Psyche – rana nevindecată și nevoia de a fi acceptat
În luna iulie a acestui an am publicat aici articolul despre asteroidul Icar, subiect care s-a impus oarecum de la sine, datorită poziției importante pe care acest asteroid o are în hărțile natale ale celor treizeci de muzicieni dispăruți înainte de a împlini treizeci de ani, pe care i-am inclus în studiul dedicat identificării unor posibile trăsături astrologice comune. După cum spuneam, treizeci de oameni foarte tineri, foarte talentați, mulți dintre ei înzestrați și cu alte daruri pe lângă talentul muzical, care însă nu au înțeles că aripile lor, confecționate din pene lipite cu ceară, se vor topi dacă se apropie prea mult de Soare, sortindu-i pieirii. Realitatea s-a grăbit să ne demonstreze acest adevăr, chiar dacă pentru ei era prea târziu să mai schimbe ceva.
M-am întors la hărțile acestor remarcabili artiști, din convingerea că ele mai conțin detalii demne de a fi relevate. Așadar, dedic articolul de astăzi asteroidului Psyche, despre care scriam în iulie că ”semnifică existența unei traume sufletești timpurii și profunde”. Înainte de a devoala rezultatele investigației, vă propun să ne amintim – pe scurt – mitul lui Psyche. Avem nevoie să facem asta pentru a ne împrospăta informațiile mitologice, care ne dau cheile pentru înțelegerea simbolisticii astrologice a acestui corp ceresc.
Psyche a fost o fiică de rege. Legenda nu specifică numele tatălui ei, nici al familiei din care se trăgea. Cert este că ea devenea tot mai frumoasă, crescând, pe măsură ce anii treceau. Din această pricină, a început să fie asemuită Afroditei, zeița din Olimp, care avea în stăpânirea ei frumusețea și iubirea. E de înțeles că zeița nu a primit cu bucurie vestea cum că o biată muritoare este pusă alături de ea, așa încât i-a dat poruncă fiului său, Eros (sau Amor, la latini), să o pedepsească pe Psyche, făcând-o să se îndrăgostească de cel mai urât bărbat din lume. Desigur că destinul a lucrat iar Eros, din nebăgare de seamă, s-a rănit pe sine însuși cu săgeata menită fetei, așa încât s-a îndrăgostit chiar el de ea. El, cel mai frumos bărbat. Afrodita, atunci când fiul ei i-a spus ce se întâmplase, a acceptat ca Eros să se căsătorească cu tânăra, punând însă o condiție – ea să nu afle niciodată cine este soțul ei, cum arată și ce origini are. Cei doi, Eros și Psyche, au trăit foarte frumos și bine, până când surorile lui Psyche, geloase, au făcut-o să creadă că soțul ei este o creatură monstruoasă, oribilă. Pentru a se convinge, Psyche a aprins noaptea o lumânare, să-l vadă pe cel ce dormea alături de ea. L-a văzut pe Eros, în toată splendoarea sa, dar numai pentru câteva clipe, deoarece el a părăsit-o, respectând cuvântul dat mamei sale. Psyche are o întâlnire cu Afrodita, în care o imploră să-i permită lui Eros să se întoarcă la ea. Afrodita este de acord să-i împlinească rugămintea dacă Psyche reușește să treacă peste patru încercări. Acestea au grade de dificultate tot mai ridicate, ultima presupunând ca Psyche să coboare în Infern, pentru a-i aduce de acolo Afroditei o sticluță cu o cremă cosmetică, pe care o folosea Persefona, soția lui Hades, zeul Infernului. Călătoria aceasta este extrem de dificilă dar are menirea să o învețe foarte multe pe tânăra prințesă. Când ajunge cu bine înapoi, după toate peregrinările, vrea să folosească și ea crema Persefonei, pentru a fi și mai frumoasă la revederea cu Eros. Dar acest produs magic o face să alunece într-un somn profund, asemenea morții, din care doar Eros poate să o trezească. După aceea, cei doi urcă în Olimp, alături de zei. Se pare că Psyche a fost prima femeie muritoare care a dat naștere unui copil nemuritor, o fiică, Hedone. De la Hedone a fost definit hedonismul, plăcerea de a trăi.
Personajul Psyche este foarte complex. Afrodita o pedepsește fără ca ea să aibă o altă vină decât aceea de a o întrece în frumusețe pe zeiță. Să fie frumusețea naturală un ”păcat”? Am putea trage concluzia că da, atunci când nu ești conștient de ea, de ce îți aduce bun dar și de ce amenințare reprezintă. Așadar, frumusețea ei este cea care o condamnă, pe Psyche, la o viață plină de greutăți și pierderi, pe parcursul căreia fata are de ales între a deveni tot mai înțeleaptă sau a muri. Înțelepciunea, însă, vine doar în urma unor lungi perioade de probe și a unor drastice adaptări la situațiile noi cu care trebuie să se confrunte. Oricine, în locul lui Psyche, s-ar simți rănit, neînțeles și discriminat.
