Metafora Pestilor si constiinta crestina

Autor: Valeriu Panoiu

De la timp la periodizare

DEX-ul inventariaza un sens cel putin interesant pentru cuvantul epoca: „Timp in care se repeta, periodic, acelasi lucru in aceleasi conditii”. Cum orice cuvant exista mai intai in faza de concept, inseamna ca operam cu totii, la nivel mental, cu notiunea de ciclicitate. Cu toate acestea, sistemul de credinte occidental respinge ideea de  reincarnare. Se pare ca mai avem nevoie de ceva timp pentru ca acest concept sa fie asimilat, adica sa se „in-carneze”, sa coboare in planul terestru. Dar rabdare avem si timp e destul („mii de ani treceau/ in tot atatea clipe” – Eminescu). Pana la urma, timpul nu e decat un instrument prin care se ordoneaza si se ierarhizeaza cunoasterea.

Acum sa nu ne intindem prea mult cu suspiciunea si sa contestam inclusiv existenta timpului, care se masoara stiintific desi practic… nu exista. Nu-l putem percepe prin intermediul simturilor – nu se vede, nu-l aude nimeni si nu poti pune mana pe el, n-are forma, nici substanta, si totusi lasa urme. Adanci si vizibile. Ne oprim aici cu explorarea conceptelor pentru ca am ajuns la destinatie. La istorie, disciplina extrem de recunoscatoare timpului, care poate fi impartita in epoci repetate periodic in conditii similare.

Era Crestina = Epoca Pestilor

Marii ganditori, impreuna cu cercetatorii istoriei civilizatiilor, vad in crestinism fundamentul pe care a aparut si s-a dezvoltat civilizatia europeana in forma pe care o cunoastem astazi. Si nu exista, probabil, in sprijinul acestei idei un argument mai solid decat periodizarea timpului. Punctul de referinta este presupusul an al nasterii lui Iisus Hristos, acceptat ca fiind anul 1 in calendarele iulian si gregorian (nasterea a fost anterioara acestui an, se pare, dar asta e o alta discutie). Asadar, totul se intampla inainte de Hristos (i.Hr.) sau dupa Hristos (d.Hr.). Englezii spun A.D. (adica Anno Domini – Anul Domnului), respectiv B.C. (Before Christ – Inainte de Hristos). Francezii dateaza evenimentele av. J.-C. (avant Jesus-Christ) si a. J.-C. (apres Jesus-Christ).

Pentru ca am vazut ce treaba are crestinismul cu timpul si cu istoria, se ridica urmatoarea chestiune spinoasa: ce legatura are crestinisnmul cu Pestii? Mi-am pus aceasta intrebare pentru prima data cand, intr-o vacanta de vara am citit romanul Quo Vadis?, care l-a consacrat pe scriitorul polonez Henryk Sienkiewicz. Naratiunea ne arunca in flacarile cu care odiosul imparat Nero a dat foc Romei, pe vremea cand crestinii erau vanati si folositi pe post de tapi ispasitori. In acest context, o nobila familie romana, convertita la religia iubirii propovaduita de Iisus, reda libertatea tuturor servitorilor care deseneaza in colbul din batatura palatului cate un… PESTE. Ecce dilemma! Stupoare si nedumerire!

Aici intervine astrologia.
Astronomia vorbeste despre fenomenul de precesie a echinoctiilor. Pamantul se abate de la ecliptica (planul de miscare in jurul soarelui), astfel incat o data la 2160 de ani (2156, cu precizie) Soarele rasare in momentul echinoctiului de primavara in dreptul altei constelatii (deplasarea pe ecliptica fiind de aproximativ un grad la 72 de ani, atunci 30 de grade cate tine un semn zodiacal x 72 de ani = 2160 de ani). De 2000 de ani incoace, Soarele s-a aflat in momentul echinoctiului de primavara (in jurul datei de 21 martie) in dreptul constelatiei PESTILOR. Preferam aici formula „Epoca Pestilor” in loc de  „Era Pestilor” dintr-un motiv foarte simplu.

Era este definita ca „perioada istorica ce incepe cu data unui anumit eveniment sau fapt, real sau legendar, de la care se porneste numaratoarea anilor” (DEX). Ori tocmai in acest punct parerile nu mai converg. Astrologii nu se pun de acord in legatura cu momentul de inceput al erei pe care o traim. Unii sustin deja ca am intrat in Epoca Varsatorului. Calendarul maias fixeaza punctul terminus pentru guvernarea Pestilor in mult temutul an 2012.

