G-4DHF8L3Q06
ReportajTeodora Muth

Congresul AAR 2019

Deschiderea Congresului AAR 2019. Foto: Cristiana Tănase

În primele zile ale lunii noiembrie a avut loc, la București, Congresul anual al Asociației Astrologilor din România. De data aceasta, evenimentul nostru a avut o semnificație specială, marcând nu doar trecerea a încă unui an de activitate ci și împlinirea a cincisprezece ani de la înființarea Asociației. Este un moment în care putem privi în urmă cu satisfacție, dacă ne gândim la numele mari ale astrologiei mondiale pe care AAR le-a adus în România, în cadrul întâlnirilor din București și din Craiova. Dacă ar fi să amintim doar câteva, acestea ar fi Chris Brennan, Ben Dykes, Deborah Houlding, Nicholas Campion, Lucia Bellizia, Andrew Bevan, Pepa Concita Sanchez. Fiecare dintre acești astrologi este expert în una sau mai multe arii ale astrologiei iar colegii din România au beneficiat de împărtășirea cunoștințelor lor, în cadrul cursurilor sau atelierelor susținute la noi, care au fost deschise nu doar membrilor asociației ci tuturor celor interesați de astrologie și de temele propuse.

Anul acesta, invitatul AAR a fost astrologul britanic John Frawley, care s-a afirmat ca specialist în astrologia orară. Cartea sa The Real Astrology / Astrologia Adevărată, apărută în 2001, a fost distinsă cu Premiul Spica, pentru ce mai bună carte a anului, fiind recomandată în Astrological Association Journal ca ”o lectură obligatorie pentru orice astrolog serios.” Așadar, am avut ocazia să îl asistăm pe John Frawley la lucru, o zi întreagă, în cadrul workshop-ului de Astrologie orară practică pregătit pentru această întâlnire.

John Frawley, invitatul de onoare al AAR

Nu mai puțin de douăzeci și două de hărți orare au fost analizate pe parcursul atelierului, într-o manieră interactivă, antrenantă și uneori chiar amuzantă, deoarece Frawley presară mici anecdote în prezentarea sa, făcând astfel lucrurile mai colorate. Poate cea mai evidentă calitate a lui John Frawley este autenticitatea, originalitatea sa. Sigur, aceasta având ca fundație studiile sale riguroase de astrologie clasică. Pentru a deveni un critic, înzestrat cu fină ironie, al autorilor de referință din secolele anterioare, mai întâi a trecut prin etapa de ucenic al acestora, stadiu obligatoriu pentru oricine dorește să-și structureze o viziune și un mod de lucru personal.

Hărțile discutate au acoperit cele mai diverse subiecte ale astrologiei orare – de la întrebări vizând găsirea unor obiecte, animale sau persoane pierdute, la pronosticuri sportive, șanse de căsătorie cu un anumit partener sau rezultatele și consecințele unor intervenții chirurgicale. Unele din interpretările vorbitorului au surprins audiența, la început, dar ascultând argumentele lui John, cei prezenți au sesizat perspectiva vorbitorului și felul cum, aplicând principiile sale, răspunsurile la întrebările adresate se conturau, de cele mai multe ori, foarte rapid.

Voi da doar patru exemple, din cele douăzeci și două de teme analizate.

Prima întrebare studiată a fost ”Va supraviețui mama clientului operației la care urma să fie supusă?”. Planeta care o reprezenta pe mamă era situată la gradul 23 din zodia Racului, conjunctă, așadar, cu steaua fixă Pollux, care este o stea benefică. Dintre cei doi gemeni, Dioscurii, Castor era cel care rămăsese muritor iar Pollux cel care devenise nemuritor. Așadar, răspunsul la întrebare era cât se poate de clar, în urma analizei acestui unic element, planeta reprezentând persoana bolnavă conjunctă cu o stea fixă foarte benefică. Rezultatul intervenției chirurgicale nu putea fi decât bun.

