Careu de Ași – Formula 1 sau Căruța cu Săgetători

caruta-cu-sagetatori

Cu mult timp în urmă circula o glumiță bazată pe un calambur, avându-l ca subiect pe Ștefan cel Mare care își mobiliza răzeșii să meargă la luptă. Ea suna așa: ”Pe cai, moldovenii mei!” la care, răzeșii răspundeau: ”N-avem cai, Măria Ta!” ”Atunci pe curând!”. Nu cred că domnitorul a fost nativ Săgetător, dar cred că cel care a născocit gluma purta amprenta acestei zodii. Când situația devine alarmantă cu tușe tragice, nativul Săgetător apelează la variante de rezervă, oricât de năucitor de irealiste ar părea în mod obișnuit. Alternativele pe care ceilalți nu le-ar lua în calcul nici măcar în glumă, lui i se par soluții viabile. Orice poate fi posibil atunci când, în mintea omului, fiecare gând ori idee este întîmpinată cu interes și cu cuvintele ”De ce nu?!”

Căruța cu Săgetători este mai degrabă o mașină de Formula 1 în al cărei portbagaj au fost îndesați cu cu entuziasm caii, ”ca să vadă și ei lumea și să se mai destupe la minte”.

Rareori Săgetătorul își dă seama că, în realitate, încearcă să facă bine cu forța și, câteodată, pe soluri nerodnice. Dar nu-i nimic, data viitoare va umple portbagajul cu găini și vaci și, dacă nici așa nu vor pricepe orătăniile că Pămantul e rotund și bananele cresc în copac, se va costuma el însuși în zulu și …cu Siyahamba înainte!

Asul principal – Soarele

Prezența Soarelui într-un semn de foc accentuează trăsăturile masculine ale persoanelor născute în acea zodie și, în consecință, bărbații sunt mai avantajați. Aflat sub patronajul zeului suprem Jupiter și intuind permanent protecția acestuia, nativul Săgetător nu va ezita să pornească pe drumul afirmării. Deosebirea constă în faptul că acest demers va presupune străbaterea mai multor trasee, întreruperea celor începute, reevaluarea persoanelor, situațiilor, instrumentelor, resurselor, strategiei deși nu strategia este punctul său forte, ci dinamismul interior, freamătul, mobilitatea, nevoia de a mișca lumea și lucrurile.

Dacă nativul de foc Berbec poate fi asemuit scânteii care aprinde, iar nativul Leu se poate identifica cu focul însuși, atunci am putea compara nativul Săgetător cu efectele focului, inclusiv propagarea acestuia – pornind de la căldura și lumina emanate până la scânteile care sar și determină la rândul lor alte focuri până într-acolo încât se poate vorbi despre incendii. Pe scurt, expansiunea focului.

soare-sagetatorPentru acest nativ motivat de explorare ideea de succes personal se află în strânsă legătură cu ceea ce reușește să realizeze dincolo de ceea ce credea că este posibil, punându-și în joc trei elemente esențiale: energia, optimismul și flexibilitatea. Mai mult, mai mare, mai departe, mai repede, orice ar fi, dar să fie mai. Și asta deoarece el crede că se poate. În mintea lui încrezătoare și multicuprinzătoare se poate cam orice, cu o singură condiție – să nu fie obligatoriu.

Astrologic, semnul Săgetătorului este simbolizat de un centaur, dar jumătatea sa neomenească pare că ar proveni mai degrabă dintr-un cal nărăvaș. Amalgamul de elemente și trăsături animalice și umane conduc către un tip de personalitate ambivalentă, prezentând două tendințe principale. Una, aptă să facă față provocărilor și înzestrată atât cu o capacitate deosebită de a înțelege natura omului cât și de a obține succes în plan material. Și cealaltă, frământată de contradicția instinct/rațiune, care macină nativul pe interior și erupe adesea către exterior prin diverse manifestări ieșite din tipic, exagerate, bulversante.

