Era Vărsătorului (partea I)

Ȋn astrologia zilelor noastre, se consideră că atunci când omenirea va intra în Era Vărsătorului va începe o Epocă de Aur, bazată pe fraternitate, libertate, egalitate, marcând trecerea la o nouă spiritualitate.

Mulți oameni cred că acum suntem în pragul Erei Vărsătorului, deși momentul tranziției este încă în discuție. Unii astrologi cred că ea a avut deja loc, în timp ce alții o prognozează peste câteva secole, în viitor.

Care ar fi criteriile de definire a unei ere?

Debutul unei noi ere astrologice este marcat de stabilirea unei noi ordini a lucrurilor, care, în teorie, simbolizează schimbări majore în dezvoltarea vieții pe Pământ, în special în ceea ce privește evoluția spirituală, cultura, societatea și politica.

Unii astrologi cred că, într-o anumită eră, unele evenimente sunt cauzate/ influențate direct de semnul astrologic asociat cu acea eră, în timp ce alți astrologi cred că diferitele ere astrologice nu influențează evenimentele în nici un fel.

Cum se măsoară o eră şi care este punctul de pornire? De când au fost preocupați oamenii de aceste măsurători?

În înțelepciunea vremurilor de demult, oamenii au înțeles că viața curge într-un flux ritmic, ce poate fi definit în termeni de cicluri. Chiar putem spune că astrologia este studiul acestor cicluri, că fenomenele celeste se corelează cu evenimentele terestre, iar astrologia evoluează pe măsură ce oamenii pot face corelații din ce în ce mai clare între aceste cicluri şi viața pe Pământ.

Nu putem ști cu exactitate momentul în care omenirea a înțeles pentru prima dată că viața se desfășoară în cicluri, dar putem să intuim că a fost momentul în care a conștientizat pentru prima dată ciclul zi-noapte şi anotimpurile, alternarea căldurii cu frigul, a umezelii cu uscăciunea, precum și fazele Lunii. Aceste informații erau vitale pentru comunitățile omenești care se ocupau cu agricultura, creșterea animalelor, deci nu este de mirare că astrologia se spune că ar fi apărut pentru prima dată în regiunea fertilă dintre cele două mari fluvii: Tigru şi Eufrat.

Există mărturii că oamenii studiau şi măsurau fazele Lunii încă din 6500 î.e.n., iar până în 3000 î.e.n s-a ajuns la un nivel sofisticat de măsurători, conceptualizate în structurile megalitice construite în Europa, dar şi în alte locuri.

Așa au apărut ciclurile universale, cosmice. Primele evidențe despre ciclul cosmic le întâlnim la babilonieni şi asirieni, dovezi care au supraviețuit datorită mărturiilor grecilor.

Timpul, la babilonieni şi asirieni

Asiria a devenit un imperiu puternic distrugând Babilonul, cucerind Egiptul, Siria și Anatolia, capitala imperiului fiind Ninive. Ei au moștenit de la civilizația babiloniană un sistem complex de măsurare a timpului, construit în așa fel încât să fie capabil a-l măsura de la cea mai mică unitate până la cea mai mare.

Asirienii au zeificat timpul, considerându-l un dar de la Dumnezeu pentru a măsura viața sufletului universal. În viziunea lor, la fel ca orice pe Pământ, Universul are o naștere şi o moarte, există anumite perioade de resetare a vieții în Univers. Atunci când toate cele șapte planete se aflau fie în Rac, fie în Capricorn, ei considerau că Universul moare şi apoi renaște. Atunci când planetele se aflau în Rac, Universul urma să fie distrus de foc, şi respectiv de apă, atunci când toate planetele se aflau în Capricorn.

Ei erau foarte mult interesați de simbolistică, la fel ca alte civilizații antice care foloseau şi ele anul de 360 de zile (6X60). 360 reprezintă şi numărul de grade dintr-un cerc, iar așa cum cercul reprezintă figura geometrică ideală şi perfectă, așa şi 360 reprezenta perfecțiunea creației.

