Părțile arabe – partea a II-a

Foto: Kris Williams

Foto: Kris Williams

În primul articol al acestei serii dedicate Părților Arabe am trasat liniile directoare ale modului în care vom analiza și discuta aceste elemente de calcul astrologic. Totodată, am analizat simbolistica și influența Părții Norocului.

În cadrul acestui articol, vom descrifra simbolistica Părții Spiritului sau Daimonului cum era numită de vechii greci. Vă recomand să (re)citiți excelenta analiza făcută de Mihaela Dicu într-o ediție trecută a Astrelor – http://www.astrele.ro/2011/07/26/partea-spiritului/.

Guido Bonatti în ”Book of Astronomy”, în traducerea lui Benjamin Dykes face unele precizări legate de Partea Spiritului sau ”Partea Lucrurilor care vor fi” așa cum îl denumește el: ”…semnifică sufletul și corpul (după Punctul Norocului), și condiția lor; și credința, și profeția, religia și trăirea în Dumnezeu; și secretele, și gândurile, și intențiile, și lucrurile ascunse, și tot ceea ce este absent.”

După cum putem observa, Partea Spiritului are legătură cu ceea ce se întâmplă în interiorul nostru, la un nivel mult mai subtil și mai puțin material. Dacă Partea Norocului este un semnificator important al corpului fizic, Partea Spiritului vorbește despre sufletul nostru.

Personal, eu văd ca Partea Spiritului să descrie, în principal, următorul lucru: relația personală cu Dumnezeu/Universul/Sufletul tău. El răspunde la următoarea întrebare ”Dacă Dumnezeu/Universul/Sufletul tău ți-ar vorbi direct, cum ai vrea să o facă?”.

De aici derivă celelalte caracteristici ale Părții Spiritului: profeția, intuiția, gândurile, secretele, credința. Mihaela Dicu a concluzionat foarte corect rolul acestui punct, subliniind faptul că el reprezintă motivația din spatele acțiunilor noastre: ”Amplasarea fericită a lui Daimon este semnul unor motivații puternice și constructive, oglindind o bună focalizare a intereselor și o coordonare inteligentă a acțiunilor ce pot contribui la reușita socială (avere, succes).”

Semnul zodiacal în care se află Partea Spiritului indică limbajul, modul prin care Universul îți vorbește direct. Indică modul în care tu percepi și înțelegi ceea ce Universul îți comunică. Acest semn indică chipul lui Dumnezeu în accepțiunea personală. Nu mă refer la aspect fizic aici, ci la modul în care percepi tu ca fiind calitatea de bază a Universului.

Dacă ținem cont de polaritatea semnelor, Yin sau Yang, putem trage o concluzie interesantă: cei cu Partea Spiritului în semne Yang (Foc sau Aer) pot avea tendința de a se certa cu Dumnezeu sau de a cere Universului diverse lucruri. La cei cu Partea Spiritului în semne Yin e posibil să apară mai des expresia ”cum o vrea Dumnezeu”.

Pentru cineva cu Partea Spiritului în Berbec, Dumnezeu este acțiune, este spontaneitate, este acum. Atunci când viața se manifestă spontan această persoană simte că se află pe drumul cel bun, se află în armonie cu Universul. Pentru cineva cu Partea Spiritului în Fecioară, Dumnezeu este ordine, structură, detaliu și are simțul datoriei. Atunci când aceste calități se manifestă în viața lui are aceeași senzație de a fi în armonie cu Universul.

Ceea ce trebuie să reținem este că acest mod de a-l percepe pe Dumnezeu este ceva foarte personal și nu este manifestat în exterior în mod direct. El se manifestă ca motivație, ca o credință în a face ceva. De asemenea, se poate sau nu manifesta în funcție de restul hărții.

Casa astrologică în care se află Partea Spiritului adaugă un plus de informații vis-a-vis de această comunicare cu Universul. Indică locul în care tu te aștepți să-ți vorbească Dumnezeu, precum și domeniul principal în care tu vrei să se manifeste.

Dispozitorul Părții Spiritului indică modul în care îl cauți pe Dumnezeu, modul în care acționezi atunci când primești un mesaj de la Univers. El indică ceea ce faci tu prima dată atunci când îți vine o idee, când intuiești ceva sau când apare motivația de a face un lucru. Poziția sa în semn și casă oferă detalii importante despre acest mod de a acționa legat de Partea Spiritului.

Relația dintre Partea Spiritului și dispozitorul său este foarte importantă, pentru că ea indică capacitatea ta de a interpreta corect ceea ce Universul îți transmite, precum și capacitatea de a acționa pe baza intuiției.

Pentru a vedea dacă înțelegem corect ce ne spune Universul ne uităm și la aspectele pe care le primește Partea Spiritului.

