Mintea cea de pe urmă

mintea-cea-de-pe-urma

Sfârșitul e pe mâini bune. Peștii, ultimul semn al zodiacului, se află în stăpânirea celor doi benefici, a lui Venus prin exaltare și a lui Jupiter prin domiciliu. E singura zodie care se bucură de atenția ambilor și mereu m-am întrebat de ce? Nu răspunsul teoretic îl căutam eu, pentru că pe acesta îl cunosc, ci interpretarea faptului că cele două planete care susțin viața gestionează taman sfârșitul zodiacului sau, altfel spus, sfârșitul simbolic al vieții.

Dar o fi măcar corect s-o gândim în felul ăsta? Zodiacul este reprezentat printr-un cerc, cum să-i stabilești acestei figuri începutul și sfârșitul? Poți, dacă știi ce simbolizează ea. În cazul nostru, al cercului zodiacal, vorbim despre stadiile naturii. Astfel, Peștii reflectă ultimul stadiu, înainte ca natura s-o ia de la capăt, în Berbec. Dar când vorbim despre sfârșit, ne gândim la moarte și, de regulă, la semnul Scorpionului, la mijlocul toamnei. O fi corect să asociem sfârșitul cu Scorpionul doar pentru că atunci este momentul din an când acesta este cel mai evident pentru noi?

În Scorpion natura este în plin proces al degradării, conștiința morții iminente devenindu-ne foarte clară, însă finalul în sine are loc în Pești. În Scorpion trăim sentimentul fricii, pentru ca în Pești să putem experimenta pacea adusă de acceptare. Scorpionul este stăpânit tradițional de Marte și scoate din noi arhetipul Supraviețuitorului – în fața amenințării (morții), suntem gata să luptăm sau să fugim. În orice caz, mai suntem încă dispuși să acționăm în speranța că putem schimba cursul evenimentelor. Însă, în Pești, vorbim despre o împăcare și o acceptare senină a sfârșitului și cred că abia în acest stadiu putem oferi un răspuns autentic, necontaminat de frică, la întrebarea „Dacă ar fi s-o iei acum de la capăt ce ai schimba?”.

Bronnie Ware1, o scriitoare care pentru mult timp a lucrat în medicina paliativă, a stat alături de pacienți cu boli incurabile, în ultimele lor săptămâni de viață, oameni obișnuiți cu gândul că vor muri curând. I-a întrebat ce anume regretau sau ce ar fi dorit să facă diferit în viață dacă li s-ar fi dat o nouă șansă, iar răspunsurile lor erau foarte similare și puteau fi grupate în 5 categorii care ar suna cam așa:

1. ”Aș fi vrut să am curajul de a trăi o viață în acord cu mine însămi, nu viața pe care ceilalți au așteptat s-o duc.”

2. ”Aș fi vrut să nu muncesc atât de mult”.

3. ”Aș fi vrut să am curajul de a-mi exprima sentimentele”.

4. ”Aș fi vrut să țin legătura cu prietenii mei”.

5. ”Aș fi vrut să-mi permit să fiu mai fericit”.

Oare suntem condamnați ca abia la sfârșitul vieții să ne dăm seama ce-i cu adevărat valoros și bun pentru noi? Mi s-a părut interesant cum Venus2 (în special) și Jupiter apar în cea mai clară lumină la final, esența celor exprimate de ei având o natură venusiano-jupiteriană. Oare nu uzăm de energiile beneficilor pe cât am putea? Sau n-o facem într-un fel constructiv și care să conteze pentru noi? Răspunsurile muribunzilor sugerează c-ar fi putut, dar n-au făcut-o, din diverse motive. Însă au ei dreptate? Chiar ar fi fost mai împliniți dând prioritate acestor chestiuni – dorințelor, pasiunilor, sentimentelor și relațiilor lor – și nu altor aspecte ale vieții, care păreau a fi importante pe moment (munca, datoria, solitudinea)?

Se pare că da! O spune Robert Waldinger3, psihiatru, psihanalist și preot Zen, prin rezultatele cercetării pe care o conduce în cadrul Universității Harvard, și care este una dintre cele mai lungi și mai ample cercetări din istorie. Subiecții studiului, adulți (în principal bărbați) aleși din medii sociale diferite, au fost urmăriți, la modul foarte riguros, an de an timp de 75 de ani (iar studiul continuă), în scopul de a afla ingredientele unei vieți fericite și longevive. Concluzia până în acest moment?

