația cu comunitatea științifică din care face parte Einstein. Venus profectată peste Me/Ur indică acceptarea ideilor sale originale de către comunitatea din care face parte. Ea, Venus, scoate la lumină tot ceea ce a gândit Einstein în ultimii ani.

Interesant este că teoriile lui au fost demonstrate de abia în 1919 ca urmare a observării unei eclipse. În acel an, Me/Ur profectat era în Balanță iar Venus era planeta care manifesta energia respectivă. Aceeași Venus care în 1905 a dus la acceptarea ideilor sale de către comunitatea științifică și care, în natală, este în Berbec conjunctă cu cuspida 11. În profecția aniversară, Venus ajunge în Leu, fix peste Me/Ur profectat din 1905. O foarte interesantă corelație între 1905 și 1919. Mai simplu spus: 1905, Venus profectată ajunge peste Me/Ur natal iar Me/Ur profectat în Leu. În 1919, Venus profectată ajunge în Leu peste Me/Ur profectat din 1905 iar Me/Ur ajunge în Balanță, semn venusian.

În analiza de mai sus vedem cum un punct median poate fi activat pe parcursul unui an și folosit de către posesor. De menționat aici, că anul 1905 a fost anul publicării. Dar ideile originale fuseseră dezvoltate în anii anteriori. Dacă ne uităm la anul aniversar anterior, 1904/1905, vedem că Me/Ur profectat a fost la 17 Rac, cuadratură cu Venus natală – ideile sale încă nu erau pregătite să fie dezvăluite comunității științifice. Luna, guvernatoarea Me/Ur din acel an, se află în natal în Săgetător și în casa a VI-a – un an de lucru (C6), de validat și demonstrat ipotezele și teoriile dezvoltate (Săgetător). Tot aici putem menționa și tranzitul lui Pluto peste gradul 17 Gemeni în perioada ultimilor ani de dinaintea publicării.

La data de 27 septembrie 1905, Einstein a publicat ultima sa lucrare din seria celor 3, cea dedicată Teoriei Relativității. La acel moment, conjuncția natală Mercur-Saturn era profectată la 19 Gemeni și doar ce trecuse de Me/Ur natal. E un fel de confirmare a temei pentru care a rămas în istorie.

La data de 6 septembrie 1922, Einstein primește premiul Nobel. La acel moment, Me/Ur profectat era la 1 grad Vărsător exact peste NN natal – un moment de validare și confirmare a ideilor sale originale și, poate, a îndeplinirii unuia dintre scopurile alese în această viață.

În concluzie: putem folosi punctul median Mercur – Uranus pentru a identifica condițiile, momentele în care putem avea un plus de originalitate, inventivitate. El poate fi activat conștient dacă ne folosim de informațiile oferite de semn, casă și aspecte sau poate fi activat de tranzite, progresii sau profecții.

La mine, Me/Ur este la 3 Săgetător în casa a VI-a și mă ajută tot timpul să fiu original în ceea ce lucrez, în modul în care îmi fac treaba și ceea ce mi-am propus. Atunci când am avut Luna progresată peste Me/Ur – 2007 – am început să scriu articole pe site-ul propriu Ascella.ro. Atunci când a tranzitat Saturn pe acolo – eu având cuadratură natală Saturn – Me/Ur -, am dat faliment, nefiind capabil să găsesc soluții miraculoase pentru a face lucrurile să funcționeze.

Me/Ur personal este în trigon cu axa caselor III-IX – probabil de aici ușurința cu care îmi vin anumite idei originale. De multe ori se întâmplă spontan, atunci când scriu sau port o discuție. Cred că și Jupiter, guvernator de Me/Ur, peste AS, mă ajută să mă conectez spontan la un ”izvor de idei originale”.

Cam atât pentru acum. Sper să vă fi făcut curioși în legătură cu punctele mediene și în special cu combinația Mercur – Uranus. În episodul următor, vom aborda un alt punct median…

Toate bune,

dan-ciubotaru

DAN CIUBOTARU,
președinte AAR (2008-2016), redactor Astrele

Despre Dan

Dan va susține un seminar în cadrul programului STAAR online 2022, care începe în 3 februarie!

Share

Cookie-urile ne ajuta sa ne furnizam serviciile. Prin utilizarea serviciilor noastre si navigarea prin acest site va exprimati acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor. Detalii

Cookie-urile ne ajuta sa ne furnizam serviciile. Prin utilizarea serviciilor noastre si navigarea prin acest site va exprimati acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor.

Close