Soare – Lună, întâlnire la nivel înalt. Luna Nouă în Berbec

luna-noua-berbec-2017

Formă și fond, motor și combustibil, trup și suflet, stânga și dreapta, feminin și masculin… Lună și Soare, cele două surse de lumină esențiale pentru desfășurarea vieții aici, pe pământ. Întâlnirea lor pe cer, respectiv fenomenul de Lună Nouă, reprezintă momentul de contopire a contrariilor, de solidarizare a lor, de aliniere la acelaşi punct de start, care simbolizează originea tuturor lucrurilor.

Din punctul pământenilor de vedere și din perspectivă astrologică, momentul de Lună Nouă reprezintă poziționarea Soarelui și a Lunii concomitent în acelaşi grad și minut al unui semn zodiacal. Cei doi luminători se află în același loc din zodiac, dar numai pentru scurt timp. Dacă le observăm mișcarea prin harta astrologică animată, în zilele premergătoare momentului de Lună Nouă, pare că Soarele ar aștepta ca Luna să sosească la o întâlnire, ceea ce se şi întâmplă, însă momentul este extrem de scurt. Luna îl depășește rapid, nefăcând altceva decât să se alimenteze cu energia solară, să preia misiunea, informația pe care el i-o plasează cu sarcina de a o dezvolta, de a o fructifica, până la momentul de Lună Plină.

Personal, asemăn momentul de Lună Nouă cu clipa în care așteptările încep să prindă contur, când dorințele au șansa de a se materializa după modelul Soarelui care așteaptă Luna și ea chiar sosește. Este momentul întâlnirilor esențiale, care pot da roade, este clipa în care plantăm metaforic seminţe. Și, tot simbolic, este clipa interferenţei dintre ce așteptăm și ce ne așteaptă. Deocamdată nu există nimic, dar cu siguranță ceva urmează să fie: momentul de Lună Nouă reprezintă o promisiune.

În funcție de semnul în care are loc Luna Nouă și de conjunctura astrală de ansamblu a momentului respectiv, ne putem face o imagine asupra felului în care ”germenii” dorințelor noastre se vor transforma în flori, buruieni, copaci, legume, arbuști, sau … în alte forme de viață.

În popor și în diverse alte culturi, momentul de Lună Nouă este asociat cu o multitudine de superstiții, ritualuri și obiceiuri legate de nevoile omenești de bază – dragoste, sănătate, bani. La români poartă denumirea de Crai nou şi oamenii își pun/puneau mari speranţe în capacitatea magică a acestui eveniment.

Întâlnirea Lunii cu Soarele se petrece în majoritatea cazurilor o singură dată pe an în același semn zodiacal, dar nu este o regulă. Perioada dintre două lunaţii 1 fiind de 29,53 zile, deci mai puțin decât durata unei luni calendaristice, se întâmplă ca, uneori, să ne întâlnim cu două momente de Lună Nouă în aceeaşi zodie: o dată la început și o dată la sfârşitul acesteia. Desigur, în această situație, astrologic vorbind, semnificația acelui semn zodiacal capătă o importanţă sporită în anul respectiv și are o influenţă accentuată asupra persoanelor născute sau care au Ascendentul hărții natale (HN) ori planete personale în acel semn.

Pe parcursul anului 2017 vom avea două fenomene de Lună Nouă în același semn zodiacal, respectiv în Leu, unul dintre ele însoțind o eclipsă 2 totală de Soare, în 21 august.

Anul acesta, întâlnirea (conjuncția) Soarelui cu Luna în semnul Berbecului are loc pe data de 28 martie, la ora 5:57 dimineața (ora Bucureștiului). Conjuncția celor doi se petrece la 7gr37 Berbec, iar Ascendentul momentului se află la 4gr24 Peşti.

harta-lunatie-berbec-2017

Cu ce pornim la drum pentru următoarele 28 de zile? Cu ce așteptări, cu ce gânduri, cu ce resurse?

Dorința de a porni în forță, de a ne ridica entuziaști și hotărâți, de a răsturna munții se află, de această dată, mai degrabă supusă voinței divinității decât voinței noastre, nouă rămânându-ne misiunea de fi lucizi și de a dirija barca în direcţia corectă (Nodul Sud al Lunii în Ascendent în Peşti, Nodul Nord în Fecioară). Ascendentul în Pești și conjuncția sa cu Neptun ne oferă posibilitatea de a acționa ghidați de intuiție și (pre)sentimente, dar reprezintă, în același timp, un avertisment că este posibil să nu întrevedem consecințele reale ale acțiunilor noastre sau să nu avem forță suficientă pentru a le pune în practică. Este o perioadă în care ne avantajează încrederea în protecția divină și în care sunt contraindicate încercările de ocolire a adevărului și dreptății.

Planeta care stăpânește semnul în care are loc Luna Nouă, adică Marte, se află în Taur – de unde rezultă necesitatea de a porni cu pași mărunți și după o atentă chibzuială la aplicarea planurilor noastre. Planurile trebuie să fie realiste, să ținem cont de resursele pe care le avem și să scoatem la suprafață toată capacitatea de organizare de care dispunem (trigon Pluton în Capricorn). Ceea ce ne propunem să înfăptuim acum poate să producă rezultate concrete și să ofere bucurie, siguranță și cele necesare traiului, pe termen lung. Este necesar să apelăm la toată bunăvoința și cumpătarea de care suntem capabili, pentru a realiza ceea ce dorim.

