“Eneida” și simbolistica zodiacală
Articol apărut în „ORMA. Revistă de studii istorico-religioase”, nr. 1/2004
Tulburările politice ale sfârşitului de secol I î. Hr au accentuat o anumită tendinţă eschatologică a imaginarului colectiv roman, inspirată de doctrinele apocaliptice microorientale1. Pe acest fond, astrologia, ştiinţa “chaldeenilor”, cunoaşte o largă răspândire, fapt dovedit de mulţimea decretelor de expulzare a “matematicienilor”, care nu au avut alt rol decât de a le face mai populară disciplina profesată2.
Opera lui Vergilius este înţesată cu simboluri pitagoreice şi astrologice3; în privinţa Eneidei s-au avansat unele teorii care interpretează parcursul eroului vergilian ca fiind structurat pe modelul roţii zodiacului.
Cunoaştem două tentative exegetice, studiile lui Joël Thomas4 şi Godfroid de Callatay5, care abordează această temă. Ambii autori asociază fiecare carte a Eneidei unui semn zodiacal, găsind elemente suficiente pentru a-şi confirma ipoteza de lucru iniţială, care porneşte de la un punct pivot pe care se sprijină toată construcţia. Joël Thomas găseşte acest punct în identitatea dintre zodia Balanţei, Roma şi Augustus însuşi, al cărui semn natal se pare că era chiar Balanţa. Cartea a XII-a, cu finalul său ce cuprinde uciderea lui Turnus, prin care se dă cale liberă instinctului creator troian, condiţie de posibilitate a fondării Romei, e pusă în legătură cu Balanţa. De aici, restul asocierilor urmează firesc:
Cartea I : Scorpion
Cartea a II-a : Săgetător
Cartea a III-a: Capricorn
Cartea a IV-a: Vărsător
Cartea a V-a: Peşti
Cartea a VI-a: Berbec
Cartea a VII-a: Taur
Cartea a VIII-a: Gemeni
Cartea a IX-a: Rac
Cartea a X-a: Leu
Cartea a XI-a: Fecioară
Etapa următoare constă în urmărirea elementelor care să confirme validitatea asocierilor în fiecare dintre cărţile Eneidei: în cartea I, Enea ajunge la Carthagina, asociată în geo-astrologie Scorpinului; cartea a IV, a Vărsătorului, conţine mai multe menţiuni asupra originii feniciene a Didonei, în contextul solidarităţii astrologice dintre Fenicia şi semnul Vărsătorului, conform unei informaţii transmise de Manilius; Cartea a IX-a, relaţionată cu zodia Racului, surprinde o serie de caracteristici selenare (Racul fiind domiciliul Lunii) etc. Se reuşeşte astfel o justificare a tabelului corespondenţelor.
Godfroid de Callatay se raportează la un alt punct pivot: faimosul fragment din cartea a VI-a, v. 893-896, în care sunt menţionate cele două porţi ale Somnului:
Sunt geminae Somni portae, quarum altera fertur
Cornea, qua veris facilis datur exitus umbris;
Altera candenti perfecta nitens elephanto,
Sed falsa ad caelum mittunt insomnia Manes.6
De inspiraţie homerică, versurile acestea au primit o turnură interesantă în tradiţia interpretativă. Astfel, Macrobius, în comentariul său la Somnium Scipionis al lui Cicero7, face o asociere între cele două porţi ale Somnului şi zodiile Racului şi Capricornului. Aceste două zodii reprezintă punctele de intersecţie dintre cercul zodiacului şi cercul Căii Lactee, adică punctele prin care se poate realiza comunicarea cu transcendenţa. Sufletul, care are o origine supramundană, suportă un parcurs kata-ana-basic: pătrunde în lume prin zodia Racului şi apoi coboară pe Pământ, trecând prin cele şapte sfere planetare, fiecare dintre acestea dându-i o tunică, o proprietate specifică. Sufletul îmbrăcat acum cu un trup, având de aici înainte o serie de însuşiri psihice şi un destin, se găseşte în faţa sarcinii de a se reîntoarce la locul de provenienţă. Astfel, coborârea trebuie urmată de o ascensiune care coincide cu purificarea sufletului, cu dezbrăcarea de însuşirile supraimpuse. Ieşirea din lume se face prin zodia Capricornului. În ordine intertextuală, interpretarea lui Macrobius e legată de tratatul porphyrian De antro nympharum8 şi, prin intermediul acestuia, de teoria lui Numenius din Apameea asupra trecerii sufletului prin sfere9
