Soare, Mercur, Neptun în Pești. Venus, Marte, Uranus în Berbec. Mereu se va găsi o cale

pesti-februarie-2017

Despre Pești auzi, zilnic, o mulțime de lucruri. Mai toate binevoitoare. Ca să încheie, de pildă, rotund zodiacul, să nu dea cu rest, ultima zodie nu face decât să adune, se zice, blazații și nerezolvații din toate celelalte. Toți mincinoșii, barbugiii, escrocii ori bețivii. Ori din contră: visătorii pe degeaba, fraierii ori amețiții și, în general, toți proștii de buni, săracii! Cum am eu însămi ghinionul de a mă fi născut în Pești, un așa portret omagial, se înțelege, mă panichează și mă indispune. Sunt gata oricând să vin, dacă nu cu câteva tușe mai vesele, mai încurajatoare, măcar cu câteva mai puțin simpliste și nedrepte. Cu atât mai mult în contextul astral actual, în care predomină două tipare energetice precum Berbecul și Peștii. Și care în viziunea mea promite. De ce?

Păi, întâi de toate, Berbecul activat a la longue de Uranus, e surescitat temporar și de două planete personale (Venus și Marte). Semn că poți fi acum bine orientat în teren, poți avea direcția clară a unei nevoi, a unei intenții. Simți acut ce-ți lipsește, știi ce vrei și vrei țintit. Mai apoi, e Soarele care a intrat în Pești alături de Neptun, propriul dispozitor – un fel de șef direct ce-i dă, în clar, instrucțiunile de lucru necesare: ia centrează-te mai mult, fă ce vrei să faci, dar raportează-te și la un centru de referință1, la Supraeu2! Partea bună când Berbecul cuplează la Pești3 e că și voința personală cuplează la conștiință. Nu trebuie să mai tragi de unul singur. Mai e cineva care se îngrijește de binele tău, are grijă să ai ce-ți dorești. Ai un Dumnezeu, iar intenția ta e preluată de el, un mijlocitor perfect ca tu să-ți desăvârșești lucrarea. Științific vorbind, ești susținut energetic în ceea ce-ți propui, de la nivel subatomic. Nu doar tu te agiți, ieși în întâmpinarea dorinței tale, și dorința vine spre tine. Pentru că la împlinirea ei trag mai mulți și mai nevăzuți, trage întreg câmpul cuantic.

Și, ce să vezi, tot prin Pești se perindă, timp de 3 săptămâni4, Mercur, în calitatea sa de regent karmic de NN în Fecioară. Au observat bine anticii, Mercur e slab aici5, pentru că informația cuantică cuprinsă la scară Planck (cel mai mic nivel observabil) e informație pură, nemanifestată. E vis. Iar tot ce visezi nu înseamnă nimic dacă nu poți și materializa ce-ți închipuiești, dacă-i nepractic. În plus, ca regent karmic de NN (în Fecioară) poziționat la NS (în Pești), nu-i bai, îți pot apărea acum intuiții bune despre cum să-ți îmbunătățești viața de zi cu zi, poți găsi oriunde informații, vedea semne peste tot despre cum să te descurci eficient în cotidian. Și vin iar și zic, Mercur în poziția asta mai e util pentru că te ajută să intri într-o stare noncognitivă, să accesezi informații supra-raționale. Te bagă în mintea clarvăzătorilor (care văd o parcelă de realitate pe care creierul rațional n-o poate decoda, ceea ce nu înseamnă că ea nu există). Poți învăța prin insight-uri, prin revelații. Ești inteligent intuitiv, ești deștept fără cărți, fără studii, fără prea multă erudiție. Nimeni nu te poate învăța o soluție, știi deja tot ce ai nevoie să știi. N-ai nevoie prea mult de cuvinte, îi simți bine celuilalt câmpul energetic, vibrațiile pe care le emană. Te poți înțelege cu el într-o sublimbă, fără să spui lucrurilor pe nume, sugerând mai mult, insinuând, dându-i de înțeles. Îi poți ține spațiul, cum se zice în dezvoltarea personală. Să mergi alături de el în experiența lui și să-l asculți fără să-l judeci, fără să-l faci să se simtă inadecvat, fără să încerci să-l repari.

Una peste alta, fapt e că segmentul mental de Pești – Berbec activ e un bun prilej de antrenament cuantic, de vreme ce pune problema a cât de tare crezi în ceea ce faci. Poate că-ți dorești tare lucruri mai puțin evidente, ceva măreț ce nu se vede încă. Mai speri? Ai vise? Ai încredere? N-ai cum aduce în realitatea ta o dorință dacă nu i-ai trăit anticipat emoția, nu ți-ai indus starea ei mentală atât de puternic, încât ea să fie atrasă la materializare. La drept vorbind, nu-i nicio mare șmecherie aici, nimic mistic. Odată ce te-ai proiectat psihologic, total, într-o situație de perspectivă, începi să te deschizi activ spre ea, să fii mai eficient când o cauți. Începi, vrând-nevrând, s-o creezi. Devii mai atent la oportunități, la ocazii. Vezi, pentru ea, în toate un noroc, o șansă. Odată ce-ai crezut-o posibilă, chiar împotriva a toți și toate, mereu se va găsi o cale.

NICOLETA EȘANU,
Redactor-șef adjunct și vicepreședinte AAR
nicoleta-esanu-autor

  1. Marea majoritate acuză, sub tranzit neptunian, un simptom de ceață. N-ai niciun reper exterior, rațional. N-ai unde te duce, n-ai pe cine să întrebi, n-ai mai avut experiența asta vreodată. Tot ce ai ești tu. Și e important să te centrezi, să te bazezi strict pe lumea ta interioară, pe intuiție.
  2. C.G.Jung distinge 3 componente ale psihicului uman: 1) Sine (inconștientul pulsional): depozitează dorințe și impulsuri refulate. 2) Eu (conștientul): adaptează impulsurile inconștientului la societate. 3) Supra Eu (supraconștientul): instanța superioară morală, conștiinta de sine, sufletul, Dumnezeul din tine, Maestrul Interior.
  3. Legătura între aceste două semne e întărită și de recepția mutuală de exaltare Soare/Pești – Venus/Berbec.
  4. Mercur traversează Peștii în perioada 26 februarie 2017 – 13 martie 2017.
  5. Conform anticilor, Mercur e debilitat în Pești, simultan în exil și cădere.

Lasă un răspuns