Donald Trump – imprevizibilul la Casa Albă

Alegerile prezidențiale din S.U.A. din toamna aceasta au fost urmărite cu sufletul la gură de o lume întreagă. Lucru cu atât mai valabil pentru români, a căror fascinație pentru continentul nord-american dăinuie de pe vremea când așteptam “să vină americanii”.

Deși cu câteva zile înaintea alegerilor ziarele noastre titrau că Hillary Clinton are un avans în sondaje, rezultatul s-a dovedit a fi cu totul altul. Totuși, cei care citiseră numărul trecut al revistei “Astrele” fuseseră avertizați de un astrolog cu reputație internațională că va fi alternanță la Casa Albă. Cine are urechi de auzit să audă.

Greu de spus ce l-a avantajat în harta momentului 8 noiembrie 2016 pe Trump față de Hillary, întrucât în cazul ei nu avem o oră de naștere sigură. Ce putem face este să ne uităm la harta tranzitelor suprapuse peste harta magnatului ce are ascendentul în Leu pentru a trage concluzii.

harta-trump-tranzite-8-noiembrie-2016

Dispoziția planetară nu este chiar una spectaculoasă. Dacă ne uităm după angularitate, îi găsim pe Soare și Mercur în tranzit în casa a IV-a natală – indicator al unui eveniment legat de patriotism, străbuni, popor etc., și găsim o Lună peregrină în Vărsător în casa a VII-a (indicator de popularitate, veți spune), pe care nu ne-am putea baza dacă ar fi să facem o previziune. Un Marte exaltat în Capricorn ce tocmai își încheie tranzitul prin casa muncii anunță că este momentul de a culege roadele travaliului laborios pe care l-a reprezentat apogeul campaniei electorale: dezbaterile televizate, din care n-a lipsit componenta de criză specifică întâlnirii dintre Marte și Pluto în Capricorn. Saturn și Venus în tranzit prin casa a V-a peste Luna natală și în opoziție cu Soarele natal nu par cea mai fericită combinație și indică mai degrabă rezultatul unui lung test de răbdare cumulat cu un savoir-faire în care restricțiile și autocontrolul sunt primordiale. Cam greu pentru un Geamăn cu Ascendentul în Leu și Luna în Săgetător, nu?

Deci, până aici, nimic convingător.

Mai convingătoare în această hartă de tranzite ar fi cele două poziții planetare de pe axa Berbec – Balanță: Jupiter, aflat la reîntoarcerea în poziția natală, în casa a treia, a comunicării, discursului și publicității (și nu oriunde, în diplomatul semn al Balanței!), precum și Uranus din Berbec – planeta cea mai elevată1 din această hartă, care anunță imprevizibilul. Cred că acesta a fost pentru Trump nu asul, ci jokerul din mânecă.

Abordarea holistică a hărții tranzitelor ne mai relevă un fapt: planetele în tranzit îi completează aproape toate casele goale din harta natală, anunțând un moment de maximă împlinire și deplină maturitate (afirmație deloc exagerată, în ciuda celor 70 ani ai săi, având in vedere că avem de-a face cu un nativ din zodia Gemeni). Astfel, dacă în harta sa natală avem de-a face cu o emisferă estică plină, în detrimentul celei vestice, ceea ce ne indică un individ încăpățânat și neînduplecat de sfaturile celorlalți, planetele din tranzit îi completează fix acest gol, silindu-l să recunoască, în momentul aflării rezultatului final, că victoria li se datorează și oamenilor care l-au ajutat în campanie.

Și pentru că vorbeam mai devreme despre întoarcerea jupiteriană, care s-a potrivit să fie la Trump fix în acest an, nu strică să ne uităm și peste harta revoluției sale solare pe 2016-2017.

harta-trump-revolutie-solaraSurpriză! Ascendentul RS revine în zodia de la naștere, ceea ce ne indică deja un an foarte important în viața nativului. Cu atât mai mult cu cât este vorba despre zodia Leului, care ne vorbește despre a conduce și despre afirmarea de sine. Cum în casa I a RS nu avem planete, rămâne să ne uităm la Soare, stăpânul acestei hărți. Acesta este acompaniat de Venus, într-o conjuncție destul de strânsă, care anunță noroc și reușită. Ambele planete sunt dispozitate de Mercur, aflat și el în domiciliu, în aceeași casă a XI-a numită și „Bona Fortuna”. Mai mult, Venus stăpânește casa carierei în RS, ceea ce prevestește un eveniment legat de cariera sa. Cum Soarele este stăpânul hărții, ne puteam aștepta ca acest eveniment să fie unul de răsunet, cu surle și trâmbițe.

