G-4DHF8L3Q06
EfemereIon Hristescu

Run, Forrest, run! Solstițiul de iarnă, preambul la 2021

Anul trecut, îmi trece prin cap să merg în Sicilia. Și, dacă tot nu mai fusesem niciodată acolo, am zis să fac și ceva ce (aproape că) nu mai făcusem: yoga. Am ales o tabără faină, pe malul mării, care avea de toate: și yoga și plajă și cazare plăcută și oameni noi și faini. Seara ne întindeam la un meniu semivegetarian, cu vin la discreție, iar a doua zi o luam de la capăt. Mi-am zis ”ce frumoasă este yoga și ce fain e să o practici!”. 

Cum sunt haplea la chestii de-astea, cu-nvățatul, mi-am zis că vreau și io. O sun pe Adina, amica (și profa de yoga) din Valahia, care-mi zice… ”auzi, dar de ce nu mergi matale în India, direct la mama lor? Și, dacă tot mergi acolo, nu te duce doar pentru YTT2001, ci fă-l și p-ăla de 300 de ore”. Oricum, nu știam despre ce este vorba, așa că am mușcat-o ușor: anunț la birou că voi lipsi 2 luni, fac booking-ul (pachet complet YTT200 + YTT300), iau biletele de avion, vine toamna, hop în India!

Doar că iarna nu-i ca vara și India nu e Italia. Nu e vin, nu e plajă, nu-s amici lejeri. Este Himalaya, e frig, beau doar apă caldă, îmi spăl nările cu apă sărată și pap doar legume. Timp de două luni, n-am văzut și nici pus în gură strop de alcool, cafea sau ceva animăluț. Iar cei care vin acolo sunt profesioniști, puși pe treabă și pe studiu intens. Așa că: trezit la 5, curățat nasul și vintrele, mantre, yoga, mic dejun, studiu, yoga, studiu, somn. Am trecut prin toate stările și emoțiile pământului, am dat jos vreo 15 kg, mi-am depășit bariere fizice și oboseli de neimaginat, am cunoscut oameni minunați, dar și indivizi care m-au călcat pe nervi, am ascultat filosofii sublime sau exasperante. Erau iadul și paradisul laolaltă. M-am întors, probabil, altcineva și, cu siguranță, având o altă perspectivă asupra fizicului și a capacităților mele ”marțiene”.

Povestesc toate astea pentru că anul 2019 m-a ”prins” cu Revoluția Solară2 din care zâmbea frumos o mirobolantă cuadratură Marte – Pluton. Intrasem o țâră pe panta astrologului prost, care se autoprogramează pe principiul drobului de sare: aoleo, să vezi ce-o să fie! A fost cu totul altceva decât mintea mea se așteptase: o puternică provocare la nivel fizic (Marte), cu extreme implicații psihice (Pluton).

*

Iar Solstițiul de iarnă 2020 vine la pachet fix cu aceeași configurație Marte – Pluton. Un dialog incitant între două forțe ale naturii noastre care, împreună, vorbesc despre un pachet motivațional ce include îndrăzneală, curaj, luptă, depășirea limitelor. De fapt, depășirea barierelor psihice, a traumelor și fricilor noastre care au doar frâne până acuma: ”nu e cazul, nu e momentul, nu cred că sunt eu capabil să fac asta”. 

S-a folosit sistemul caselor solare, harta fiind astfel valabilă pentru orice loc (n.r.)

Dintre cele 4 momente cruciale ale anului3,Solstițiul de Iarnă joacă rolul-pilot. Oamenii au decis, colectiv, ca acest eveniment astronomic să coincidă cu sfârșitul și începutul de an: Crăciun, bilanțul anual, Revelionul, rezoluțiile de început (categoria ”din 2021 mă las de fumat”). Toate se învârt în jurul aceleiași date, când lumina zilei începe să crească, aici, în emisfera nordică. 

*

M-am (și v-am) obișnuit cu o analiză comparativă: e bine să privim mereu la ciclurile anterioare (”de la ce ne-am luat”), ca să vedem mai bine unde suntem. La fel ca în viață, un eveniment astrologic nu este parașutat din neant, ci urmează un traseu energetic firesc, având o inteligență proprie.