Zodiacul tropical si cel sideral se intalnesc si se pun de acord asupra anului 498 d. Hr. cand Soarele ar fi migrat in constelatia Pestilor. Asadar, in anul 2654 se pare ca vom pasi in Epoca Varsatorului (si nu in cea a Berbecului, miscarea fiind retrograda). Influenta constelatiei urmatoare se resimte cu aproximativ 500 de ani inainte de intrarea deplina in drepturi. Plecand de la aceasta marja, iata ca se explica atat masurarea timpului de la Iisus Hristos citire (498 – 500 = aproximativ anul nasterii lui Iisus), cat si anul 2154 pe care il citeaza inclusiv Gustav Jung (2654 – 500 = 2154) ca data de incepere a Epocii Varsatorului, al carei impact isi face deja resimtite efectele.

Metafora si simbol

Daca l-am mentionat pe Jung, nu putem sa nu ne legam de subconstientul colectiv si de lumea arhetipurilor. Crestinismul se suprapune temporal peste Epoca astrologica a Pestilor. Iata si talmacirea simbolului Pestilor peste care m-am impiedicat in Quo Vadis? Chevalier si Gheerbrant, in Dictionarul lor de simboluri, descriu simbolul ca fiind raportul dintre o imagine si un set de idei, credinte sau emotii. Cunoscatorul stie care dintre semne reprezinta in astrologie Taurul, elevul care bifeaza intr-o casuta stie ca a dat raspunsul corect, soferul recunoaste care dintre indicatoare il avertizeaza in legatura cu riscul de polei pe carosabil.

Comunicarea simbolica se aplica (dupa Jung) epocilor, culturilor si indivizilor. Fiecare individ este conectat la o serie de cunostinte pe care, intr-o anume perioada de timp, le conceptualizeaza intreaga specie. Si, dupa cum am vazut, conceptele se prefac in limbaj. Aceste aspecte si-au gasit teren de studiu in abordarea cognitivista a lingvisticii. Lakoff si Johnson, promotorii acestei miscari, sustin ca metafora este un instrument esential in organizarea sistemului nostru conceptual. Cu alte cuvinte, se poate spune ca gandim si vorbim in metafore.

Metafora conceptuala presupune echivalarea conceptelor dintr-un domeniu-sursa intr-un domeniu-tinta. Ne gandim la MANCARE (domeniu-sursa) si ne exprimam SENTIMENTELE (domeniu-tinta). Asa ajungem sa spunem despre copil „Manca-l-ar mama”, cand, de fapt, n-avem nicio intentie canibalica, ci doar ne exprimam prin cuvinte afectiunea. Descriem o STARE INTERIOARA (domeniu-tinta) prin intermediul unei ACTIUNI CONCRETE (domeniu-sursa). Spunem „Mi se rupe!”, de parca am distruge / am face bucati un obiect solid cand, de fapt, tot ceea ce facem este sa ne aratam prin cuvinte starea de indiferenta.

Metafora Pestilor in limba romana

Mai intai gandim, dupa care verbalizam (transpunem in limbaj). Asa construim o metafora. Iar de 2000 de ani, ne reprezentam lumea prin intermediul METAFOREI PESTILOR. Crestinismul are ca simbol central PESTELE. Referintele biblice sunt abundente. Iisus a savarsit minunea inmultirii painilor si PESTILOR. Putea, la fel de bine, sa inmulteasca niste pulpe fripte de pui, dar n-a facut asta. Daca mergem mai departe si observam ca spicele din care se face painea fac trimitere la zodia Fecioarei, care se aflata in opozitie cu Pestii, deja ne lovim de legea universala a corespondentei (ce este sus este si jos: „precum in ceruri, asa si pe pamant”) si de cea a polaritatii (totul este dublu, are doi poli).

Cronologic, prima minune a lui Iisus este cea a prefacerii apei in vin la nunta din Cana Galileii. Bine, bine… dar unde e pestele? Pai… in apa. Nu este mediul lui de viata, insusi elementul sau natural? Mergand la practica religioasa, cultul ortodox, de exemplu, in anumite zile de post da dezlegare la… peste (nu la carne de vitel). Ziua Crucii, mai cu seama, se asociaza cu consumul de preparate pe baza de peste.

Sa parasim repede insa terenul biblic, pentru a ne concentra pe expresivitatea limbii romane in ansamblu. Pestele este folosit ca simbol / metafora pentru:

– masurarea timpului. Spunem „Ma intorc cat ai zice peste”. N-am auzit pe nimeni sa spuna „Ma intorc cat ai zice berbec”. Ar fi absurd. Probabil lucrurile ar fi stat altfel acum 3500 de ani, in plina Epoca a … Berbecului.