Uranus în conjuncție cu Mijlocul Cerului prefigurează o schimbare majoră în cariera sa, cu aceeași conotație de imprevizibil.

Luna, al cărei mers rapid dă întotdeauna o importanță sporită casei în care cade în Revoluția Solară, tocmai trecuse peste Neptun natal, iar acest lucru i-a conferit candidatului republican, la nivelul discursurilor și al aparițiilor publice, ce țin de casa a III-a, multă creativitate (mergând până la seducție), simpatie din partea publicului, dar și confuzia creată uneori prin declarațiile sale contradictorii.

Însă toate aceste avantaje conferite de configurațiile bune din Revoluția Solară nu ar fi putut fi pe deplin valorificate dacă nu ar fi fost prefigurate în harta natală a lui Trump.

Fiindcă tot vorbeam de Luna din casa a III-a în RS, mă voi referi în primul rând la faptul că, în ciuda limbajului său vulgar și a comportamentului defensiv-agresiv din aparițiile televizate, care după părerea mea este doar o mască, Donald Trump are atribute de diplomat și mai ales putere de persuasiune. Acestea sunt vizibile în hartă prin Jupiter din casa a III-a în Balanță și Ascendentul în Leu (prin excelență un semn al diplomației). Iar în spatele acelei măști se află un om destul de ezitant, schimbător2 (ambii luminători pe axa Gemeni-Săgetător), însă jovial, glumeț, cu un umor poate prea accentuat spre latura vulgară și cu un comportament uneori trivial – lucruri care i se trag de la combinația Ascendent – Lună în cele două semne feroce (Leul și ultimele 15 grade din Săgetător). Frumos sau urât, limbajul lui Trump i-a convins pe cei mai mulți dintre americani să-l voteze președinte, nemaivorbind de faptul că l-au urmărit ani de-a rândul ca gazdă a jocului televizat „The Apprentice”.

Donald Trump este născut pe o eclipsă totală de Lună, din ciclul Saros 1293. Datorită acestui fapt și datorită conjuncției cu Uranus, Soarele din harta sa natală capătă o coloratură specială, “lunară”: personalitate capricioasă, imprevizibilă, inclusiv în sensul bun. Amplasarea acestor planete în casa a XI-a este de bun augur, Trump fiind susținut de prieteni și protectori (condiție esențială pentru a câștiga alegerile într-o țară cu peste 320 milioane de locuitori), fiind totodată și imprevizibil (inclusiv în sens pozitiv). Tot legat de această casă, dacă ne uităm la realizările sale personale, vedem că este fondatorul Donald J. Trump Foundation și al Trump University, că a deținut parțial sau total, în decursul timpului, concursurile de frumusețe Miss Universe și Miss USA, compania Trump Model Management și echipa de fotbal New Jersey Generals. Nevoia apartenenței la grupuri și organizații este, deci, foarte bine susținută de marcajul pe casa a XI-a.

Dar poate cel mai evident răspuns la întrebarea „Cine este Donald Trump?” ni-l oferă Mijlocul Cerului în Taur. Ceea ce aminteam mai sus despre implicarea în lumea modelling-ului și a concursurilor de frumusețe nu poate veni decât de la cineva cu casa carierei stăpânită de Venus. Mai mult, Taurul este constructorul prin excelență, omul de afaceri, magnatul: doar vorbim despre cel care a ridicat Trump Tower, Trump Plaza, Trump Taj Mahal, Trump Marina și conduce unul din cele mai bune business-uri din lume, Trump Organization, care înglobează circa 500 entități. Desigur, aici a contribuit mult și moștenirea de familie, pe care o vedem în harta sa natală în casa a IV-a, stăpânită de un Marte în Leu, chiar în Ascendent.

Cu alte cuvinte, vom avea la Casa Albă un om care s-a folosit de moștenirea primită pentru a duce branding-ul personal la cel mai înalt nivel (atât Leul, cât și Scorpionul sunt semne ale excelenței). Unde mai pui că Ascendentul său este conjunct și cu Regulus (din nou, un indicator al unui sfârșit imprevizibil)…

NICU DIACONIUC

nicu-diaconiuc-autor

  1. Cea mai aproape de MC
  2. A se vedea declarațiile post-alegeri, care contrazic unele din promisiunile electorale
  3. Ciclu de eclipse de lună care se repetă la fiecare 18 ani.

Lasă un răspuns