În limba greacă, cuvântul psyche înseamnă atât suflet cât și fluture. Personajul Psyche transpune, în mitul omonim, peregrinările unui suflet rănit, de muritor, și metamorfozarea acestuia într-un suflet nemuritor. Metamorfoza este faza cea mai uimitoare a vieții unui fluture, în care banala omidă se transformă într-o splendidă ființă, cu aripi colorate în nemaivăzute culori. Fără această trecere prin stadiul de pupă închisă ermetic, izolată în întuneric, omida nu își poate împlini destinul de fluture. La fel și Psyche, femeia care urcă în Olimp, alături de Eros, abia după ce traversează infernul și se trezește din somnul letal, prin și în iubire. Ea se alătură zeilor doar după ce s-a confruntat cu adâncurile întunecate și a înțeles care sunt adevăratele valori.
Asteroidul Psyche (16) a fost descoprit de Annibale de Gasparis, pe 17 martie 1852. Este alcătuit din metal, o combinație de fier și nichel. Perioada sa de revoluție este de aproape cinci ani, cu alte cuvinte șederea lui într-o zodie este de aproximativ cinci luni. Psyche era la gradul 27 din Leu atunci când a fost descoperită.
Pentru astrologi, Psyche, prin poziția în zodie și în casă, reprezintă locul și modul în care un om resimte o traumă, o rană dureroasă și nevindecabilă, o zonă de mare sensibilitate la ceea ce simbolizează planetele cu care face aspecte. Poate fi și o problemă recurentă cu care respectivul se confruntă iar și iar deși credea că a rezolvat-o. Descrie și aria de viață unde este nevoie să devină adaptabil, flexibil, pentru a nu fi strivit de provocările care-i apar în cale. Ea exprimă și o tânjire, un dor de împlinire prin iubirea împărtășită, necondiționată. Uneori, persoana în cauză nu poate formula în termeni concreți ce îi lipsește pentru a se simți bine dar știe că are o tară sufletească greu sau imposibil de vindecat, în ciuda lucrurilor bune care li se întâmplă. Psyche ne arată și ce așteptări avem de la partenerul nostru de cuplu, de la oamenii pe care îi iubim.
Revenind la cei treizeci de artiști pe care i-am studiat, în hărțile lor natale am întâlnit asteroidul Psyche în zodia Fecioarei de 8 ori, în Scorpion de 7 ori, de patru ori în Balanță și de 3 ori în Gemeni. Zodiile care nu au fost deloc prezente au fost Berbecul, Racul și Capricornul.
Să nu uităm că Fecioara este prin excelență zodia perfecționiștilor introvertiți, care nu cer ajutor atunci când au o problemă, preferând să se consume și să acumuleze frustrări. Scorpionul este zodia profunzimii, a pasiunii și nevoii de control, a comportamentelor obsesive și a dependențelor. Iar Balanța este semnul care descrie nevoia de socializare dar și de echilibru și de exprimare artistică.
La repartiția în case, Casa a 10-a se impunea clar, cu 8 cazuri, urmată de casele 2 (5 cazuri), 12 (3 cazuri) și 8 (3 cazuri). La nici unul dintre ei nu am avut Psyche în casele 1 sau 5. Predominanța casei a 10-a este oarecum firească în horoscopul acestor oameni preocupați de carieră, de afirmarea ca artiști originali și valoroși, într-un domeniu în care este foarte dificil să-ți croiești un drum spre vârf. O treime din ei au Psyche în aspect cu Soarele, cinci în aspect cu Luna și tot cinci în aspecte conflictuale cu Jupiter.
Oare cum se poate manifesta Psyche în Fecioară, în casa a zecea, conjunct cu Soarele? Sigur că pot fi mai multe formulări valide dar mă gândesc la tânjirea sufletului de a fi acceptat așa cum este, de a i se permite să strălucească lumina Soarelui la scenă deschisă, fără teama de a fi respins. Majoritatea muzicienilor analizați au fost considerați rebeli, indezirabili chiar, prin modul lor de viață. Au cunoscut gloria și prăbușirea de pe culmile ei (vezi articolul despre Icar), trăind permanent cu rana deschisă pe care o simțeau în suflet. Din păcate, destinul lor nu a fost unul benefic, precum cel al lui Psyche, care a reușit să ajungă la înțelepciune după încheierea încercărilor inițiatice, când a primit permisiunea de a se alătura olimpienilor. Artiștii la care m-am oprit au rămas în faza somnului letal care le-a retezat evoluția. Că rana descrisă de Psyche era una reală, provenită din condițiile grele de viață sau din suferință, că era una de natură inefabilă sau una în care cele două cauze se îmbină, nu are importanță. Contează ceea ce percepeau ei, cum se raportau ei la Psyche. Și toți cei treizeci erau conștienți că poartă cu ei o durere fără leac, depresia fiind o stare binecunoscută celor mai mulți dintre ei.
TEODORA MUTH,
vicepreședinte AAR