Participanți la workshop. În prim-plan, de la stânga la dreapta, translatorii Adrian Cotora (vicepreședinte AAR) și Anca Simina Martin

O altă întrebare a fost formulată în timp ce Londra se confrunta cu o pană de curent care afecta o mare parte din oraș. ”Când va reveni curentul?” – Luna, ca semnificator al luminii artificiale, era planeta de analizat pentru a afla răspunsul. Ora răsăritului Lunii urma să arate momentul reluării alimentării cu energie electrică. Cu precizie matematică, la ora răsăritului Lunii, lămpile londonezilor au luminat din nou.

Al treilea exemplu este o întrebare formulată de o tânără viitoare mamă, care dorea să știe cum va decurge nașterea. Era gravidă în patru luni, fără probleme de sănătate. Semnificatorul pentru mamă era Marte, iar pentru copil, Luna. Luna urma să intre în Capricorn, semnul său de exil, acest lucru sugerând nu probleme, cum am fi crezut, ci începutul contracțiilor, când copilul va începe să preseze, vrând să iasă, declanșând astfel nașterea. La data cuvenită, într-adevăr, lucrurile au mers foarte ușor, copilul ieșind aproape fără ajutor din pântecul matern.

O altă problemă a aparținut domeniului afacerilor. Clientul era în dubii, dacă să se asocieze cu o anumită persoană în afacerea pe care o conducea sau nu. Întrebarea era simplă ”Să mă asociez cu femeia aceasta?”. Luna era semnificatorul celui care pusese întrebarea. Afacerea, descrisă de casa a zecea, era semnificată de Jupiter, iar posibilul asociat, descris de casa a șaptea, era semnificat de Saturn. Foarte limpede, așadar: banii scad, profitul se duce, afacerea se prăbușește. Categoric, persoana în cauză nu era asociatul potrivit.

A doua zi a congresului, duminică, am audiat opt conferințe, susținute de colegi din țară.

Diana Spinean, președinta AAR și redactor-șef Astrele

Prima a avut cuvântul Diana Spinean, președinta în exercițiu a AAR, care a abordat o temă foarte interesantă, legată de relația omului cu calul și de psihoterapia prin echitație. Titlul, inspirat, al conferinței Ori pe cal, ori la spital! Cum să strunești casa a 12-a ne-a trezit curiozitatea din start.

În casa a 12-a, Kakos Daimon (Spiritul Rău, în greaca veche) sau Domus captivitatis (Casa captivității, în latină), gradele noastre de libertate sunt mult reduse, ne aflăm în suferință, suntem rupți de realitate și neajutorați, singuri în durerile noastre și copleșiți de fricile personale. Dar printre toate aceste nenorociri și dificultăți se află și calul, reprezentat tot de Casa a 12-a. După cum știm, toate animalele deținute de om sunt încadrate în două case astrologice – fie în Casa a 6-a, dacă e vorba de animale mici, fie, dacă animalul este mai mare decât capra, în Casa a 12-a. Întrebarea este cum poate fi calul, un simbol al libertății, prin excelență, asociat unei case a suferinței și prizonieratului? Înainte de a răspunde la întrebare, Diana ne-a vorbit despre rezultatele unui studiu făcut pe un eșantion reprezentativ de 466 de jochei, analizând planetele din Casa a 12-a, pozițiile lui Saturn, Soare și Marte, Jupiter, zodia Săgetătorului, precum și zodiile patrupede – Berbec, Taur, Leu și Săgetător – care sunt, toate, semnificatorii cabalinelor, reieșind că există un marcaj puternic pe acești indicatori la majoritatea semnificativă a celor incluși în grupul studiat. Au fost prezentate în detaliu câteva hărți natale pentru a observa aceste caracteristici. Concluzia, foarte frumoasă, a conferinței, și răspunsul la întrebarea despre legătura dintre cal și casa a 12-a, a fost aceea că acest animal inteligent și foarte empatic ne poate ajuta să vindecăm problemele ce țin de casa a 12-a, de unde și titlul ales de Diana. Pentru a afla mai multe detalii despre echitația psihoterapeutică, atașez link-ul spre un articol pe această temă, al psihologului și terapeutului adlerian Anda Păcurar, care folosește această cale de vindecare în lucrul cu clienții săi: http://www.psihocenter.ro/ro/servicii/93-echitatie-terapeutica.html

Citez un scurt paragraf din articol: Am învăţat şi am simţit cum calul îţi creşte stima de sine, îţi dezvoltă autocontrolul, te stimulează şi te invită să relaţionezi, să cooperezi. Alături de cai am simţit cei 4 „C” cruciali de care aflasem de la profesorul adlerian Betty Lou Bettner: contez, sunt capabilă, contribui, am curaj.