Cartea a VI-a, în care Enea coboară în infern pentru a-şi vedea tatăl, este asociată cu Zodia Capricornului. Celelalte cărţi sunt dispuse în ordinea ştiută:
Cartea I : Leu
Cartea a II-a : Fecioară
Cartea a III-a: Balanţă
Cartea a IV-a: Scorpion
Cartea a V-a: Sagetător
Cartea a VII-a: Vărsător
Cartea a VIII-a: Peşti
Cartea a IX-a: Berbec
Cartea a X-a: Taur
Cartea a XI-a: Gemeni
Cartea a XII-a: Rac
Asemenea lui Thomas, Callatay va găsi apoi ceea ce caută, adică potriviri perfecte între cărţile Eneidei şi zodiile specificate. Credem că metoda abordată de cei doi cercetători e greşită. Soluţia nu constă în a identifica, în textele supuse analizei, confirmarea unor teorii tentaculare ce se agaţă într-un punct de obiectul vizat, pentru ca apoi să se muleze în întregime pe acesta, ci în pătrunderea spiritului a ceea ce e de interpretat. Orice trimite spre orice dacă nu facem distincţia dintre uz şi interpretare. Problema unor asemenea constructe se găseşte în aspectul lor fragmentar, în lipsa de consecvenţă a abordării semnificaţiei unei zodii. Astfel, Thomas asociază Fecioarei cartea a XI-a, pe baza recurenţei epitetului virgo şi apropie cartea a X-a de Leu, în virtutea faptului că aici “la tragédie guerriere atteint son apex”. Absenţa unui criteriu unic deschide înspre o infinitate de variante interpretative, în funcţie de ceea ce vrem să subliniem pe moment. Un posibil filtru hermeneutic util pentru identificarea justei asocieri dintre carte şi semnele zodiacale l-ar putea constitui referirea la zodii ca domicilii planetare, iar acolo unde avem mai multe domicilii pentru aceeaşi planetă să apelăm la distincţia polarităţii de gen (semne feminine şi masculine). Ştiind astfel că Berbecul ţine de Marte în aspectul său masculin, Capricornul de Saturn în aspectul feminin etc., se produce o esenţializare a informaţiei şi putem să tratăm global o carte a Eneidei fără să numărăm, de exemplu, ocurenţele unui cuvânt şi să conchidem de aici rolul central deţinut de acesta. Nu intenţionăm aici să oferim un nou tabel de corespondenţe care să dea seama mai bine de potrivirea carte – zodie. Nici nu credem că o astfel de intenţie e hermeneutic economică. Există însă tangenţe cu simbolistica zodiacală ce merită evidenţiate. Trecerea de la o zodie la alta marchează cosmizarea unei fiinţe sau a unui proces. Omul cosmic este cel ce şi-a trezit în sine toate cele douăsprezece zodii, ieşind din specificitatea limitatoare a uneia sau a alteia. Atunci, putem spune că drumul lui Enea de la părăsirea Troiei arzânde până la victoria asupra lui Turnus suportă valenţa unei împliniri cosmice şi deci a unei realizări zodiacale.
ADRIAN COTORA,
Doctor în Filosofie,
Vicepreședinte AAR
.
- H. Jeanmaire, La Sibylle et le retour de l’age d’or, Paris, 1939. ↩
- cf. Bouche-Leclercq, Istoria divinaţiei în antichitate, Symposion, 1999. ↩
- Edwin L. Brown, Numeri Vergiliani. Studies in Eclogues and Georgics, Latomus, vol. LXIII, Bruxelles, 1963. ↩
- Joël Thomas, Les Structures de l’imaginaire de l’Eneide, Paris, 1988, pp. 332-354. ↩
- Godfroid de Callatay, Le zodiaque de l’Eneide, în “Latomus” 52, fasc2, 1993. ↩
- “Sunt două porţi ale Somnului: una din ele-i deschisă –/ Numai din corn întocmită – spre visele adevărate;/ Cealaltă, strălucitoare, din fildeşul dalb rostuită,/ Manii spre ceruri îi lasă, şi dă mincinoasele vise.” (trad. Dan Sluşanschi) ↩
- Macrobe, Commentaire au Songe de Scipion, Livre I, tr. Mireille Armisen-Marchetti, Les Belles Lettres, Paris, 2001. ↩
- Porphyrius, De antro nympharum, Ed. Ambrosio Firmin Didot, Paris, 1858. ↩
- Numenius, Fragments, Texte etabli et traduit par Edouard des Places, Les Belles Lettres, Paris, 1973, fragmentul 12 :” (..) intelectul este trimis în jos prin intermediul sferelor (…)”. Pentru o opinie diferită, cf. I. P. Culianu, Experienţe ale extazului, tr. ro., Nemira, Bucureşti, 1998, cap. VII (Ordinea şi dezordinea sferelor). ↩