De exemplu, Adolf Hitler avea Partea Spiritului la 20:51 Vărsător în casa 4.

harta-adolf-hitler-partea-spiritului

Nu ne suprinde viziunea lui non-conformistă și utopică asupra lumii (Vărsător), în care s-a folosit de elemente naționaliste (casa 4). Doar că manifestarea vibrației de jos, negative, a acestei poziții a Părții Spiritului vine de la faptul că acesta era în opoziție cu propriul dispozitor, Saturn din Leu casa 10 și în cuadratură cu Venus-Marte în Taur. Singurele aspecte pozitive pe care Partea Spiritului le primește sunt un trigon de la Uranus și unul de la Lilith. Acestea doar amplifică perspectivă distorsionată a relației lui Hitler cu Universul.

Un exemplu la polul opus ca manifestare îl poate reprezenta Papa Ioan Paul al II-lea. Ce ne spune Wikipedia https://en.wikipedia.org/wiki/Pope_John_Paul_II despre acesta: ”Este unul dintre liderii mondiali care a călătorit cel mult, vizitând 129 de țări pe parcursul pontificatului său. […] el a beatificat 1340 de persoane și canonizat 483 de sfinți, mai mult decât toți ceilalți Papi din ultimii 500 de ani la un loc. […] Un obiectiv cheie a pontificatului său a fost transformarea și repoziționarea Bisericii Catolice. Dorința sa era ”de a plasa această biserică în inima noii alianțe religioase care va aduce împreună pe evrei, musulmani și creștini într-o mare armadă religioasă”.

harta-john-paul-2-partea-spiritului

Partea Spiritului se află la 21 Balanță, în casa 12, conjunctă cu Marte. Venus, dispozitorul părții, se află în Taur, în casa 7.

Partea Spiritului în Balanță, iar dispozitorul său în casa 7 ne indică foarte clar motivația Papei de a beatifica și canoniza atât de mulți oameni. Pentru el, Dumnezeu îi vorbește prin ceilalți oameni, prin relațiile cu aceștia. Partea Spiritului în casa 12 indică cele 483 de persoane pe care el le-a considerat sfinte și le-a canonizat. Combinația de Balanță, casa 7 și casa 12 descrie foarte clar ideea de a îi aduce pe ceilalți aproape de Dumnezeu și de a face din ei sfinți. Acesta este ceea ce a înțeles Papa Ioan Paul al II-lea că îi transmite Universul și Dumnezeu.

Dorința sa de a constitui o armadă care să unească celelalte religii poate fi descrisă foarte bine de Marte conjunct cu Partea Spiritului. Termenul de „armada” indică ideea de luptă și cucerire. Acest Marte poziționat acolo se traduce și prin lupta pe care a dus-o împotriva comunismului. El a fost un luptător activ împotriva acestui sistem și regim politic.

Marte conjunct cu Partea Spiritului i-a dat foarte multă forță și curaj. În ciuda problemelor de sănătate, el a continuat atât cât a putut să-și ducă la îndeplinire misiunea.

Ca fapt divers, în momentul în care a fost ales Papă, Soarele în tranzit se afla la 22 Balanță, peste Marte și Punctul Spiritului din harta sa natală. Practic a fost o Lună Plină în acel moment fix la 22 grade Berbec.

Alte exemple interesante cu Partea Spiritului ar fi următoarele:
– Margaret Thatcher – 6 Capricorn casa 2, iar Saturn în Scorpion pe Ascendent
– Pope Francisc – 26 Leu casa 2, iar Soare la 25 Săgetător în casa 6 , ambele în trigon perfect.
– Hugh Hefner (Playboy) – 1 Scorpion casa 2, iar Marte în Vărsător în casa 5

Partea Spiritului, din punctul meu de vedere, indică și conexiunea dintre corp și suflet. El poate fi relevant în astrologia previzională pentru a urmări când acesta este atacat. În acel moment se poate produce o ruptură dintre corp și suflet care poate duce la deces, comă, probleme psihice etc.

Ca exemplu, putem lua harta lui James Dean și tranzitele la momentul accidentului auto care i-a cauzat decesul. Partea Spiritului în harta lui James Dean se află la 19 Leu în casa 9 și în opoziție perfectă cu dispozitorul său, Soarele, aflat la 18 Vărsător. În momentul accidentului, Saturn era la 18 Scorpion, în cuadratură perfectă cu Partea Spiritului și Soare. Jupiter doar ce trecuse și el peste Partea Spiritului. Saturn în tranzit, în acest caz, nu este un indicator al accidentului, ci al faptului că, în cazul în care apare un risc, se poate rupe conexiunea dintre corp și suflet.

harta-james-dean-partea-spiritului

Sper ca cele scrise mai sus despre Partea Spiritului să vă folosească. Tot ce trebuie să faci privind la poziționarea sa în harta natală este să pui următoarele întrebări ”Dacă Universul/Dumnezeu/Sufletul meu mi-ar vorbi acum, cum aș dori să o facă? Ce reprezintă Dumnezeu/Universul pentru mine?”

Vom continua seria cu alte părți arabe la fel de interesante.

Toate bune,
DAN CIUBOTARU,
Membru AAR
dan-ciubotaru-autor

 

Lasă un răspuns