Putem observa cum echitația ca psihoterapie răspunde întocmai problemelor generate de o Casă a 12-a complicată – crește stima de sine, autocontrolul și înlesnește interacțiunile, cu alte cuvinte atenuează senzația de izolare pe care o trăiește individul, contribuind la refacerea legăturilor sale cu lumea.

Alexandru Păunescu, membru AAR și co-organizator Cerc Phoenix

Cea de-a doua conferință ne-a fost oferită de pasionatul nostru coleg Alexandru Păunescu, pe tema ”Psihopatologia în astrologie: psihozele”.

Termenul psihoză include o gamă largă de afecțiuni mentale, ce pot avea fie o cauză organică (ex. paralizia generală), fie o cauză nespecifică (ex. schizofrenia). Persoana care se confruntă cu o psihoză respinge conținuturile inacceptabile pentru Eu în afara psihismului și le proiectează asupra lumii externe. Reprezentările sunt suprimate în psihism, subiectul având certitudinea că ele vin din exterior. Astfel, Eul construiește o nouă realitate, în conformitate cu dorințele lui. Realitatea este percepută delirant.

Alex ne-a prezentat o foarte interesantă estimare statistică despre psihoze, evaluând repartizarea Soarelui, Ascendentului, guvernatorului Ascendentului, Fundului Cerului și Mijlocului Cerului în zodii și case, precum și aspectele dominante în hărțile persoanelor psihotice. Rezultatele sunt foarte interesante și îndeamnă la studii statistice și mai aprofundate, care să permită desprinderea unor concluzii aplicabile în abordarea terapeutică. Dat fiind incidența alarmantă a problemelor psihice în societatea contemporană, investigațiile lui Alex sunt de maxim interes.

Mihaela Dicu, președinta de onoare a AAR și senior editor Astrele

Mihaela Dicu, președinta de onoare a AAR, ne-a adus în atenție o temă foarte utilă, Harta de decumbitură.

Harta de decumbitură este harta astrologică a momentului în care pacientul cade la pat, deci când starea sa devine atât de proastă încât nu se mai poate deplasa. Se poate ridica harta de decumbitură și pentru momentul efectuării unor analize semnificative, pentru o intervenție chirurgicală sau pentru formularea unui diagnostic.

Putem privi harta de decumbitură și din perspectiva astrologiei orare, ca fiind harta ce descrie răspunsul la întrebarea dacă bolnavul se va însănătoși sau nu.

Pentru a analiza boala, examinăm semnificatorii Casei I și ai Casei a VI-a. Poate fi vorba de stăpânii de domiciliu, de exaltare sau de planetele care au cele mai multe demnități în casele respective (almuteni). Foarte important este stăpânul Casei a VI-a, care descrie pe de-o parte boala ce afectează partea de corp stăpânită de zodia în care este așezat stăpânul Casei a VI-a, și care este de natura casei respective, și pe de altă parte descrie boala care afectează organul descris de acesta și care este de natura zodiei în care se află el.

Foarte importantă este și Luna în analiza hărții de decumbitură. Evoluția bolii se judecă după condiția Lunii din ziua a 7-a, a 14-a și a 28-a de la ziua decumbiturii. Mișcarea Lunii ne dă indicii despre cursul bolii, prin aspectele succesive pe care le realizează.

Un alt mod de a interpreta cursul bolii după mișcarea Lunii este studierea poziției acesteia la 10 grade și la 40 de grade de poziția inițială. În aceste puncte, se studiază atât aspectele din harta de decumbitură cât și tranzitele perioadei respective. Dacă Luna este în aspect cu planete benefice, bolnavul se va recupera, dacă se află în aspect cu planete malefice, e semn că boala poate fi letală.