Caracterizat doar în câteva cuvinte și fără a insista pe marginea descrierilor ce se găsesc în diverse publicații, nativul Săgetător rămâne cel mai expansiv, mobil și dornic de independență dintre subiecții luați în discuție în acest serial. Deși iubitor de plăceri, de distracție, dar și dornic de câștiguri consistente și rapide, el are totuși un simț al dreptății și adevărului care îl determină să caute afirmarea, construindu-și un renume bun printre semeni și încercând totodată să îi ajute și pe ceilalți să se ridice. Este cunoscut pentru loialitatea sa, dar și pentru spiritul nomad, pentru bunătate, dar și pentru ieșirile temperamentale, pentru înțelepciune, dar și pentru impetuozitatea cu care își susține convingerile, pentru generozitate sufletească, dar și pentru excesele de posesivitate, prin jovialitate, vivacitate, dar și prin viclenie și o mare abilitatea de a-și trage spuza pe turta lui fără a i se putea imputa ceva. Nerăbdător și euforic, exaltat și neliniștit, nativul Săgetător chiar și când stă pe loc se află în mișcare: mentală sau/și verbală.

Despre nativii Săgetători celebri, se poate spune că aproape toți au exagerat, fiecare în felul lui, în bine sau în rău, cel puțin o dată (sau într-un anumit domeniu) în viață.
-Gustave Eiffel (a proiectat turnul care la vremea aceea era cea mai înaltă construcție din lume )
-Gustave Flaubert (autorul romanului ”Madame Bovary”)
-Steven Spielberg (regizorul celebrului film în care apar animale gigantice)
-Winston Churchill (consum excesiv de alcool și trabucuri)
-Bruce Lee, Jim Morrison, Jimi Hendrix, Sammy Davis jr.(multiinstrumentalist)
-Pablo Escobar (trafic de droguri și terorism)
-Augusto Pinochet (dictator chilian cunoscut pentru regimul crud, represiv)
-John Paul Getty (excesiv de bogat dar și cunoscut pentru zgârcenie)
-Ted Bundy (exces de cruzime, criminal în serie)
-Joseph Stalin (excesele privind reprimarea populației URSS și a extinderii comunismului)
-împăratul Nero (fire deosebit de violentă, mania grandorii)
-Osho (guru, se considera un iluminat), Baruch Spinoza (filosof cu o gândire originală),
-Walt Disney (a dezvoltat o nouă industrie în cinematografie, cea a desenului animat)
-actori simpatici și simpatizați: Brad Pitt, Joe Dimaggio, Woody Allen, Kirk Douglas, Don Johnson, John Malkovich, Jeff Bridges, Christopher Plummer
-Mark Twain, Jonathan Swift (povestea lui Gulliver, care trece de la stadiul de gigant la cel de ființă minusculă)
-Ludwig van Beethoven (și-a depășit limitele fizice, compunând muzică în ciuda deficienței de auz)

Asul de Pică – Marte

Toate însușirile specifice nativului Săgetător sunt prezente în comportamentul activ și sexual al bărbatului având în HN, Marte în semnul Săgetătorului, indiferent sub ce semn zodiacal ar fi născut. De obicei, această poziție astrală este evidentă, proeminentă și greu de ignorat de către anturaj. Modul său de a înțelege să lupte este explicit și consideră că acțiunile sale au mereu o justificare corectă. Este ambițios, entuziast și impulsiv ca și nativul Săgetător, dar în plus este mai înclinat către conflicte și ceartă. Are o voce sonoră, vorbește tare și răspicat, argumentează în exces, gesticulează amplu în timpul discursului.

marte-sagetatorÎn viața obișnuită, scopul bărbatului cu această poziție în HN este să atingă cât mai multe ținte (arcul întins al centaurului este permanent pregătit de acțiune), să cucerească cât mai multe inimi. Căsătorit sau nu, vocația sa este de celibatar și, în popor, acestui individ i se spune ”vânător de fuste”.

