Saturn in Balanta: 29 octombrie 2009 – 5 octombrie 2012
Autor: Mihaela Dicu
(Articol extras din conferinta „2010, configuratii si influente” sustinuta de autoare la Simpozionul de Astrologie 2009, organizat de AAR)
Dupa mai bine de doi ani de sedere in Fecioara, pe 29 octombrie Saturn paseste in Balanta, unde va ramane (cu o scurta intrerupere), pana in octombrie 2012. Mai exact, Saturn se va afla in Balanta intre 29 octombrie 2009 si 7 aprilie 2010 si intre 21 iulie 2010 si 5 octombrie 2012.
Saturn parcurge cercul zodiacal in 29-30 ani, petrecand aproximativ 2,5 ani in fiecare zodie. In epoca moderna, Saturn s-a mai aflat in Balanta: august 1892-noiembrie 1894, octombrie 1921-septembrie 1924, noiembrie 1950-octombrie 1953 si septembrie 1980-august 1983.
Saturn in Balanta este foarte puternic, fiindca se afla intr-o pozitie speciala, in exaltare, care-i accentueaza caracteristicile si ii permite sa sublinieze deopotriva atributele Balantei. Aceasta pozitionare este considerata mai mult pozitiva decat negativa, fiind una dintre putinele amplasari in care Saturn da tot ce poate mai bun si face cat de putin rau poate. Dar Marele Malefic nu poate fi total inofensiv…
La nivel macro
La nivel macro, Saturn este o planeta a structurilor si ierarhiilor, a organizarii si strategiei, a datoriei si obligatiilor, a cutumelor si traditiilor. Are legaturi speciale cu timpul, cu oamenii in varsta, cu cei care poseda intelepciune si autoritate sau care pastoresc legile si regulamentele. Este foarte implicat in sfera politica. Se intereseaza de sol si de subsol, agricultura si exploatari miniere. Balanta este o zodie a pacii si cooperarii, a pactelor si intelegerilor, a relatiilor sociale, a cuplului si casatoriei, a echitatii si justitiei, a rafinamentelor intelectuale, artistice si estetice.
Latura binevoitoare a lui Saturn in Balanta favorizeaza semnarea de conventii, tratate sau aliante internationale (18 aprilie 1951, Italia, Franta, Germania, Belgia, Olanda si Luxemburg semneaza la Paris tratatul institutiv pentru Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului, care va conduce la fondarea Uniunii Europene), venirea la putere a unor persoane trecute de prima tinerete (Winston Churchill, Dwight D. Eisenhower, Ronald Reagan, Francois Mitterand, Yuri Andropov, etc.), sau care vor ramane foarte mult timp in functie (Regina Elissabeta a II-a a Marii Britanii, Helmut Kohl), sau a unor conducatori duri (Stalin, in 1922, Benito Mussolini devine premier al Italiei in 1922, Gheorghe Gheorghiu-Dej in 1952), fondarea unor partide politice importante (Partidul Laburist, 1893, Partidul Comunist Japonez, in 1922) , fondarea unor cadre sau institutii care promoveaza aplicarea legii (Interpolul, in 1923, Academia de Drept International de la Haga, in 1923, Constitutia Romaniei, 1923), inaugurarea unor lacasuri de cultura (Universitatea Americane din Washington, in 1893, Scoala Politehnica din São Paulo,1893, Colegiului National de Muzica din Londra, 1894), evenimentele cu impact asupra vietii de cuplu (primele anticonceptionale, in 1953), initiativele remarcabile in arhitectura (in 1893 se inalta Palatul Cotroceni, in 1894 se construiesc doua edificii emblematice: Tower Bridge din Londra si Palatul Reichstag din Berlin, iar in SUA apare Societatea Arhitectilor; in 1923, Le Corbusier isi enunta principiile in volumul „Catre o arhitectura”) sau aparitia unor vestite productii literare (Cartea Junglei de Rudyard Kipling in 1894, Ulise, de James Joyce, in 1922, De veghe in lanul de secara de J.D. Salinger, in 1951, Batranul si marea de Ernest Hemingway, 1952, Numele trandafirului de Umberto Eco, in 1980).