În harta de decumbitură analizăm atent și Casa a VII-a, care-l descrie pe medicul ce se ocupă de pacient. Sigur că este de dorit ca medicul să fie priceput și să poată colabora cu pacientul, pentru a-l ajuta să se vindece.

Multe alte detalii conținute în harta de decumbitură au fost atinse în conferința foarte densă a Mihaelei, lucru care a reușit să ne retrezească interesul pentru acest domeniu mereu important al astrologiei, astrologia medicală.

Florentina Constantin, membră AAR

Colega noastră Florentina Constantin ne-a vorbit despre Importanța astrală a nașterilor la Luna Nouă, arătând că persoanele care vin pe lume într-un astfel de moment, al conjuncției dintre Soare și Lună, pot fi descrise ca fiind deținătoare ale unor rezerve uriașe de energie, pe care o dirijează spre un scop călăuzitor al vieților lor.

Florentina a analizat în detaliu hărțile natale a doi oameni celebri – Lech Walesa, născut pe 29 septembrie 1943, ora 3:30 a.m., în Popowo (Polonia) și a Reginei Maria a României, născută pe 29 octombrie 1875, ora 10:30 a.m., în Eastwell Park (Marea Britanie).

Lech Walesa, liderul charismatic al mișcării de eliberare socială Solidaritatea, celebru în anii optzeci, laureat al Premiului Nobel pentru pace în 1983, s-a născut pe o Lună Nouă în Balanță. Energia zodiei Balanței, căutarea echilibrului în relațiile sociale, calitățile sale de negociator și pacifist, au caracterizat felul în care liderul polonez s-a manifestat în toată cariera sa politică.

Regina Maria a României, născută pe Lună Nouă în Scorpion, a dat dovadă de determinarea și pasiunea specifice acestui semn zodiacal, în eforturile îndelungate depuse pe lângă cancelariile europene și în Statele Unite, pentru ca România să fie tratată ca un partener egal în discuțiile cu Marile Puteri și să poată împlini visul națiunii sale – Marea Unire. Acest act de o importanță fără precedent în istoria țării nu s-ar fi putut petrece, la 1 Decembrie 1918, fără contribuția Reginei Maria, care s-a dovedit a fi un om politic de excepțională valoare.

Cătălina Mărăcineanu, membră AAR

În continuare, Cătălina Mărăcineanu ne-a atras cu un subiect inedit, Prognoza pieței bursiere. Conferința a avut ca punct de pornire opera Louisei McWhirter, pionier al astrologiei financiare, care în cartea sa Astrologia și prognoza pieței bursiere reușește să demonstreze că tendințele primare ale volumului afacerilor și finanțelor sunt foarte clar corelate cu ciclul de 18,6 ani al nodurilor lunare, în parcursul lor prin semnele zodiacale. Pentru tendințele pe termen lung, cele patru puncte esențiale ale ciclului bursier sunt atinse atunci când Nodurile Lunare intră în cele patru semne fixe. Ciclul financiar și bursier arată așa:

  • Vărsător: când NN este în această zodie, se atinge cel mai scăzut nivel al ciclului
  • Pești: activitatea financiară începe să capete o tendință ascendentă
  • Berbec: afacerile continuă să crească spre nivelul normal
  • Taur: activitatea financiară atinge nivelul normal și continuă tendința crescătoare
  • Rac: creștea continuă și mai mult, peste nivelul normal
  • Leu: se atinge punctul cel mai înalt al activității, vârful ciclului
  • Fecioară: activitatea începe să scadă
  • Balanță: nivelul afacerilor continuă să descrească spre nivelul normal
  • Scorpion: activitatea atinge nivelul normal dar tendința este de scădere
  • Săgetător: scăderea coboară nivelul sub valorile normale
  • Capricorn: activitatea se apropie de nivelul cel mai scăzut

Ciclul planetelor Saturn și Uranus se suprapune relativ peste ciclurile economice lungi, definite de Kontdratiev. Acestea durează aproximativ 45 de ani, perioada dintre două conjuncții succesive Saturn Uranus.