– autoritate si  sistem de organizare. Cu totii am auzit spunandu-se ca, intr-o ierarhie, „pestele de la cap se-mpute”. Adica, desigur, conducatorul, cel mai mare in rang, poarta vina pentru declinul structurii respective.

– notiuni abstracte. Egalitatea, de pilda, e sugerata prin expresia „aceeasi mancare de peste”. Cand spunem in schimb ca  „asta e deja alta mancare de peste”, facem diferenta dintre doua sau mai multe concepte. N-am auzit sa se spuna „asta e deja alta mancare de cartofi”. Tacerea / discretia este prezenta sugestiv in comparatia „mut ca pestele” (si nu, de exemplu, „mut ca rata”). La fel, daca cineva „tace ca pestele”, inseamna ca nu scoate nicio vorba. Incapacitatea sau, altfel spus, lipsa de efecte produse de o cauza (legea cauzei si a efectului fiind o alta lege universala) descrie situatia cuiva care „se zbate ca pestele pe uscat”. De ce oare nu se spune ca „se zbate ca leul in apa”? Caracterul usor / facilitatea cu care se savarseste un gest (o actiune) sau cu care cineva se descurca intr-un anume context se regaseste de asemenea intr-o comparatie ce face apel la atribute ale pestilor. Despre cineva familiarizat cu un domeniu de activitate se spune ca, in aria respectiva, „inoata ca pestele in apa”. La fel de bine s-ar justifica si zicala „inoata ca broasca in apa”, numai ca limba prefera pestele.

– actiuni concrete. Insasi convertirea la crestinism este metaforizata chiar de Iisus Hristos, care il cheama pe Simon (viitorul Petru) sa-l urmeze pentru a-l face „pescar de oameni” si nu, de exemplu, „vanator de suflete”. Ritualul seductiei si jocul erotic, pentru ca, la urma urmei, iubirea este filosofia crestinismului, nu putea sa stea departe de metafora pestilor. Despre cineva care a iesit „la agatat” se mai spune ca a iesit „la pescuit”. Poate nu e locul, dar trebuie sa mentionam aici si exacerbarea comportamentului sexual deviant (forma abuziva a pseudo-iubirii). Cel care organizeaza activitatea de prostitutie, adica proxenetul, este cunoscut drept „peste”. Mai mult, actiunea neterminata / lipsa de finalitate este redata plastic prin expresia „a o lasa in coada de peste” („coada” e „de peste” si nicidecum „de topor”, de pilda).

– personaje mitologice. Din vremuri imemoriale, povestile si basmele aduc in prim plan un personaj miraculos, capabil sa indeplineasca oricare trei dorinte. E vorba, desigur, de celebrul „pestisor de aur”. Un alt personaj fabulos, pe care nimeni nu l-a cunoscut vreodata (pentru ca nu exista) e prezent in cotidian prin simbolistica pestelui. Auzim spunandu-se cu frustrare in glas ca traim in „Tara lu’ Peste”. Acest Peste il desemneaza de fapt pe… Nimeni (atotputernica lipsa / golul). Aceasta absenta capata uneori valoare superlativa: „Tara lu’ Peste Prajit”. („Papura-Voda” trimite si el, desigur, tot la imparatia apelor, elementul pestilor).

In loc de concluzii

De la nasterea lui Iisus pana astazi, ne aflam sub semnul bimilenar al Epocii Pestilor. Simbolistica pestilor este omniprezenta in lumea crestina si, implicit, in realitatea limbii romane. In plina Epoca zodiacala a Pestilor, subconstientul colectiv opereaza cu reprezentari ihtiologice. Ne gandim la ceea ce ne inconjoara si ne reprezentam lumea imprumutand atribute ale pestilor. Gandirea noastra metaforica se reflecta la nivelul cuvintelor si al expresiilor.

Comunicam si vorbim aparent despre pesti cand, de fapt, teoretic, mesajul pe care intentionam sa-l transmitem nu are aparent legatura cu fapturile acvatice. O incursiune in adancurile timpurilor reveleaza tocmai cauzele primordiale care au dus la aceste asocieri intre idei si cuvinte. Reamintim ca folosim metafore ori de cate ori vorbim despre ceva gandindu-ne, de fapt, la cu totul altceva. Crestinismul corespunde astrologic Epocii Pestilor. Si iata cum, la nivelul limbii, metafora pestilor se asaza chiar la temelia crestinismului. E timpul sa ne dam seama de asta. Tocmai acum, in pragul Epocii Varsatorului, care se asteapta sa ne aduca o explozie a constiintei cosmice, precum si o integrare a constiintei crestine in deplina cunoastere universala.