Ziceam, în studiile anterioare4, că 2019 avea să se sfârșească cu un solstițiu ultraîncărcat. Solstițiu care anunța atmosfera de putere, cenușiu și negație pe care, ca astrologi, o prevăzusem prin configurațiile ce urmau să se formeze în Capricorn de-a lungul anului 2020. Echinocțiul de primăvară vine cu o hartă destul de noroioasă și îmbălmăjită, solstițiul de vară nu aduce nicio soluție, ci doar o stare (și nevoie) de ușurătate. Doar toamna pornește cu o hartă (echinocțiul 22 septembrie 2020) mai degajată, anunțând repoziționări relaționale, de grup și interese sociale, viziuni noi de viitor, dar cu o casă a IV-a ”grea”, arătând cu degetul către posibilitatea de reluare a lock-down-urilor și îndemnul spre izolare personală. 

Solstițiul de iarnă este momentul când Soarele își încetează ”coborârea” în emisfera sudică și începe să se ridice, în lungul drum către vară (și către, evident, emisfera nordică). El se petrece, anul acesta, în data de 21 decembrie, la ora 12:03, ora României. Este momentul pentru care se ridică o hartă a cerului, iar tot astrologul își pune pălăria de duminică și își dă cu părerea prin toate mediile cu acces la mase. Ceea ce fac și eu acum. 

Ce ne aia tehnic: trei planete în Capricorn, două în Vărsător, două în Pești și restul la primărie, școală și prefectură (Marte în Berbec, Uranus în Taur și Venus în Săgetător). 

Ce ne sare-n ochi: 

1. De departe cel mai important eveniment al anului (și al anilor care vin) este intrarea, de mânuță, ca la grădiniță, a planetelor Jupiter și Saturn în Vărsător. Un eveniment de gală, ce merită sărbătorit separat și care anunță un nou ciclu de evoluție de 20 de ani. Iar energia de start este dată de o zodie care place omului, vorbind despre nevoia de progres, libertate, individualism, tehnică, tehnologie și cunoaștere. Este un ciclu interesant, în care se anunță direcții neprevăzute, posibilități neașteptate, repoziționări în relațiile extra-personale. Jupiter – Saturn este un ciclu ce vorbește, la nivel de grup, despre economic și polarizări sociale iar, la nivel de individ, despre strategii pe termen lung în orientarea politică, socială și de carieră. 

2. Două conjuncții la gradul 1 al zodiilor Capricorn și Vărsător (Soare – Mercur și Jupiter – Saturn). În general, energia unei planete aflate la primul grad al unei zodii este anarhică, indisciplinată și oarecum dezorientată (”ce naiba caut eu aici și voi cu ce vă ocupați, mai exact, că-s cam anxios?”). Chestia asta îmi miroase a Teoria Haosului, foarte dragă la mine, deoarece generează, la fel ca la reamestecarea cărților dintr-un pachet, foarte multe posibilități și repune pe toată lumea în blocstarturi. Este ca și cum ni se dă, fiecăruia dintre noi, după un an de izolare și ruminare, posibilitatea de a avea un fresh-start energetic, la un nivel nou. 

3. Conjuncția Lună – Neptun, la șuetă (sextil) cu Pluton. Altă conjuncție, deci, alte începuturi, cu sprijin masiv dintr-un semn de Pământ, poate cel mai puternic dintre ele – Capricornul. Vis, imaginație, ideal, dublat de posibilități de materializare imense. Șo pe ei, no! Sigur că orice moment din viață este bun pentru a-ți construi și pune în aplicare visele, dar acum și Cerul zice ”…dăm semnale cu fum, să ne vezi de departe”5.

4. Toate planetele (fără Venus) sunt grupate în casele I – V (zone care vorbesc despre viața personală). Izolarea Afroditei, lipsită de aspecte majore și ascunsă în casa a XII-a universală a Solstițiului, este un indicator de pauză și odihnă relațională. 2020 a fost un an obositor și pentru dânsa, patronul relațiilor; acum este momentul să ne concentrăm pe noi, pe fiecare în parte, pe planurile și visele individuale. Un partener sau parteneriat ne poate ține pe loc, prin blocarea reciprocă și recurentă (de multe ori accidentală sau neintenționată). 

5. Și, evident, last but not the least, cuadratura despre care vorbeam, Marte – Pluton, orb sub un grad (adică extrem de puternică). Iarăși un model energetic ce merită un seminar și studiu separate, care vin să potențeze voința, motivația, depășirea barierelor (proprii) emoționale: frici, panici, obsesii și tot ce mai avem noi prin curtea ”aceea” în care nu ne uităm niciodată. 

Eu văd, prin toate cele de mai sus, un sfârșit / început de an bun, cu foarte mult potențial de creștere. Înafară de Uranus, care se va mișca în ianuarie, toate planetele sunt în mers direct, cu toată forța înainte. Hai, Nilă, scoală că avem treabă!