Cătălina ne-a prezentat și câteva hărți semnificative pentru prognozele financiare – ale momentelor deschiderii bursei, a primei tranzacții realizate de o companie etc.

Aceste informații pot oferi un ghidaj în lumea atât de imprevizibilă, aparent, a evoluției valorilor bursiere.

Sorin Bratoveanu, membru AAR și redactor Astrele

Sorin Bratoveanu, colegul nostru de profesie medic, a venit și el cu un subiect de mare interes, Copilăria normală și adopția.

În această perioadă foarte complicată, când relațiile de familie sunt distorsionate de foarte multe ori, atenția acordată creșterii copiilor într-un mediu sigur și sănătos este o prioritate de gradul zero. Atunci când mediul familiei biologice este profund viciat, soluția adopției este una mult mai bună decât lăsarea copiilor în acel climat.

Pentru a afla informații despre atitudinea vizavi de copii a unei persoane, studiem Casa a V-a, zodia în care se află cuspida ei și planetele găzduite aici. La persoanele care dezvoltă comportamente pedofile, adeseori găsim cuspida Casei a V-a în Scorpion sau pe Pluton în această casă, e de părere Sorin. Evident, acestea sunt indicii pentru o înclinație spre perversiunile ce au ca subiect copii.

Mai studiem Casa a VIII-a, care este casa a III-a de la casa a V-a, Casa a IX-a, care este casa a V-a de la casa a V-a (casa a IX-a mai este numită și ”casa copilului interior”). Din aceste surse putem deduce atmosfera copilăriei persoanei și chiar starea de sănătate interioară a acesteia, care este esențială pentru definirea practicilor în care se va antrena mai târziu, ca adult.

Studiem Casa a IV-a, care este și casa a XII-a de la casa a V-a, supranumită și ”infernul copilăriei”, pentru a înțelege în profunzime relațiile cu părinții și climatul general din cămin, în prima parte a vieții persoanei.

Casa a X-a îi semnifică pe copii instituționalizați, fiind casa a VI-a de la casa a V-a.

Sorin ne-a prezenta hărțile natale a trei dintre copiii adoptați de Angelina Jolie, în care se evidențiau aspectele mai sus pomenite.

Elena Angheloiu, membră AAR

Depresia – cauze astrale și tranzite care aduc ameliorare este titlul conferinței prezentate de colega noastră, psiholog Elena Angheloiu.

Depresia este una dintre cele mai frecvent întâlnite afecțiuni psihice, în ultima vreme, ea apărând la tot mai multe persoane tinere. Cauzele sale sunt complexe și variate, avansându-se și ideea că unii se nasc cu această boală. Deseori depresia se manifestă ca o tristețe copleșitoare, care urmează unui eveniment dureros – o boală cronică, pierderea cuiva drag sau unei schimbări drastice a modului de viață. După ultimele studii, se pare că unul din opt adolescenți este depresiv, lucru absolut alarmant dacă ținem cont de legăturile ce există între corpul fizic, starea emoțională, comportament și personalitate. S-a mai constatat că femeile sunt mai predispuse la depresie decât bărbații, viețile lor fiind afectate de această condiție problematică.

Aspectele astrologice care indică depresia sunt interacțiunile dintre Soare și Saturn, Lună și Saturn, Soare și Pluton, Lună și Pluton, Lună și Neptun. Mai periculoasă chiar decât cuadratura dintre Soare sau Lună și Saturn, este conjuncția dintre ele, deoarece în acest caz, respectivul acceptă starea de tristețe și de neputință, neavând suficientă energie pentru a lupta cu boala. La fel, un Marte în cădere, slăbit. Luna și Marte sunt guvernatorii Sistemului Nervos Enteric, creierul digestiv, primul organ din corp afectat în cazul depresiei.

Atunci când avem un Saturn conjunct cu Ascendentul, ne aflăm în fața unei depresii funcționale, una din cele mai greu de tratat pentru că persoana în cauză nu este conștientă că are o problemă, nu este alertată.

