V.I.P.Valeria Grădinaru

Astro love story: Harry & Meghan

Cine zice că grăbita și mult prea preocupata lume în care trăim nu are timp pentru love stories?

Harry, prinț de Wales, a fost un target pentru mass-media încă de copil, dar căsătoria lui din 2018 a fost, pentru milioane de (în special) femei, un fel de confirmare că, iată, basmul cu Cenușăreasa poate fi real.

Dar noi, astrologii, după ce ne ștergem lacrima de emoție, ce putem face decât să purcedem la a ridica hărțile eroilor acestei frumoase și prea-mediatizate iubiri?

I. Rolul Descendentului în tiparele relaționale

Descendentul indică tipul de relație care ne echilibrează, care ne “satisface” Ascendentul. Analizând Descendentul în hărțile partenerilor vom înțelege dacă ei sunt capabili să-și ofere reciproc tipul de relație care îi împlinește, pe termen lung.

Altfel spus: potențialul relațional, așa cum îl vedem în harta lui Harry, poate să-i ofere lui Meghan relația de care are nevoie pentru a se simți împlinită? Această analiză reprezintă, de obicei, primul pas înainte de sinastria celor doi, dar este relevantă și “în sine”.

Harry are Descendentul la 11 grade Rac, deci are nevoie de o relație caldă, devotată, care să-i asigure confort emoțional și spațiu intim.

Cuspida Casei a șaptea a lui Harry este conectată în harta lui cu Uranus, Saturn, asteroidul Pallas.

Uranus la 9° Săgetător face inconjuncție la Descendent, ceea ce sugerează riscul de ajustare bruscă a unor relații, “surprize” în sfera lui relațională, corecția neașteptată sau ruperea unor relații; având în vedere plasarea stelei fixe Antares peste Uranus, este posibil că aceasta să se petreacă în mod conflictual.

Saturn în Scorpion face trigon cu Descendentul, ceea ce conferă seriozitate și profunzime relațiilor sale; acestea sunt ținute cumva “în umbră”, ferite de public, iar Harry simte nevoia să fie “la cârmă” în parteneriatele sale, astfel încât să le poată “redefini”, reconfigura, dacă simte că este cazul.

Asteroidul Pallas arată strategiile, modul în care nativul înțelege să lupte pentru relațiile sale, nevoia de a le ști protejate.

Să urmărim acum cum se manifestă Guvernatorul Descendentului. Luna se află la 21° Taur în Casa a patra: este în exaltare, în Casă Cardinală, și face un trigon cu Soarele nativului. Este deci puternică, dar nefăcând decât aspect de Semn cu Descendentul, putem spune că are un control mediu asupra zonei sale relaționale. Harry își duce relațiile private în zona cea mai “safe”, iar nevoia de a limita accesul altora la familie și la cercul lui restrâns este stringentă. Guvernatorul Descendentului, în afară de trigonul la Soare (echilibru între conștient-subconștient, între ego-ul său și emoțiile sale), face două aspecte cu orb larg la Ascendent și la Saturn, Guvernatorul Ascendentului; arată “că îi pasă” cu adevărat de relațiile lui.

Se pune deci întrebarea: are frumoasa americancă în harta ei elemente puternice în zodii de Apă? Are Semne Cardinale marcante?

Din start, se remarcă Ascendentul ei aflat la 24° Rac; este unul dintre cazurile fericite, în care axa Ascendent-Descendent a unuia dintre parteneri se află pe aceleași Semne (sau inversate) ale celuilalt. Este un mare plus pentru compatibilitate. Meghan are în Semne de Apă două planete (Marte și Uranus), iar Ascendentul, Mijlocul Cerului, Descendentul și Fundul Cerului se află în Semne Cardinale. Unul dintre acestea, Balanța, este ocupat de patru planete, deci puternic. Ca atare, Meghan are, în structura hărții ei, capacitatea de a-i oferi soțului său energia de tip Rac de care acesta are nevoie pentru ca el să se manifeste conform Ascendentului său din Capricorn iar relația, din punctul său de vedere, să reziste.

