Astro-psihologie

Autor: Florina Marin

Astro-psihologie

Astro-psihologie

“Fiecare om are sadit in constiinta lui cuvantul lui Dumnezeu.” (Pr.Alexandru Florea –Biserica Sf.Pantelimon, Moreni, Vindecarea orbului din Ierihon- Ev. Luca 18, 35-43 ,Duminica, 23 ian.2011)

Cuvantul lui Dumnezeu este sadit la nastere (vezi astrograma natala) si isi are radacini in constiinta noastra, dar cine mai poate sa ia seama la el fara sa-l creasca, fara sa-l ingrijeasca spre a-l putea deosebi de buruieni? E ca o floare discreta la care putini privesc…  Sa fie treaba de psihanalist? Uneori da.  Se intampla sa rascolim adanc dupa samanta credintei, pana in inconstient, amestecata acolo cu toate cele omenesti, care sunt, si ele, ale vietii.

Iesirea noastra in calea lui Dumnezeu, cautarea cararilor Lui este gestul de recunoastere a Sfinteniei Lui, a iubirii Lui si a credintei noastre in care ne permitem sa fim umili si sa spunem: “Doamne, fie-ti mila de mine!”

Carui om am putea, oare, sa-i spunem asa cand ne este greu sau suntem nefericiti? Si cu ce speranta?  Orbul cersetor si-a capatat vederea strigand din credinta lui: “Iisuse, Fiul lui David, ai mila de mine!” Singurul gest pe care il putea face acel orb cersetor era sa strige, din credinta lui catre Iisus. De unde stia ca Iisus este Fiul Lui Dumnezeu? De acolo de unde cei care isi rascolesc sufletul (intr-o introspectie psihanalitica) se aud spunand vorbe pe care n-au apucat sa le gandeasca, dar care sunt cheile pierdute dincolo de porti zavorate… Cand Jupiter isi da mana cu Uranus pe cer (ca in aceste zile), cuvintele despre care vorbesc rasar in mintea noastra si este bine sa le ascultam, sa le dam crezare si sa le urmam intelesul. Pilda de intelepciune este de a ne spala de toate gandurile egoiste, de rautate si ne-iubire, oricate dureri am avea, oricate dorinte ne-ar bantui.  Sa curatam, deci, constiinta de buruieni, spre a rosti gandurile purificate, adevarul care vindeca.

Cel ce “nu vede”, cel ce “nu poate”, isi poate vindeca neputinta prin a iesi in calea lui Dumnezeu si a-si recunoaste neputinta: “Doamne, fie-ti mila de mine!”  Dar cine mai crede, insa, in miracole? Doar cei “patologici”, poate.
Din mila lui Iisus, orbul si-a capatat vederea si apoi i-a urmat, slavindu-l pe Dumnezeu. “Capata-ti vederea. Credinta ta te-a mantuit.” i-a spus Iisus, iar miracolul a stat in legatura dintre  mila si credinta.
Gestul de recunoastere a apartenentei noastre la fiinta de Lumina a lui Dumnezeu este o dovada de iubire si credinta profunda fata de El.

Asteptam mila si iubire de la semenii nostri, si uneori le cersim dar ce putina speranta este in a le capata…
Unii dintre noi nu le cersesc niciunde pentru ca sunt mandri; nu ne putem umili in fata “iubirii” pentru ca suntem mandri. Si nici nu iubim fara sa cerem nimic in schimb, pentru ca orgoliul ne cere satisfactie… “Ego”-ismul, aceasta camara a sufletului (Pr. Al.Florea), aduna acolo comori care se dovedesc trecatoare, fara valoare, as spune, si vitregeste fiinta de bucuria iubirii adevarate.

Poate ca, daca am pune in locul mandriei noastre iubirea, credinta, umilinta si cautarea caii lui Dumnezeu, am primi ceea ce ne lipseste si nu am mai trai in necinste sau suferinta. Sa facem din sufletul nostru o singura odaie cu ferestrele mari, curate, deschise spre Soare, o odaie plina de flori inmiresmate, florile bunatatii si iubirii. Mantuirea nu este pentru alta lume, este pentru aici si acum, si inseamna a trai in pace si bucurie, cu Lumina in ochi si in suflet, lucru ce depinde de credinta noastra.

“Iisus, Fiul Lui Dumnezeu, fie-ti mila de mine!”

Cookie-urile ne ajuta sa ne furnizam serviciile. Prin utilizarea serviciilor noastre si navigarea prin acest site va exprimati acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor. Detalii

Cookie-urile ne ajuta sa ne furnizam serviciile. Prin utilizarea serviciilor noastre si navigarea prin acest site va exprimati acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor.

Close