Asocierea între Marte și Soare în semnul Săgetătorului imprimă o tendință mai mare către rezervă, posesivitate, austeritate, mai puțină simpatie din partea anturajului (Joe DiMaggio, Marc Twain, Gianni Versace, Carlo Ponti, Friedrich Engels, Baruch Spinoza, Cristopher Plummer) și, în unele cazuri , frustrare extremă (împăratul Nero, Ted Bundy).

Ager si viclean, nu își poate focaliza atenția într-o singură direcție și datorită tendinței de a se supraestima, merge simultan pe mai multe căi. Este posibil să intre la un moment dat în conflict cu reprezentanți ai clerului, cu oameni foarte religioși sau cu persoane care au convingeri foarte stricte. Voința nativului nu prea ține seama de nimeni și de nimic.

Conducători de state ori care au căutat să își impună propria voință neținând cont de consecințe ori ale căror acțiuni le-au adus prejudicii grave, au avut această poziție astrală în HN: Ludovic al 14-lea, Francois Hollande, Francois Mitterand, Saddam Hussein, Vladimir Putin, Recep Tayyip Erdogan, Hugo Chavez, Richard Nixon.

Alte nume cunoscute care acționează ori au acționat sub impulsul energetic al lui Marte în semnul Săgetătorului au manifestat aceleași caracteristici, mai mult sau mai puțin evidente. Prințul Charles (vezi viața sa personală agitată), Warren Beatty (cunoscut pentru tumultoasa viață amoroasă), Chaz Bono (fiul transgender al lui Cher), Christopher Reeve (accidentul fatal produs la călărie), Ike Turner (cunoscut pentru impulsivitate și agresivitate), Jack Nicholson (pentru privirea și zâmbetul mefistofelic), Henrick Ibsen (a abordat in piesele sale teme grave, conflicte acute și a fost respins de către contemporani), Voltaire (un critic acerb al instituției bisericești), Placido Domingo și Luciano Pavarotti (pentru vocile deosebit de sonore), Jules Verne (pentru curajul de a aborda teme total neobișnuite la vremea lor), Stendhal (pentru lipsa de sensibilitate și maniera în care prezenta adevărul cel mai crud), Carl Gustav Jung (pentru numeroasele relații extraconjugale), Fernando Magellan (pentru curajul de a se aventura acolo unde alții nu îndrăzniseră) și lista poate continua…

Asul din mânecă – Jupiter

Bărbatul născut în perioada în care Jupiter se află în semnul său de domiciliu ar putea fi cel mai norocos, protejat și fericit nativ pe termen destul de lung.

De multe ori aceste predispoziții își fac simțită prezența și nativul chiar se bucură de apreciere, carismă, o șansă de a ieși cu bine chiar și din situații complicate. Are o anumită alură de om cumsecade, care îi conferă credibilitate și priză la public, este amuzant, tolerant, curtenitor și e sincer chiar și când comite gafe monumentale. Nativul este înzestrat cu o anumită doză de înțelepciune, devine un model pentru cei tineri și produce o undă de nostalgie celor vârstnici.

jupiter-sagetator

În viața obișnuită există și cazuri în care acest bărbat își compromite statutul la maturitate, datorită în special exceselor tipic jupiteriene: consum de alcool, căutarea exclusivă a distracțiilor și refuzul responsabilității, reacții agresive, pagube materiale.

Exemplele din viața publică (ale nativilor având în HN Jupiter în Săgetător) indică mai mult influența pozitivă a acestei localizări planetare: Marlon Brando, Robert Redford, Ben Afleck, Colin Firth, Val Kilmer, Sean Penn, Jeremy Irons, Brian Adams, Ricky Martin, Ted Danson, Gene Kelly, Antonio Banderas, Hugh Grant, Billy Crystal, Burt Reynolds, Spencer Tracy, Benny Hill.

Din această categorie fac parte ”predicatori” convingători și celebri (Eckhart Tolle, Tony Robbins), formatori de opinie (Maximilien Robespierre, Edward Snowden), scriitori de prestigiu (Hermann Hesse, Antoine de Saint Exupery, Hans Christian Andersen), ”minți luminate” (Nicolaus Copernicus, Friedrich Hegel) și lideri politici acceptați cu bunavoință în funcții de conducere (Justin Trudeau, George W. Bush, Vaclav Havel, Jimmy Carter), chiar și atunci când imaginea lor nu este tocmai perfectă ( Prințul Charles, Silvio Berlusconi, Ayatollahul Komeini).