Meghan are Descendentul la 24° Capricorn, relația care să o echilibreze trebuie să fie una stabilă, de durată, matură. Capricornul poate da dificultate în a se adapta la partener, ceea ce conduce uneori la întârziere în decizia de a se căsători; de asemenea, Capricornul are nevoie să structureze cumva relațiile, să aibă, într-un fel sau altul, control. Nu se pune problema de a intra într-o relație “oricum, oricând și cu oricine”, partenerul trebuie să fie responsabil, asumat și, nu în ultimul rând, capabil să-i ofere siguranță, protecție și, eventual, un statut social corespunzător.

Și la ea, Uranus se conectează la Descendent, cu un sextil, ceea ce denotă tendința de a stabili relații originale, netradiționale, “care încalcă regulile”, care-i oferă o anumită libertate. Pluton în cuadratură la Descendent sugerează relații intense, tumultuoase, nevoia de a-și manifesta puterea vis-à-vis de partener sau de parteneriat. Ambele, Uranus și Pluton, indică o anume atracție pe care o exercită asupra celor din sfera ei relațională.

Casa a șaptea nu este ocupată nici la ea de planete, doar Nodul Sud se află la 1° Vărsător, la 7° orb de Descendent. Nativa contează pe “celălalt” pentru a-și construi identitatea, ceva de genul “sunt fiica lui X și soția lui Y”.

Guvernatorul Casei a șaptea, Saturn, este exaltat la 5° Balanță, conjunct cu Luna și cu Jupiter, și face numai o cuadratură de Semn cu Descendentul. Meghan își duce relațiile în mediul apropiat, dar nu are un control constant, permanent, asupra lor. Semnul Balanței fiind bine susținut, îi oferă o bună vizibilitate în și prin relațiile sociale, cu Saturn, Luna, Jupiter; Pluton este însă tot în Balanță și-i poate sancționa eventualele excese. Conjuncția dintre guvernatorul Ascendentului și cel al Descendentului demonstrează importanța majoră a relaționării în viața nativei.

Este Harry capabil să-i ofere soției sale genul de relație care să o împlinească? Cu Saturn plasat în Casa a noua, destul de aproape de Mijlocul Cerului, și făcând sextil la Ascendentul în Capricorn, putem spune că da, îi poate oferi energia saturniană de care aceasta are nevoie.

Deși nu face neapărat și strict subiectul acestei abordări, mi se pare corect să fac o observație: da, cei doi se află în situația fericită în care au axa Ascendent-Descendent comună; dar fix la 11° Rac, pe Descendentul lui Harry, se află Marte al lui Meghan. Ceea ce la începutul relației înseamnă atracție, inclusiv sexuală, provocare, dinamism, poate deveni, în timp, presiune, blocaj, agresivitate; Marte al celuilalt  pe Descendent poate fi greu de dus, în evoluția unei relații.

Să ne amintim că în sinastria dintre prințesa Diana și prințul Charles, părinții lui Harry, exista o situație similară: Jupiter al Dianei la 5° Vărsător, peste Descendentul soțului ei. Dacă la începutul relației lor, influența Dianei i-a adus lui Charles o amplificare a sferei relaționale, mai multă vizibilitate, pe parcurs acesta a perceput relația conjugală cu Diana ca dificilă, blocantă și “costisitoare”, preferând să-i acorde acesteia divorțul.

Evident, nu se poate generaliza, fiecare hartă se judecă aparte, dar parcă ar fi fost mai ”liniștitor” un Mercur, o Lună sau Venus în locul acestui Marte al lui Meghan pe Descendentul lui Harry…

II. Povești comune sau “cine se-aseamănă, se-adună”

Temele similare din hărțile partenerilor indică ceea ce îi leagă, ceea ce i-a adus împreună; povești interioare pe care fiecare dintre ei le are și care, de multe ori, îi apropie. Posibile traume comune, temeri comune, complexe psihologice, caracteristici  care contribuie la crearea “chimiei” dintre ei. Este important că aceste povești comune să fie identificate, conștientizate și, dacă se poate, depășite împreună. De ce? Pentru că nu tot ceea ce îi apropie neapărat îi și ajută în evoluția relației pe care doresc să o construiască.1