Învățămintele nu-s despre bogăție, faimă sau muncă din greu. Cel mai clar mesaj al acestui studiu, lung de 75 de ani, este acesta: relațiile bune ne mențin mai fericiți și mai sănătoși. Punct.
(…)

Odată ce i-am urmărit pe bărbații noștri până la 80 de ani, am vrut ca, privind înapoi la vârsta mijlocie, să vedem dacă am putea prezice cine avea să ajungă un octogenar fericit și sănătos, și cine nu. Analizând tot ce știam despre ei la 50 de ani, nu nivelul colesterolului e acela care a prezis cum urmau să îmbătrânească. E nivelul de mulțumire în relațiile lor. Oamenii cei mai satisfăcuți cu relațiile lor la vârsta de 50 de ani au fost cei mai sănătoși la vârsta de 80 de ani.

(Robert Waldinger)

(Și probabil c-au și murit mai fericiți, cu mai puține regrete…)

În traducere astrologică, studiul lui Waldinger pare a o distribui pe Venus în rolul principal, în scenariul vieții noastre. Ce să însemne asta pentru noi, ca astrologi? Cum să interpretăm asta? Să fie Venus mai importantă decât alte planete (exceptându-i pe luminători) când vine vorba despre fericirea noastră, surclasându-l chiar și pe Marele Benefic? Poate pentru că ea ne este mai apropiată, fiind o planetă personală, rapidă, pe când Jupiter este mai îndepărtat, mai lent, fiind o planetă socială? Sau pentru că mitologia greacă ne-o dezvăluie ca fiind o doamnă foarte influentă?4 Sunt doar ipoteze asupra cărora vă invit să reflectați…

Revenind, Waldinger definește relația bună, așa cum a reieșit ea din studiu, ca fiind o relație afectivă în care simți că te poți baza cu adevărat pe celălalt, în ciuda diferențelor dintre voi sau a faptului că poate vă ciondăniți zilnic. În plus, a desprins trei mari lecții despre relații: (1) legăturile sociale ne fac bine, singurătatea ucide; (2) contează calitatea relațiilor noastre, nu numărul lor; (3) relațiile bune nu ne protejează doar corpul, ci și creierul.

Asociere și afecțiune, la care se adaugă sprijin și încredere – pentru noi, astfel de rezultate nu fac decât să confirme ceea ce tradiția astrologică spune de milenii și anume că Venus și Jupiter ne fac bine. Desigur, toate planetele ne sunt benefice prin prisma utilității lor, dar numai ăstora le-au dat ei titlul oficial de Benefic. Cât de clar ne-au transmis înțelepciunea lor!

Să observăm că i-au numit Benefici, nu Ușori! ”Benefic” nu-i același lucru cu ”ușor”, nu-i așa? Ce poate fi mai complex, mai complicat și mai solicitant pe lumea asta decât relațiile interumane, prezente în orice aspect al vieții noastre?

În practică, nu vom întâlni manifestări pure ale acestor principii sau energii planetare. Vedem că cei doi relaționează cu alte planete, dând naștere la configurații mai mult sau mai puțin tensionate în hărțile natale, ilustrând cât de diferit și de provocator se pot manifesta ei. Dar provocarea merită acceptată, asta ne spun aceste studii! Să nu așteptăm finalul pentru a ne însuși această înțelegere! Vorba aceea, dă-ne Doamne acum mintea cea de pe urmă!

DIANA SPINEAN,
Redactor-șef și vicepreședinte AAR

diana-spinean(2)-autor

  1. http://bronnieware.com/regrets-of-the-dying/
  2. Am avut curiozitatea de a studia acum câțiva ani hărțile natale a 16 oameni care s-au trezit din moarte clinică. Printre alte observații, care reliefau rolul important al lui Saturn (în reîmpământare), am constatat că jumătate dintre ei o aveau și pe Venus activă în hartă, mai activă decât m-aș fi așteptat, aceasta găsindu-se în relații armonioase cu stăpânul Ascendentului și tensionate cu Ascendentul (și cu Saturn). Deși sunt doar câteva hărți și nu putem trage o concluzie general valabilă, observația mi s-a părut demnă de reținut. Vă recomand să lecturați și articolul scris de Melania Marin despre Venus ca zeiță-patroană a funeraliilor: http://www.astrele.ro/2014/09/24/venus-sau-afrodita-partea-i/
  3. Vezi prezentarea susținută de Robert Waldinger în cadrul TED: http://www.ted.com/talks/robert_waldinger_what_makes_a_good_life_lessons_from_the_longest_study_on_happiness
  4. După cum o numește M. Dicu în cartea ”Primul pas spre horoscop” (pag. 71, Ed. Polirom). Afrodita (Venus) este sora lui Cronos (Saturn), mătușa lui Zeus (Jupiter) și stră-mătușa lui Ares (Marte) și Hermes (Mercur).

Lasă un răspuns