Vestea bună este putem traversa perioade favorabile recuperării din această stare perfidă. Tranzitele vindecătoare pot fi cel al lui Jupiter peste Ascendent, Marte sau Soare, când bolnavul poate să ceară ajutor, fie unui terapeut fie unui grup de sprijin. Stresul se diminuează în aceste intervale iar persoana în cauză poate reuși să își schimbe viziunea asupra vieții, cu una mai optimistă.

Marte în tranzit în aspecte favorabile cu Marte natal, poate semnifica apariția unor evenimente care trezesc puterea de luptă împotriva bolii. Uneori, dacă se începe terapia pe un tranzit al lui Venus, Mercur, Marte sau Jupiter peste o planetă aflată în harta natală în zodie de foc, pacientul poate găsi resursele interioare care să-l convingă că depresia este doar o boală temporară și nu o stare firească, permanentă, a sa. Cu suportul primit din partea celor care îi sunt aproape, el va reuși să scape din capcana depresiei.

Dan Ciubotaru, fost președinte al AAR, actualmente membru AAR și redactor Astrele

Ultima conferință din acest an a fost cea a lui Dan Ciubotaru, fost președinte al AAR, și a abordat o temă inedită De la daci la români.

Inspirat și creativ ca întotdeauna, Dan a reușit să ne capteze interesul expunându-și concluziile referitoare la importanța ciclului lui Neptun în devenirea și istoria poporului român.

Pe scurt, pornind de la data de 11 august 106, când romanii au declarat încheiat războiul împotriva dacilor, Dan identifică o serie de evenimente semnificative care se petrec la intervale de 165 de ani, adică la încheierea a câte unui ciclu neptunian. Primul este retragerea aureliană, care are loc în anul 271. (271 – 106 = 165). De la căderea Daciei până la împlinirea Marii Uniri din 1918 au trecut 1812 ani, adică 11 cicluri ale lui Neptun.

Se pare că prezența lui Neptun la gradul 12 din Rac, marchează evenimente semnificative pentru România. Întreg intervalul dintre gradele 8 și 14 din zodia Racului prezintă importanță pentru țara noastră.

Înainte de anul 106 a început ciclul planetar Jupiter-Neptun. Conjuncția dintre cele două planete a avut loc la 16 august 104, descriind căderea Daciei. Apoi, în anul retragerii aureliene, 270, pe 22 septembrie, a avut loc o altă conjuncție a celor două, la gradul 14 din Rac.

Un alt an semnificativ pentru istoria noastră modernă, 1940, a fost marcat de trecerea lui Neptun peste Ascendent și peste Lună.

Cred că ideile originale și provocatoare lansate de Dan în această conferință vor coagula un nucleu de astrologi interesați să continue această direcție de cercetare, care poate fi relevantă într-o lucrare despre mesajele astrologice în istoria neamului.

Publicul din cea de a doua zi a Congresului AAR. În prim-plan, centru, Firicel Ciarnău – vicepreședinte de onoare al AAR

Temele conferințelor, foarte diverse și atractive, au menținut trează atenția auditoriului, după fiecare prezentare apărând întrebări din public. În cadrul Asociației, s-a simțit deschiderea spre colaborare pe mai multe proiecte de cercetare statistică astrologică, lucru care poate contribui la lărgirea orizontului nostru profesional, pe de-o parte dar și la obținerea unor rezultate notabile.

Ca o concluzie, cele două zile ale Congresului au fost o nouă ocazie de a ne delecta cu astrologie de calitate, într-o ambianță amicală.

De la stânga la dreapta: Dan Ciubotaru și Ana Ozsvath, John Frawley, Mihaela Dicu și Diana Spinean

Din partea AAR, a consemnat,
TEODORA MUTH,
vicepreședinte AAR

În prim-plan, de la dreapta la stânga: Teodora Muth (vicepreședinta AAR și redactor Astrele) și Delia Petrea (avocata AAR)

Share

Cookie-urile ne ajuta sa ne furnizam serviciile. Prin utilizarea serviciilor noastre si navigarea prin acest site va exprimati acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor. Detalii

Cookie-urile ne ajuta sa ne furnizam serviciile. Prin utilizarea serviciilor noastre si navigarea prin acest site va exprimati acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor.

Close