  • Luna este, la ambii, în Semne guvernate de Venus: în Taur, la Harry, și în Balanță, la Meghan; amândouă prețuiesc frumusețea, tandrețea, plăcerea, confortul, senzualitatea.
  • Axa Caselor 6-12 la gradul 22-23 Gemeni-Săgetător, cu Neptun, planetă generațională, la 22°, respectiv 28° Săgetător: cei doi au o rutină zilnică asemănătoare, “fac lucruri”, în special în sfera comunicării, cu naturalețe, spontan, își fac proiecte de muncă de același tip (“charity”, protecția mediului și protecția animalelor), au același gen de așteptări și chiar același gust pentru retragere “departe de lumea dezlănțuită”, aceleași idealuri… sau iluzii.
  • Un marcaj de intensitate emoțională pe Casa a patra: la el, Luna conjunctă cu Ceres reflectă pierderea mamei; la ea, Pluton reflectă criza majoră în care se află relația cu tatăl, care s-a acutizat odată cu intrarea ei în familia Windsor.
  • Luna într-o opoziție mai largă la Saturn, la Harry, și Luna conjunctă cu Saturn, la Meghan: nevoie de stabilitate, emoții stăpânite, reprimate, ascunse. Posibile “sechele” rămase în urma divorțului părinților, ambii fiind foarte tineri atunci.
  • Mercur relaționat cu Axa Nodurilor: la el, Mercur în Fecioară face cuadratură la Noduri, la ea, Mercur în Leu în Casa întâia conjunct cu Nodul Nord. La Harry, se poate vorbi de o neînțelegere a “datoriei“ (Fecioara) predestinate. La Meghan, în schimb, este o înțelegere și o asumare a misiunii sale în această viață: ea a afirmat nu o dată că este mândră de rădăcinile ei birasiale, dar a și “pus pe tapet” o pretinsă descendență a tatălui ei dintr-un rege al Scoției.
  • Venus sextil Marte: amândoi sunt genul de persoane “populare”, pline de vitalitate, care se înțeleg bine cu sexul opus și își experimentează dorințele fără mari inhibiții.

III. Capacitatea de a iubi, de a construi o relație fericită

Cu Casa a cincea în Gemeni, Harry abordează iubirea, fericirea, prin prisma dialogului, a comunicării cu celălalt, a prieteniei. Fiind Semn dublu, poate avea cel puțin două “surse” de iubire (asta neînsemnând neapărat două partenere), două sau mai multe modalități de a se simți fericit. Mercur se află în domiciliul său yin, în Fecioară, și face o cuadratură la cuspida Casei a cincea: nativul este grijuliu, atent cu iubirea sa, chiar resimte o tensiune când are impresia că-i poate scăpa de sub control. Conexiunea lui Mercur cu Ascendentul (chiar cu un orb ceva mai larg) demonstrează importanța pe care o au relațiile de iubire și fericirea personală în viața lui.

În ceea ce privește capacitatea de a-și crea relații care să-l facă fericit: dacă între cuspida Casei a cincea și guvernatorul Casei a șaptea (6° Gemeni și 21° Taur) nu există conexiune, între cuspida Casei a șaptea (11° Rac) și guvernatorul Casei a cincea (5° Fecioara) există un sextil mai larg. De asemenea, guvernatorii celor două Case în discuție se află într-un trigon de Semn (5° Fecioara și 21° Taur): putem concluziona că Harry are capacitatea de a-și afla fericirea într-o relație.

Venus se află la 17° Balanță, în domiciliu, face sextil la Marte în Săgetător și cuadratura (cu orb mai mare) la axa Ascendent-Descendent: dorințele se manifestă rapid; din păcate, sentimentele pot fi stăpânite mai greu și pot să conducă la un comportament instabil, capricios. Inconjuncția Venus-Lună sugerează un dezechilibru între emoții și dorințe, discrepanțe între manifestările sale emoționale și nevoile reale; pe termen lung poate genera o stare de nemulțumire, chiar frustrări, aparent fără motiv, care pot influența relațiile.