Evolutii remarcabile se mai pot produce in istorie, speologie, alpinism (pe 29 mai 1953 Sir Edmund Hillary si serpasul Tenzing Norgay cuceresc varful Everest din Himalaya) sau arheologie. Caci cu Saturn in Balanta, pe 14 septembrie 1922 orientalistul Jean-François Champollion, a descifrat o inscriptie egipteana din epoca lui Ramses al II-lea, ramanand in istorie ca cel care a reusit sa descifreze scrierea hieroglifica, iar in 4 noiembrie 1922 exploratorul englez Howard Carter a descoperit mormantul lui Tutankamon, in Egipt, in Valea Regilor.
Saturn in Balanta (o zodie a justitiei, nu?) adesea aduce acte de justitie de rasunet, arestari, procese sau condamnari foarte mediatizate. Pozitiv, Saturn in Balanta promoveaza cooperarea si pacea. Faptul ca Ziua Mondiala a Pacii a fost instituita printr-o rezolutie a Natiunilor Unite in 1982, cand Saturn era in Balanta, nu este deloc o coincidenta.
Fara ochelarii roz
Latura drastica, nefasta, a lui Saturn in Balanta se poate materializa prin tensionarea relatiilor diplomatice si, uneori, chiar prin conflicte internationale (in 1894 incepe primul razboi sino-japonez), decesul, decaderea sau plasarea in situatii periculoase a unor lideri politici insemnati (asasinarea presedintelui francez Sadi Carnot in 1894, moartea sultanului Hassan I al Marocului, 1894, moartea Tarului Alexandru al III-lea al Rusiei, atentatul asupra presedintelui Italiei, Francesco Crispi, 1894, asasinarea presedintelui Poloniei Gabriel Narutowicz si a ministrului de interne finlandez Heikki Ritavuori in 1922, abdicarea regelui Constantin al Greciei, in 1922, moartea Papei Benedict al XV-lea, 1922, asasinarea generalului mexican Pancho Villa in 1923, moartea in functie a presedintelui SUA, Warren G. Harding, in 1923, moartea Regelui Constantin I al Greciei si a regelui Carol I al Austriei in 1923, asasinarea regelui Abdullah I al Iordaniei, si a lui Liaquat Ali Khan, Prim-Ministru al Pakistanului, in 1951, abdicarea regelui Leopold al III-lea al Belgiei, 1951, moartea regelui George al VI-lea al Marii Britanii si atentatul asupra cancelarului Germaniei Konrad Adenauer in 1952, moartea lui Stalin, 1953, tentative de asasinat soldate cu ranire asupra Presedintelui SUA Ronald Reagan si asupra Papei Ioan Paul al II-lea, in 1981, moartea Regelui Khalid al Arabiei Saudite, 1982, demisia lui Giovanni Spadolini, Prim-ministrul Italiei, 1982.), sau a unor figuri artistice de prim-rang (asasinarea lui John Lennon, dec. 1980), aparitia unor demersuri juridice sau legislative nedrepte, eronate sau discutabile (debutul afacerii Dreyfus, 1894), ani dificili pentru agricultura si minerit sau ani negativi pentru tot ce este legat de pamant, structuri de rezistenta (o serie de cutremure de mare magnitudine s-ar produs si in astfel de ani).
