Marte în Rac. Iubesc, am curaj şi mă tem

Frica nu-i frumoasă, dar e sănătoasă. Ea anticipează un risc la care mă expun într-o anume situaţie, îmi pune corpul în alertă şi-l pregăteşte de fugă, sporindu-mi şansele la supravieţuire. Dovadă că e o emoție fundamentală pentru orice creatură vie e însuşi faptul că-i configurată în cele mai vechi setări cerebrale, cele implicite ce ţin de creierul limbic. În plus, dacă e să fim corecţi, nu frica e problema, ci dozajul ei optim. Ori, astrologic vorbind, un astfel de reglaj util în reţeaua protectoare de frici se face taman în Rac, semn zodiacal ce urmează a fi activat în curând, prin ingresul lui Marte aici, şi, ulterior, prin cel al lui Mercur şi al Soarelui1.

Dacă e să arunci o privire pe cer acum, n-ai cum a rata cadrul general dinamic creat de Pluton în Capricorn, Uranus în Berbec şi Jupiter în Balanţă2. Pe acest fundal tensionat, activarea Racului nu vine decât să închidă, din punct de vedere tehnic, crucea cardinală pe care cei trei grei planetari au preconfigurat-o. Suficient motiv să te îngrijorezi preventiv că-i groasă, ai cam încurcat-o. Başca (!) că anticii se uită la Marte în Rac3 cu acea compasiune şi exasperare cu care te uiţi la o rudă de-a doua, aterizată-n prag, s-o ajuţi, de la ţară. Ăsta ce treabă are? Sfios, fricos, nu ţi-e de folos. Face prea puţin, mai mult se vaită. Oricum nu se descurcă.

În cheie astrologică modernistă însă, frica nu-i un impediment, ci un factor util, o dată de prevenţie, apoi de conservare. Ca să poţi depăşi o ameninţare (asta, când n-o mai poţi preveni) trebuie să poţi riposta competitiv, să poţi respinge inamicului atacul, ca să-ţi restabileşti, cu pierderi minime, poziţiile iniţiale. Marte în Rac ştie să lupte desăvârşit să păstreze ce are şi pune, pentru asta, la dispoziţie un întreg arsenal de contracarare: un fel de a sesiza corect starea emoţională a adversarului, un fel de a-i anticipa bine mişcările, un fel de a te racorda, intuitiv, cât mai precis la ce intenţii necurate are cu tine, la cum ţi-o va trage. Şi, simplu, n-ai de ce ieşi la bătaie cu tupeu, s-o cauţi cu lumânarea, când fiziologic vorbind, eşti mai interesat, de fapt, să economiseşti energie (acolo unde se exprimă Luna, Racul ori casa 4 în harta natală, poţi, printr-o rutină zilnică subconştientă, optimiza la maxim consumul de energie; acolo ai deja memoria a ceea ce trebuie să faci – odată ce-ai memorat cum să mergi, să urci scările, să te speli pe dinţi, eşti scutit definitiv de bătaie de cap, nu mai trebuie să înveţi zilnic asta). Şi, în treacăt fie spus, sub Marte în Rac nu-ţi vine să faci nimic într-o atmosferă rece şi duşmănoasă, care, în mod natural, nu te vrea şi nu te susţine. Ca să te urneşti din loc vrei a tatona întâi terenul. E primitor, familiar, te avantajează, e sigur? Căci te simți motivat să te mişti cu talent atunci când înoți încă în apa confortabilă a uterului. A nu se înţelege că Marte aici te închide într-o protecţie ermetică, strict defensivă. Integrat ca la carte, el te mobilizează în aceeaşi măsură în care te apără. Nu-ţi propune, drept model, varianta mamoasă, cu toate simţurile încordate la maxim ca să te oblojească, secundă de secundă, să te dădăcească, să te scutească cu orice chip de necaz, în fapt handicapându-te. Ce-ar fi să te relaxezi ca părinte? E un bun prilej acum să descarci energia mamei cloşcă. O mamă iubitoare îţi poartă de grijă, dar te şi pune la treabă. Veghează, dar se și abţine să intervină, te lasă să lupţi şi singur. Te iubeşte de aproape, dar te şi înţarcă. Te lasă să pleci, dar te iubeşte şi după.

Ce e de făcut? În linii mari, de îndreptat nişte dezechilibre energetice, niste emoţii nocive de tip Rac. Par egzamplu, de reparat ce funcţionează aberant în pulsiunea maternităţii, ce ataşamente curente blocante ai în familie, ce obişnuințe nu tocmai cuşere. Nu cumva eşti gata să te arăţi că te jertfeşti pentru copii, că ţii de dragul lor, eroic, în frâu greutăţi fără număr? Și nu cumva, apoi, te cam dai victimă, le-ai făcut tu pe toate, numai mamă să nu fii? Nu cumva umbli cu șantaje emoționale, îi umbli odraslei la coarda sensibilă, să-ți poți păstra asupra ei puterea? Pe scurt, e de dorit să încerci să te asiguri că eşti capabilă să stabileşti un raport emoțional safe cu progeniturile tale, fără a deveni prea posesivă, aprigă ori sufocantă.

Una peste alta, Venus schimbă semnul zodiacal în Taur4 de îndată ce Marte și-l schimbă pe al său în Rac. Două funcţii mentale cheie în viaţa mea intimă (plăcerea și dorinţa) sunt exercitate acum în zonele, mai conservatoare și mai domestice, de demnitate ale Lunii5. Nimeni n-a pus vreodată la îndoială legitimitatea devotamentului matern, deşi prin el, s-ar zice, natura îşi asigură succesul reproducerii. Acum, mai mult ca oricând, îmi iubesc ca părinte copilul şi, în calitate de copil, părintele. Pe cât de viguros și ferm, pe atât de îngăduitor și tandru. Mai mult ca oricând, iubesc, am curaj și mă tem.

NICOLETA EȘANU,
Redactor-șef adjunct și vicepreședinte AAR

  1. Marte intră în Rac pe data de 4.06.2017, Soarele şi Mercur pe data de 21.06.2017
  2. aspectele de careu între planete lente sunt judecate de la semn la semn, nu sunt aspecte exacte (la grad) ale acestora
  3. conform astrologiei elenistice, Marte e în detriment în Rac, apreciat ca fiind debilitat şi într-o ipostază de neputinţă şi invaliditate
  4. ingresul lui Venus în Taur are loc pe data de 6.06.2017, la două zile distanță de ingresul lui Marte în Rac
  5. e vorba de Rac, zodia în care Luna își află domiciliul și de Taur, zodia în care Luna își află exaltarea

Lasă un răspuns