Iată care sunt unitățile de măsurare a timpului la asirieni:
• cea mai mică unitate de măsurare a timpului – respirația umană – 4 secunde; de aici sistemul a fost compus din perioade de câte 4 minute, 2 ore, 1 zi, 10 zile (decani), 1 lună (30 zile) şi 1 an (360 zile), până la perioade care să măsoare la o altă scală timpul universal:
• 1 Soss = 60 ani;
• 1 Sar = 3.600 ani (602) – reprezentare la o scală mai mare a anului de 360 de zile;
• 1 Sar mare = 216.000 ani (603) – o inspirație a Universului;
• 432.000 ani (2X216.000) ca o respirație completă a Universului;
• 960.000 ani (604) – o perioadă mitică, care poate reprezenta unitatea de măsura a vieții creatorului.

În acest mod, ei au lăsat ca moștenire istorică şi astrologică simbolul cercului, 360 de grade, în care 1 grad în spațiul cercului este asociat unei zile din calendar (o unitate de timp).

Tot ei au împărțit cerul în 36 de sectoare, grupate în 12 zodii. Acesta este fundamentul teoriei pe care eleniștii au ajuns să o perfecționeze.

Anul platonic al grecilor

Platon a fost cel care a rămas în istorie cu ideea Anului Cosmic (platonic), egal cu o zi din viața Universului. Pentru Platon, întregul Univers, odată unificat, era bazat pe două principii opuse – Iubirea şi Lupta (polul pozitiv şi cel negativ) şi cele patru elemente (foc, pământ, aer, apă), un sistem care se baza pe un model predeterminat.

Atunci când Universul „inspira”, exista o creștere graduală a simbolisticii Luptei şi invers, când expira, Iubirea era cea care creștea gradual.

Un an din viața Universului, o inspirație, se considera a dura 36.000 de ani, cifră preluată de la babilonieni, cel mai sigur, perioadă în care Lupta câștiga teren în fața Iubirii, şi al doilea, expirația, în care Iubirea creștea gradual iar Lupta se diminua, tot de 36.000 ani, în total, un ciclu complet inspirație – respirație însumând 72.000 ani (2 X 36.000 ani).

La fel ca asirienii, Platon credea că un ciclu începea şi se sfârșea atunci când toate planetele formau o conjuncție la gradul la care a existat și la momentul nașterii Universului, dar nu a specificat care este punctul corespunzător din zodiac.

Cicero, marele orator, a fost cel care a subliniat necesitatea definirii unui eveniment declanșator, care să devină punctul de pornire al unei ere.

Se spune că doar Claudius Ptolemeu a fost singurul care a înțeles conceptele vehiculate de Platon, referitoare la marele an cosmic.

Poate doar mitul păsării Phoenix să poată egala frumusețea acestor concepte – se spune că viața şi moartea acestei păsări mitice reflectă viața şi moartea Universului însuși. Phoenix este simbolul astronomic al erelor omenirii, al ciclurilor, al longevității, al imortalității şi al renașterii spirituale. Această pasăre mitică se spune că trăiește câteva mii de ani.

Platon a susținut valoarea astrologiei în armonizarea acestor cicluri universale, ajutând Universul să se echilibreze singur și prelungind astfel inevitabila creștere a Luptei în faţa Iubirii.

Ciclurile cosmice la arabi

Astrologia arabă a preluat majoritatea conceptelor, direct sau indirect, din astrologia elenistică.

Ei au considerat că un an cosmic durează 360.000 ani, pe care l-au împărțit în două faze a câte 180.000 ani. Spre deosebire de Platon, ei au specificat că fiecare început de an cosmic era reprezentat de o conjuncție a tuturor planetelor la gradul 0 Berbec.

Se presupune că o astfel de conjuncție ar fi avut loc în anul 3.101 BC, în vremea potopului biblic.

Astrologii arabi au creat un sistem extrem de complex de măsurare a timpului, în care fiecare perioadă era guvernată de o anumită planetă, în dorința de a crea un sistem care să reconcilieze toate datele anterioare şi care să îi ajute să determine evoluția omenirii în viitor.

Universul la indieni

Sistemul indian, pe de altă parte, are o componentă mitică puternică. Este vorba de sistemul epocilor, Yuga.