Acționând spre propria stare de bine, de siguranță, de găsire a liniștii interioare, vom avea șanse mai mari de izbândă decât în cazul altor inițiative. Ne va fi favorabilă apărarea propriilor bunuri, valori (materiale, morale, afective), interese, dar şi acțiunile de conservare a lor, de asigurare a necesităților. Răbdarea și perseverența vor reprezenta instrumentele cele mai potrivite în atingerea acestor scopuri cu finalitate practică. Marte poziționat în casa a 2-a a momentului de Lună Nouă accentuează ideea de efort îndreptat către nevoile concrete, materiale și către apărarea, securizarea bunurilor noastre. Un simţ mai dezvoltat al economiei ar fi binevenit, ba chiar un pic de zgârcenie nu ar strica. Pentru că Venus, stăpâna semnului în care se află Marte, este în mișcare retrogradă, în Berbec, în semnul potenţat de Luna Nouă, și aspectată nu prea favorabil – de aici tendința de a cheltui nesăbuit, impulsiv sau doar pentru a face impresie, ca mai apoi, începând din 15 aprilie, când își reia mersul direct, să regretăm investițiile sau cheltuielile făcute.

Tot în Berbec, în semnul în care se petrece conjuncția Lunii cu Soarele, se realizează și conjuncția Uranus – Mercur. Ne va fi foarte greu să ne stăpânim energia mentală debordantă. Dacă am reuși doar să gândim genial și să nu exagerăm, să nu ne lăsăm copleșiți de impresia pe care o avem despre propriile idei nemaipomenite și nemaiîntâlnite, apărute peste noapte (opoziția cu Jupiter retrograd din Balanță), ar fi minunat! Mă tem că nu vom fi chiar atât de înțelepți – deși trigonul aplicant cu Saturn ne oferă această șansă extraordinară – și ne vom cam alege cu unele dureri de cap, atât la propriu, cât și la figurat. Orice impuls de a ne revolta spontan și de a face musai ”rivuluție” este contraindicat. Ceea ce reușim, însă, să rostim, după o minimă analiză a datelor și după o cântărire a cuvintelor, ne va fi de mare folos pe termen lung. Nu este indicat să rupem relațiile cu colaboratorii sau asociații, ori cu prietenii vechi (cuadratura cu Pluton în Capricorn), încă nu.

Luna Neagră în Săgetător – în aspect de cuadratură cu Ascendentul – avertizează asupra pericolului de a ne compromite imaginea publică prin exagerări de orice fel, prin abordarea superficială a lucrurilor importante din viaţa noastră, prin concluzii greșite la care am putea ajunge. Pe de altă parte, am putea fi descoperiți că nu suntem chiar atât de bine pregătiți cum lăsăm impresia, că nu avem principii atât de solide după cum susţinem și că una strigăm sus și tare, și alta facem.

Mult foc, multă energie la această Lună Nouă – 6 planete și un element karmic în semne de foc! Dar stăpânii lor, Marte și Jupiter, se află in ipostaze delicate – Marte în poziție defensivă, iar Jupiter în mișcare retrogradă, ambii în semne stăpânite de Venus, ea însăși aflată în stare critică. În concluzie, nu este momentul de a ne asuma riscuri, ci de a acționa cu entuziasm ceva mai potolit, pentru a repara erori făcute din necunoaștere sau din imprudență, și a stabili alianțe, colaborări care nu au fost realizate la timpul lor, ori de a ne găsi, în sfârșit, liniștea după perioade lungi de agitație. Ne este mai favorabil să acționăm cu prudență, cu încredere și orientați către tot ceea ce aduce bucurie inimii, sufletului, vieţii noastre personale, înfloririi sentimentelor, dezvoltării talentelor, abilităților practice, artistice. Poate nu ne pricepem chiar toți să pictăm ori să cântăm, dar putem sădi o floare sau tricota un pulover.

Deși energia Lunii Noi în Berbec direcționează către imprudență și răfuială, iar în această primăvară predispoziția către acțiuni riscante și necugetate este deosebit de mare, cei care avem posibilitatea să gestionăm aceste tendințe astrale, cunoscându-le, ar fi bine să o facem. Atât înspre beneficiul nostru, cât și a celor din jur, cu care vrând-nevrând vom interacționa.

Da, inițiativa specifică Berbecului și noțiunea de cumpătare par a fi incongruente, dar este cea mai profitabilă variantă, dacă dorim să fructificăm momentul acesta astral și să ne bucurăm, în cele din urmă, de roade până anul viitor.

MELANIA MARIN,
Membru AAR, psiholog
melania-marin-autor

  1. Lunație = intervalul dintre două faze identice ale Lunii, implicit ale conjuncției cu Soarele.
  2. Nu voi insista asupra detaliilor astronomice privind acest fenomen.

Lasă un răspuns