*

Ce e de făcut (sfatul astrologului care este):

– Firesc, ne facem vision-board-ul pentru 2021. Și nu numai. Capricornul este partea din noi care operează cu strategii, planuri și logica dezvoltării pe termen lung, deci pică la țanc obiceiul strămoșesc de a ne lua hotărârile pe anul care vine. De ce zic ”și nu numai”? Pentru că, în sfârșit, după 365 de zile, cerurile se degajează. Iar dacă, la începutul lui 2020, le spuneam tuturor ”nu-ți face planuri, nu te băga, nu face predicții, vezi-ți doar de treaba ta, bagă-ți capul în cutie (amicul covid ne-a ajutat enorm aici)”, acum, prin activarea Vărsătorului din noi, situația stă fix pe dos.

 – ”Don’t look back!” Știi momentele alea când îți vine o idee străluminantă, te simți bine, iar apoi cazi cloșcă pe gânduri? Și alegi să nu o mai faci pentru că au zburat și energia și ideea și puiul cu ața. Având în vedere configurațiile (puternica implicare a echipei Uranus / Vărsător, conversația de putere Marte – Pluton, conjuncția strânsă Soare – Mercur), e recomandabil (tare de tot) să acționăm rapid, fără să stăm pe gânduri. La intuiție. Ca-n povești, când sfatul pe care-l primește Făt-Frumos este ca, după ce aruncă pieptenele, să nu se uite deloc în urmă. Același sfat îl primește și Orfeu, când merge în infern, la unchiu’ Hades. Urmarea o știm – fiind grec, iară nu dac, nu ascultă și pierde tot. Deci: nu te uita înapoi, la fricile, vocile și oamenii care vor să te țină pe loc.  

– Dream Big. Așa, à la Trump, pe care-l înjură toată lumea dar care ne-a dat expresia ”dacă tot gândești, fă-o-n stil mare”. 

– Nu te aia grija de relații: începutul de an stă sub semnul unor ”desfaceri”, ”dezlegări” de relații vechi, toxice, proaste. Ce e făcut să meargă în dreapta, merge-n dreapta, cine vrea în stânga, merge-n stânga. Iar pe ăl’ de stă pe loc și vrea să mai dea o tură pe același model vechi, lasă-l în pace.

Orice om prevăzător are-n casă un tractor6. Anul 2020 a avut ca scop, între altele, să ne arate tractoarele și alte lucruri mari și inutile de prin casă și din viață. De la carieră și relații până la șabloane mentale imense și autoblocante (prevederi inutile, strategii proaste, planificări eronate, direcții greșite). 

Anul 2021 are o altă energie. Prin ‘90, un nene mi-a zis: ”băi, când vrei ceva, prefă-te nebun. Toți se vor da la o parte!”. Curaj, găină, că te tai/ aleargă și nu te uita înapoi/ cine e cu mine, bine, cine nu, la revedere! – acestea sunt principiile descrise în harta de solstițiu, așa cum le pricep și eu, cu mintea și sufletul meu de pionier.

Dacă nu putem veni la Nașu’ Mare cu un curcan, că e lock-down, măcar putem ursi și sorcovi la distanță. Așa că, un an bogat vă ursesc, cu pasiune, efervescență și idei nebune, cu oameni minunați prin viața, sufrageria și dormitorul dumneavoastră! 

Pentru toate acestea și mai mult decât atât, a ursit

ION HRISTESCU,
(aka Vrăjitoarea Electrică)
vicepreședinte AAR (2012-2014), redactor Astrele

  1. Yoga Teacher Training: module de antrenament (de 200 și, ulterior, 300 de ore de practică) în care ești pregătit și certificat ca Instructor de Yoga
  2. Revoluție Solară – hartă anuală, ridicată pentru momentul când Soarele se reîntoarce (grad, minut, secundă) la poziția avută în momentul nașterii
  3. Cele două solstiții și două echinocții
  4. https://www.astrele.ro/2020/06/20/tai-chi-si-alte-stari-de-usuratate-ganduri-la-solstitiu/ și https://www.astrele.ro/2020/09/22/echinoctiul-de-toamna-2020-povestea-merge-mai-departe/
  5. Paraziții, ”Arde”, 2010, 20 CM Records
  6. Citatul complet ”Orice om prevăzător, are-n casă un tractor. Azi la CEC depun un leu, mâine am tractorul meu” – Grupul ”Vouă”, anii ‘80
Share

Cookie-urile ne ajuta sa ne furnizam serviciile. Prin utilizarea serviciilor noastre si navigarea prin acest site va exprimati acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor. Detalii

Cookie-urile ne ajuta sa ne furnizam serviciile. Prin utilizarea serviciilor noastre si navigarea prin acest site va exprimati acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor.

Close