Asul de atu – Saturn

Spuneam că Saturn oferă indicii în legătură cu ipostaza matură a unui bărbat, tendințele pe care urmează să le prezinte odată cu înaintarea în vârstă. Nimic nu rămâne imobil și intact de-a lungul timpului, iar personalitatea omului este supusă modificărilor asemeni oricărui element din univers – inclusiv natura umană, ca urmare a experiențelor de viață, a interacțiunii cu semenii, se transformă mai mult sau mai puțin, mai plăcut sau mai puțin plăcut.

Saturn este un simbol al capacității de a construi, a dorinței de a deține controlul, de a stăpâni, de a primi recunoașterea meritată ca urmare a unei munci asidue, dar el este și indiciul egoismului, rigidității, conservatorismului, tiparelor învechite, dificultății de a înainta și de a se adapta.

saturn-sagetator

Semnul Săgetătorului se află pe o altă frecvență decât cea a planetei Saturn. Flexibilitatea și jovialitatea, expansiunea și aventura nu prea sunt înțelese și nici nu sunt privite cu ochi buni. S-ar putea spune despre acest nativ că, odată ajuns la o vârstă înaintată, descoperă că se află într-un conflict cu sine însuși. Sau poate ducea acest conflict interior de mult, poate dintotdeauna, și abia acum sosește vremea confruntării, Timpul Adevărului.

Am constatat cu surprindere că, dintre nativii celebri ale căror hărți le-am luat în considerare în acest studiu, mulți au avut neșansa de a nu atinge vârste prea înaintate. În situațiile în care Saturn primea aspecte de cuadratură sau opoziție de la Soare, Marte, Luna Neagră, Axa Nodurilor Lunare, stăpânul nativității, o anume fatalitate a întrerupt viața acestora.

Doar în două cazuri această predispoziție a fost anulată și anume în situația celor care s-au dedicat unei activități intelectuale intense și necontenite: Charles Darwin și Gabriel Garcia Marquez (opoziție Marte, Lilith, cuadratură Soare).

Pentru cei care nu aveau o poziție a planetei Saturn afectată am dedus că, odată cu vârsta, au reușit să gestioneze cerințele divergente ale planetei și semnului ori trăsăturile de bază ale personalității lor i-au ajutat să treacă cu bine acest test: Alfred Hitchock, Alec Baldwin, Sidney Poitier, John D. Rockefeller, Mahatma Ghadi, Henri Matisse, Oscar Pistorius.

Cazurile mai puțin norocoase sunt următoarele:
-pentru Saturn cuadrat/opoziție Soare: Michael Jackson (51), Frederic Chopin (39), Osama bin Laden (54), Prince (57), Federico Garcia Lorca (38).
-pentru Saturn cuadrat/opoziție Marte: Che Guevara (49), Grigori Rasputin (47), Martin Luther King(39)
-pentru Saturn în aspecte tensionate cu celelalte elemente pe care le-am enumerat mai sus: Țarul Nicolae al II-lea (50), Edgar Allan Poe (40), Abraham Lincoln (56), Huphrey Bogart (58), Piotr. I. Ceaikovsky (53), Vladimir Lenin (54), Ernest Hemingway (62), Al Capone (48), Lucky Luciano (65), Emile Zola (62).
O situație de compromis ar fi cazul lui Andrea Bocelli – Saturn cuadrat Soare, opoziție Marte.

Se pare că, atunci când Saturn se află pe teritoriul jupiterian, el limitează șansele și oferă recompense doar dacă cerințele lui sunt satisfăcute în totalitate. Deci, o șansă tot există, chiar și în variantele cele mai nefericite… 😉

MELANIA MARIN,
Membru AAR, psiholog

melania-marin-autor

Lasă un răspuns