Anul cosmic babilonian, de 432.000 de ani, este preluat de indieni, şi reprezintă de fapt durata Kali Yuga. La fel ca şi Marele An Cosmic arab, Kali Yuga a început în 3.101 BC, atunci când toate planetele erau conjuncte la 0 grade Berbec.

Conceptul fundamental de an în viața Universului este Maha Yuga (4.320.000 ani) – împărțit astfel:
Epoca de aur (Krtiayuga) = 1.728.000 ani
Epoca de argint (Tretayuga) = 1.296.000 ani
Epoca de bronz (Dvaparayuga) = 864.000 ani
Epoca de pământ (Kali Yuga) = 432.000 ani

1.000 Maha Yuga reprezintă 1 Kalpa, o zi din viața lui Brahma, iar 1.000 Kalpa este viața lui Brahma. Baza acestor calcule rămâne însă 360.

Acest ciclu este doar unul dintr-o serie de cicluri care se repetă la infinit, iar esența astrologiei indiene a erelor este reprezentată de dezvoltarea conștiinței umane în concordanţă cu ciclurile cosmice ale Universului.

Conceptul de eră în astrologia europeană

În astrologia occidentală, foarte puține informații s-au găsit despre erele astrologice, înainte de secolul al XIX-lea. Un sistem foarte complex a fost creat de arabi dar europenii nu l-au preluat, decât parțial. Totuși, un anumit Pietro d’Abano, din Italia, a folosit ciclul Jupiter-Saturn pentru a calcula erele istorice. El a susținut că la fiecare 960 ani cele două planete se întâlnesc şi formează o conjuncție la începutul zodiei Berbecului.

Scopul acestui sistem era prezicerea venirii Anti-Cristului, iar Pietro d’Abano a previzionat că aceasta se va întâmpla atunci când Saturn va fi în conjuncție cu Jupiter şi Luna (29 ianuarie 114?).

Şi el a folosit anul platonic, dar bazat pe o simbolistică diferită – viața oamenilor este împărțită în șapte perioade, fiecare guvernată de o una dintre cele șapte planete. Folosind analogia, el a considerat că şi viața Universului este împărțită în perioade de 354 de ani şi 4 luni. A primit binecuvântarea bisericească prin Cardinalul Franței din perioada respectivă, acesta susținând totuși că nu sunt tocmai șapte perioade istorice, ci patru, bazat fiind pe simbolismul anotimpurilor.

Pentru a explica erele istorice, simbolistica numerologică a cifrelor, în special, 4 sau 7, era des utilizată de astrologii vremurilor în Europa, preluând pasaje din Cartea Apocalipsei.

Spre exemplu, în 1643, John Booker, un astrolog britanic, folosind simbolistica lui 7 şi 5 (perioade de 245 de ani) a prezis Ziua Judecații de apoi ca fiind în 1786 (cu 3 ani înainte de Revoluția Franceză). Tot astfel, omul de știință Isaak Newton a studiat Biblia şi a ajuns la concluzia că sfârșitul lumii nu va fi înainte de 2060.

Precesia echinocțiilor şi mișcarea teozofică

Conceptul de An Cosmic a revenit din nou în atenția astrologilor odată cu mișcarea teozofică şi rozicruciană şi cu redescoperirea fenomenului de precesie a echinocțiilor. Versiunea teozofică a erelor astrologice se bazează pe mituri, pe faptul că ei credeau că civilizația actuală este descendenta civilizației Atlantidei şi Lemuriei şi considerau că dezvoltarea omului s-a realizat treptat, din sferele spirituale în materie.

Acum suntem în momentul în care am ajuns la faza cea mai de jos a materiei, urmând ca în viitor să aibă loc o perioadă în care ne vom reîntoarce în sferele spirituale de unde am venit. Această perioadă viitoare, Epoca de Aur, se regăsește în Era Vărsătorului, perioada care se presupune că ar începe cândva în secolul al XXI-lea.

Va urma…

Cookie-urile ne ajuta sa ne furnizam serviciile. Prin utilizarea serviciilor noastre si navigarea prin acest site va exprimati acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor. Detalii

Cookie-urile ne ajuta sa ne furnizam serviciile. Prin utilizarea serviciilor noastre si navigarea prin acest site va exprimati acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor.

Close