Partea Căsătoriei (după Al Biruni) la 6°50’ Vărsător în sextil la Uranus (3° orb), guvernatorul său modern, și inconjunctă la Mercur (1° orb): nonconformism, alegeri neașteptate, căsătoria aduce independența pe diferite planuri (social, financiar, în raport cu familia de origine etc); căsătoria poate fi asociată cu “ruperi” de relații, și aici nu semnifică neapărat un divorț. Poate fi un mariaj care-ți oferă libertate, poate fi vorba și de unul asociat cu scandal, neînțelegeri, “ups and downs”. Guvernatorul său clasic (Saturn) sugerează o limitare, guvernatorul modern (Uranus) sugerează destabilizare. Într-adevăr, biografia recentă a prințului a confirmat în mare parte aceste aspecte: Harry și Meghan au anunțat, în 8 ianuarie 2020, că vor să facă un pas înapoi din poziția de membri seniori ai Familiei Regale.

În ceea ce o privește pe Meghan, ea are Casa a cincea în Scorpion: iubirea este un sentiment complex, complicat, tensionat, răscolitor. Uranus în Casa a cincea indică sentimente electrizante, rebele, provocatoare, și este conectat la Descendent (după cum am comentat déjà, în prima parte). Marte se află în Rac, în trigon cu Casa a cincea, deci nativa poate controla manifestările Casei, dar se află poziționat în Casa a douăsprezecea: își duce sentimentele, fericirea în zona cea mai ascunsă, mai secretă. Meghan are capacitatea de a iubi, de a fi fericită, în felul ei.

Relativ la capacitatea ei de a-și găsi fericirea în relații: cuspida Casei a cincea, la 17° Scorpio, cu guvernatorul Casei a șaptea, Saturn, la 5° Balanță nu se ”vede”; guvernatorul Casei a cincea, Marte, la 11° Rac, cu cuspida Casei a șaptea la 24° Capricorn sunt într-o opoziție mai largă. Marte și Saturn, guvernatorii Caselor implicate, se află într-o cuadratură. Meghan are o capacitate limitată de a-și crea relații în care să fie fericită.

Venus la 13° Fecioară, pe cuspida Casei a treia, susține plăcerea conversațiilor (vorbește cu ușurință în public), a comunicării (a avut un blog de succes, The Tig), a călătoriilor, se bucură de compania apropiaților; iubirea este loială, devotată, gata să facă eforturi pentru partener. În afara sextilului cu Marte (comentat în partea a doua a articolului) Venus face doar aspecte minore și o inconjuncție la Mijlocul Cerului în Berbec: dificultăți în a integra un statut social, dificultăți în gestionarea unei imagini publice corespunzătoare noii ei poziții.

Partea Căsătoriei la 17° Balanță (peste Venus a lui Harry!); în măsura în care este semnificativă pentru cea de a doua căsnicie (în principiu, se pare că mai puțin decât la prima), sugerează o atitudine echilibrată a nativei față de mariaj, căsătoria ca împlinire a cuplului, în special în plan social. Guvernatorul său, “micul benefic”, aduce noroc, deși nu este foarte puternic în hartă…


Atât cât a apărut în mass-media, biografia lui Harry justifică pe deplin acest profil relațional: alegeri neașteptate, originale, netradiționale, dar care-i satisfac nevoia de intimitate și de spațiu personal.

În ceea ce o privește pe Meghan, nefiind (cel puțin pentru zona europeană) foarte cunoscută până la logodna cu prințul, profilul său astro-relațional are poate mai puține argumente justificative din biografia dată publicității.

Rămâne ca viitorul să confirme. Noi sperăm doar ca nuanțele uraniene ale profilelor lor să nu se (mai) activeze astfel încât să pună sub semnul întrebării evoluția frumoasei lor povești de dragoste.

Bibliografie:
Astrologie relațională – curs online cu Dan Ciubotaru
Astrologie relațională: dragoste și sexualitate, Mihaela Dicu, Editura Polirom, 2015

  1. Vezi și ”Sinastriile”, articol semnat Pepa Sanchis – https://www.astrele.ro/2018/08/29/sinastriile/.
Share

Cookie-urile ne ajuta sa ne furnizam serviciile. Prin utilizarea serviciilor noastre si navigarea prin acest site va exprimati acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor. Detalii

Cookie-urile ne ajuta sa ne furnizam serviciile. Prin utilizarea serviciilor noastre si navigarea prin acest site va exprimati acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor.

Close