Ritmuri
Mă-ntreabă Gogu într-o zi, urmărind o discuție despre alegerea unui moment potrivit în funcție de ce se întâmplă pe cer (astro electivă):
– Eu nu vă înțeleg: alegi momentul și gata! În viață mai trebuie să și tragi, unele chestii sunt încercări, cum ar fi să stăm mereu să ne uităm ca planetele să fie la locul lor?
În primul rând că în viață trebuie să creezi; această creație vine și cu o doză de muncă – e adevărat – însă nu invers.
Când îmi iau bilet la mare, mi-l iau prin august, nu în februarie. De ce fac asta? Pentru că știu că în august e cald (i.e. Soarele este într-un semn de vară).
Când semnez un contract sau port o discuție, îmi aleg un moment când Mercur “stă bine”, astfel încât să mă înțeleg cu celălalt. Altfel, țipăm unul la altul.
Astrologia vorbește despre ciclurile naturii; orice-ai face, trăim pe o chestie numită Pământ care are ritmurile ei: să le numim anotimpuri. Fiecare anotimp are trei luni, adică 3 zodii. Și gata zodiacul! Au existat vremuri când, probabil, eram mari, frumoși și trăiam – implicit – în ritm cu natura, universurile, Dumnezeu și ce-o mai fi pe dincolo. Dacă am fi centrați, atenți – aici are dreptate Gogu – nu am mai avea nevoie de astrologie; am “simți” pur și simplu reperele, ritmurile, ciclurile.
Dar acum ceva timp, să zicem mii de ani, legătura cu natura și ritmurile universurilor s-a rupt. De-atunci avem intermediari la Dumnezeu și stăm în audiență. Însă omul are în el un motor de căutare și prin el începe să scotocească după repere în afara religiilor. Și găsește planetele. Și le observă. Iar apoi începe să învețe să trăiască în armonie cu ele, deoarece mersul planetelor este de fapt ritmul său interior, pierdut atunci când băieții veseli au oprit muzica.
Astrologia este doar o unealtă, un martor neutru; ritmurile planetelor sunt mereu acolo. După cum asculți o muzică bună ca să îți rupi barierele mentale și pentru a evada, așa te mai uiți pe o hartă ca să îți aduci aminte cum e să ai ritm.
Sincronicitate
Se vorbește mult despre acest termen în lumea “bună” a ezotericilor; atât de mult că ne-a ieșit pe nas. Dar aproape nimeni nu o folosește atunci când este să integreze două științe aparent paralele. Spre exemplu, dezvoltarea personală și astrologia.
Întregul univers este sincron cu el însuși. Cam asta spune legea (ca să fim riguroși, vorbim de Legea Corespondenței “Ceea ce este Sus este ca și ceea ce este Jos și ceea ce este Jos este ca și ceea ce este Sus”). Toate evenimentele, faptele, persoanele din viața noastră sunt și se desfășoară sincron. Inclusiv planetele… și noi odată cu ele.
Da, Saturn este sincron cu deciziile și construcțiile mele. El, ca bolovan ceresc, nu mă influențează în niciun fel; pur și simplu deciziile mele sunt sincrone cu mișcările sale. Depinde ce aleg – și acesta este punctul de liber arbitru; Saturn răspunde “prezent!” și la dezastrele din viața noastră (coșmelia stă să se prăbușească, am uitat să ne mai ocupăm de ea) dar și la cele mai mari construcții și materializări pe care le facem.
Marile schimbări sunt întotdeauna însoțite de mișcările lui Pluton; când acesta trece peste un punct, ceva se modifică structural; ceva se transformă din ceva în altceva, pe principiul “nimic nu se pierde”. Un vierme devine fluture, un adormit își distruge ceva, un alchimist își transformă viața în aur pur. E o chestiune de decizie personală, în contextul în care tranzitul lui Pluton are un mesaj imuabil: “eu vreau să schimb totul”.
Ideea acestui eseu a venit odată cu discuția purtată cu un trainer (foarte bun) de dezvoltare personală. Care este convins că în momentul în care devii centrat, stăpân pe viața și deciziile tale, planetele nu te mai influențează.
Aici este – evident – o eroare: planetele nu te influențează. Și nici tu pe ele. Un cuplu perfect în Tango este acela în care tu îți conduci partenera, fiind foarte atent la dorințele ei. Pe scurt: tu îți ghidezi femeia spre împlinirea dorinței sale. Iar aceasta vă face pe amândoi fericiți, deoarece scopul este dansul perfect. Aceasta este sincronicitatea: nimeni nu conduce pe nimeni, toți dansează și totul vine de la sine. Elementul care hotărăște și delimitează soarta de liberul arbitru este decizia. Decizia de a dansa frumos.