Anii lui Saturn in Balanta – anii nuntilor cu fast
Fiindca Balanta este semnul casatoriei si totodata zodia exaltarii lui Saturn, trecerea lui Saturn prin Balanta este intotdeauna acompaniata de nunti fastuoase, princiare sau cu mare ecou mediatic, asa cum au fost cele dintre: Printul Ferdinand, viitorul rege al Romaniei, si Maria de Edinburg, viitoarea Regina Maria a Romaniei (29 decembrie 1892), Printul George, viitorul rege George al V-lea al Angliei, si Mary de Teck, in 1893, Printul Albert, viitorul rege George al VI-lea, si Lady Elizabeth Bowes-Lyon (parintii Reginei Elisabeta a II-a Marii Britanii), in 1923, Tarul Nicolae al II-lea al Rusiei si Printesa Alexandra de Hesse-Darmstadt in 1924, Sahul Reza al Iranului si Printesa Soraya, in 1951, John F. Kennedy si Jacqueline Lee Bouvier, in 1953, sau somptuoasa ceremonie de casatorie a Printului Charles cu Lady Diana, in 1981. Privind si mai in urma, prima nunta princiara care s-a celebrat la castelul Windsor a avut loc tot sub un tranzit al lui Saturn prin Balanta (martie 1863) si a pecetluit insotirea dintre printul Edward (viitorul Rege Edward al VII-lea al Marii Britanii) si printesa Alexandra, fiica Regelui Danemarcei. Trecand intr-un registru putin diferit, poate nu intamplator prima nunta colectiva de mari proportii s-a celebrat tot cu Saturn in Balanta, pe 1 iulie 1982, cand la New York, in Madison Square Garden, s-au casatorit 2075 de cupluri!
La nivel individual
Multi astrologi privesc cu teama spre tranzitele lui Saturn, datorita potentialului sau negativ, asociat cu: restrangerea gradelor de libertate, pesimismul, obstacolele, ghinionul, insingurarea, amanarile, incercarile, boala. Si, intr-adevar, Saturn are obiceiul de a ne supune la fel de fel de teste cand trece printr-o zona importanta din horoscopul personal, cum ar fi, intre altele, zodia in care se afla Soarele, Luna sau Ascendentul. Dar Saturn are si caracteristici constructive si utile, deci un potential pozitiv, asociat cu aprofundarea, structurarea, durabilitatea, cristalizarea, consolidarea, profunzimea, prudenta, strategia, disciplina, rabdarea. Folosit corespunzator, acest potential pozitiv poate conduce la atingerea unor realizari deosebite.
Cat timp se va afla in Balanta, Saturn isi va exercita influenta asupra fiecaruia dintre noi la nivelul sectoarelor de viata descrise de casa in care se afla Balanta in harta natala, pe care tranzitul saturnian le supune unui proces amanuntit de evaluare si testare, care de multe ori poate fi resimtit in mod neplacut, dar care, bine gestionat, poate conduce la structurarea, consolidarea si fructificarea ariilor respective. Provocarile sale trebuie tratate cu rabdare, onestitate, realism matur si avand mereu in vedere posibilele consecinte pe termen lung. Aceasta este de fapt singura atitudine care ne permite sa facem alegerile optime si sa elaboram cele mai potrivite strategii pentru situatiile cu care ne confruntam.
Un pont util
Pentru a fructifica cat mai bine tranzitul saturnian si pentru a diminua (sau a suporta cat mai senin) incercarile la care ne supune, este bine ca in domeniile influentate sa actionam in sensul lui Saturn, sa ne implicam in initiative si activitati cu „aroma” saturniana. Saturn agreeaza proiectele dificile si laborioase, care cer efort constant pentru o perioada mai lunga de timp, adora asumarea unor responsabilitati suplimentare, apreciaza tenacitatea, prudenta si cumpatarea. Pe scurt, vrea sa ne vada trudind fara a cracni. Tactica ideala in aceasta situatie este aceea de a ne asuma o sarcina complicata, de a lua de bunavoie in spinare un sac greu, plin cu ceva adecvat sectorului de viata influentat de tranzitul saturnian. Asta, daca nu vrem ca Saturn sa ne puna in spate ce sac vrea el. Fiindca poate sa ne puna unul pe care sa nu-l putem duce decat cu mare chin…
Saturn mai poate fi imbunat si prin marunte activitati care au conotatii saturniene, si pe care poate fi foarte folositor sa le incurajam, de la studii aprofundate si muzica simfonica pana la gradinarit, goblen sau olarit.